Efectele deciziei de soluţionare a contesteţiei care are ca obiect un act care nu are caracteristica unui titlu de creanţă, în situaţia în care aceasta nu este anulată.
O.G. nr. 92/2003, republicată
Decizia de soluţionare a contestaţiei emisă în condiţiile reglementate de O.G. nr. 92/2003, republicată, art. 205 – art. 211, este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi poate fi atacată potrivit art. 218 alin. 2 din acelaşi act normativ.
Renuntarea la soluţionarea petitului de anulare a unei asemenea decizii impiedică restituirea sumelor care au făcut obiectul acesteia, instanţa nemaiputând, cu respectarea principiului disponibilităţi, să analizeze legalitatea actului contestat în temeiul art. 205 Cod procedură fiscală şi nici natura juridică a acestuia.
Prin Sentinţa nr. 1053 din 11.10.2010 a Tribunalului Mureş, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâta D.G.F.P. Mureş şi A.F.M. Bucureşti, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamantă a taxei de poluare, în sumă de 6.192 lei, cu dobânda legală de 0,1%/zi de întârziere, cu începere de la 14.01.2010, şi până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta D.G.F.P. Mureş împotriva A.F.M. Bucureşti şi a fost obligată chemata în garanţie să vireze suma de 6.192 lei, din contul F.M. în contul D.G.F.P. Mureş.
S-a luat act de renunţarea la judecarea petitelor de anulare a Deciziilor nr. 346/12.01.2010 şi nr. 23.963/19.11.2009, emise de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a achitat pârâtei taxa de poluare pentru autoturismul importat, şi deşi ulterior a solicitat restituirea acesteia, apreciind că este nelegală, şi discriminatorie, în contradicţie cu normele şi tratatele europene, pârâta a refuzat restituirea sumei solicitate, susţinând că taxa este datorată în raport de dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008.
S-a mai reţinut că prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene limitează libertatea statelor în materie fiscală, de a restricţiona libera circulaţie a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii şi protecţioniste.
În privinţa reglementării interne, instanţa a precizat în considerente că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 2141 Cod fiscal.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din Constituţie, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă, întrucât s-a apreciat că acţiunea în contencios administrativ poate să aibă şi un alt obiect decât anularea actului administrativ, concluzie desprinsă din dispoziţiile art. 8 alin.1 teza a II-a, art. 18 alin.1 şi 2 din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta D.G.F.P. Mureş împotriva A.F.M. Bucureşti, a fost admisă întrucât taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului de Mediu, şi se gestionează de către A.F.M. Bucureşti; obligaţia acestei instituţii fiind aceea de a vira în contul A.F.P.-ului Reghin suma solicitată.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de D.G.F.P. Mureş, care a solicitat modificarea acesteia, susţinând nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., prima instanţă făcând o greşită aplicare a legii.
S-a susţinut inadmisibilitatea acţiunii, întrucât reclamanta nu a solicitat anularea unui act administrativ fiscal şi că reclamantul nu a parcurs etapa contestaţiei reglementată de art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
Mai mult, dispoziţiile care impun plata acestei taxe sunt în vigoare, aplicarea acestora fiind obligatorie pentru toţi subiecţii de drept cărora li se adresează.
Recurenta a subliniat că solicitarea de restituire a taxei speciale nu este întemeiată şi nu are suport legal şi legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. Din analiza art. 2141 reiese că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condiţiile stabilite de legiuitor, condiţii în care reclamantul nu se încadrează. S-a precizat că taxa s-a achitat în baza unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere faţă de actele normative invocate de reclamantă, iar invocarea prevederilor art. 148 din Constituţia României şi ale art. 90 din Tratatul de aderare al României la C.E., nu are relevanţă în cauză, având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special. S-a contestat şi pretinsul caracter discriminatoriu privind drepturile şi obligaţiile de natură fiscală ale reclamantului, în condiţiile în care taxa este stabilită şi se plăteşte pentru toate autoturismele, indiferent de proprietar şi de provenienţa acestora, pe baza principiului „poluatorul plăteşte”.
