Conform dispoziţiilor art.11 alin.1 şi 5 din Legea nr.554/2004, neexercitarea acţiunii în termenul de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii atrage prescripţia acţiunii.
Potrivit art. 2513 Cod civil, prescripţia poate fi opusă numai in primă instanţă, prin întâmpinare sau, in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Art.185 Cod procedură civilă, prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat intr-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului.
Art.185 Cod procedură civilă, prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat intr-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului.
Pârâta nu a soluţionat contestaţiile administrative în termenul impus de art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, respectiv în 45 de zile de la depunerea contestaţiei.
În atare situaţie, s-a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze contestaţiile administrative tocmai pentru a-i da posibilitatea reclamantei să conteste în procedura judiciară soluţia contestaţiilor şi astfel să verifice legalitatea actelor cu consecinţa stabilirii drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Art.17 alin.1 Cod procedură fiscală
Art.70 alin.1 Cod procedură fiscală
Art.11 alin.1 şi 5 din Legea nr.554/2004
Art. 2513 Cod civil
Art.185 Cod procedură civilă
Prin sentinţa civilă nr. 1018/25 iunie 2015, Tribunalul Constanţa a admis exceptia decăderii pârâtului Municipiul Mangalia-Directia Generala Economica-Serviciul de Impozite, Taxe Locale din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei capătului 6 al cererii introductive de instanţa; a respins, ca tardiv formulată, excepţia prescripţiei capătului 6 al cererii introductive; a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere 1-5 invocată de pârâţii Municipiul Mangalia-Directia Generala Economica-Serviciul de Impozite, Taxe Locale si Municipiul Mangalia prin Primar; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind capetele de cerere 1-5 invocata de paratele Municipiul Mangalia-Directia Generala Economica-Serviciul de Impozite, Taxe Locale si Municipiul Mangalia prin Primar; a respins ca prescris dreptul la acţiune privind capetele de cerere 1-5; a admis in parte cererea formulata de reclamanta […] S.A., in contradictoriu cu paratele Municipiul Mangalia – Direc?ia Generală Economică – Serviciul de Impozite, Taxe Locale si Municipiul Mangalia prin Primar; a obligat parata Municipiul Mangalia – Direc?ia Generala Economica – Serviciul de Impozite, Taxe Locale sa soluţioneze contestaţia nr. 79343/20.12.2013 împotriva deciziei de impunere nr. 74303/29.11.2013 ?i contestaţia nr. 79341/20.12.2013 împotriva deciziei de impunere nr.75841/5.12.2013; în temeiul art. 453 alin.1 si 2 Cod proc.civilă, instanţa a obligat parata Municipiul Mangalia-Directia Generala Economica – Serviciul de Impozite, Taxe Locale la plata cheltuielilor de judecata către reclamanta in valoare de 3000 lei reprezentand onorariu avocat in parte.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâţii Municipiul Mangalia-Direcţia Generală Economică – Serviciul de Impozite, Taxe Locale si Municipiul Mangalia prin Primar, invocând motivul de casare întemeiat pe disp.art.488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, susţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Mangalia reprezentată de Primar a fost soluţionată greşit fără a se avea în vedere disp.art.17 Cod procedură fiscală, respectiv faptul că actele administrative fiscale contestate sunt emise de un compartiment specializat al unităţii administrativ teritoriale.
De asemenea, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost soluţionată greşit în raport cu data emiterii şi comunicării actelor fiscale.
Pe fondul cauzei, actele administrative fiscale au fost emise cu respectarea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală.
Astfel, în urma inspecţiei fiscale, s-a constatat că declaraţiile reclamantului în calitate de contribuabil au fost eronat declarate, majorările de valoare făcându-se la data înregistrării în balanţa mijloacelor fixe şi nu de la data facturării fiscale sau a documentelor care atestă efectuarea cheltuielilor în vederea îmbunătăţirii sau modificării clădirii, nerespectându-se astfel disp.art.254 alin.6 Cod fiscal.
De asemenea, nici susţinerea în sensul că, potrivit art.250 alin.1 pct.6 Cod fiscal, reclamanta nu ar datora impozit pe clădirile din parcelele industriale, întrucât mijlocul fix Cămin SNM se află în parcul industrial Mangalia este greşită, fiind incidente disp.art.1 alin.1, 3 şi 4 şi art.2 lit.h Cod fiscal.
De asemenea, reclamanta nu se află nici în situaţia prev.de O.U.G. nr.117/2006, neexistând dovezi în acest sens.
Intimaţii-pârâţi, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Mangalia prin Primar a fost soluţionată corect în raport cu art.161 din Legea nr.554/2004, art.36 Cod procedură civilă în referire la art.20-21 din Legea nr.215/2001 şi art.17 Cod procedură fiscală.
Excepţia decăderii pârâţilor din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei cu privire la cap.6 al cererii de chemare în judecată, a fost soluţionată corect de Tribunalul Constanţa în conf.cu art.2513 Cod civil.
