Legea 82/1991. Individualizare sanctiune. Avertisment


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR….

SENTINŢA CIVILĂ NR. ..

Şedinţa publică din data de …

Preşedinte : ….

Grefier : …

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …. sub numărul … petenta SC M.C.  SRL prin administrator B.D. a solicitat în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P.A. şi A.F.P.I. anularea procesului verbal de contravenţie nr. … întocmit la data de …..

În motivare, petenta a arătat că la data de … a depus bilanţul la D.G.F.P.A. . cu nr…..

Intimata DGFPA a depus întâmpinare prin serviciul registratură la data de …., solicitând respingerea cererii şi menţinerea procesului verbal de contravenţie ca temeinic şi legal întocmit, arătând că fapta săvârşită de către petentă constituie contravenţie deoarece din prevederile legale reiese clar că situaţia financiară trebuia depusă la organul fiscal competent teritorial, anume A.F.I.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile art. 115-118 C.proc.civ, art. 37, art. 41, art. 42 din Legea nr. 82/1991 republicată şi art. 33 alin. 1 din C.proc.fisc. 

În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse următoarele: copie bilanţ prescurtat din … f.4-5, copie contul de profit şi pierdere din data de … f.6-7, copie date informative din … f.8, copie situaţia activelor imobilizate f.9-10, copie declaraţie f.11, copie raport de gestiune f.12,  copie proces verbal din data de … privind Adunarea generală a acţionarilor f.13, copie înscrisuri f.14-23, copie proces verbal de contravenţie seria … f.24, copie confirmare de primire recomandată f.25, copie certificat de înregistrare la ORC seria .. nr…. f.42.

Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin procesul verbal de contravenţie seria … nr. … încheiat la data de .., ora …, de către agentul constatator B.F. având funcţia referent în cadrul AFPI (fila 24), societatea comercială SC M.C. SRL a fost sancţionată în baza art. 41 alin. 1 pct. 2 lit. f din Legea nr. 82/1991 cu amendă în valoare de … lei pentru că nu a întocmit şi nu a depus la AFPI situaţia financiară la …. Procesul verbal de contravenţie a fost încheiat în prezenţa martorei semnatare B.S..

Contravenţia este prevăzută de art. 41 alin. 1 pct. 2 lit. f din Legea nr. 82/1991 conform căruia „constituie contravenţii la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: (…) 2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu privire la (…) f) întocmirea şi depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor a situaţiilor financiare periodice sau a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.”

Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat, instanţa constă că, în baza art. 34 raportat la art. 16 şi art. 17 din O.G nr. 2/2001, acesta este întocmit conform dispoziţiilor legale, neexistând nici un motiv de nelegalitate care să poată fi reţinut de instanţă şi care să determine, în consecinţă, anularea procesului verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa arată că acesta, în baza art. 16 şi art. 34 din O.G nr. 2/2001, face dovada situaţiei de fapt până la proba contrară în situaţia în care este încheiat în baza constatărilor personale ale agentului constatator, beneficiind de prezumţia de veridicitate. De altfel, petenta nici nu contestă cele menţionate de către agentul constatator, însă arată că situaţia financiară a fost întocmită conform prevederilor legale, dar a fost depusă la D.G.F.P.A. În acest sens a fost depus la dosar raportul firmei comerciale contestatoare privind Bilanţul contabil de la data de …  înregistrat la D.G.F.P.A. la data de …sub nr. … (fila 4-5).

Într-adevăr, conform prevederilor legale invocate de către intimată, anume art. 37 alin. 2 din Legea nr. 82/1991, petenta avea obligaţia de a depune această situaţie financiară la AFPI din moment ce sediul social al contestatoarei este situat în loc. …, str. … nr. …, astfel cum reiese din certificatului de înregistrare eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul …(fila 42).

Prin urmare, chiar dacă această situaţie financiară a fost întocmită şi depusă de către o firmă de contabilitate care se ocupă de evidenţele contabile al petentei, culpa aparţine contestatoarei care, după primirea dovezii de înregistrate a situaţiei financiare la instituţia respectivă, avea obligaţia să observe nerespectarea prevederilor legale şi să remedieze acest aspect în timp util. În acest sens, art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 prevede că „răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 (societăţile comerciale n.s) revine administratorului (…), iar art. 30 din acelaşi act normativ prevede că „situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. 1 prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale (…).”

Cu privire la sancţiunea aplicată şi natura acesteia, instanţa urmează să ţină seama de aspectele cauzei, conform art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, anume gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost săvârşită, de scopul urmărit, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Astfel, instanţa arată că de evidenţele contabile ale petentei se ocupă o firmă specializată şi că situaţia financiară prevăzută de lege a fost întocmită, depusă şi înregistrată la o instituţie financiară publică în termenul legal. Prin urmare, instanţa apreciază că petenta nu a urmărit eludarea dispoziţiilor legale prin sustragerea de la plata impozitului sau fixarea acestuia, iar împrejurările în care a fost comisă fapta determină un grad de pericol social concret extrem de redus. Mai mult, instituţia la care a fost depus bilanţul contabil, anume D.G.F.P.A.., face parte din cadrul aceleaşi instituţii din care face parte AFPI, respectiv A.N.A.F. – D.G.F.P.A. Prin urmare, transmiterea acestui raport s-ar fi putut face în mod facil şi pe cale administrativă în cazul sesizării neregulii, fără a se impune aplicarea unei amenzi societăţii comerciale în cauză. De asemenea, instanţa revine arătând că, raportat la datele speţei, societatea comercială a depus şi înregistrat situaţia financiară la un organ necompetent teritorial din eroare, iar nu în scopul eludării dispoziţiilor legale. Prin urmare, această faptă nu poate echivala cu lipsa totală şi nedepunerea acestei situaţii financiare în sensul legii, iar de acest aspect trebuie să se ţină seama la aplicarea unei sancţiuni proporţionale cu gradul de pericol social şi scopul urmărit. Depunerea situaţiei financiare la o instituţie publică, competentă material, dar necompetentă teritorial, denotă intenţia contestatoarei de respectare a legii.

Raportat la cele precizate mai sus, instanţa apreciază că aplicarea sancţiunii cu amendă în cuantum de … lei, chiar dacă reprezintă minimul prevăzute de lege, este prea aspră pentru petentă şi că se impune schimbarea acesteia în avertisment, sancţiune suficientă pentru a atrage atenţia acesteia asupra respectării pe viitor a prevederilor legale.

Faţă de cele arătate, în baza art. 34 din O.G nr. 2/2001, instanţa va admite în parte cererea petentului şi va dispune înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.