Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ACT ADMINISTRATIV FISCAL – TAXĂ DE POLUARE.
-Legea 157/2005;
-OUG 50/2008;
-art.25, 28 CE;
-art.90 din Tratatul CE.
Prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea ei de determinare conform art.6 din OUG 50/2008 şi clasificarea ei din punct de vedere a poluării se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, discriminare care încalcă prevederile art.90 din Tratatul CE.
Prin sentinţa nr. 419 din 7 iulie 2009, Tribunalul Satu Mare, a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâta D.G.F.P. şi a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ş.V. împotriva pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE şi ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
A fost obligată pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 4.935 lei, reprezentând plata taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/1998, cu dobânda legală, de la data plăţii taxei şi până la data restituirii sumei.
A fost respins capătul de cerere privind anularea actului administrativ, chitanţă pentru încasare impozite, taxe şi contribuţii.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 46 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, procedând la analiza în condiţiile art.137 Cod de procedură civilă, a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii în contencios administrativ, instanţa a constatat că aceasta este nefondată întrucât cererea formulată de reclamant se încadrează în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de contribuabili în cazurile prevăzute de art.117 Cod de procedură fiscală, mai exact cel prevăzut în art.1 lit.e a acestui articol şi, prin urmare acţiunea în restituirea taxei poate fi introdusă în termenul general de prescripţie prevăzut de lege.
S-a constatat de asemenea că în mod eronat pârâta DGFP a reţinut că acţiunea reclamantului vizează anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.83777/2008 emisă de aceasta.
Cât priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii reclamantului ridicată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu aceasta a fi analizat ca o apărare de fond, cu precizarea că cererea reclamantului nu priveşte constatarea neconstituţionalităţii prevederilor cuprinse în OUG nr.50/2008 ci a neconformităţii acestora cu normele comunitare.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că în data de 08.09.2008, reclamantul a achiziţionat un autoturism Volkswagen, înmatriculat într-un stat membru UE, respectiv Germania.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a achitat conform chitanţei seria TS3A nr.7521413 din 28.10.2008 emisă de Trezoreria Mun.S.M., suma de 4.935 lei cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule întocmită de Administraţia Finanţelor Publice.
Împotriva deciziei de calcul sus arătată, reclamantul a formulat contestaţie înregistrată la pârâta DGFP sub nr.17066/19.02.2009, invocându-se de către reclamant caracterul discriminării a acestei taxe ce contravine art.90 din TCE. Contestaţia reclamantului a fost respinsă prin Decizia nr.17066/24.02.2009 a pârâtei DGFP.
Reţinând această stare de fapt, analizând cererea reclamantului prin prisma dispoziţiilor legale incidente, instanţa a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art.11 din Constituţia României, “Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţia României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
“Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului 2.”
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ Simmenthal nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a statuat cu titlu de principiu că „judecătorul naţional însărcinat să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional”.
Din această soluţie de principiu dată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a cărei jurisprudenţă în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanţele naţionale, instanţa a constatat că instanţele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligaţiei de a asigura realizarea efectului deplin şi direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziţii contrare din legislaţia naţională, fără a fi necesară aşteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esenţial problemei deduse judecăţii în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispoziţiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene este stabilirea faptului dacă taxa de poluare, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român şi în lipsa plăţii căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantei/ului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă şi suficientă pentru a îndreptăţi judecătorul naţional să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.
Referitor la principiul nediscriminării, C.J.C.E., în cauza Michel Humblot, similară cazului taxei speciale din legislaţia românească, a arătat că ”statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidenţa articolului 90 din Tratatul C.E., adică să nu fie discriminatoriu”.
Prevederile menţionate în Tratat şi cele cuprinse în jurisprudenţa C.J.C.E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricţiona libera circulaţie a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii şi protecţioniste, respectiv discriminarea între produsele importate şi cele provenind de pe piaţa internă şi care sunt de natură similară.
