C. pr. civ.: art. 431;
Hotărârea Lucchini, C-119/05;
Hotărârea Köbler, C-224/01;
Hotărârea Kapferer, C-234/04.
Potrivit dreptului Uniunii Europene, instanța națională nu are vreo obligație de a lăsa neaplicat principiul autorității de lucru judecat, recunoscut de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca fiind și principiu de drept UE.
Este important ca hotărârile devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor prevăzute pentru exercitarea acestora, să nu mai poată fi puse în discuţie, în scopul garantării stabilității legislaţiei şi a raporturilor juridice, precum și pentru o bună administrare a justiţiei.
În lipsa unei reglementări comunitare în materie, modalitățile de punere în aplicare a principiului autorității de lucru judecat aparțin ordinii juridice a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora. Aceste modalități nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nici să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității) (Hotărârea Kapferer).
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2933 din 12.11.2014, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2005/96/2014 s-a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC H. SA în contradictoriu cu pârâta D. G. R. F. P. Braşov – A. J. F. P. Harghita.
De asemenea, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Administraţia Fondului pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Harghita.
În susţinerea recursului s-a arătat că soluţia primei instanţe este rezultatul greşitei aplicări a legii, în sensul că, prima instanţă, în mod eronat, a admis excepţia autorităţii lucrului judecat, aceasta ignorând faptul că nu există identitate de obiect între cele două cauze, nefiind îndeplinită condiţia prev. de art. 431 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, s-a invocat faptul că prin admiterea excepţiei autorităţii lucrului judecat, Tribunalul a încălcat dreptul european, în special cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Lucchini.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Intimata D. G. R. F. P. Braşov, prin A. J. F. P. Harghita a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate, Curtea a constatat următoarele:
Reclamanta a solicitat restituirea dobânzii fiscale aferente taxelor pe poluare plătite pentru perioada 02.08.2010 – 30.01.2012, respectiv 27.12.2010 – 30.01.2012.
Prin Sentinţa nr. 1341 din 25.04.2012 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3456/96/2011 rămasă irevocabilă, s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 43.699 lei, reprezentând taxă pe poluare, împreună cu dobânda prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală.
Prin cererea ce a format obiectul dosarului menţionat, reclamanta solicitase restituirea taxelor pe poluare şi a dobânzii aferente, calculată de la data plăţii acestora.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că prima instanţă a soluţionat în mod corect excepţia autorităţii lucrului judecat, constatând că există identitate de obiect, părţi şi cauză între cele două cereri.
Astfel, susţinerile recurentei în sensul că nu ar exista identitate de obiect nu pot fi primite, în contextul în care, astfel cum am arătat anterior, prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicitase şi dobânzi de la data plăţii taxelor, iar instanţa i-a acordat numai dobânzile calculate potrivit prevederilor art. 124 din Codul de procedură fiscală, prin urmare, perioada de timp dintre momentul plăţii taxei şi până la data calculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală a făcut obiectul analizei instanţei în dosarul nr. 3456/96/2011.
Nu pot fi primite nici argumentele recurentei referitoare la încălcarea dreptului Uniunii Europene, cu trimitere la cele statuate în cauza Lucchini. Dimpotrivă, potrivit dreptului Uniunii Europene instanța națională nu are vreo obligație de a lăsa neaplicat principiul autorității de lucru judecat, recunoscut de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca fiind și principiu de drept UE.
Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit cu titlu de principiu în hotărârea Köbler, C-224/01,EU:C:2003:513, importanţa principiului autorităţii de lucru judecat. În această hotărâre, la pct. 38, Curtea a afirmat că este important ca hotărârile devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor prevăzute pentru exercitarea acestora, să nu mai poată fi puse în discuţie, în scopul garantării stabilității legislaţiei şi a raporturilor juridice, precum și pentru o bună administrare a justiţiei.
Ulterior, în hotărârea Kapferer, C-234/04, EU:C:2006:178, în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost întrebată dacă dreptul UE obligă o instanţă naţională să reexamineze o hotărâre, care are autoritate de lucru judecat şi să o desființeze, dacă este contrară dreptului UE, Curtea a răspuns că „dreptul comunitar nu impune unei instanţe naţionale să se sustragă de la aplicarea normelor de procedură internă conferind unei hotărâri autoritate de lucru judecat, chiar dacă acest lucru ar permite remedierea încălcării unui drept comunitar prin hotărârea în cauză” (pct. 21).
Excepția creată în hotărârea Lucchini, C-119/05, EU:C:2007:434, care reglementează repartizarea competențelor între statele membre și UE în materia ajutoarelor de stat (în ipoteza existenţei unei hotărâri definitive interne care încalcă hotărârea definitivă a Comisiei, în materia concurenței) nu este aplicabilă în materia taxei auto. De altfel, în cauza Fallimento Ollimpiclub, C-2/08, ulterioară cauzei Lucchini, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a explicat faptul că hotărârea pronunţată în cauza Lucchini trebuie aplicată numai într-un anumit context, Curtea arătând că în lipsa unei reglementări comunitare în materie, modalitățile de punere în aplicare a principiului autorității de lucru judecat aparțin ordinii juridice a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora. Aceste modalități nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nici să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității) (Hotărârea Kapferer, citată anterior, punctul 22).
Hotărârea Lucchini nu este de natură să infirme analiza de mai sus. Astfel, această hotărâre privea o situație cu totul specială în care erau în discuție principii care reglementează repartizarea competențelor între statele membre și Comunitate în materia ajutoarelor de stat, Comisia Comunităților Europene având o competență exclusivă de a examina compatibilitatea unei măsuri naționale de ajutor cu piața comună (Hotărârea Lucchini, punctele 52 și 62).
Trebuie subliniat în acest context că nu se poate susţine inexistenţa unui remediu în dreptul intern, întrucât reclamanta are la dispoziție calea extraordinară, de retractare, a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, aceasta constituind, o aplicare a principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective, dezvoltat și explicitat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europemne (hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 si C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd.), răspunzând și principiului efectivității.
În consecinţă, constatând că nu este incident nici un motiv de casare din cele prev. de art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