Criticile recurentelor cu privire la fondul excepţiei prescripţiei cap.6 al acţiunii sunt neavenite, întrucât s-au formulat apărări pe fondul acestei excepţii.
De asemenea şi cu privire la cap.1-5 ale acţiunii, criticile sunt neavenite, întrucât prima instanţă nu a soluţionat pe fond cererea de chemare (capetele 1-5, astfel că în speţă criticile sunt neavenite.
Verificând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivului de casare întemeiat pe art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1018/25 iunie 2015, Tribunalul Constanţa a admis exceptia decăderii pârâtului Municipiul Mangalia – Direc?ia Generală Economică -Serviciul de Impozite, Taxe Locale din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei capătului 6 al cererii introductive de instanţă; a respins, ca tardiv formulata, excepţia prescripţiei capătului 6 al cererii introductive; a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere 1-5 invocată de pârâţii Municipiul Mangalia -Directia Generală Economică – Serviciul de Impozite, Taxe Locale si Municipiul Mangalia prin Primar; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind capetele de cerere 1-5 invocata de pârâtele Municipiul Mangalia-Directia Generala Economica-Serviciul de Impozite, Taxe Locale si Municipiul Mangalia prin Primar; a respins ca prescris dreptul la acţiune privind capetele de cerere 1-5; a admis in parte cererea formulata de reclamanta […] S.A., in contradictoriu cu paratele Municipiul Mangalia-Directia Generala Economica – Serviciul de Impozite, Taxe Locale si Municipiul Mangalia prin Primar; a obligat parata Municipiul Mangalia-Directia Generala Economica-Serviciul de Impozite, Taxe Locale sa soluţioneze contestaţia nr.79343/20.12.2013 împotriva deciziei de impunere nr.74303/29.11.2013 si contestaţia nr. 79341/20.12.2013 împotriva deciziei de impunere nr.75841/5.12.2013; în temeiul art.453 alin.1 si 2 Cod proc. civilă, instanţa a obligat parata Municipiul Mangalia – Direc?ia Generală Economică – Serviciul de Impozite, Taxe Locale la plata cheltuielilor de judecata către reclamanta in valoare de 3000 lei reprezentând onorariu avocat in parte.
Pentru a pronunţa această soluţie, în legătură cu excepţia prescripţiei capătului 6 al cererii, prima instanţă a reţinut că aceasta a fost invocată oral pe fondul cauzei.
Chiar dacă nu a arătat temeiul de drept al prescripţiei invocate, aceasta se încadrează în disp. art.11 alin.1 şi 5 din Legea nr.554/82004.
Această excepţie, însă, trebuia invocată în faţa primei instanţe prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată în conf. cu art.2513 Cod civil.
Conform art.185 Cod procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului.
În consecinţă, întrucât s-a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei capătului 6 de cerere, acesta va fi respins ca tardiv formulat.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capetelor 1-5, s-a reţinut că procedura administrativă de contestare a actelor fiscale în conf.cu art.205 – 218 Cod procedură fiscală, nu a fost respectată de pârâtă care nu a înţeles să finalizeze procedura administrativă după mai mult de un an de la formularea contestaţiei, exercitându-şi astfel abuziv drepturile.
Interpretarea prevederilor din legislaţia naţională într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare – face ca atribuţia instanţei de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, să nu fie exclusă de plano, în toate situaţiile în care autoritatea fiscală nu a emis o decizie în termenul legal.
În legătură cu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind capetele 1-5 ale cererii, s-a reţinut că reclamanta a formulat acţiunea la data de 25.11.2014, deşi data la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei a fost 04.02.2014 (expirarea celor 45 de zile de la formularea contestaţiei administrative) cu depăşirea termenului de 6 luni prev.de art. 11 alin.1 din Legea nr.554/2004.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar privind obligarea paratului Municipiul Mangalia, Direcţia Generala Economica, Serviciul de Impozite-Taxe locale la soluţionarea contestaţiei nr.79343/20.12.2013 împotriva deciziei de impunere nr. 74303/29.11.2013 ?i la soluţionarea contestaţiei nr. 79341/20.12.2013 împotriva deciziei de impunere nr. 75841/5.12.2013, s-a reţinut că acesta este întemeiat în conf. cu art. 70 alin.1 în referire la art.2 alin.2 şi art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 întrucât pârâta nu a soluţionat contestaţiile administrative împotriva deciziei de impunere în termenul prevăzut de lege.
