Contencios administrativ. Control fiscal nefinalizat. Inadmisibilitatea sesizării instanţei


Contencios administrativ. Control fiscal nefinalizat. Inadmisibilitatea sesizării instanţei

Decizia  nr.192/CA/02.10.2006

Prin sentinţa civilă nr. 240/E din 28 martie 2006, Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de reclamanta Universitatea „M.Kogălniceanu” Iaşi în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, cu ocazia inspecţiei fiscale iniţiate de pârâtă, a fost încheiat procesul verbal din 7.07.2007, prin care s-a dispus refacerea de către reclamant a statelor de salarii, pentru perioada 1.04.2001-28.02.2003, prin recalcularea contribuţiilor datorate şi a impozitului pe venitul din salarii, motivat de faptul că pentru personalul cu care s-au încheiat „contracte de muncă – cumul de funcţii extern” nu s-au calculat contribuţiile angajatorului şi a angajatului la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate şi la fondul de şomaj, precum şi întreruperea controlului şi amânarea finalizării lui până la data de 7 septembrie 2004, act împotriva căruia s-a formulat contestaţie. Ce a fost respinsă de către D.G.F.P. Iaşi prin decizia nr. 163/21.09.2004.

Prima instanţă a mai reţinut că personalul didactic din învăţământul superior poate fi salarizat şi prin cumul sau plata cu ora, că drepturile salariale realizate în aceste condiţii se impozitează distinct pentru fiecare activitate, separat de celelalte venituri, că angajatorii au obligaţia de a achita contribuţia la fondul de asigurări sociale şi la fondul pentru plata ajutorului de şomaj, în condiţiile în care Legea nr. 2/1991 a fost abrogată în mod expres din Legea nr. 53/2003, iar art. 130 din Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 145/1997, respectiv O.U.G. nr.150/2002, stabilesc în mod expres căror persoane le revine obligaţia de plată.

Curtea a respins recursul promovat de reclamantă ca nefundat, avându-se în vedere următoarele considerente.

Este necontestat faptul că, atacând procesul-verbal încheiat de personalul autorităţii pârâte la data de 7 iulie 2004, reclamanta a adus în discuţie doar o problemă de principiu şi anume dacă exista pentru angajator şi pentru cadrele didactice cumularde, până la data de 1 martie 2003, obligaţia de a calcula, reţine şi vira contribuţiile legale la fondul de asigurări sociale de stat, la fondul asigurărilor sociale de sănătate şi la fondul de şomaj, chestiune asupra căreia s-au oprit atât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, când a emis decizia nr. 163/21.09.2004, cât şi prima instanţă, sesizată de reclamantă în procedura consacrată de art. 188 Cod procedură fiscală.

Din cercetarea actului menţionat se constată, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, că problema obligaţiilor fiscale ce reveneau angajatorului şi angajaţilor a fost abordată de organul de control al nivel pur conceptual, reţinându-se că „ … pentru persoanele care în baza unui contract individual de muncă cumulează mai multe funcţii, în afară de unitatea la care are funcţia de bază, se calculează şi se virează lunar contribuţia C.A.S., C.A.S.S. şi fond şomaj, pentru toate funcţiile ocupate, la o bază lunară de calcul stabilită conform art. 23 şi 24 din Legea nr. 19/2000”.

Nici reclamanta şi nici pârâta nu au întocmit însă vreun act în care să se materializeze acest concept-punct de vedere referitor la aplicarea normelor legale în materie, astfel încât, după 2 ani de la data întocmirii procesului verbal contestat nu se cunosc în mod concret nici persoanele cărora le revine obligaţia de plată şi nici cuantumul contribuţiilor, pe fiecare obligaţie în parte.

Aceste din urmă elemente comune oricărei obligaţii, respectiv debitorul şi cuantumul obligaţiei, trebuia evidenţiate în lucrarea de care reclamanta urma să o realizeze în perioada în care s-a dispus întreruperea controlului „în vederea refacerii statelor de salarii”, finalizarea controlului fiind prevăzută pentru data de 7 septembrie 2004.

Refuzul sau nefinalizarea refacerii statelor de salarii, prin recalcularea contribuţiilor datorate şi a impozitului pe venitul din salarii, are drept consecinţă nematerializarea obligaţiei făcând imposibilă în fapt verificarea naşterii creanţelor şi obligaţiilor fiscale în sensul art. 23 din Codul de procedură fiscală.

Ca atare, cum simpla dispoziţie de a se proceda la refacerea statelor de salarii, chiar dacă vine din partea organului de control fiscal şi este luată în exerciţiul puterii publice cu care acesta este investit, nu a fost urmată de întocmirea vreunui act concret de către nici unul din participanţii la raportul de drept administrativ menţionat, nu se poate reţine că procesul verbal din 7 iulie 2004 a dat naştere unei late obligaţii decât una tehnică, de „recalculare”, fără nici un efect direct şi imediat asupra obligaţiei fiscale evocată, care se va naşte abia când controlul fiscal va fi finalizat.

Lipsa actului de finalizare a controlului sau a oricărui act prin care obligaţiile fiscale să fi fost individualizate şi determinate, face ca abordare de principiu a problemei obligaţiilor persoanelor ce cumulau mai multe funcţii să apară ca prematură, chiar dacă s-a formulat o contestaţie pe această temă şi chiar dacă aceasta a fost soluţionată, iar prima instanţă s-a considerat legal investită cu soluţionarea acţiunii în anulare.