Aplicarea principiilor supremației și efectivității dreptului Uniunii Europene, cu privire la plata dobânzii, de către organul fiscal, de la data formulării cererii de restituire a taxei pe poluare, peste dispozițiile cuprinse într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
– art. 267 T.F.U.E., C.J.U.E., hot. din 18 aprilie 2013, cauza Irimie, C-565/11, hot. Costa v. Enel, 15 iulie 1964, hot. 48/71 din 13 iulie 1972 Comisia Europeană v. Italia
– Constituția, art. 20 alin. 2
– O.G. nr.92/2003, art.117, art.124, art.70 alin.1,2, art.120 alin.7
Acțiunea principiilor supremației și efectului direct al dreptului Uniunii, dezvoltate prin jurisprudența C.J.U.E., este mai puternică decât în cazul aplicării jurisprudenței C.E.D.O., întrucât, în primul caz consecințele se produc indiferent de existența sau inexistența unui remediu procesual intern.
În privinţa modului de soluţionare a unui conflict eventual între dreptul comunitar şi cel naţional, C.J.U.E. nu lasă deloc alegere sistemelor juridice naţionale, aplicarea regulii comunitare cu efect direct nefiind condiţionată de abrogarea formală a regulii naţionale contrare (Hot. 48/71 din 13 iulie 1972 Comisia Europeană contra Italiei), organul fiscal avea obligația de a aplica Hotărârea Irimie din 18 aprilie 2013 0 cauza C-565/11, cu ocazia restituirii taxei pe poluare și a plății dobânzii – chiar dacă și-a executat obligațiile rezultând dintr-o hotărâre judecătorească -, neputând invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate de instanța națională, prin raportare la preeminența dreptului Uniunii, consacrat de disp. art. 20 alin. 2 din Constituția României.
În aceste condiții, deciziile de impunere vizând restituirea unei părți din suma acordată cu titlu de dobândă fiecăreia dintre reclamantele-recurente – pentru perioada cuprinsă între data plății taxei pe poluare și data calculată conform disp. art. 124, raportat la art. 70 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 (adică a 46-a zi de la data depunerii cererilor de restituire a taxelor pe poluare, de către reclamantele-recurente, la organul fiscal) –, precum și deciziile date în soluționarea contestațiilor administrative formulate de reclamantele-recurente încalcă dreptul Uniunii.
Prin Încheierea din data de 7 noiembrie 2013, Tribunalul Mureș a respins cererea de suspendare formulată de reclamantele S. O. E. şi S. A., în contradictoriu cu pârâta D. G. R. F. P. BRAŞOV – SERVICIUL FISCAL AL MUNICIPIULUI SIGHIŞOARA (succesoare a D.G.F.P. MUREȘ – A.F.P. SIGHIȘOARA).
În considerentele Încheierii, instanța a reținut, în esență, că prin Deciziile de impunere nr. 7300/3 aprilie 2013 și nr. 7303/4 aprilie 2013, pârâta a dispus obligarea reclamantelor la restituirea unor sume considerate a fi achitate nelegal, de către organul fiscal, reprezentând consecința unei erori materiale intervenite cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, tribunalul constatând că nu există o îndoială serioasă și rezonabilă asupra legalității actelor administrativ-fiscale atacate, nefiind îndeplinită, în speță, condiția cazului justificat (art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004); referitor la paguba iminentă, reclamantele au invocat faptul că sunt studente, nerealizând venituri și fiind întreținute de părinți, dar nu au probat în ce mod ar fi afectate de punerea în executare a deciziilor de impunere atacate, în condițiile în care sumele a căror restituire s-a dispus nu sunt atât de mari, iar fiecare dintre reclamante deține un autoturism, fiind beneficiara sumelor restituite deja de pârâtă, cu titlu de taxă pe poluare; deci, prima instanță a constat că nici condiția prevenirii unei pagube iminente nu este îndeplinită, în cauză, neputându-se face aplicarea disp. art. 15, art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 4998/4 decembrie 2013, Tribunalul Mureş a respins cererea formulată de reclamantele S. O. E. şi S. A., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. BRAŞOV – SERVICIUL FISCAL AL MUNICIPIULUI SIGHIŞOARA.