Criticile recurentelor în legătură cu soluţia instanţei de fond sunt neîntemeiate, din următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Mangalia reprezentată prin Primar, se reţine că această critică nu este întemeiată, astfel:
Reclamanta […] S.A., prin cererea adresată instanţei a chemat în judecată pârâţii MUNICIPIUL MANGALIA prin PRIMAR, MUNICIPIUL MANGALIA – DIREC?IA GENERALA ECONOMICA, SERVICIUL DE IMPOZITE – TAXE LOCALE, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în principal, anularea parţiala a deciziilor de impunere nr.74303/29.11.2013 şi nr.75841/5.12.2013 emisa de Direcţia Generală Economică a Municipiului Mangalia, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 74303/29.11.2013 ?i toate celelalte acte ?i operaţiuni administrative care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, restituirea sumei de 340.406 lei perceputa cu titlu de impozit pe clădiri stabilit suplimentar şi a sumei de 301.444 lei percepută cu titlu de accesorii, precum şi la plata dobânzilor fiscale, iar, în subsidiar, obligarea pârâtelor să soluţioneze contestaţiile nr. 79343/20.12.2013 şi nr. 79341/20.12.2013 formulate împotriva deciziilor de impunere mai sus-arătate.
Prin întâmpinare s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Mangalia prin Primar.
Această excepţie a fost soluţionată corect, întrucât aşa cum s-a reţinut, reclamanta nu a solicitat doar anularea actelor administrativ fiscale emise de o structură din cadrul unităţii administrative teritoriale, ci şi restituirea impozitelor/accesoriilor stabilite suplimentar, dar şi plata dobânzilor fiscale aferente acestor sume.
Dispoziţiile art.17 alin.1 Cod procedură fiscală prevăd că „subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport”.
Însă, în speţă, nu se solicită doar anularea actelor administrative fiscale emise de o structură din cadrul unităţii administrative teritoriale ci şi restituirea unor sume ori obligarea la plata altora, astfel că unitatea administrativ teritorială reprezentată de primar, conform art.62 din Legea nr.215/2001, îşi justifică în cauză calitatea procesuală pozitivă în conf. cu art.20 – 21 din Legea nr.215/2001.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului 6 al cererii de chemare în judecată, se reţine că acesta a fost soluţionat corect.
Astfel, excepţia nu a fost invocată prin întâmpinare ori cel mai târziu la primul termen de judecată ci abia cu ocazia concluziilor orale asupra fondului cauzei.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a punctului 6, chiar dacă nu a fost întemeiată în drept de către pârâtă, instanţa de fond corect a considerat că se încadrează în disp.art.11 alin.1 şi 5 din Legea nr.554/2004.
Conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, neexercitarea acţiunii în termenul de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii atrage prescripţia acţiunii.
Dispoziţiile Legii nr.554/2004 se completează cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Conform art. 2513 Cod civil, prescripţia poate fi opusa numai in prima instanţa, prin întâmpinare sau, in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecata la care părţile sunt legal citate.
În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune putea fi invocată conform art. 2513 Cod civil, iar nerespectarea dispoziţiilor legale sus-arătate atrage decăderea din exercitarea dreptului de a fi invocată.
În acest context, rezultă că excepţia prescripţiei capătului 6 al cererii şi respectiv excepţia tardivităţii au fost soluţionate corect.
În legătură cu critica care vizează soluţionarea capetelor 1 – 5, se reţine că instanţa a respins acţiunea reclamantei tocmai ca urmare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât nu s-a respectat termenul de 6 luni de la expirarea termenului privind soluţionarea contestaţiilor administrative şi până la pronunţarea acţiunii.
Cu alte cuvinte, instanţa a reţinut întemeiată excepţia ridicată de pârâtă, dându-i satisfacţie în acest sens.
Deci, aşa cum susţine şi intimata-reclamantă, criticile recurentelor în legătură cu soluţionarea acestei excepţii sunt neavenite, astfel că nu se va analiza dacă disp.art.250 alin.1 pct.9 şi art.254 Cod fiscal, în referire la art.1 şi 2 din acelaşi act normativ, dar şi prevederile O.U.G. nr. 117/2006 au fost respectate.
Punctele 1-5 din contestaţie vizau anularea actelor administrative fiscale (decizia de impunere), restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi accesorii, dar şi obligarea la plata dobânzilor fiscale.
Ori, întrucât instanţa de fond a soluţionat corect cauza din perspectiva excepţiei invocată, nu se mai impune cercetarea pe fond a cererii reclamantei în legătură cu capetele 1 -5.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar, se reţine că prin acesta se urmăreşte, în măsura în care nu sunt admise capetele principale, obligarea pârâtei să-i soluţioneze contestaţiile administrative împotriva deciziilor de impunere cu privire la impozitul pe clădiri şi accesorii nr. 79343/20.12.2013 şi nr.79341/20.12.2013.
Capătul de cerere subsidiar a fost soluţionat corect, întrucât pârâta nu a soluţionat contestaţiile administrative în termenul impus de art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, respectiv în 45 de zile de la depunerea contestaţiei.
Astfel, în conf. cu art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În atare situaţie, corect s-a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze contestaţiile administrative tocmai pentru a-i da posibilitatea reclamantei să conteste în procedura judiciară soluţia contestaţiilor şi astfel să verifice legalitatea actelor cu consecinţa stabilirii drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Pentru aceste considerente, având în vedere că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, în conf. cu art.496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
