Contravenţii silvice


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. /270/2009 obştea Composesorat „S” Tg. Ocna, prin împuternicit C A, a formulat plângere împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiei silvice nr. /27.03.2009, încheiat de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava – Inspectoratul Silvic şi de Vânătoare Bacău, precum şi contestaţie la executare împotriva somaţiei nr. 4/40/6/2009/733, emisă de Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Tg.Ocna, judeţul Bacău.

Cererea a fost legal timbrată, iar în motivare s-a aratat că a luat la cunoştinţă de existenţa procesului – verbal nr. /27.03.2009 atunci când a primit somaţia nr. 4/40/6/2009/733.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei la executare, motivat de faptul că suma cuprinsă în somaţia contestată rezultăm din titlul executoriu întocmit în urma confirmării şi preluării în debit a sumei de 5.000 lei, conform titlului de creanţă, respectiv, Procesul verbal de contravenţie nr. /27.03.2009.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri.

Prin SC nr. /30.09.2009 pronunţată de Judecătoria Oneşti a fost respinsă ca tardivă plângerea contravenţională iar contestaţia la executare a fost respinsă ca nefondată.

S-a reţinut că la data de 27.03.2009 Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava – Inspectoratul Silvic şi de Vânătoare Bacău a încheiat procesul – verbal de constatare a contravenţiei silvice nr. /2009, prin care a sancţionat Obştea Composesorat „S” Tg. Ocna cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 46/2008 – art. 13; H.G. nr. 483/2006 – art. 2 lit. „a”; Ordinul nr. 670/05.11.2008 – art. 1, anexa 1.

Împotriva acestui proces – verbal petenta avea posibilitatea să facă plângere, potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului – verbal.

Petenta a susţinut în plângerea formulată că a luat la cunoştinţă de existenţa procesului – verbal odată cu primirea somaţiei.

Însă, din dovada de comunicare, cu confirmare de primire, de la filele 24, 25 dosar, instanţa de fond a reţinut că intimatul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava – Inspectoratul Silvic şi de Vânătoare Bacău a comunicat petentei procesul – verbal în data de 09.04.2009.

Cum plângerea a fost depusă la instanţă în data de 15.06.2009, deci peste termenul prevăzut de lege, instanţa a reţinut  ca tardiv formulată plângerea formulată.

În ce priveşte contestaţia la executare, aceasta a fost respinsă  întrucât în cauză nu au fost invocate neregularităţi de executare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs obştea Composesorat „S” Tg. Ocna solicitându-se în esenţă anularea amenzii aplicate de Inspectoratul Silvic Suceava.

În ce priveşte plângerea contravenţională s-a susţinut că aceasta a fost în mod greşit respinsă ca fiind tardivă în condiţiile în care procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu a fost înanintat reprezentantului legal al Obştei, fiindu-i încălcat astfel dreptul de a achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului verbal jumătate din minimul amenzii.

S-a mai susţinut că instanţa de judecată nu a ţinut seama de explicaţiile scrise ale petentei transmise cu adresa nr. 3982/3.07.2009.

S-a mai invocat faptul că nici emitentul titlului executoriu nr. 7320/27.05.2009 nu a acordat petentei dreptul de apărare, respectiv dreptul de a fi ascultat potrivit art. 9 din Codul de procedură fiscală.

Asupra recursului formulat instanţa reţine următoarele:

Cât priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. /30.09.2009 sub aspectul soluţionării contestaţiei la executare, instanţa de recurs observă că acesta nu a fost legal timbrat, taxa de timbru fiind achitată în mod greşit în contul Tribunalului Bacău în loc de cel al Trezoreriei Bacău.

Având în vedere că deşi a fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 9.02.2010 recurenta cu menţiunea de a achita taxa de timbru în mod corect, aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 va fi anulat recursul formulat cu privire la contestaţia la executare ca netimbrat.

În ce priveşte recursul declarat cu privire la modul de soluţionare a plângerii contravenţionale, instanţa apreciază că soluţia instanţei de fond a fost corectă.

Astfel, procesul verbal a fost comunicat petentei la sediul acesteiea, confirmarea de primire fiind semnată la data de 9.04.2008(fila 28 dosar fond).

Susţinerea reprezentantului petentei în sensul că nu el este cel care a semnat confirmarea de primire este nefondată în condiţiile în care această semnătură nu a fost contestată eventual prin înscrierea în fals.

Faţă de aceaste motive instanţa va respinge recursul ca nefondat.