În privinţa consecinţelor aplicării dispoziţiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanţa constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a emis o serie de principii. Astfel, în Hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 şi C-333/05, Akos Nadasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Atfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv Ilona Ntemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga – Curtea Europeană de Justiţie a arătat următoarele:
Pare a rezulta, din informaţiile transmise de instanţele naţionale, că un autoturism de acelaşi model, vechime, cu acelaşi număr de kilometri parcurşi, cumpărat într-un alt stat membru şi înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deşi scopul înmatriculării este acela de protecţie a mediului şi nu ţine cont de valoarea de piaţă a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulaţie în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din consideraţiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curţii în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia şi întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela ca art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
– taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru;
– valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) şi clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care, sunt importate.
O comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă”.
În cauze relativ, recente – Hotărârea CJCE (Prima Camera) din 19 martie 2009 în cauza nr. C-10/08 – Comisia vs. Finlanda C.J.C.E. a statuat că, în materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 90 CE urmăreşte sa garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce priveşte concurenţa dintre produsele importate şi cele care se află deja pe piaţa naţională (Hotărârea din 17 iulie 2008, Krawczyski, C 426/07, încă nepublicată, punctul 31 şi jurisprudenţa citata). Astfel, un sistem de taxare va putea fi considerat compatibil cu art. 90 CE doar dacă este stabilit astfel încât să excludă în toate cazurile posibilitatea ca produsele importate sa fie mai aspru taxate decât produsele naţionale şi doar daca nu produce în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Krawczyski, menţionată mai sus, punctul 32 şi jurisprudenţa citată).
De asemenea, în cauza Comisia CE c. Austria (Cauza C-524/2007), C.J.C.E a statuat că, în calitatea sa de stat membru al Comunităţilor Europene, Austria este obligata să nu impună restricţii cantitative la import sau să ia masuri cu efect echivalent acestora pentru produse ce provin din alte state membre, toate acestea sub rezerva prevederilor art. 30 din Tratatul CE. În ciuda acestor obligaţii, Austria a condiţionat importul autovehiculelor de ocazie, deja înmatriculate în alt stat membru, de satisfacerea anumitor condiţii de mediu şi de zgomot, prevalându-se de anumite norme de drept comunitar derivat, argumentând ca măsura are în vedere protejarea cetăţenilor locuitori ai Austriei de poluarea pe care ar produce-o acest tip de autoturisme. Comisia a solicitat constatarea neexecutării de către Austria a obligaţiilor prevăzute de către art. 28 şi 30 din Tratatul CE, argumentul principal fiind ca autoturismele identice, înmatriculate pe teritoriul Austriei, pot face obiectul transferului de proprietate, fără a exista o restricţie în acest fel. De asemenea, a mai arătat Comisia, realizarea obiectivelor în materie de protecţie a sănătăţii şi a mediului prin impunerea de condiţii numai vehiculelor de import nu ar fi compatibilă cu principiul liberei circulaţii a mărfurilor.
Începând cu 1 ianuarie 2007 România este stat membru CE, însuşindu-şi acquis-ul comunitar şi asumându-şi, printre altele, obligaţiile prevăzute de art. 28, 30 şi 90 din Tratatul CE.
În privinţa reglementărilor interne, instanţa a constatat începând cu 1 ianuarie 2007 şi până la 1 iulie 2008 au fost în vigoare dispoziţiile art. 2141 şi următoarele din Codul Fiscal, privind taxa specială la prima înmatriculare în România a oricărui autovehicul că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule care a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit.
De la 1 iulie 2008 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care stabileşte că se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) şi N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 (art. 3).
Obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincţia nici între autoturismele produse în România şi cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi şi cele second-hand.
Taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie înmatriculate în ţară.
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege privind aprobarea OUG 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 şi disponibil pe site-ul Camerei Deputaţilor şi din numeroasele luări de poziţie formulate în mod public se menţionează în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinţa ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziţionate datorita preţului foarte mic.
Potrivit OUG nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc şi care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 (art. II). Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art. III).