În considerentele Sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• prin Sentinţele nr. 2278/3 noiembrie 2011 şi nr. 2277/3 noiembrie 2011 pronunţate de Tribunalul Mureş şi rămase irevocabile ca urmare a respingerii, de către Curtea de Apel Târgu-Mureş, a recursurilor formulate de organul fiscal, s-au admis cererile formulate de reclamantele din prezenta cauză, având ca obiect restituirea taxelor pe poluare achitate de acestea, precum şi plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003; la solicitarea reclamantelor, A.F.P. SIGHIŞOARA a dispus, prin note de restituire, rambursarea taxelor pe poluare şi plata dobânzii fiscale, de la data achitării taxelor şi până la data restituirii efective a acestora; ulterior, pârâta a emis Decizia de impunere nr. 7300/3 aprilie 2013, pentru recuperarea sumei de 2.031 lei, dobânzi acordate eronat, de la reclamanta S. A., şi Decizia de impunere nr. 7303/4 aprilie 2013, pentru recuperarea sumei de 2.525 lei, dobânzi acordate eronat, de la reclamanta S. O. E.; contestaţiile formulate de reclamante au fost respinse prin Deciziile nr. 227/2 iulie 2013, nr. 226/2 iulie 2013;
• prin sentinţele menţionate, instanţa a acordat dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003, după expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererilor de restituire formulate de reclamante; deci, organul fiscal a dispus în mod justificat restituirea sumelor rambursate în plus, ca urmare a unor erori materiale de calcul a dobânzii de la data plăţii taxelor pe poluare, adică de la o altă dată decât cea stabilită prin hotărârile judecătoreşti irevocabile; prin urmare, instanța a reținut că plata efectuată prin notele de restituire era nedatorată cu privire la dobânzile calculate de la data achitării taxelor pe poluare și că, în această fază procesuală, nu se aplică hot. CJUE Irimie v. România, cauza C-565/2011, întrucât nu se poate reanaliza situaţia de fapt şi de drept fără a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Împotriva Încheierii din data de 7 noiembrie 2013 au formulat recurs reclamantele, invocând disp. art. 15, art. 14 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea căii de atac și casarea încheierii, cu consecinţa suspendării executării deciziilor de impunere atacate, cerând și obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamantele au expus, în esenţă, următoarele motive: emiterea Deciziilor de impunere nr. 7300/3 aprilie 2013, nr. 7303/4 aprilie 2013 le îndreptăţeşte să se prevaleze de disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a preîntâmpina un prejudiciu provocat în mod nelegal; cazul bine justificat se referă la existenţa unei îndoieli deosebit de puternice cu privire la legalitatea deciziilor de impunere, astfel cum a fost argumentată pe larg în cererea de chemare în judecată şi reluată prin cererea de recurs – cu referire la cronologia actelor emise de instanţă şi de către organul fiscal în legătură cu restituirea taxelor pe poluare şi a dobânzii fiscale, respectiv în legătură cu măsura restituirii dobânzilor stabilite iniţial în favoarea reclamantelor-recurente pentru perioada cuprinsă între data achitării taxelor pe poluare şi data înregistrării la organul fiscal a cererii de restituire a acestor taxe, recurentele făcând trimitere la hot. CJUE Irimie v. România, cauza C-565/2011; în consecinţă, acestea au susţinut că plata făcută de organul fiscal a fost una datorată, emiterea deciziilor de impunere dovedindu-se a fi nelegală, poziţia primei instanţe nefiind una justificată, faţă de jurisprudenţa C.J.U.E. invocată; referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, recurentele au făcut trimitere la executarea silită care ar putea fi iniţiată în orice moment, de către organul fiscal, precum şi la cuantumul semnificativ al pretinselor obligaţii fiscale, prin raportare la posibilităţile materiale ale recurentelor.
