Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de faţă constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 89/CF din 7.10.2008 Tribunalul Neamţ a hotărât următoarele:
– a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. CP.P.P. S.A. Roznov în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului Roznov;
– a anulat din cuprinsul deciziei de Impunere cu nr. 3349 din 08.05.2008 impunerea fiscală reprezentând impozit pe clădiri în sumă totală de 483 lei din care 465 lei reprezentând debit şi 18 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi menţine celelalte impuneri fiscale stabilite în cuprinsul deciziei;
– a obligat pârâta la plata sumei de 504,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantei, care are ca obiect de activitate formarea profesională a adulţilor, i s-au făcut două impuneri fiscale pe care reclamanta le contestă. Prima impunere se referă la impozitul de clădiri, iar a doua impunere se referă la impozitul pe teren.
Acţiunea reclamantei este întemeiată în parte, fiind nelegală impunerea fiscală referitoare la impozitul pe clădiri şi legală impunerea fiscală referitoare la impozitul pe teren.
Reclamanta se încadrează în prevederile art. 250 (1) pct. 4 din Codul fiscal, beneficiind de scutire de impozit pe clădiri întrucât este o instituţie de învăţământ particular, autorizată să funcţioneze provizoriu ori acreditată.
Nu prezintă relevanţă faptul că învăţământul nu se încadrează într-una din formele de învăţământ particular preuniversitar prevăzute de art. 105 alin 1 din Legea învăţământului, nr. 84/1995 întrucât art. 250 (1) pct. 4 nu se limitează la aceste prevederi. Nu prezintă relevanţă nici faptul că reclamanta obţine venituri şi din activităţi secundare ce nu corespund principiului non-profit. Prevederile O.G. nr. 129/2000 care scutesc furnizorii de formare profesională de plata TVA nu exclud scutirile impozitelor şi taxelor locale şi nu înlătură incidenţa art. 250 (1) pct. 4 din Legea nr. 571/2003.
Impunerea fiscală referitoare la impozitul pe teren este corect stabilită de autoritatea fiscală. în acest sens reclamanta nu este nici instituţie de învăţământ preuniversitar şi nici universitar, astfel încât nu poate beneficia de prevederile art. 257 lit. d din Legea nr.571/2003.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului reclamantul S.C. Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Profesională S.A. Roznov a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
În susţinerea acţiunii a depus certificatul de înregistrare a societăţii din care rezultă că activitatea sa principală este aceea de învăţământ secundar, tehnic sau profesional, cursuri de calificare, recalificare, specializare, perfecţionare a personalului, cursuri postliceale de maiştri şi tehnicieni 8532. Această activitate este prevăzută de art. 105 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, care reglementează învăţământul particular preuniversitar coroborat cu art. 257 lit. d) din Codul fiscal şi normele sale metodologice de aplicare.
Pe terenul în discuţie se află arbori, iar categoria de folosinţă este aceea de parc; acesta reprezintă laboratorul de specialitate al cursanţilor având în vedere că toate specializările acestora sunt în domeniul forestier.
Recursul este nefondat.
În fapt,
Reclamanta nu este o instituţie de învăţământ particular, autorizată să funcţioneze provizoriu ori acreditată, astfel cum în mod greşit a reţinut tribunalul, ci este o societate comercială pe acţiuni a cărei principală activitate are codul 8042 – „alte forme de învăţământ (cursuri de calificare, recalificare, specializare, perfecţionare a personalului, cursuri postliceale de maiştri şi tehnicieni)”, fapt atestat de certificatele de înregistrare seria A nr. 371330 din 4.12.2002 şi seria B nr. 1538348 din 22.07.2008.
Pentru organizarea programelor de calificare pentru diverse ocupaţii – tehnician în silvicultură; operator cazane, turbine cu aburi, instalaţii auxiliare şi de termoficare; macaragiu şi maşinişti la maşini mobile şi transporturi interioare – reclamanta a fost autorizată, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000. în temeiul acestei legi reclamantei i s-au eliberat, de către Comisia de autorizare Neamţ a Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor autorizaţiile nr. 000019/16.07.2004, nr. 000011/12.04.2004, nr. 000018/16.07.2004 şi nr. 000020/10.08.2004. La data de 26.09.2008 reclamantei i s-a eliberat autorizaţia nr. 000260 în temeiul căreia este autorizată să organizeze programul de specializare pentru ocupaţia stivuitorist.