OUG nr. 208/2008 a fost abrogată prin OUG nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrica nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonantei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008. (2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene şi care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Aşadar, se creează o diferenţă de tratament fiscal între maşinile noi şi cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008.
În măsura în care astfel cum solicită autorităţile publice pârâte, s-ar aprecia că taxa de poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 este în realitate o taxă de primă înmatriculare acceptată de Uniunea Europeană, respectiv în acord cu practica C.J.C.E, deoarece aceasta îndeplineşte exigenţele prevăzute în dreptul comunitar în sensul că, cuantumul acestuia nu este discriminator pentru produsele identice/similare la care se aplică, după cum cuantumul acesteia, la prima vedere nu depăşeşte valoarea reziduală a aceleiaşi taxe încorporată în valoarea de piaţă a vehiculelor similare înmatriculate anterior, se constată că, în legătură cu taxa de primă înmatriculare instanţele judecătoreşti interne au apreciat în mod constant că prin taxa de primă înmatriculare se instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situaţia în care acestea au fost deja înmatriculate în ţara de provenienţă, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe şi că, procedând în acest mod, legiuitorul a încălcat în mod direct şi evident dispoziţiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Verificând însă taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare instanţa a constatat că, în mod evident această taxă este alta decât taxa specială instituită prin dispoziţiile Codului fiscal abrogate prin noul act normativ, având o altă denumire, alt mod de calcul şi altă destinaţie, fiind virat direct în contul unei autorităţi publice centrale autonome.
În această situaţie s-a remarcat un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele care înmatriculează autoturisme ulterior, deoarece, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare şi doar o singură dată, deşi este evident că poluează şi autoturismele deja înmatriculate.
Discriminarea este realizată de legiuitor prin faptul că a stabilit ca moment al plăţii taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deşi din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plăteşte”.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 90 alin. 1 din Tratat şi a constatării că dispoziţiile OUG nr. 50/2008 prin care se instituie obligaţia de plată a taxei de poluare pentru autovehiculele importate din state membre U.E. sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanţa a apreciat că, în soluţionarea prezentei cauze se impune înlăturarea dispoziţiei din dreptul intern, respectiv a dispoziţiilor din ordonanţa de urgenţă amintite şi care stau la baza refuzului autorităţii publice pârâte de a restitui taxa specială achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităţilor Europene.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că taxa de prima înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanţă cu prevederile Tratatului C.E., dar şi cu principiile instituite de C.J.C.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanţa a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea şi executarea dispoziţiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora şi obligarea autorităţii publice pârâte beneficiară a sumelor achitate în contul acesteia de către contribuabili să procedeze la restituirea taxei pe poluare achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Din această perspectivă s-a constatat că reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei pe poluare încasată în temeiul unor dispoziţii legale contrare normelor comunitare.
Cât priveşte petitul vizând anularea chitanţei seria TS3A nr.75214/3 eliberată la data de 28.10.2008 de Trezorerie, întrucât aceasta nu constituie un act administrativ astfel cum este definit de Legea nr.554/2004, fiind doar un înscris constatator al unui fapt juridic, respectiv plata taxei de poluare, instanţa a apreciat că nu poate fi anulată pe calea contenciosului administrativ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, art.137 Cod de procedură civilă, şi a textelor de lege anterior menţionate, instanţa a respins excepţia invocată de pârâtă, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant şi a obligat pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, în calitate de autoritate publică în contul căreia a fost încasată suma achitată cu titlu de taxă de poluare, la restituirea acestei sume de bani, respingând capătul de cerere privind anularea chitanţei pentru încasare impozite, taxe şi contribuţii.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat recurs în termen recurenta DGFP solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei necompetenţei materiale a tribunalului şi respingerii acţiunii reclamantului ca netemeinică şi nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat instanţei că reclamantul a formulat contestaţie împotriva măsurilor stabilite prin decizia de calcul a taxei de poluare nr.83777/28.10.2008 solicitând restituirea taxei în sumă de 4.935 lei achitată de acesta. Decizia de calcul a taxei reprezintă titlu de creanţă şi conform prev.art. 209 alin.1 din OG 92/2003 în termen de 30 zile de la data comunicării.