Prin întâmpinarea depusă la 18 iunie 2014, intimata D.G.R.F.P. BRAȘOV – A.J.F.P. MUREȘ a solicitat a se dispune respingerea recursului, formulând, în esență, următoarele apărări: art. 14 din Legea nr. 554/2004 condiționează admiterea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ de existența și, implicit, dovedirea unui „caz bine justificat” și a unei „pagube iminente”, definite de disp. art. 2 alin. 1 lit. ș, t din Legea nr. 554/2004; suspendarea executării actului administrativ apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, putând fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, simplele afirmații referitoare la faptul că reclamantele-recurente sunt studente, fiind întreținute de părinți, neprobând îndeplinirea condițiilor menționate; intimata a invocat, în sensul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios administrativ și fiscal, respectiv Decizia nr. 1390/20 aprilie 2006; pe de altă parte, intimata a făcut referire la plata cauțiunii, considerând că aceasta ar trebui să fie în procent de 20% din cuantumul sumei contestate, conform art. 215 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, art. 403 alin. 1 Cod proc. civ.; intimata a susţinut, de asemenea, că nu se află în culpă procesuală, nedând dovadă de rea-credință, de comportament abuziv sau de exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, motiv pentru care consideră că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantele au formulat recurs și împotriva Sentinţei nr. 4998/4 decembrie 2013, invocând disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, solicitând a se dispune admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și a anulării Deciziilor de impunere nr. 7300/3 aprilie 2013, nr. 7303/4 aprilie 2013, cerând și obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamantele au expus, în esenţă, următoarele motive: A.F.P. Sighișoara a înțeles să restituie benevol întreaga dobândă prevăzută în materie fiscală, pentru întreaga perioadă cuprinsă între data achitării taxei pe poluare și data restituirii efective a acesteia, dar, ulterior, a emis deciziile de impunere atacate, prin care a reclamat existența unei plăți nedatorate efectuate de organul fiscal în favoarea reclamantelor-recurente, pentru dobânda plătită cu privire la perioada cuprinsă între data achitării taxelor pe poluare și data restituirii efective a acestora, invocând disp. art. 70 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003; cuantumul plăților nedatorate, în opinia intimatei, ar fi de 2.031 lei, cu privire la reclamanta-recurentă S. A. și de 2.525 lei, cu privire la reclamanta-recurentă S. O. E.; prima instanță a refuzat, în mod nejustificat, să aplice raționamentul C.J.U.E. din Hotărârea Irimie, pronunțată în cauza C-565/11, din care rezultă că dobânda plătită reclamantelor-recurente a fost datorată, interpretarea dată de C.J.U.E. impunându-se în temeiul disp. art. 110 T.F.U.E. și al art. 148 alin. 2 din Constituție.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit disp. art. 483 alin. 1, art. 499 teza I Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:
Prin Sentința nr. 2277/3 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1730/102/2011 – și rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2961/R/9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș, ca urmare a respingerii recursului formulat de pârâta D.G.F.P. MUREȘ -, s-a dispus restituirea taxei pe poluare în sumă de 3.763 lei, achitată de reclamanta S. O. E., precum și plata dobânzii stabilite în sarcina pârâtei, în considerentele hotărârii făcându-se trimitere, în privința dobânzii, la disp. art. 124, art. 70 din O.G. nr. 92/2003.
Prin Sentința nr. 2278/3 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1731/102/2011 – și rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3269/R/25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș, ca urmare a respingerii recursului formulat de pârâta D.G.F.P. MUREȘ -, s-a dispus restituirea taxei pe poluare în sumă de 3.026 lei, achitată de reclamanta S. A., precum și plata dobânzii stabilite în sarcina pârâtei, în minută menționându-se art. 124 Cod procedură fiscală, iar în considerentele hotărârii făcându-se trimitere, în privința dobânzii, la disp. art. 124, art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Având în vedere solicitarea de restituire a taxei pe poluare și a dobânzii formulată de S. O. – E., A.F.P. Sighișoara a întocmit Procesul verbal nr. 16637/18 decembrie 2012, privind calculul dobânzilor legale cuvenite contribuabilului, în care a invocat disp. art. 120 alin. 7, art. 124 din O.G. nr. 92/2003, Sentința nr. 2277/3 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș și rămasă Decizia nr. 2961/R/9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș, conchizând că reclamanta-recurentă are dreptul la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 3.763 lei și la dobânda legală calculată pentru perioada 12.12.2008 (data plății) – 20.12.2012 (data restituirii), emițând, în consecință, Decizia de restituire nr. 16637/19 decembrie 2012, pentru suma totală de 7.710 lei.
Ulterior, D.G.F.P. MUREȘ – A.F.P. SIGHIȘOARA a întocmit Procesul verbal nr. 7303/3 aprilie 2013, prin care a ajuns la o concluzie diferită invocând aceleași texte de lege – respectiv disp. art. 120 alin. 7, art. 124 din O.G. nr. 92/2003 -, și anume că S. O. E. are dreptul la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 3.026 lei și la dobânda legală calculată pentru perioada 27.02.2011 – 20.12.2014 (data restituirii), în Referatul nr. 7303/4 aprilie 2013 precizându-se că s-a procedat la recalcularea dobânzii cuvenite în conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, începând cu a 46-a zi de la data depunerii cererii (27.02.2011), până la restituirea efectivă (20.12.2012).
