Taxe si impozite.
Impozite si taxe locale. Nivelul maxim al impozitului pe cladiri stabilit pentru imobilele constructii detinute în proprietate de persoanele juridice.
– art.253 si 287 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal;
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 2038/03.10.2011)
Prin sentinta civila nr.1977/16.06.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a în dosarul nr.43888/3/2009, a fost admisa actiunea formulata de reclamanta SC O. P. SA în contradictoriu cu pârâtii Consiliul Local S. si Primaria S., a fost anulata în parte HCL al Comunei Selimbar. nr.70/30.07.2008 respectiv art.2 pct 2.2.1 lit.a si art.5 pct.5.2 si pct.5.3, precum si adresa nr.3104/05.05.2009 a Primariei Selimbar.
Pentru a se pronunta în acest sens, prima instanta a retinut ca prin Hotarârea Consiliului Local al Comunei Selimbar nr.70/30.07.2008 au fost stabilite impozitele si taxele locale la nivelul acestei comune, pentru anul fiscal 2009, impozitul pe teren pentru anul 2009 fiind stabilit prin majorarea cu 20% a impozitului pe teren stabilit pentru anul 2008, care la rândul sau a fost stabilit prin majorarea cu 20% a impozitului pe teren pentru anul 2007, aspecte neinfirmate de catre pârâta.
S-a retinut ca problema ce trebuie dezlegata este aceea de a se stabili daca se poate aplica o majorare de 20% la o valoare deja majorata cu 20% în anul anterior. Din interpretarea prevederilor legale aplicabile instanta a opinat ca nu se poate face aceasta majorare, iar prevederile HCL al Comunei Selimbar nr.70/30.07.2008 încalca dispozitiile Codului Fiscal si, în aceste conditii, hotarârea mentionata este ilegala, ca efect al inferioritatii actului adoptat de organul deliberativ al administratiei publice locale fata de un act normativ cu forta juridica superioara – Codul Fiscal a fost adoptat prin Legea nr.571/2003 si modificat prin acte normative cu aceeasi forta juridica, legi sau ordonante de urgenta emise în baza unor legi de abilitare si aprobate ulterior prin legi.
Prevederile art.258 alin.2 din Codul Fiscal, în forma în vigoare la data emiterii HCL al Comunei Selimbar nr.70/30.07.2008, stabilesc ca “(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinta terenuri cu constructii, impozitul pe teren se stabileste prin înmultirea suprafetei terenului, exprimata în hectare, cu suma corespunzatoare prevazuta în urmatorul tabel:….” se conjuga cu cele ale art.222 alin.1 si 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin Hotarârea de Guvern nr.44/2004, în forma în vigoare la momentul emiterii hotarârii, care, de asemenea, stipuleaza: (1) Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau consiliile judetene, dupa caz, în termenul prevazut la art.288 alin.1 din Codul fiscal, pot majora anual impozitele si taxele locale prevazute de Codul fiscal, în functie de conditiile specifice zonei, fara discriminare între categoriile de contribuabili, cu exceptia taxelor prevazute la art. 263 alin.4 si 5 si la art.295 alin. 11 lit.b – d din acelasi act normativ, cu pâna la 20%. (2) Hotarârile adoptate au la baza nivelurile impozitelor si taxelor locale stabilite în suma fixa conform prevederilor Codului fiscal, precum si impozitele si taxele locale determinate pe baza de cota procentuala, potrivit dispozitiilor acestuia. Hotarârea de majorare se aplica numai pentru anul fiscal pentru care s-a aprobat. În anul fiscal urmator se vor avea în vedere impozitele si taxele locale actualizate cu rata inflatiei conform prevederilor art.292 din Codul fiscal coroborate cu cele din prezentele norme metodologice.
