Legea 61/1991. Temeinicia prosesului verbal de contraventie. Individualizare sanctiune.


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR.

SENTINŢA CIVILĂ NR. …

Şedinţa publică din data de …

Preşedinte : …

Grefier : …

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin plângerile înregistrate pe rolul acestei instanţe la data de … sub nr. … …, nr…. şi nr… petenţii R.I, I.Ş şi B.K au solicitat în contradictoriu cu intimata IPJA anularea proceselor verbal de contravenţie seria .. nr. …, seria .. nr. … şi seria .. nr. .. întocmite de către de către IPJA- Poliţia Oraş …, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment.

În motivare, petenţii R.I. şi I. Ş. au arată că nu au tulburat niciodată ordinea publică în piaţa din Pîncota, la data respectivă aflându-se într-adevăr în piaţa de alimente şi de animale dar au cumpărat numai nişte produse, iar petentul B.K. a arătat cu nu s-a aflat la data respectivă la …, ci în …., la domiciliul familiei sale.

Cererile nu au fost motivate în drept.

Prin întâmpinările depuse la dosar prin serviciul registratură la data de … (fila 10 şi fila 9) intimata a solicitat instanţei respingerea plângerii ca neîntemeiată şi menţinerea valabilităţii procesului verbal de contravenţie.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse procesele verbale de contravenţie seria .. nr. …, seria .. nr. .. şi seria … nr. …– fila 3 şi rapoarte întocmite de Poliţia Oraş .. din data de .. şi … – fila 11 şi 10 şi proba cu martori, anume C.A.– f. 41, K.I.– f.42 şi Ş.R.- f. 40 şi au fost luate declaraţii petenţilor conform art. 34 alin. 1 din O.G nr. 2/2001, anume R.I., I.Ş. şi B.K. – f. 7.

Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin procesele verbale de contravenţie seria … nr. …, seria … nr. …şi seria …nr. … toate întocmite la data de …, de către IPJA – Poliţia Oraş … (fila 3) contestatorii R.I. şi I.Ş. au fost sancţionat cu amendă în cuantum de … lei, iar petentul B.K. cu amendă în cuantum de … lei, în baza art. 2 pct. 26 rap. la art. 3 lit. b din Legea nr. 61/1991 pentru că a la data respectivă, aflându-se în Piaţa de animale …., au provocat scandal public pentru aplanarea căruia fiind necesară intervenţia poliţiei. Procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenienţilor, fiind semnat de martori asistenţi, respectiv numitul A.I. a semnat procesul verbal seria ..nr. .. prin care a fost sancţionată petenta I.R. şi procesul verbal seria… nr. … prin care a fost sancţionat petentul I. Ş., iar numitul Ş.R. a semnat procesul verbal seria …nr. …prin care a fost sancţionat B.K.

Contravenţia este prevăzută de art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, conform căruia constituie contravenţie „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice” şi este sancţionată cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, conform art. 3 lit. b din acelaşi act normativ.

Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat, instanţa constă că, în baza art. 34 raportat la art. 16 şi art. 17 din O.G nr. 2/2001 acesta este întocmit conform dispoziţiilor legale, neexistând nici un motiv de nelegalitate care să poată fi reţinut de instanţă şi care să determine, în consecinţă, anularea procesului verbal. În ceea ce priveşte procesul verbal seria … nr. … întocmit petentului B.K., chiar dacă în cuprinsul acestuia nu se face trimitere la art. 11 alin. 3 din O.G nr. 2/2001 care prevede că minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită de către un minor care a împlinit 14 ani se reduc la jumătate, instanţa observă că agentul constatator a aplicat amenda în limitele legale astfel stabilite, anume … lei, deci maximul legal prevăzut de lege pentru minori. Mai mult, instanţa poate deduce cu uşurinţă că acest maxim a fost vizat de către agentul constatator din moment ce ceilalţi doi petenţi au fost sancţionaţi pentru aceeaşi faptă, comisă în aceeaşi împrejurare, cu o amendă în cuantum de …. lei, ceea ce reprezintă maximul prevăzut de lege în cazul unui contravenient major. 

