Nelegalitatea H.C.L. de stabilire a unor taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale, diferenţiate sub aspectul cuantumului în raport de vărsta locuitorilor comunei, deci cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în O.G. nr. 137/2000.
Legea nr. 273/2006, art. 30 alin.4 şi 6
Legea nr. 571/2003, art. 282 alin. 3
Legea nr. 554/2004, republicată, art. 3
Fiind vorba despre cheltuielile cu paza comunală, temeiul legal invocat este art. 30 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective. Lipsa oricărei referiri la persoanele juridice ci doar la persoanele fizice, cu menţiunea expresă a scutirii persoanelor „capi de gospodarie cu vârsta de peste 75 de ani”, scutirea acestor persoane fizice şi implicit a celor juridice nu este justificată de un scop legitim.
Prin sentinţa nr. 1128 din 20 oct. 2010, pronunţată în dosarul nr. 1976/102/2010, s-a respins cererea formulată de reclamantul Prefectul judeţului Mureş în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al comunei Şăulia, reţinându-se că în speţă nu s-au regăsit motive care să atragă nulitatea hotărârii, textul legal invocat de reclamant, respectiv art. 30 alin. 4 şi 6 din Legea nr. 273/2006 şi art. 282 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, care reglementează modalitatea de stabilire şi aprobare de către autorităţile locale a unor taxe speciale, protejează un interes particular, individual şi anume pe acela al persoanelor care ar putea fi vătămate prin hotărârea de instituire a taxei speciale.
Fiind vorba despre o nulitate relativă, persoanele care se consideră vătămate au posibilitatea de a ataca hotărârea, de a face dovada vătămării produse prin încălcarea condiţiei la adoptarea actului administrativ, dar şi a faptului că această vătămare nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea actului .
În prezenta cauză vătămarea nu este dovedită şi nici prezumată, întrucât din expunerea de motive la hotărârea contestată rezultă că pe raza comunei Şăulia există un număr de 825 de gospodării şi că aproximativ 60% dintre locuitorii comunei sunt persoane de vârstă de peste 65 de ani, pensionari şi cu venituri mici, iar reclamantul nu a făcut dovada clară care să justifice anularea hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Prefectul judeţului Mureş, solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi anularea Hot. 3/8.02.2010, adoptată de Consiliul local al comunei Şăulia.
Se susţine în cuprinsul cererii de recurs că hotărârea Consiliului local al comunei Şăulia nr3/2010, care formează obiectul contestaţiei, excede prevederilor legislaţiei în materia instituirii de taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale, respectiv art. 30 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 282 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. 3 – 6 din Legea nr. 273/2006 prin regulamentul aprobat de autorităţile deliberative se vor stabili domeniile de activitate şi condiţiile în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de interes local pentru care se propune taxele respective, aceste hotărâri urmând a fi afişate la sediul acestora şi publicate pe pagina de internet, iar împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestaţie în termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. Prin aceleaşi dispoziţii legale se prevede că taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
Această procedură reglementată în dispoziţiile legale sunt menţionate, în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor pentru instituirea taxei speciale, nu a fost respectată de către autoritatea deliberativă, respectiv Consiliul local al comunei Şăulia, iar în ceea ce priveşte stabilirea taxei în funcţie de vârsta locuitorilor comunei, se apreciază că prin aceste dispoziţii au fost încălcate prevederile OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, scutirea în raport de vârsta anumitor persoane nu se regăseşte printre scutirile şi facilităţile prevăzute de legiuitor în materia taxelor şi impozitelor fiscale.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul Prefectul judeţului Mureş contestă legalitatea Hotărârii Consiliului local al comunei Şăulia nr. 3 din 8 februarie 2010, privind stabilirea unei taxe speciale ce se va percepe pentru acoperirea cheltuielilor cu paza comunală în anul 2010, acţiunea fiind formulată în limitele prevăzute de art. 3 alin. din Legea nr. 554/2004, dispoziţii potrivit cărora ” prefectul poate ataca, în termenele prevăzute la art. 11, în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale dacă le consideră nelegale”, prefectului fiindu-i recunoscută calitatea de autoritate de tutelă administrativă, acest text legal fiind în concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art. 1-23 alin. 5 din Constituţie şi art. 26 din Legea nr. 554/2004.