În consecinta, potrivit dispozitiilor art.222 pct.2 din aceste norme metodologice, majorarea maxima care se poate aproba este de 20%, dar aceasta nu se poate aplica în doi ani succesivi, mecanismul fiind urmatorul: în anul de referinta, în cazul de fata, 2008, s-a aplicat o majorare cu 20% fata de impozitul din anul 2007, astfel ca în anul urmator, 2009, pentru o aplicare corecta a prevederilor legale enuntate, cresterea impozitului nu se mai poate face prin majorarea cu 20% a impozitului anterior, acesta la rândul sau, asa cum s-a aratat, deja majorat cu 20%, ci doar prin actualizarea cu rata inflatiei.
În opinia instante, majorarea nu poate aparea în modul urmator: 2007 – impozit, 2008 – impozit 2007 înmultit cu 1,20 (adica majorat cu 20%), 2009 – impozit 2008 înmultit cu 1,20 (majorat tot cu 20%), ci în acest fel: 2007 – impozit, 2008 – impozit 2007 înmultit cu 1,20 (adica majorat cu 20%) si 2009 – impozit 2008 actualizat cu rata inflatiei, abia pentru anul 2010 putând fi stabilit impozitul pe terenurile detinute de persoanele juridice prin efectuarea unei majorari cu 20% a impozitului pe anul 2009.
Legea nr.273/2006, privind finantele publice locale, face trimitere, în art.27, la principiul legalitatii în stabilirea impozitelor si taxelor locale – “Competente în stabilirea impozitelor si taxelor locale Impozitele si taxele locale se aproba de consiliile locale, judetene si de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, în limitele si în conditiile legii.”, iar aceasta prevedere se completeaza cu cea referitoare la subordonarea actelor normative adoptate de autoritatile administratiei publice locale fata de actele de nivel superior, reglementata de art.79 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa, ce stipuleaza ca: “Reglementarile cuprinse în hotarârile consiliilor locale si ale consiliilor judetene, precum si cele cuprinse în ordinele prefectilor sau în dispozitiile primarilor nu pot contraveni Constitutiei României si reglementarilor din actele normative de nivel superior.”
S-a constatat ca pârâtul CL al Comunei S. a stabilit, prin art.2 pct.2.2.1 lit.a din anexa din HCL nr.70/30.07.2008, o cota de impozit peste limita maxima prevazuta de art.258 alin.2 din Codul Fiscal aprobat prin Legea nr.571/2003, conjugate cu cele ale art.222 alin.1 si 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin Hotarârea de Guvern nr.44/2004 în forma în vigoare la momentul adoptarii actului administrativ, ceea ce încalca principiul subordonarii actelor normative adoptate de autoritatile administratiei publice locale fata de actele de nivel superior, citat anterior.
Acest punct de vedere este exprimat si de catre Ministerul Economiei si Finantelor în adresa nr.277031/21.11.2008, care face trimitere la aceleasi prevederi: “Hotarârea de majorare se aplica numai pentru anul fiscal pentru care s-a aprobat. În anul fiscal urmator se vor avea în vedere impozitele si taxele locale actualizate numai cu rata inflatiei conform prevederilor art. 292 din codul fiscal coroborate cu cele din prezentele norme metodologice.”
Aceeasi situatie este întâlnita, în cadrul aceluiasi act administrativ, HCL al Comunei Selimbar nr.70/30.07.2008, în anexa, în legatura cu taxa pentru afisaj în scop de reclama, stabilita prin art.5 pct.5.2 si pct.5.3, stabilita tot prin majorarea cu 20% a sumei fixe stabilita ca taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate pentru anul 2008, suma ce continea deja o majorare cu 20% a taxei din anul 2007.
Taxa pe anul 2009 apare, prin raportare la cea din anul 2008 si, de aici la cea din anul 2007, în tabelul din anexa hotarârii, în modul urmator: taxa 2007 – 28 lei taxa 2008 28 + 28*20% = 33 lei, taxa 2009 – 33 + 33*20% = 40 lei.
