SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. SCUTIREA DE LA PLATA IMPOZITULUI PE CLĂDIRI SE APLICĂ, CONFORM PREVEDERILOR ART.284 ALIN.4, 6 ŞI 7 DIN CODUL FISCAL RAPORTAT LA ART.26 ALIN.1 LIT.B DIN LEGEA NR.448/2006, DOAR CLĂDIRII ŞI TERENULUI AFERENT FOLOSITE CA DOMICILIU DE PERSOANELE CU HANDICAP GRAV SAU ACCENTUAT.
-art.26 alin.1 lit.b din Legea nr.448/2006;
– art.284 alin.4, 6 şi 7 Cod fiscal.
Decizia nr.2228/CA/07.11.2011 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.203/CA/2011, pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul J. G. împotriva pârâţilor P. C. V. şi C. V. ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Analizând actele dosarului, instanţa a constatat următoarele:
Reclamantul J. G. are domiciliul în satul D. , nr. 89, judeţul B. şi deţine un certificat de încadrare în gradul I de handicap nr. 32121/18.10.2005, cu termen de valabilitate permanent.
Acesta deţine în proprietate o clădire de locuit şi terenul aferent clădirii în localitatea V. pentru care solicită acordarea de facilităţi fiscale.
Potrivit art. 26 alin. 1 lit. b din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădire si teren.
Legea nr. 571/2003 prevede la art. 284 alin. 4 faptul că impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren nu se datorează de persoanele cu handicap grav sau accentuat şi de persoanele încadrate în gradul I de invaliditate.
Totodată, alin. 6 şi 7 al art. 284 din Codul fiscal (legea nr. 571/2003) stabileşte că scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi teren se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu şi doar terenului aferent clădirii utilizate ca domiciliu de persoanele cu handicap grav sau accentuat şi de persoanele încadrate în gradul I de invaliditate.
Nu se poate reţine argumentaţia potrivit căreia Legea nr. 448/2006 este o lege specială , derogatorie de la dispoziţiile art. 284 ale Legii nr. 571/2003, atât timp cât din ansamblul reglementărilor pe care le conţine rezultă că drepturile şi facilităţile fiscale sunt acordate de către autorităţile administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap.
Prin urmare, facilităţile fiscale pentru reclamant se acordă de P. D. , pentru imobilele din raza ei teritorială de competenţă, iar P. V. nu îi poate acorda facilităţi fiscale atât timp cât reclamantul nu îşi are domiciliul în raza sa teritorială.
Din întreaga reglementare privind scutirea de la plata impozitului acordată persoanelor cu handicap grav sau accentuat, coroborând dispoziţiile Legii nr. 571/2003 cu ale Legii nr. 448/2006, rezultă că facilităţile fiscale constând în scutire de la plata impozitului pe clădire si teren se acordă numai pentru clădirea folosită ca domiciliu şi doar pentru terenul aferent clădirii utilizate ca domiciliu .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs reclamantul J. G., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii sale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece potrivit art. 26 lit. b) din Legea nr. 448/2006, beneficiază de scutirea de impozit pentru imobilul din litigiu, situaţie în care, în mod greşit, instanţa de fond a respins acţiunea formulată de către reclamant.
Pe de altă parte, recurentul a mai precizat că, în urma solicitărilor sale, M. F. i-a comunicat că este îndreptăţit la scutirea de impozit, însă cu toate acestea, atât P. comunei V. cât şi instanţa de fond refuză să aplice dispoziţiile legale evocate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 7,8 9, 304 şi 315 alin. (4) Cod Procedură Civilă, prevederile Legii nr.554/2004 şi Legea nr. 448/2006.
Intimaţii, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinare şi nici nu şi-au exprimat poziţia faţă de prezentul recurs.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art. 304 ind. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradea, a reţinut următoarele :
Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap, depus în copie la fila 4 dosar de fond, recurentul J. G. are gradul de handicap corespunzător gradului I, cu caracter permanent.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, recurentul a solicitat a se dispune anularea adreselor nr. 1523/03.12.2009 şi nr. 407/2.04.2010 emise de P. c. V. â, cu consecinţa obligării acesteia de a-l scuti de la plata impozitului şi taxelor aferente pentru clădirea şi terenul deţinute de către acesta în localitatea V.
Textul art. 26 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 448/2006, invocat de către recurentul reclamant, ca temei legal al cererii sale, prevede că persoanele cu handicap grav (cum este cazul în speţă) sau accentuat, beneficiază de „ scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren ”.
De precizat este şi împrejurarea că imobilul din litigiu, pentru care recurentul solicită a se face aplicarea dispoziţiilor legale evocate mai sus, este situat în comuna V., iar el are domiciliul în comuna D. , nr. 89, unde deţine în proprietate un alt imobil, pentru care, după cum a recunoscut în şedinţa publică din 07.11.2011, nu plăteşte impozit.
Facilitatea fiscală prevăzută de textul art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006, se regăseşte şi în textul art. 284 Cod fiscal, care, la alin. (4) prevede următoarele : „ Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice nu se datorează de către persoanele cu handicap grav sau accentuat şi de persoanele încadrate în gradul I de invaliditate ”.
Potrivit alin. 6 şi 7 din acelaşi text de lege, scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4), respectiv terenului aferent clădirii utilizate de persoanele fizice prevăzute la aceste aliniate ale art. 284 Cod fiscal.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a coroborat prevederile textului art. 26 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 448/2006 cu cele ale art. 284 alin. (4, 6 şi 7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, câtă vreme acestea din urmă, nu au fost abrogate, producând efecte în continuare.
Recurentul beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute de textele de lege evocate, pentru imobilul în care locuieşte şi reprezintă domiciliul acestuia, pentru care nu plăteşte impozit, după cum a recunoscut în faţa instanţei.
Câtă vreme imobilul din litigiu, situat în comuna V. , nu se încadrează în categoria imobilelor avute în vedere de aliniatele 6 şi 7 ale art. 284 Cod fiscal, neconstituind domiciliul reclamantului, în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea acestuia.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod Procedură Civilă, a respins ca nefondat recursul de faţă, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