Motivele de nelegalitate invocate prin acţiunea dedusă judecăţii, vizează nerespectarea de către autoritatea deliberativă locală a procedurii de aprobare a unor taxe speciale, precum şi încălcarea dispoziţiilor cuprinse în O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de sancţionare.
În ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate invocat, acela de nerespectare a procedurii prevăzute de art. 30 alin. 3-6 din Legea nr. 273/2006, curtea constată că nerespectarea acestor dispoziţii, constând în neafişarea hotărârii şi nepublicarea ei pe internet pentru a da posibilitatea persoanelor interesate să o conteste, atrage sancţiunea ineficacităţii şi a inopozabilităţii faţă de persoanele cărora i se adresează şi nicidecum nulitatea hotărârii.
Fiind vorba despre o nulitate relativă, persoanele care se consideră vătămate prin nepublicarea şi neafişarea acestor hotărâri au posibilitatea de a o ataca şi de a face dovada vătămării produse.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică ce vizează încălcarea dispoziţiilor O.G. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea a tuturor formelor de discriminare, curtea reţine această critică ca fiind întemeiată, întrucât prin art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 sunt definite actele şi faptele discriminatorii, acestea constând în prevederi, criterii sau practici aparent neutre, dar care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, printre care se regăseşte şi cel vizând vârsta, faţă de alte persoane, înafara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
În speţă, prin hotărârea contestată autoritatea deliberativă locală, Consiliul local al comunei Şăulia, a instituit o taxă specială pentru acoperirea cheltuielilor cu paza comunală pentru anul 2010, invocând ca temei legal prevederile cuprinse în art. 30 din Legea nr. 273/2006, la alin. 6 din acest text legal prevăzându-se „ că taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-a instituit taxele respective”.
Prin aceeaşi hotărâre cuantumul taxei speciale este stabilit în mod diferenţiat în funcţie de vârsta pe care o au capii de gospodării, făcându-se, totodată, precizarea se scutesc de la plata taxei de pază capii de gospodărie cu vârstă de peste 75 de ani. Se prevede, de asemenea, că această taxă se plăteşte numai de către persoanele fizice, fără nicio referire la persoanele juridice.
Această modalitate de stabilire a taxei speciale prin folosirea criteriului vârstei „capilor de gospodării” vine în contradicţie cu dispoziţiile cuprinse în art. 2 din O.G. nr. 137/2000 şi creează o discriminare între locuitorii comunei, atâta timp cât de acest serviciu de pază beneficiază toţi locuitorii comunei plus persoanele juridice, iar scutirea lor nu este justificată obiectiv de un scop legitim, întrucât vârsta unei persoane nu reflectă şi starea ei materială pentru a putea fi apreciat ca şi criteriu obiectiv în justificarea stabilirii diferenţiate a taxei speciale pentru serviciul de pază sau a scutirii de la această plată. Deşi textul legal care justifică instituirea acestei taxe speciale, face referire atât la paza bunurilor persoanelor fizice cât şi la cele juridice, autoritatea deliberativă locală, prin hotărârea contestată, exclude de la plata acestei taxe persoanele juridice, scutire care nu este justificată de un scop legitim. De altfel, nu se face nicio referire şi nu se precizează motivele care au determinat scutirea de la plată a acestor persoane.
În condiţiile în care din actele şi lucrările dosarului rezultă fără posibilitate de dubiu, că prin această hotărâre s-a creat o situaţie de discriminare între cetăţenii comunei, discriminare ce cauzează un prejudiciu semnificativ, prin obligarea unora să plătească o taxă specială într-un cuantum mult mai ridicat, deşi de serviciile de pază beneficiază toţi cetăţenii comunei, dar şi persoanele juridice care au spaţii amplasate pe teritoriul comunei, în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 27 din O.G. nr. 137/2000 şi art. 3 din Legea nr. 554/2004, curtea găseşte recursul Prefectului ca fiind întemeiat, urmând a-l admite în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod şi a modifica hotărârea primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii şi anularea Hotărârii nr. 3 din 8 februarie 2010 emisă de Consiliul local al comunei Şăulia.