Prin stabilirea în acest mod a respectivei taxe, în opinia instantei au fost încalcate prevederile art.287 din Codul fiscal, în forma în vigoare la momentul adoptarii hotarârii, coroborate cu prevederile pct.222 alin.1 si 2, reprezentând normele metodologice de aplicare a art.287 din Codul fiscal, Norme metodologice aprobate prin Hotarârea de Guvern nr.44/2004, de asemenea, în forma de la momentul emiterii actului administrativ contestat.
Dispozitiile art.287 din Codul Fiscal mentioneaza ca: Nivelul impozitelor si taxelor locale prevazute în prezentul titlu poate fi majorat anual cu pâna la 20% de consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu exceptia taxelor prevazute la art.263 alin.4 si 5 si la art.295 alin.11 lit.b – d, alaturi de care sunt aplicabile prevederile art.222 alin. 1 si 2 din normele metodologice si cele ale Cap.VI “Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate” din Anexa la Titlul IX din Codul Fiscal din Normele metodologice, care prevede nivelurile pâna la care se poate percepe taxa, pornind de la cea stabilita în anii anteriori: pentru anul 2006 între 0 si 23 lei, inclusiv, pentru panoul situat în locul în care persoana deruleaza o activitate economica, sau între 0 si 17 lei, inclusiv, pentru orice alt panou sau afisaj în afara celui din locul activitatii economice, pentru anul 2007, între 0 si 23 în prima situatie si 0 si 17 lei pentru cea de-a doua, ceea ce atrage nivelul pentru anul 2009 trebuia sa fie inferior celui stabilit de CL Selimbar, de 40 lei/m2 în cazul primei si de 29,4 lei/m2 pentru cea de-a doua, sens în care se va admite cererea reclamantei si sub acest aspect.
În ceea ce priveste solicitarea de anulare a adresei nr.4104/05.05.2009, instanta a apreciat-o ca întemeiata, prin acest act emis de catre Primaria Selimbar se exprima refuzul rectificarii HCL al Comunei Selimbar nr.70/30.07.2008, în sensul solicitat de catre reclamanta, refuz emis, asa cum rezulta din analiza pe fond, cu exces de putere, iar, pe de alta parte, în conditiile în care plângerea prealabila era formulata împotriva unei hotarâri de consiliu local, solutionarea ei se putea efectua de catre organul emitent, în cazul asa-numitului recurs gratios sau de organul ce poate verifica legalitate actelor acestui organ al administratiei publice locale, adica prefectul, în cazul recursului ierarhic, nu de un organ necompetent în acest caz, Primaria Selimbar, sens în care se va dispune si anularea acestui act.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs, în termen legal, pârâtii Consiliul Local S. si Primaria S., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei recurate si respingerea actiunii formulate reclamanta.
În motivare, s-a aratat ca hotarârea instantei de fond a fost data cu interpretarea gresita a legii întrucât hotarârea consiliului local a fost adoptata cu respectarea normelor incidente în cauza. S-a precizat ca din interpretarea dispozitiilor art.258 si 287 din Codul fiscal rezulta ca se permite consiliului local majorarea anuala a impozitelor si taxelor locale cu pâna la 20% în functie de situatia economica si interesul comunitatii locale, iar prin HCL nr.70/30.07.2008 a fost stabilit impozitul pe anul fiscal 2009 prin aplicarea coeficientului maxim de 20% prevazut de art.287 Cod fiscal. În aceste conditii, HCL mentionat respecta conditiile legale si nu a fost depasita limita maxima prevazuta de Cod fiscal. Pentru aceleasi ratiuni s-a apreciat ca si taxa de publicitate în cazul publicitatii proprii si taxa de firma la locul desfasurarii activitatii au fost corect majorate.
Recurentele-pârâte au invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale a pârâtei Primaria S. în ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea adresei nr. 3104/05.05.2009 dat fiind faptul ca Primaria reprezinta o structura functionala si nu are capacitate juridica pentru a putea sta în judecata. Comuna S. este reprezentata în mod legal prin primar, ca autoritate executiva, primaria reprezentând structura functionala prin intermediul careia se executa dispozitiile primarului si se aduc la îndeplinire hotarârile consiliului local.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu taxa de timbru în cuantum de 2 lei, precum si cu timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, potrivit dispozitiilor art.2 din Ordonanta de Guvern nr.32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificata.
