Taxa de poluarea. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios adminitrativ situaţia de necontestarea deciziei de calcul al taxei de poluare
-O.U.G. nr. 50/2008, republicată
-O.G. nr. 92/2003, republicată
Procedură de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, republicată raportat la art. 205 – art. 218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe prevederile art. 17 din O.G. nr. 92/2003, republicată, în acest sens pronunţându-se şi Î.C.C.J. prin Decizia nr. 29/2011 în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Decizia de calcul al taxei de poluare nu reprezintă titlu de creanţă deoarece îi lipsesc elemente definitorii specifice unui asemenea titlu.
Prin Sentinţa civilă nr. 1703/15 iunie 2011, Tribunalul Harghita a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta D.G.F.P. Harghita şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL, împotriva pârâtei D.G.F.P. Harghita, respingând ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Obiectul acţiunii l-a constituit cererea de anulare a deciziilor de calcul al taxei pe poluare nr. 7053/2 iunie 2010, nr. 4719/16 aprilie 2010, nr. 14586/22 noiembrie 2010 şi nr. 14789/25 noiembrie 2010, restituirea sumei de 20.179 lei reprezentând taxa pe poluare calculată în baza celor 4 decizii şi achitată în baza înscrisurilor doveditoare anexate.
Instanţa de fond a soluţionat cu precădere excepţia inadmisibilităţii potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă şi a reţinut că reclamanta nu a atacat deciziile de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, pe calea procedurii administrative reglementate de Titlul IX Cod procedură fiscală, prin urmare, nu se poate solicita anularea acestor decizii, acţiunea fiind inadmisibilă.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de reclamanta S.C. A.T. S.R.L. Miercurea Ciuc, aceasta solicitând modificarea în sensul admiterii acţiunii formulare, motivând că scrisoarea nr. 29/11 martie 2011 înregistrată la organul emitent al celor patru decizii sub nr. 3710/14 martie 2011, anexată cererii, conţine toate elementele cerute de prevederile art. 206 alin.1 Cod procedură fiscală şi că cererea a fost formulată după ce reclamanta a luat cunoştinţă despre opinia Curţii Europene de Justiţie în materia O.U.G. nr. 50/2008, fiind vorba astfel despre o situaţie specială care ar justifica şi depăşirea termenului de contestare.
Pe fondul cauzei reclamanta recurentă a invocat faptul că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 rep. nu sunt în concordanţă cu normele dreptului comunitar.
Intimata D.G.F.P. Harghita a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, susţinând în esenţă, că cererea reclamantei a fost analizată în condiţii de maximă legalitate iar sentinţa atacată este lipsită de orice critică, taxa pe poluare nefiind reglementată în contradicţie cu normele dreptului comunitar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont de faptul că prima instanţă a soluţionat acţiunea în contencios administrativ pe excepţia inadmisibilităţii, nu pe fondul acesteia, instanţa a constat că recursul este fondat.
Potrivit adresei nr. 29/11 martie 2011, reclamanta recurentă a solicitat restituirea taxei pe poluare în cuantum total de 20.179 lei, invocând normele dreptului comunitar.
Faptul că nu a formulat contestaţie împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare nu constituie un fine de neprimire deoarece deciziile de calcul al taxei pe poluare nu reprezintă un titlu de creanţă în sensul art. 110 – 111 Cod procedură fiscală şi pentru soluţionarea cererilor de restituire a taxei pe poluare nu este obligatorie îndeplinirea procedurii de contestare. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 în soluţionarea unui recurs în interesul legii în sensul că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 rep., raportat la art. 205 – 218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 rep.
Este adevărat că în cazul dedus judecăţii prima instanţă s-a pronunţat anterior datei la care s-a soluţionat recursul în interesul legii, dar, practica acestei instanţe, în mod constant a fost aceea că, decizia de calcul al taxei pe poluare nu reprezintă un titlu de creanţă, ea nu produce efecte prin simpla emitere, lipsindu-i elemente definitorii specifice unui titlu de creanţă.
În contextul celor arătate şi în condiţiile în care prima instanţă, în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii fără a se pronunţa pe fondul cererii de restituire a taxei pe poluare, instanţa a constat că este incident textul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că a admis recursul şi a casat sentinţa, trimiţând cauza primei instanţe pentru judecarea pe fond a acesteia.