În consecință, D.G.F.P. MUREȘ – A.F.P. SIGHIȘOARA a emis Decizia de impunere nr. 7303/4 aprilie 2013, pentru suma de 2.525 lei, încasată de S. O. E., reprezentând „dobândă necuvenită”, iar prin Decizia nr. 227/2 iulie 2013, D.G.F.P. MUREȘ a respins, ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta-recurentă, invocând disp. art. 117, art. 124, art. 70 alin. 1, 2, art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, cu toate că S. O. E. își întemeiase contestația pe jurisprudența C.J.U.E., mai exact pe Hotărârea pronunțată în cauza Irimie – C-565/11, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul Deciziei nr. 227/2013.
De asemenea, având în vedere solicitarea de restituire a taxei pe poluare și a dobânzii formulată de S. A., A.F.P. Sighișoara a întocmit Procesul verbal nr. 25076/18 decembrie 2012, privind calculul dobânzilor legale cuvenite contribuabilului, în care a invocat disp. art. 120 alin. 7, art. 124 din O.G. nr. 92/2003, Sentința nr. 2278/3 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș și rămasă Decizia nr. 3269/R/25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș, conchizând că reclamanta-recurentă are dreptul la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 3.026 lei și la dobânda legală calculată pentru perioada 12.12.2008 (data plății) – 20.12.2012 (data restituirii), emițând, în consecință, Decizia de restituire nr. 25076/19 decembrie 2012, pentru suma totală de 6.184 lei (f. 141, dos. Tribunalului Mureș).
Ulterior, D.G.F.P. MUREȘ – A.F.P. SIGHIȘOARA a întocmit Procesul verbal nr. 7300/3 aprilie 2013, prin care a ajuns la o concluzie diferită invocând aceleași texte de lege – respectiv disp. art. 120 alin. 7, art. 124 din O.G. nr. 92/2003 -, și anume că S. A. are dreptul la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 3.026 lei și la dobânda legală calculată pentru perioada 27.02.2011 – 20.12.2014 (data restituirii), în Referatul nr. 7300/3 aprilie 2013 precizându-se că s-a procedat la recalcularea dobânzii cuvenite în conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, începând cu a 46-a zi de la data depunerii cererii (27.02.2011), până la restituirea efectivă (20.12.2012).
În consecință, D.G.F.P. MUREȘ – A.F.P. SIGHIȘOARA a emis Decizia de impunere nr. 7300/3 aprilie 2013, pentru suma de 2.031 lei, încasată de S. A., reprezentând „dobândă necuvenită”, iar prin Decizia nr. 228/2 iulie 2013, D.G.F.P. MUREȘ a respins, ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta-recurentă, invocând disp. art. 117, art. 124, art. 70 alin. 1, 2, art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, cu toate că S. A. își întemeiase contestația pe jurisprudența C.J.U.E., mai exact pe Hotărârea pronunțată în cauza Irimie – C-565/11, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul Deciziei nr. 228/2013.
Curtea a reţinut că acțiunea principiilor supremației și efectului direct al dreptului Uniunii, dezvoltate prin jurisprudența C.J.U.E., este mai puternică decât în cazul aplicării jurisprudenței C.E.D.O., întrucât, în primul caz consecințele se produc indiferent de existența sau inexistența unui remediu procesual intern.
Principiul supremaţiei garantează superioritatea dreptului european asupra legislaţiilor naţionale, fiind un principiu fundamental al dreptului european și, la fel ca principiul efectului direct, nu este menţionat în Tratate, însă a fost consacrat de C.J.U.E.
În Hotărârea Costa v. Enel din data de 15 iulie 1964, C.J.U.E. a declarat că legislaţia emisă de instituţiile europene se integrează în sistemele juridice ale statelor membre, care sunt obligate să o respecte. Dreptul european are supremaţie asupra legislaţiilor naţionale. Astfel, dacă o regulă naţională este contrară unei dispoziţii europene, autorităţile statelor membre trebuie să aplice dispoziţia europeană. Dreptul naţional nu este nici anulat şi nici abrogat, însă caracterul său obligatoriu este suspendat. Curtea a precizat, de asemenea, că supremaţia dreptului Uniunii se aplică tuturor actelor naţionale, indiferent dacă acestea au fost adoptate anterior sau ulterior actului european în cauză.
