1. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. CALCUL ACCESORII. LEGALITATE.
Prin Decizia 756/2006 s-a respins ca nefundat recursul promovat de pârâta D.G.F.P. Neamţ. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că prin sentinţa civilă 34/CF/21.07.2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 3291/CF/2006 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. U SA Roman prin administratori judiciari S.C. R. SRL Roman şi S.C. Cont Deri SRL Piatra Neamţ, în contradictoriu cu D.G.F.P Neamţ şi a fost anulată decizia nr. 60 din 21.02.2006 emisă de D.G.F.P Neamţ.
Totodată a fost admisă contestaţia nr. 5224/16.01.2006 formulată de reclamanta S.C. „U” SA Roman, prin administratori judiciari, împotriva deciziei de impunere nr. 1253/22.12.2006 a D.G.F.PNeamţ, titlu fiscal pe care l-a anulat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :
SC U SA Roman se află în procedura reorganizării judiciare sub incidenţa Legii nr.64/1995, în formă nemodificată, cauza formând obiectul dosar. nr.429/F/1996 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.
Urmare raportului de inspecţie fiscală, prin Decizia de impunere nr.l253/22.12.2005, referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din anii precedenţi, organul fiscal teritorial a calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 152.364 lei pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003 aferente taxei pe valoare adăugată, impozitului pe profit, impozitului pe salarii şi pe veniturile din salarii şi fondurilor speciale.
După deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995, tuturor participanţilor la această procedură, le sunt aplicabile dispoziţiilor prevăzute de Legea nr.64/1995, alte dispoziţii legale putând fi aplicabile doar în condiţiile în care acest act normativ o dispune. SC „U” SA aflându-se sub vechea procedură, înainte de modificarea Legii nr.64/1995.
Potrivit dispoziţiilor art.37 din Legea nr.64/1995, aplicabilă reclamantei, „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţii negarantate din creanţele garantate de la data deschiderii procedurii”, sistându-se astfel calcularea dobânzilor şi a oricăror cheltuieli. Legiuitorul nu face nici o diferenţă asupra naturii juridice a accesoriilor, toate încadrându-se în menţiunea: „nici o dobândă sau cheltuială” , de asemenea nu se face nici o diferenţiere între creanţele statului şi cele ale celorlalţi creditori chirografari, textul art.37 din Legea nr.64/1995 interzicând printr-o dispoziţie imperativă, adăugarea de dobânzi sau cheltuieli la creanţele chirografare. Nefiind garantate cu garanţii reale, creanţa D.G.F.P. NEAMŢ, este o creanţă chirografară „bugetară”. Se reţine totodată că prin IV din O.G. nr.38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1995 s-a stabilit că procedurile deschise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor aduse Legii nr.64/1995 prin această ordonanţă.
De la dispoziţiile art.37 din Legea nr.64/1995 legiuitorul face o excepţie, în sensul că dobânzile şi cheltuielile curg dacă prin planul de plată a creanţelor, cuprins în planul de reorganizare se derogă de la această prevedere. Din probele administrate nu s-a făcut dovada că prin planul de reorganizare al SC „U” SA Roman s-ar fi derogat de la regula neadăugirii de dobânzi şi penalităţi.
Practica judiciară în materie s-a pronunţat asupra faptului că majorările şi penalităţile de întârziere au aceleaşi raţiuni ca şi dobânzile respectiv despăgubirea creditorului şi sancţionarea debitorului. D.G.F.P. Neamţ a calculat prin Decizia de impunere nr. 1253/22.11.2005 dobânzi şi penalităţi pentru obligaţii fiscale negarantate, născute după deschiderea procedurii.