Deoarece reclamantul nu a contestat decizia în acest teren se impune a i se aplica sancţiunea decăderii prevăzute de art. 207 alin.1 din OG 92/2003. regimul taxei speciale pentru autoturisme a intrat în vigoare la data de 1.01.2007 şi a înlocuit regimul acccizelor prevăzute de Codul Fiscal pentru autoturisme şi automobile de teren. În condiţiile desfiinţării frontierelor vamale cu statele membre UE s-a impus înfiinţarea acestei taxe pentru evitarea introducerii în ţară a unui număr mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Conform art.148 alin.2 din Constituţie este instituită supremaţia textelor constitutive ale Uniunii Europene faţă de dispoziţiile contrare interne cu respectarea condiţiilor actului de aderare. Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privinţa rezultatului, însă autorităţile naţionale au competenţa de a alege forma şi mijloacele prin care dispoziţiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte .
A considerat că, dispoziţiile art.90 din tratatul CE nu sunt incidente în cauză întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toţi proprietarii de automobile indiferente de provenienţa lor. Aceste dispoziţii au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor membre de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne. Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor ci doar a modului de determinare a taxei, principiul „ poluatorul plăteşte” fiind acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Organul competent să se pronunţe dacă un act normativ este sau nu constituţional este Curtea Constituţională, iar dacă se constată că legislaţia naţională încalcă reglementări comunitare, se pronunţă Curtea Europeană de Justiţie.
Prin OUG nr.50/2008 s-a instituit taxa de poluare, ce a intrat în vigoare la data de 1.07.2008 taxă care nu contravine dispoziţiilor comunitare. Prin această ordonanţă s-a instituit temeiul legal pentru restituirea diferenţei de taxă achitată cu titlu de primă înmatriculare şi cea de poluare de faţă.
Tratatul CE cât şi Directiva nr.77/388/CA nu interzic perceperea unor taxe ci doar nasc discuţii cu privire la modul de calcul al unor astfel de taxe, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant solicită a se avea în vedere aplicarea disp.art. 274 alin.3 cod procedură civilă în sensul reducerii onorariului solicitat de reprezentantul părţii adverse.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs şi recurenta Administraţia Fondului pentru Mediu solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat instanţei că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică. OUG nr.50/2008 a abrogat taxa specială de primă înmatriculare deoarece România a fost notificată că încalcă prevederile art.90 din Tratatul CE, noua ordonanţă instituind o nouă taxă în acord cu principiile comunitare care se plăteşte începând cu 1.07.2008. Instanţa de fond a apreciat că această ordonanţă instituie o discriminare raportându-se la alte criterii decât cele ale dreptului comunitar. Curtea Europeană de Justiţie a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second – hand importate , cu condiţia ca taxele respective să respecte art.90 din tratat.
Or, în speţă instanţa de fond a motivat aşa-zisa discriminare prin faptul că taxa pe poluare se plăteşte doar după 1.07.2008.Cu evidenţă, nu acesta este motivul pentru care ar exista discriminare în înţelesul art.90 din Tratatul CE cât şi textul tratatului. Taxa pe poluare nu poate avea caracter ilicit pentru motivele reţinute de instanţa de fond. Soluţia este eronată şi deoarece restituirea efectivă a sumelor se face de către unitatea trezoreriei statului la care estre arondat organul fiscal competent în baza notei privind restituirea din contul disponibil cu taxa pe poluare, aşa cum se stipulează în normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008 aprobate prin HG 686/2008.
Intimatul Ş.V. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate arătând că motivele de recurs invocate sunt nefondate. Acţiunea formulată nu este inadmisibilă deoarece anterior sesizării instanţei, a urmat procedura plângerii prealabile, iar pe fondul cauzei arată că, taxa de poluare este contrară normelor comunitare, respectiv dispoziţiilor art.90 din tratatul CE, astfel că în mod corect a dispus instanţa restituirea ei.