Potrivit procesului-verbal de control încheiat de Primăria oraşului Roznov la data de 27.02.2008 – act care a stat la baza deciziei de impunere contestate – reclamanta deţine din 1993, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1070, suprafaţa totală de 31.089 mp teren, din care este ocupată de construcţii o suprafaţă de 1982 mp.
În drept,
Potrivit art. 256 alin. 1 şi 2 din Codul fiscal orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel; impozitul se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul.
Scutirile de la plata impozitului pe teren sunt reglementate limitativ de art. 257, text care, la lit. d) prevede ca fiind scutit de impozit orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizată provizoriu sau acreditată. Această scutire nu este aplicabilă reclamantei pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Aşa cum s-a reţinut anterior, reclamanta este o societate comercială şi nu o instituţie de învăţământ preuniversitar. Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare, astfel cum se prevede prin art. 15 alin. 1 din Legea învăţământului nr. 84/1995; totodată, potrivit art. 103 alin. 2, din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie fac parte instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate. Rezultă că în componenţa sistemului naţional de învăţământ şi educaţie nu sunt cuprinse şi societăţile comerciale care sunt autorizate să organizeze programe de specializare profesională, entităţi care funcţionează pe principiul obţinerii de profit; în acest context este de reţinut că una dintre condiţiile pe care Legea nr. 84/1995, prin art. 104 lit. a, le impune pentru funcţionarea legală a învăţământului particular este ca acesta să fie organizat pe principiul nonprofit.
Reclamanta este furnizor de formare profesională, în sensul definiţiei date prin art. 6 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, adică este persoană juridică de drept privat care realizează şi prestează servicii de formare profesională a adulţilor. Potrivit art. 4 din ordonanţă formarea profesională a adulţilor se realizează prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 autorizarea furnizorilor de formare profesională se face pe baza criteriilor de evaluare, pentru o perioadă de 4 ani (alin. 1), se acordă pentru fiecare dintre ocupaţiile pentru care furnizorii de formare profesională organizează programe de formare profesională (alin. 2) şi se certifică printr-un document ale cărui formă, conţinut şi regim de eliberare se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării (alin. 4).
În raport de aceste din urmă dispoziţii se constată că autorizaţiile nr. 00019, 000011, 000018 şi 000020 au expirat la datele de 16.07.2008, 12.05.2008, 16.07.2008 şi 10.08.2008, iar autorizaţia nr. 000260 este valabilă abia începând cu data de 26.09.2008. Totodată se constată că ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrul educaţiei şi cercetării
reprezintă emitenţii ordinului comun prin care se reglementează forma, conţinutul şi regimul de eliberare a acestor autorizaţii, iar nu autorităţile care autorizează organizarea programelor de specializare; emitentul lor este Consiliul Naţional de Formare a Adulţilor care, potrivit art.19 din ordonanţă, coordonează activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională.
Aceasta înseamnă că nu se poate reţine, pentru întreg anul 2008, nici măcar autorizarea reclamantei ca furnizor de formare profesională.
În altă ordine de idei, este important de reţinut că autorizarea provizorie sau acreditarea a instituţiilor de învăţământ, prevăzute de art. 257 alin. 1 lit. d) din Codul fiscal, constituie instituţii distincte de autorizarea persoanelor juridice de drept privat ca furnizori de formare profesională a adulţilor. Autorizarea provizorie sau acreditarea sunt etape de parcurs în procedura de acreditare a organizaţiilor furnizoare de educaţie, iar nu a furnizorilor de formare profesională. Acreditarea organizaţiilor furnizoare de educaţie se face potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei. Dacă reclamanta este interesată în furnizarea de educaţie trebuie să se supună procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii – astfel cum se dispune prin art. 29 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 – şi să parcurgă cele două etape succesive prevăzute de alin. 4 al art. 29, respectiv autorizarea de funcţionare provizorie, care acordă dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după caz, admiterea la studii şi acreditarea, care acordă şi dreptul de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de a organiza, după caz, examen de absolvire, licenţă, masterat, doctorat.
Atunci când legiuitorul a vrut să scutească furnizorii de formare profesională de plata unor obligaţii fiscale a făcut-o expres. în acest mod a procedat în cazul scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiuni din interiorul ţării prevăzând, la art. 141 alin. 1 lit. f) din Codul fiscal, scutirea pentru activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate. în cazul impozitului pe teren legiuitorul a reglementat scutirea doar pentru terenurile instituţiilor de învăţământ, autorizate provizoriu sau acreditate.
Faţă de cele ce preced, curtea de apel constată că nu există motive de modificare ori de casare a hotărârii recurate.
