Taxe şi impozite locale. Investiţii efectuate de neproprietarul imobilelor.
Legea nr. 571/2003 – art. 249 alin. 1, alin. 3
Obligativitatea de a plăti impozit pe clădiri revine proprietarului acestora.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ,
decizia nr. 54 din 12 ianuarie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 613 din 30 septembrie 2005 pronunţată în dosar nr. 5572/CA/2005 Tribunalul Timiş a admis acţiunea reclamantei societate comercială în contradictoriu cu Primarul municipiului Timişoara şi a anulat procesul-verbal de control nr. E 220005 – 3587/24.02.2005 şi Dispoziţia nr. 1162/22.04.2005 şi a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 34.484.732 lei.
Recursul declarat de pârât în cauză a fost respins de Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr. 54 din 12 ianuarie 2006 pronunţată în dosar nr. 11698/CA/2005 cu motivarea că este de necontestat faptul că reclamanta, societate bancară a efectuat la spaţiul pe care l-a închiriat de la S.N.P. Petrom S.A. – Sucursala Petrom Timişoara – Schela de petrol, proprietara imobilului, o serie de investiţii, valoarea contabilă a acestora fiind de 189.983.814 lei, pentru perioada ianuarie 2000 – august 2002, iar în cursul lunii septembrie 2002 reclamanta a înregistrat în contabilitate lucrări de amenajare/reamenajare sucursală, efectuate la spaţiul deţinut în chirie având o valoare de 329.022.861 lei. Prin urmare pentru perioada septembrie 2002 – decembrie 2004, valoarea lucrărilor de amenajări efectuate la sediul din Timişoara este de 519.006.675 lei.
Susţinerea pârâtei în sensul că reclamanta, în calitate de chiriaşă a imobilului din litigiu şi de proprietară a investiţiilor executate la imobilul în discuţie este cea care ar datora impozitul aferent investiţiilor efectuate, este neîntemeiată şi derivă dintr-o interpretare eronată şi trunchiată a textelor legale invocate în susţinerea recursului.
Într-adevăr dispoziţiile art. 254 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 prevăd în mod expres obligaţia celui care extinde, modifică, îmbunătăţeşte etc., o clădire existentă, de a depune o declaraţie în acest sens la compartimentul de specialitate al administraţiei publice locale, în termenul de 30 de zile de la data când s-au produs aceste modificări, obligaţie însă a cărei nerespectare atrage sancţiunea amenzii contravenţionale prevăzută de art. 294 din aceiaşi lege.
Acest text de lege trebuie coroborat şi cu celelalte prevederi legale, care conduc la concluzia că proprietarului îi incubă sarcina achitării impozitului pe clădiri, indiferent că au fost sau nu executate modificări, iar cel care le-a efectuat nu are decât obligaţia prevăzută în articolul susmenţionat.
În acest context menţionăm Legea nr. 27/1994 republicată privind taxele şi impozitele locale, abrogată prin O.G nr. 36/30.01.2002, care la art. 4, prevedea că impozitul pe clădiri îl datorează contribuabilii pentru clădirile aflate în proprietatea lor, indiferent de locul unde acestea sunt situate şi de destinaţia pe care o au.
De altfel, această prevedere se regăseşte şi în art. 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 Cod fiscal, articol ce a fost modificat ulterior de Legea nr. 494/2004 şi care la alin. 3 prevede în mod expres că în situaţia unei clădiri, aflată în folosinţa altei persoane, pentru care se percepe chirie, în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădire se datorează de proprietar.
Faţă de considerentele mai sus reţinute, Curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt şi de drept, motiv pentru care a respins ca neîntemeiat recursul, în condiţiile art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