Instanţa de recurs analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, a reţinut că sunt nefondate şi in baza prev. art. 312 Cod Procedură Civilă a dispus respingerea lor ca atare şi menţinerea sentinţei atacate în totalitate.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe în soluţionarea cauzei s-a reţinut că este nefondată deoarece actul administrativ vătămător în sensul vizat de art.8 din Legea nr.554/2004, nu a fost emis de către o autoritate centrală, ci de una locală respectiv Administraţia Finanţelor Publice, care a procedat şi la încasarea taxei contestate de reclamant, astfel că competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, revine tribunalului şi nu curţii de apel. Faptul că după încasarea taxei, ea se virează la bugetul fondului de mediu gestionat de Administraţia Fondului de Mediu nu atrage competenţa materială în primă instanţă a curţii de apel, datorită calităţii de organ central a acestei instituţii.
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii s-a reţinut că în mod judicios prima instanţă a reţinut că ea este nefondată deoarece cererea reclamantului este una de restituire a taxei, formulată în temeiul art.117 din O.G nr. 92/2003, ce poate fi introdusă în termenul general de prescripţie prevăzut de lege. Prin acţiunea formulată reclamantul nu a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, ci restituirea unei taxe plătite nelegal ,situaţie în care nu i se poate aplica sancţiunea decăderii invocată de recurentă prin prisma art. 207 din OG 92/2003.
Referitor la fondul cauzei deduse judecăţii instanţa de recurs a reţinut că motivele invocate de recurenţi sunt nefondate.
Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria şi României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementată de art.148 alin.2 şi4 din Constituţia României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităţii Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricţiona libera circulaţie a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate şi cele autohtone de natură similară.
În speţă, OUG nr.50/21.04.2008 stabileşte, potrivit dispoziţiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu şi se gestionează de administraţia fondului pentru mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului, iar potrivit art.4, obligaţia de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) şi capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare şi deprecierea autoturismului, conform coeficienţilor descrişi în anexa 4.
Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea lor in ţară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achiziţiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 C.E „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
-art.28 C.E „între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import , precum şi orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, noţiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea şi modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare , naţionale şi să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 şi clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferenţă fiind denumirea, modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Sunt astfel nefondate susţinerile recurentei Administraţia Fondului Pentru Mediu, în sensul că taxa de poluare este neutră din punct de vedere fiscal şi că este necesar pentru aplicabilitatea art.90 Tratatul C.E să se ia în considerarea nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naţionale şi produselor importate, ci şi baza de impozitare şi modalităţile de percepere a impozitului în cauză.
Textul art.90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre şi supuse unor impozite interne , de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naţionale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România(second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, s-a reţinut şi că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reaşezarea modalităţii de calcul a taxei auto ( de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană, iar afirmaţia recurentei Administraţia Fondului pentru Mediu cum că s-a recunoscut de către Comunitatea Europeană că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, este neîntemeiată.
Comisia Europeană (C.E) a solicitat în iunie 2009, României, informaţii în legătură cu legislaţia privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislaţie românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecţioniste asupra industriei auto naţionale.
Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul C.E.
Drept urmare s-a reţinut că în mod judicios a reţinut prima instanţă că taxa de poluare este una discriminatorie care încalcă prevederile art.90 din Tratatul CE, motivele de recurs invocate sub aceste aspecte fiind nefondate.
Cât priveşte motivul de recurs privind încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor cuprinse în H.G. 686/2008 referitoare la procedura de restituire a taxei s-a reţinut că este nefondat deoarece aceste dispoziţii se referă la procedura ulterioară soluţionării cauzei, de executare a hotărârii şi nu vizează fondul cauzei deduse judecăţii.
Pentru aceste considerente, instanţa de recurs a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate.
(Decizia nr.612/CA/19.11.2009 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