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa arată că procesele verbal de contravenţie au fost întocmite de către agenţi constatatori în baza declaraţiilor unor martori oculari, intervenţia poliţiei având loc imediat după consumarea incidentului. Acest lucru rezultă atât din procesele verbale întocmite fără ca petenţii să fie de faţă, cât şi din rapoartele întocmite ulterior de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Oraş … din data de … şi … (fila 11 şi 10). Din moment ce situaţia de fapt nu a fost direct percepută de către agentul constatator, ci a fost cunoscută în urma luării declaraţiilor martorilor prezenţi şi a unor persoane implicate, instanţa este obligată să verifice şi să stabilească faptele descrise în procesul verbal deoarece, în baza prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază petenţii, acesta nu mai poate sta de unul singur la baza sancţionării unei persoane, ci trebuie să fie completat cu probe administrate în mod legal în faţa instanţei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.

Raportat la aceste considerente, instanţa a luat câte o declaraţie petenţilor (R.I., I.Ş. şi B.K. fila 7 din fiecare dosar) şi a încuviinţat intimate proba cu trei martori.

Astfel, instanţa a apreciat că petenţii au provocat scandal public în Piaţa de animale din … unde au sosit cu trei autovehicule, împreună cu alte persoane. Aici, fiind înarmaţi cu bâte şi alte obiecte contondente, au lovit pe martorul C.I. şi au ameninţat cu bătaia pe martorul Ş.R. După alarmarea agenţilor de poliţie, pentru a-şi asigura scăparea, petenţii împreună cu celelalte persoane au părăsit locul incidentului.(declaraţii martori C.A.– f. 41, K.I. – f.42 şi Ş.R.- f. 40, rapoarte întocmite de Poliţia Oraş … din data de …. şi … – fila 11 şi 10). Cele reţinute se coroborează parţial şi cu declaraţia petentului B.K. (fila 7) care recunoaşte că a fost implicat într-un incident, instanţa apreciind că afirmaţiile acestuia, cum că el şi verii săi ar fi fost victime şi nu agresorii, fiind făcute pro causa. 

Faţă de toate cele arătate instanţa reţine că procesul verbal de contravenţie corespunde realităţii şi este temeinic în ceea ce priveşte fapta săvârşită de către petent.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa se raportează atât la gradul de pericol social al faptei, cât şi la împrejurările în care fapta a fost săvârşită, conform art. 21 alin. 3 din legea nr. 2/2001. Astfel, fapta reţinută în procesul verbal are un grad de pericol social foarte ridicat pentru a atrage necesitatea aplicării unei sancţiuni pecuniare, participarea şi provocarea scandalului public fiind de natură să tulbure liniştea şi siguranţa cetăţenilor. De asemene, modul în care faptele au fost comise, anume împreună cu un număr mare de persoane, având asupra lor obiecte contondente, locul unde fapta a fost săvârşită, anume într-o piaţă publică unde se afla un număr mare de cetăţeni a căror siguranţă a fost pusă în pericol, urmările produse, respectiv acte de violenţă fizică asupra unor persoane, determină instanţa să aprecieze că fapta a avut un gard de pericol social deosebit de ridicat, astfel că aplicarea unor amenzi în cuantum maxim, respectiv … lei  şi … lei, este pe deplin justificată.

Prin urmare, instanţa apreciază că aplicarea celor trei sancţiuni cu amendă în cuantumurile arătate mai sus sunt proporţionale cu faptele şi juste în raport cu toate împrejurările comiterii acestora.

Faţă de cele arătate, în baza art. 34 din O.G nr. 2/2001, instanţa va respinge contestaţiile formulate de către cei trei petenţi.