Intimata-reclamanta SC O. P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. În motivare s-a aratat ca prin cererea de recurs nu sunt invocate motive de nelegalitate a sentintei nr.1977/16.06.2010, recursul fiind nul din acest punct de vedere. De asemenea, aparatorul care a semnat cererea de recurs nu a facut dovada calitatii de reprezentant si a faptului ca a fost împuternicit în mod legal de catre cele doua recurente pentru a semna si depune recursurile împotriva sentintei nr.1977/16.06.2010.
În motivare, s-a aratat ca scopul stabilirii limitei maxime pentru majorarea impozitelor aferente unui an fiscal este acela de a asigura cunoasterea si previzibilitatea legii fiscale, astfel încât sa ofere posibilitatea reala a subiectilor de drept vizati, respectiv a contribuabililor, sa îsi adapteze conduita la noile cerinte fiscale, aceasta posibilitate fiind cu atât mai necesara în cazul persoanelor juridice care trebuie puse în situatia de a realiza calcule si previziuni financiare pentru anul fiscal urmator si, implicit, de a efectua alocarile necesare. De asemenea, a solicitat respingerea exceptiei lipsei capacitatii procesuale a Primariei S., sens în care a invocat puterea de lucru judecat a deciziilor instantei supreme prin care s-a retinut constant ca lipsa personalitatii juridice a autoritatii emitente nu exclude capacitatea procesuala în contenciosul administrativ, astfel cum este definita de art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.
Analizând actele si lucrarile dosarului, în raport de motivele de recurs formulate si în conformitate cu prevederile art.304 si art.3041 din Codul de procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Conform dispozitiilor art.137 Cod procoedura civila, Curtea se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei nulitatii recursului invocata de intimata-reclamanta SC O. P. SA prin întâmpinare.
În acest sens, se retine ca potrivit art.306 Cod procoedura civila recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, indicarea gresita a motivelor de recurs neatragând nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila încadrarea lor într-unul din motivele prevazute de art.304 Cod procoedura civila. În cauza de fata, se observa în cuprinsul cererii de recurs recurentii-pârâti au invocat dispozitiile art.304 pct.9, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultând ca acestia critica sentinta instantei de fond sub aspectul interpretarii gresite a dispozitiilor art. 258 alin.2, art.287 Cod fiscal si art.222 alin.1 si 2 din Normele Metodologice de Aplicare a Codului Fiscal. Mai mult, la solutionarea recursului în aceasta materie trebuie avute în vedere si prevederile art.3041 Cod procoedura civila conform carora recursul declarat împotriva unei hotarâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute de art.304, instanta putând sa analizeze cauza sub toate aspectele.
În raport de aceste aspecte, Curtea apreciaza ca exceptia nulitatii recursului invocata de intimata-reclamanta este neîntemeiata, urmând a o respinge ca atare.
Procedând la analiza cererii de recurs, Curtea observa ca în cadrul acestei cai de atac recurentii-pârâti au invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale a Primariei S. Desi nu poate fi retinuta puterea de lucru judecat a deciziei nr.856/26.01.2006 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, dat fiind faptul ca în cuprinsul acesteia s-a stabilit capacitatea procesuala a primariilor de a sta în judecata în ceea ce priveste litigiile nascute în baza Legii nr.10/2001, act normativ ce prevede calitatea acesteia de entitate obligata la restituire, totusi se apreciaza ca si în acest caz poate fi retinuta capacitatea procesuala a primariei de a sta în judecata. Astfel, se observa ca în litigiile de contencios administrativ lipsa de personalitate juridica nu echivaleaza cu lipsa capacitatii procesuale, fiind suficient ca autoritatea publica sa detina atributii în legatura cu actul administrativ contestat. Or, adresa nr.4104/05.05.2009 a fost emisa de Primaria Selimbar, iar pe cale de consecinta aceasta poate sta în judecata în cauza având ca obiect anularea actului mentionat. Prin urmare, exceptia lipsei capacitatii procesuale a Primariei S. este neîntemeiata.
