Drept fiscal. Cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit .


33. Drept fiscal. Cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit al societăţii comerciale cu capital privat. Tichete de masă.

Sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajatorul societate comercială cu capital integral privat, potrivit Legii nr.142/1998 constituie cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, OUG  79/2001 modificată interzice emiterea acestora doar  societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat dacă înregistrează restanţe  bugetare.

Secţia comercială de contencios administrativ  şi fiscal – Decizia civilă nr.1944  19 septembrie /2005.

Prin sentinţa civilă nr.583/C/18.05.2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.1274/2005 s-a admis acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta SC”S”SA  împotriva pârâtei D.G.F.P. SIBIU,anulând în parte decizia nr.178/17.01.2005 a pârâtei şi anulându-se decizia de imputare nr.5488/25.10.2004 privind obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei de către inspecţia fiscală în ce priveşte obligarea reclamantei la plata sumelor de 914.024.486 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, 94.371.692 lei reprezentând penalităţi pentru neplata impozitului pe profit, 361.723.279 lei reprezentând dobânzi pentru neplata impozitului pe profit, 44.456.950 lei TVA suplimentar,18.293.487 lei dobânzi pentru TVA şi 4.625.338 lei penalităţi pentru TVA.

Pentru a pronunţa această soluţie  instanţa a reţinut că reclamanta este o societate cu capital privat,a emis tichete de masă în temeiul art.1 din Legea nr.142/1998,contravaloarea acestora reprezentând o cheltuială deductibilă fiscal.

S-a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile O.G.nr.79/2001,faţă de textul expres al acesteia care nu include în domeniul său de aplicare agenţii economici cu capital privat,ci numai societăţile comerciale,companiile naţionale unde statul este acţionar.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta D.G.F.P. SIBIU,solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În esenţă,pârâta susţine că instanţa de fond greşit nu a aplicat prev.O.U.G.nr.79/2001 care condiţionează deductibilitatea cheltuielilor cu tichetele de masă de lipsa restanţelor la  achitarea obligaţiilor bugetare pentru toţi angajatorii,indiferent de structura capitalului social.

Recursul este nefondat.

Legea nr.142/1998 este legea cadru care reglementează acordarea tichetelor de masă,menţionând expres la art.1 care sunt salariaţii care pot beneficia de tichete,nominalizând salariaţii din cadrul societăţilor comerciale,regii autonome şi sectorul bugetar,precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract de muncă,denumite în cuprinsul acestei legi „angajator”.

La art.8 legea reglementează şi regimul fiscal al sumelor corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator,recunoscându-le acestora caracterul de cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit  pentru angajator, iar pentru salariat,de sume scutite de plata impozitului pe venitul sub forma de salariu.

O.U.G.nr.79/2001 aprobată prin Legea nr.59/2002 şi modificată prin O.G.nr.29/2004 se referă,aşa cum corect a reţinut instanţa de fond,doar la agenţii economici la care statul sau o unitate administrativ teritorială este acţionar majoritar,impunând luarea unor măsuri pentru rentabilizarea activităţii lor economice,întărirea disciplinei economico-financiare,încasarea creanţei şi plata arieratelor.

În acest scop este făcută şi menţiunea de la art.15 cu privire la interdicţia de a emite tichete de masă pe durata perioadei în care înregistrează datorii la bugetul de stat.

Chiar dacă am admite că prin referirea la „angajatori”,iar nu la „agenţi economici”,articolul 15 depăşeşte sfera de reglementare a art.1,respectiv că noţiunea de  angajator este mai largă decât aceea a agenţilor economici indicaţi la art.1,cuprinzând şi societăţile comerciale cu capital privat,articolul 15 nu sancţionează achiziţionarea tichetelor de masă cu nerespectarea condiţiei de a fi achitat la scadenţă obligaţiile bugetare,ci interzice numai emiterea lor. Firesc în acest caz era  ca legiuitorul să condiţioneze achiziţionarea tichetelor de masă de către angajator de la societăţile autorizate,de prezentarea certificatului de sarcini fiscale,din care să rezulte clar că angajatorul nu înregistrează datorii la bugetul de stat.

Tichetelor de masă deja achiziţionate de angajator şi remise salariatului legea le recunoaşte necondiţionat (cel puţin acesta este textul Legii nr.142/1998),caracterul de cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit,neexistând vreo sancţiune dacă la achiziţionarea lor angajatorul societate cu capital privat înregistra restanţe la buget.

Chiar dacă s-ar admite că intenţia legiuitorului ar fi fost în sensul opiniei organului de control fiscal şi al pârâtei recurente,textul reglementărilor în vigoare mai sus menţionate nu susţine o atare interpretare.

S-a apreciat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect legea,nefiind incident motivul prev. de art.304 pct.9 Cod pr. civilă,astfel că recursul pârâtei a fost  respins ca nefondat potrivit art.312 al.1 Cod pr. civilă.