Având în vedere faptul că, în privinţa modului de soluţionare a unui conflict eventual între dreptul comunitar şi cel naţional, C.J.U.E. nu lasă deloc alegere sistemelor juridice naţionale, aplicarea regulii comunitare cu efect direct nefiind condiţionată de abrogarea formală a regulii naţionale contrare (Hot. 48/71 din 13 iulie 1972, Comisia Europeană contra Italiei), organul fiscal avea obligația de a aplica Hotărârea Irimie din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, cu ocazia restituirii taxei pe poluare și a plății dobânzii – chiar dacă și-a executat obligațiile rezultând dintr-o hotărâre judecătorească -, neputând invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate de instanța națională, prin raportare la preeminența dreptului Uniunii, consacrat de disp. art. 20 alin. 2 din Constituția României.
În Hotărârea Irimie din 18 aprilie 2013, cauza C-565/11 (§26, §27, §29), pronunțată ca urmare a formulării unei întrebări preliminare, în temeiul disp. art. 267 T.F.U.E., C.J.U.E. a statornicit că, în ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea și Hotărârea Littlewoods Retail și alții, § 29). În speță, trebuie se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. În concluzie, C.J.U.E. a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Prin raportare la argumentele expuse, Curtea a constatat că organul fiscal a ținut seama, în mod întemeiat, de dreptul Uniunii, mai exact de principiul efectivității, astfel cum a fost cuprins în Hotărârea Irimie din 18 aprilie 2013 pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-565/11, cu ocazia restituirii taxelor pe poluare și a dobânzilor calculate de la data plății acestor taxe, care erau nedatorate, în acord cu dreptul Uniunii.
Prin urmare, D.G.F.P. MUREȘ – A.F.P. SIGHIȘOARA a emis, în mod legal, Decizia de restituire nr. 16637/19 decembrie 2012, pentru suma totală de 7.710 lei, în favoarea reclamantei-recurente S. O. E. și Decizia de restituire nr. 25076/19 decembrie 2012, pentru suma totală de 6.184 lei, în favoarea reclamantei-recurente S. A.. În condițiile punctuale menționate, Curtea a constatat, de asemenea, că Deciziile de impunere nr. 7300/3 aprilie 2013 și nr. 7303/4 aprilie 2013, vizând restituirea unei părți din suma acordată cu titlu de dobândă fiecăreia dintre reclamantele-recurente – pentru perioada cuprinsă între data plății și data calculată conform disp. art. 124, raportat la art. 70 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 (adică a 46-a zi de la data depunerii cererilor de restituire a taxelor pe poluare, de către reclamantele-recurente, la A.F.P. SIGHIȘOARA) –, precum și Deciziile nr. 226/2 iulie 2013, nr. 227/2 iulie 2013, date în soluționarea contestațiilor administrative formulate de reclamantele-recurente, încalcă dreptul Uniunii, fiind nelegale.
În ce privește recursul formulat împotriva Încheierii din data de 7 noiembrie 2013, prin care prima instanță a respins cererea de suspendare a executării deciziilor de impunere atacate, Curtea a constatat că acesta a rămas fără obiect, prin raportare la dispoziția clară cuprinsă în art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu referire la limita temporală a măsurii suspendării, aceasta putând fi dispusă până la soluţionarea definitivă… a cauzei, iar, în speță, fondul cauzei a fost soluționat definitiv tocmai prin prezenta decizie.
Având în vedere argumentele expuse, Curtea a respins recursul formulat de reclamante împotriva Încheierii din data de 7 noiembrie 2013 – art. 496 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ. -, dar a admis recursul formulat de reclamante împotriva Sentinţei nr. 4998/4 decembrie 2013, pe care a casat-o – art. art. 496 alin. 1 teza I, alin. 2 teza I, art. 488 pct. 8 Cod proc. civ. – și, rejudecând cauza în fond, a admis cererea formulată de reclamante, anulând Deciziile nr. 226/2 iulie 2013, nr. 227/2 iulie 2013, precum și Deciziile de impunere nr. 7300/3 aprilie 2013, nr. 7303/4 aprilie 2013, acte emise de pârâtă.
În temeiul disp. art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., pârâta-intimată a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată parțiale – având în vedere faptul că s-a respins cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale atacate – în sumă de câte 600 lei, fiecărei reclamante-recurente (din cuantumul total de câte 800 lei, cheltuieli efectuate de fiecare reclamantă-recurentă – taxe judiciare de timbru, onorariu de avocat și cheltuieli de transport , mai exact, combustibil -, rezultând din înscrisurile depuse la filele 47-48, 279-281, dos. Tribunalului Mureș, filele 28-29, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș), instanța făcând aplicarea disp. art. 453 alin. 2 Cod proc. civ.