Aflată în procedura reorganizării judiciare, sub vechea procedură a Legii 64/1995, reclamantei îi sunt aplicabile aceste reglementări, astfel că obligaţiile fiscale accesorii în sumă de 152.364 lei RON calculate pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003 sunt nedatorate.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a anulat decizia nr. 60/21.02.2006 a D.G.F.P. Neamţ, admiţând contestaţia nr. 5524/16.01.2006 şi anulând titlul fiscal – decizia de impunere nr. 1253/22.12.2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Neamţ, scutit de plata taxei de timbru, conform dispoziţiilor art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului s-a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei recurate, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că prevederile art. 37 din legea 64/1995 se referă şi la majorările de întârziere/dobânzi şi penalităţile de întârziere datorate în baza legilor speciale pentru neplata la termen, a creanţelor bugetare.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 37 din Legea 64/1995 nu se referă şi la accesoriile calculate pentru neplata la termen a creanţelor bugetare, ţinând seama şi de Ordinul 1365/2004 pentru aprobarea deciziei nr. 5/22.07.2004 a Comisiei fiscale centrale pentru aprobarea soluţiilor pentru aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la taxa pe valoarea adăugată şi de procedură fiscală. În condiţiile în care O.G. 38/2002 de modificare şi completare a Legii 64/1995 a modificat şi completat art. 60 alin.7 din Legea 64/1995 prevăzând majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere potrivit legii speciale în materie, datorate de debitor pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare, până la data achitării sau până la data intrării în faliment, recurenta a susţinut că dispoziţiile art. 60 al. 7 modificat reprezintă o derogare de la regula generală consacrată de art. 37 din Legea 64/1995.
S-a arătat că la data calculării accesoriilor contestate în cauză erau în vigoare prevederile Codului de procedură fiscală, iar prin decizia de impunere nr. 765/25.11.2005 menţionată de reclamantă au fost calculate accesorii pentru perioada 01.01.2003 – 10.10.2003 aferente creanţelor fiscale contestate de contribuabil reprezentând debite care nu au fost strânse prin aplicarea H.G. 871/2000.
Prin decizia de impunere nr. 1253/22.12.2005 organul fiscal teritorial a calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003 aferente unor obligaţii bugetare neachitate la termen.
În consecinţă s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii formulate împotriva deciziei 60/21.02.2006 şi a deciziei de impunere nr. 1253/22.12.2005.
Pentru susţinerea recursului au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, intimata – reclamantă S.C. „U” SA Roman, a fost reprezentată în faţa instanţei şi, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
S-a susţinut că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor legale, recursul fiind nefondat, ţinând seama de data deschiderii procedurii reorganizării în cazul S.C. „U” S.A. – anul 1996 şi dispoziţiile aplicabile în cauză.
Astfel, intimatei – reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii 64/1995 în forma avută anterior modificării prin O.G. 38/2002 ţinând seama de dispoziţiile art. IV al. 1 din O.G. 38/2002.
Privitor la prevalenţa O.G. 61/2002 şi a Codului de procedură fiscală în raport cu Legea 64/1995 s-a susţinut că actele normative de procedură fiscală reprezintă dreptul comun în materie fiscală, dar S.C. „U” SA este supusă Legii 64/1995 ce reprezintă dispoziţii speciale în materie de reorganizare judiciară şi faliment şi, în consecinţă, tuturor participanţilor la această procedură le sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale ce reglementează regulile procedurii concursuale.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 60 al. 7 din legea specială nr. 64/1995 modificată prin O.G. 38/2002 reprezintă o excepţie de la regula prevăzută de art. 37 din Legea 64/1995 în forma modificată prin O.G. 38/2002, cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiile art. IV din O.G. 38/2002, prevederile O.G. 38/2002 se aplică numai în cazul procedurilor deschise după intrarea în vigoare a actului normativ modificată.