Nulitatea prevăzută de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, nu este nicidecum o nulitate absolută, ci una relativă, după cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fiscal, dec. nr. 35/2008, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 703/2007 pronunţată de Judecătoria Beclean s-a admis plângerea contravenţională formulată de petenta SC B. SRL Ciceu Mihăieşti şi s-a dispus anularea ca nelegal a procesului verbal de constatare a contravenţiei seria A/200 nr. 0240231/16.04.2007 încheiat de D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, act prin care s-a aplicat contravenientului amendă de 20.000 lei, reţinându-se în sarcina acestuia că a comis contravenţia prevăzută de art. 190 al. 1 lit. c din O.G. nr. 92/2003, respectiv a comercializat produse accizabile supuse marcării, ce purtau marcaje false, în sensul că un număr de 10 pachete de ţigări marca Carpaţi Green aflate în gestiunea petentei purtau banderole contrafăcute.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud.
Recursul declarat este fondat.
Reţinerea instanţei de fond cu privire la existenţa nulităţii absolute şi relative a procesului verbal este nelegală.
Este real că prin decizia nr. 953/19 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, statuându-se în sensul că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care prevedeau că plângerea împotriva procesului verbal se depune la organul din care face parte agentul constatator, considerându-se că această prevedere legală îngrădeşte accesul liber la justiţie.
În speţă însă, chiar dacă formularul procesului verbal în cauză are în cuprins menţiunea mai sus arătată, din moment ce petenta a utilizat calea de atac alegând să depună plângerea la instanţa de judecată, nu se poate susţine că drepturile petentului au fost încălcate în vreun mod, cât timp instanţa de fond a analizat plângerea şi nu a respins-o în considerarea faptului că ea ar fi fost greşit depusă la instanţă şi nu la organul constatator.
În sensul celor de mai sus, Curtea Constituţională nu a statuat că petenţii vor depune plângerea numai la instanţa de judecată, ci că în baza principiului accesului liber la justiţie, aceştia sunt îndreptăţiţi să depună plângerea direct la instanţă, fără a exista obligativitatea depunerii ei la organul constatator. Altfel spus, textul s-a apreciat a fi neconstituţional numai în măsura în care instanţele de judecată ar fi considerat că petenţii pot depune plângerea împotriva proceselor verbale numai şi numai la organul constatator, iar depunerea la instanţă ar fi nelegală şi sancţionabilă.
În ce priveşte statuarea instanţei de fond cu privire la nulitatea procesului-verbal ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, invocată de către petent, tribunalul constată că este nelegală şi că această nulitate nu a fost invocată de petent în cursul soluţionării cauzei.
Simpla lectură a procesului-verbal relevă că petentei i s-a dat posibilitatea să formuleze obiecţiuni, împrejurare dovedită prin aceea că sub semnătura administratorului s-a făcut menţiunea „semnez cu obiecţiuni”, după care s-a aplicat ştampila societăţii.
Din modul cum instanţa de fond a făcut referire la nulitatea reţinută, fără a preciza dacă este absolută sau relativă, rezultă că a avut în vedere existenţa unei nulităţi absolute, fapt demonstrat prin aceea că a făcut menţiunea: „se reţine motivul de nulitate invocat de petent în baza art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001” ori, este bine cunoscut că atunci când nu se face precizarea cu privire la caracterul nulităţii invocate sau reţinute, menţionându-se doar sintagma „motiv de nulitate” înţelesul unanim acceptat este acela de nulitate absolută şi nu relativă. Trimiterea la textul legal nu este lămuritoare pentru că acest text nu conţine o prevedere care să stabilească ce fel de nulitate rezultă în urma nerespectării lui. De aceea, instanţei îi revine sarcina ca în cursul judecăţii să stabilească caracterul nulităţii şi efectele acesteia.
Este real că nulitatea absolută poate fi invocată şi din oficiu, dar în niciun caz nu poate fi reţinută de instanţă prin încălcarea principiului procesual al contradictorialităţii dezbaterilor, cum s-a întâmplat în cauză.
Pe de altă parte, în aceeaşi ordine de idei, tribunalul constată că nulitatea prevăzută de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, nu este nicidecum o nulitate absolută, ci una relativă, după cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sentinţa este greşită şi din punct de vedere tehnico-juridic, deoarece reţinându-se existenţa unui caz de nulitate absolută, nu se impunea analiza şi a cazurilor de nulitate relativă, cu atât mai puţin anularea procesului verbal ca nelegal întocmit, soluţia logică şi firească – dacă nulitatea absolută ar fi fost reală – fiind aceea de constatare a nulităţii procesului verbal şi nu de anulare a lui.
În raport de toate cele de mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi văzând că nu s-a analizat nici fondul cauzei, în considerarea art. 312 alin. 3 şi 5 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., tribunalul va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de rejudecare, urmând ca aceasta să se pronunţe asupra fondului şi să se conformeze îndrumărilor din prezenta decizie potrivit art. 315 C. proc. civ.