În ceea ce priveste solutia daca pe fond, Curtea constata ca prima instanta a facut o corecta interpretare si aplicare a prevederilor legale incidente în cauza, situatie în care recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispozitiilor art.253 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a cladirii, acelasi mod de calcul fiind prevazut si pentru stabilirea taxei pentru cladiri. Cota de impozitare se stabileste prin hotarâre a consiliului local si poate fi cuprinsa între 0,25% si 1,50% inclusiv (alin.2).
Pe de alta parte, art. 287 din acelasi act normativ prevede ca nivelul impozitelor si taxelor locale reglementate poate fi majorat anual cu pâna la 20% de consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu exceptia taxelor prevazute la art.263 alin.4 si 5 si la art.295 alin.11 lit.b -d. Totodata, conform art. art.222 alin.1 si 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în forma în vigoare la momentul emiterii hotarârii “(1) Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau consiliile judetene, dupa caz, în termenul prevazut la art. 288 alin.1 din Codul fiscal, pot majora anual impozitele si taxele locale prevazute de Codul fiscal, în functie de conditiile specifice zonei, fara discriminare între categoriile de contribuabili, cu exceptia taxelor prevazute la art.263 alin.4 si 5 si la art.295 alin.11 lit.b – d din acelasi act normativ, cu pâna la 20%. (2) Hotarârile adoptate au la baza nivelurile impozitelor si taxelor locale stabilite în suma fixa conform prevederilor Codului fiscal, precum si impozitele si taxele locale determinate pe baza de cota procentuala, potrivit dispozitiilor acestuia. Hotarârea de majorare se aplica numai pentru anul fiscal pentru care s-a aprobat. În anul fiscal urmator se vor avea în vedere impozitele si taxele locale actualizate cu rata inflatiei conform prevederilor art.292 din Codul fiscal coroborate cu cele din prezentele norme metodologice.”
Examinând prevederile legale citate, Curtea constata ca interpretarea ce trebuie data este aceea ca în cazul impozitului pe constructii datorat de persoanele juridice administratia publica locala, prin autoritatea deliberativa, are competenta de a stabili o cota cuprinsa între minimul de 0,25% si maximul de 1,50%.
Majorarea impozitului se poate realiza de catre aceleasi autoritati, anual, cu cel mult 20% fata de nivelul precedent, însa o atare majorare nu poate conduce la depasirea cotei maxime admise de legiuitor, aceea de 1,50% din valoarea de inventar a cladirii, pentru ca altfel legiuitorul fie ar fi stabilit doar cota de impozitare minima si ar fi permis în consecinta majorarea cu 20% în fiecare an a acestei cote de catre administratia publica locala, fara restrictii, fie ar fi lasat în competenta exclusiva a administratiei publice locale stabilirea nivelului impozitului pentru cladiri.
Pe de alta parte, trebuie avut în vedere ca în anul fiscal urmator celui în care s-a decis majorarea, se vor avea în vedere impozitele si taxele locale actualizate cu rata inflatiei.
Ceea ce s-a urmarit prin limitarea procentului de majorare si conditionarea aplicarii acestui procent la nivelul anterior al impozitului pe cladiri este asigurarea principiului certitudinii impunerii, platitorul având astfel posibilitatea de a anticipa nivelul maxim al impozitului care poate fi datorat si fiind astfel în masura sa poata lua decizii de management financiar asupra sarcinii sale fiscale în prezenta unor elemente certe, principiu statuat de art.3 lit.b din Codul fiscal.
Având în vedere aceste considerente, tinând cont de dispozitiile art.312 Cod procoedura civila, Curtea va respinge recursul formulat de catre recurentii – pârâti Consiliul Local S. si Primaria S. ca nefondat.
