Conţinut speţăAcordare facilităţi fiscale
Prin Decizia civilă. 1539/R din 6 Martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia II-a civilă în Dosar nr.1823/96/2013 s-a respins ca nefondat recursul formulat de Prefectul Judeţului Harghita, împotriva Sentinţei nr.3972 din 18.09.2013, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr.1823/96/2013.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admis recursul formulat de Consiliul local, împotriva sentinţei nr.3972 din 18.09.2013, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr.1823/96/2013 şi în consecinţă a fost modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a fost anulat parţial art.2 alin.2 din Hotărârea nr.231 din 20.12.2012, prin eliminarea sintagmei „care nu înregistrează restanţe la plata obligaţiilor bugetare locale”.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prin sentinţa nr.3972 din 18 septembrie 2013, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant şi, în consecinţă:
A anulat art.2 alin.2 din Hotărârea nr.231 din 20.12.2012, emisă de pârât.
A respins acţiunea cu privire la anularea art.2 alin.3 teza I şi a Anexei 2 din Hotărârea nr.231 din 20.12.2012, emisă de pârât.
Examinând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate Curtea a reţinut că, contrar susţinerilor recurentului Instituţia Prefectului Judeţului Harghita, nu se pune problema adăugării la lege, prin art.2 alin. 3 din HCL nr. 231 din 20.12.2012 respectându-se dispoziţiile art. 286 alin. 1 şi 2 Cod fiscal.
Dispoziţiile art. 286 Cod fiscal raportat la pct. 220. din HG nr. 44/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal nu condiţionează acordarea facilităţilor decât cu privire la natura impozitului, acesta trebuind să fie pentru clădirea folosită ca domiciliu de persoanele fizice, respectiv pentru terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu de acestea, ceea ce prin art. 1 din Anexă s-a respectat.
De asemenea, aceste dispoziţii nu limitează în vreun fel categoria persoanelor fizice care ar beneficia de facilităţi. De altfel, prin acelaşi articol din HCL nr. 231 din 20.12.2012 şi în baza aceloraşi dispoziţii legale, aceste facilităţi au fost acordate şi persoanelor deţinătoare a titlului de „cetăţean de onoare”al municipiului, fără ca recurentul să critice în vreun fel acordarea facilităţilor fiscale acestei categorii de contribuabil şi, mai ales, fără să motiveze în vreun fel de ce consideră necesară această discriminare între contribuabili cu atât mai mult cu cât, fiind în general persoane defavorizate, familiile care au în întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat aveau mai mare nevoie de facilitatea fiscală acordată.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Consiliul Local, s-a reţinut că, prin art. 2 alin. 2 din aceeaşi HCL nr. 231 din 20.12.2012, s-a condiţionat acordarea bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie inclusiv, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an în curs de contribuabili, reprezintă o adăugare la lege, aspect pe care, recurenta însăşi l-a recunoscut atât prin întâmpinarea din faţa instanţei de fond cât şi prin cererea de recurs. Însă în mod nelegal instanţa de fond a anulat întregul alineat deşi recunoscuse dreptul autorităţii locale în stabilirea cuantumului bonificaţiei. Anulând integral aceste dispoziţii, practic bonificaţia care a fost acordată şi în baza căreia contribuabilii şi-au plătit cu anticipaţie, până la data de 31 martie 2013 impozitul pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, rămâne fără temei legal.
Practic, instanţa de fond s-a contrazis în considerente şi dispozitiv cu privire la acest drept al autorităţii locale ca, în baza art. 255 alin.2, art.260 alin.2, respectiv art.265 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu art.288 pct.224 alin.1 lit. d din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, să stabilească nivelul bonificaţiei, de vreme ce, în considerente l-a recunoscut iar prin dispozitiv a anulat întregul alin. 2 al art. 2 din HCL nr. 231 din 20.12.2012.