S-a mai susţinut că se impune virarea de către beneficiarul acestei taxe şi a dobânzilor aferente debitului principal, întrucât prin hotărârea atacată s-a instituit în sarcina pârâtei obligaţia de a achita atât taxa cât şi dobânzile legale aferente, fiind astfel un dezechilibru între prestaţiile impuse în sarcina pârâtei şi a chematului în garanţie; şi de asemenea, ca dobânzile să fie achitate în raport de dispoziţiile art. 124 din O.G. nr.92/2003, în ceea ce priveşte data de la care încep să curgă acestea.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs şi A.F.M. solicitând admiterea recursului.
Motivele de recurs au vizat faptul că, Curtea Europeană de Justiţie a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiţia ca respectivele taxe să respecte dispoziţiile art. 90 din Tratatul C.E.
Astfel, nici un stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte state membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare. Rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă că art. 90, primul paragraf din Tratatul C.E. este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import şi cel aplicat produsului naţional similar sunt calculate diferit şi după metode diferite, care conduc, fie chiar şi în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Mai mult, această parte nu poate fi obligată la plata dobânzilor, întrucât nu este titulara vreunui raport obligaţional cu contribuabilul, şi de asemenea, pentru acelaşi motiv, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 C.pr.civ., instanţa a constat că recursurile promovate în cauză sunt întemeiate, însă pentru alte motive decât cele avute în vedere de către recurente:
După cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, este de observat că, prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 23963/19.11.2009, s-a stabilit în sarcina reclamantei suma de 6.192 lei pentru autovehiculul marca Audi, importat de către aceasta.
Nu este mai puţin adevărat că reclamanta a achitat această sumă la aceeaşi dată, dar a promovat împotriva deciziei sus menţionate contestaţie, înregistrată la D.G.F.P. Mureş sub nr. 24407/7.11.2009, şi soluţionată prin Decizia nr. 346/2009/12.01.2010, prin respingere.
În mod firesc, odată cu promovarea acţiunii în contencios administrativ, reclamanta a solicitat atât anularea celor două decizii, cât şi restituirea sumei apreciate ca nefiind datorată, cu dobânzi legale aferente.
Pe de altă parte, la termenul de judecată din 4.10.2010, reprezentanta reclamantei a solicitat instanţei să ia act de renunţarea la petitele privind anularea deciziilor sus-menţionate, insistând doar în soluţionarea petitului vizând restituirea taxei de poluare.
În aceste condiţii, este de observat că Decizia nr. 23963/2009 reprezintă titlu de creanţă şi că împotriva acesteia, contribuabilul are deschisă calea contestaţiei, potrivit art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, la organul fiscal competent, mijloc juridic de care, altfel, reclamanta a uzat, promovând contestaţie către D.G.F.P. Mureş, soluţionată de altfel prin Decizia nr. 346/2010.
Împotriva acestei decizii din urmă, reclamanta avea la dispoziţie, potrivit prevederilor art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, acţiune în contencios administrativ, regăsită în petitul al doilea al acţiunii.
Or, renunţarea reclamantei la judecarea tocmai la aceste petite (vizând anularea celor două decizii), a condus la rămânerea definitivă a soluţiei de respingere, pronunţată în sistemul căilor de atac administrativ jurisdicţionale şi, implicit la obligaţia de plată a taxei instituite prin aceste decizii.
Soluţia care se impunea aşadar, a fi adoptată de prima instanţă, era respingerea şi a petitului vizând restituirea acestei taxe, întrucât reclamanta nu era îndreptăţită să solicite restituirea sumei, atâta timp cât titlul de creanţă prin care aceasta a fost instituită, nu a fost desfiinţat sau anulat, şi dimpotrivă această renunţare a reclamantei conduce la exigibilitatea creanţei reprezentate de taxa de poluare.
În consecinţă, pentru motivele expuse anterior, recursurile promovate în cauză vor fi admise ca întemeiate, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, iar hotărârea atacată se impune a fi modificată în sensul celor de mai sus, urmând ca acţiune introductivă să fie respinsă, şi pe cale de consecinţă, să fie respinsă şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta D.G.F.P. Mureş.
