Instanţa este obligată să soluţioneze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiind permis să se procedeze la schimbarea calităţii sau obiectului pricinii stabilit de acesta.
În condiţiile în care s-a solicitat prin acţiune în mod expres şi anularea Deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva unei decizii de calcul al taxei de poluare, instanţa este obligată să se pronunţe asupra acestui petit nefiind suficient să se rezume la a aprecia ca această cerere este lipsită de interes pe considerentul că decizia de calcul nu este un titlu de creanţa în sensul art. 110 –art. 111 din O.U.G. nr. 92/2003. Tocmai această constatare ar fi obligat instanţa să se pronunţe pe fondul cererii de anulare a deciziei, deoarece tocmai această decizie de soluţionare a contestaţiei este un act administrativ susceptibil de a fi atacat în instanţa de contencios administrativ.
Prin Sentinţa nr. 138 din 7 februarie 2011, Tribunalul Mureş a respins excepţia inadmisibilităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, obligând-o pe aceasta să restituie reclamantei suma de 1.773 lei, reprezentând taxa de poluare şi dobânda la această sumă, prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, începând cu data de 18.08.2009 până la restituirea efectivă. A admis şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat chemata în garanţie A.F.M. să plătească pârâtei suma de 1.773 lei, cu titlu de taxă de poluare şi dobânda aferentă.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că prin chitanţa nr. 56587 din 18 august 2009, reclamantul a achitat taxa de poluare pentru autovehiculul achiziţionat marca Rover, întrucât de plata acesteia i-a fost condiţionată înmatricularea.
La data de 26.03.2011 reclamantul s-a adresat cu o cerere la D.G.F.P. Mureş solicitând restituirea acestei taxe, iar pârâta şi-a exprimat refuzul de a soluţiona în mod favorabil cererea.
S-a apreciat de către prima instanţă că această taxă a fost introdusă prin adoptarea OUG nr. 50/2008, înlocuind în acest fel taxa de primă înmatriculare reglementată de Legea nr. 343/2006 de modificare a Codului fiscal.
Conform dispoziţiilor cuprinse în acest act normativ obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a) iar textul nu face distincţia între autoturismele produse în România şi cele în afara acesteia şi nici între autoturismele noi şi cele uzate.
Este relevantă în soluţionarea cauzei distincţia făcută de legiuitor între autoturismele deja înmatriculate în România şi vândute şi cele înmatriculate în străinătate şi care se înmatriculează pentru prima dată în România. În acest sens se constată că taxa se aplică numai autoturismelor care sunt cumpărate din străinătate şi se înmatriculează în România, indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de provenienţă şi în aceste condiţii se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele folosite second-hand cumpărate din ţările UE faţă de autoturismele folosite şi cumpărate din ţară pentru care taxa nu se plăteşte cu ocazia schimbării proprietarului.
În atare situaţie, s-a constatat că taxa de poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor în cadrul comunităţii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerinţe obligatorii ale interesului public cum ar fi protecţia mediului în condiţiile în care această taxă nu este percepută de la toţi proprietarii de autovehicule. Prin urmare, constatându-se în casarea ilegală a taxei de poluare s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, iar pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată şi la plata dobânzii în condiţiile prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
În baza dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 60 Cod procedură civilă a fost admisă cererea de chemare în garanţie a A.F.M., aceasta din urmă fiind obligată să vireze în contul pârâtei suma reprezentând taxa de poluare plus dobânda fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs au declarat recurs D.G.F.P. Mureş şi A.F.M. Bucureşti.
Pârâta D.G.F.P. Mureş prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei, pe considerentul că prima instanţă în mod greşit a constatat că dispoziţiile OUG nr. 50/2008 sunt discriminatorii faţă de prevederile art. 25, 28 şi 90 din Tratatul CE, întrucât taxa de poluare percepută a fost calculată în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, dispoziţiile cuprinse în acest act normativ fiind compatibile cu normele europene, taxa de poluare reprezentând reflecţia pe plan fiscal a principiului „poluatorul plăteşte”, principiu unanim acceptat la nivelul UE. Recurenta a invocat şi aspecte legate de aplicarea prevederilor art. 205 alin. 1 şi art. 206 alin. 3 din OG 92/2033.
Prin aceeaşi cerere de recurs este criticată dispoziţia instanţei în legătură cu obligarea ei la plata dobânzii legale, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
A.F.M., prin cererea de recurs formulată solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, susţinând că reglementările naţionale vizând taxa de poluare nu încălcă prevederile art. 110 TFUE şi nu reprezintă o măsură discriminatorie. Sub aspectul soluţionării cererii de acordare a dobânzii legale şi a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, se arată că nu este titulara vreunei obligaţii în raport cu reclamantul, astfel că nu poate fi obligat la plata dobânzilor şi a cheltuielilor de judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a constat că recursurile sunt fondate însă pentru alte motive decât cele arătate în cererea de recurs şi a constat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, dispoziţii potrivit cărora instanţele sunt obligate să soluţioneze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiindu-le permis să procedeze la schimbarea calificării sau obiectului pricinii stabilit de către reclamant.
Astfel, obiectul cererii în contencios administrativ l-a constituit şi anularea Deciziei nr. 7555/15.02.2010 emisă de D.G.F.P. Mureş în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, instanţa rezumându-se la a aprecia că această cerere este lipsită de interes deoarece decizia de calcul nu este un titlu de creanţă în sensul art. 110-111 din O.U.G. nr. 92/2003.
Instanţa a reţinut în mod corect faptul că decizia de calcul al taxei de poluare nu este un titlu de creanţă dar tocmai această constatare o obligă să se pronunţe pe fondul cererii de anulare a deciziei deoarece aceasta este un act administrativ susceptibil de a fi atacat în instanţa de contencios administrativ şi definitoriu în interesul căilor administrative de atac.
În lipsa unei soluţii asupra cererii de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei nu se poate dispune cu privire la cererea de restituire a taxei de poluare care face obiectul Deciziei nr. 7555/15.02.2010.
Modalitatea în care instanţa a înţeles să soluţioneze cererea de chemare în judecată şi nepronunţarea în mod expres prin dispozitiv a petitului de anulare a Deciziei nr. 7555/15.02.2010, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, impunându-se în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă casarea cu trimitere spre rejudecare, recurs în care vor fi admise ambele recursuri.
Cu ocazia rejudecării se va respecta principiul disponibilităţii părţilor, aşa cum este reglementat prin art. 129 Cod procedură civilă, instanţa de fond urmând să soluţioneze şi petitul principal al acţiunii acela de anulare a Deciziei nr. 7555/15 februarie 2010, de modalitatea de soluţionare a acestui petit depinzând şi cererea reclamantei de restituire a taxei de poluare achitată.