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condiţiile art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Din cuprinsul deciziei de impunere nr. 1253/22.12.2005 şi al deciziei nr. 60/21.02,2006, ambele emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Neamţ, rezultă că au fost stabilite accesoriile pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003 aferente taxei pe valoarea adăugată, impozitului pe salariu şi pe veniturile din salarii şi fondurilor speciale, în sumă totală de 152.364 lei, după ce prin decizia de impunere 765/25.11.1005 au fost calculate accesorii pentru perioada 01.01.2003 – 10.10.2003, aferente creanţelor fiscale reprezentând debite care nu au fost stinse prin aplicarea H.G. 871/2000 cuvenite D.G.F. P. Neamţ după emiterea Deciziei 122/14 iunie 2005 emise de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Reprezentând accesorii pentru debite născute anterior, cu titlu de datorii bugetare supuse reglementării H.G. 871/2000 instanţa de recurs apreciază că dispoziţiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale Legii 64/1995, legea specială în materia reorganizării judiciare şi a falimentului, cu modificările ulterioare, după cum urmează :
La data deschiderii procedurii reorganizării judiciare a intimatei – reclamante S.C. „U” SA Roman, prin sentinţa civilă 197/F/07.04.1997 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul 429/F/1996, nu există o reglementare referitoare la adăugarea accesoriilor creanţelor negarantate, de la data deschiderii procedurii. Prin Legea 99/1999, intrată în vigoare la 27 iunie 1999 s-a introdus art. 321 – devenit după republicarea Legii 64/1995 în Monitorul Oficial 608/13.12.1999 – art. 37, potrivit căruia nici o dobândă sau cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată al creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la aceste prevederi. Efectul acestor dispoziţii constă în aceea că, dacă până la data intrării în vigoare a Legii 99/1999 intimata – reclamantă datora accesoriile reglementate prin dispoziţiile cuprinse în legi speciale în materie fiscală, după intrarea în vigoare a Legii 99/1999 reclamanta nu mai datorează dobânzi ori alte cheltuieli conform art. 321.
În condiţiile în care accesoriile au fost stabilite prin deciziile contestate pentru perioada 10.10.2003 – 31.12.2003, trebuie analizate dispoziţiile aplicabile pentru acest interval. De aceea, instanţa constată că modificările ulterioare ale Legii 64/1995 aduse prin O.G. 38/2002 nu sunt aplicabile litigiului, potrivit dispoziţiilor art. IV al O.G. 38/2002 care prevăd, în consacrarea principiului neretroactivităţii, că procedurile deschise până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe – 02.08.2002 – vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor şi completărilor aduse Legii 64/1995 prin această ordonanţă. În consecinţă, nici dispoziţiile art. 60 al. 7 din Legea 64/1995 astfel cum a fost modificat prin O.G. 38/2002 nu sunt aplicabile, reprezentând dispoziţii de drept material supuse regimului juridic indicat prin art. IV menţionat anterior.
Ţinând seama de caracterul special al reglementării în materia reorganizării judiciare şi falimentului conţinute de Legea 64/1995 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa apreciază că în cazul procedurii executării colective ce face obiectul Legii 64/1995 sunt aplicabile dispoziţiile în materie fiscală doar în măsura în care completează reglementarea Legii 64/1995, nu şi în situaţia când există deja dispoziţii legale.
Concluzia se desprinde inclusiv din tehnica legislativă relevată de modificările ulterioare, când O.G. 38/2002 a modificat Legea 64/1995 cu privire la art. 60 al. 7, raportat la accesoriile obligaţiilor bugetare neachitate de debitori aflaţi în procedura Legii 64/1995. Aplicarea Ordinului 1365/2004 pentru aprobarea deciziei nr. 5/22 iulie 2004 a Comisiei fiscale centrale privind modul de aplicare a dispoziţiilor art. 117 al. 4 din O.G. 92/2003 art. 15 al. 2 din O.G. 61/2002, art. 13, 131 din O.G. 11/1996, coroborate cu art. 37, 60 al. 7 din Legea 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare se realizează, cu respectarea dispoziţiilor art. IV din O.G. 38/2000 şi a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, în limitele stabilite cu caracter obligatoriu de dispoziţiile Legii 64/1995 aplicabile obligaţiilor debitorilor aflaţi în procedura prevăzută de Legea 64/1995.
Decizia 756/02.11.2006
