Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra celui de al doilea proces-verbal de contravenţie. Casare cu trimitere spre rejudecare.


Dacă instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra celui de al doilea

proces-verbal de contravenţie atacat se impune casarea hotărârii,cu trimiterea 

cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În speţă, deşi petenta a formulat plângere împotriva a două procese-

verbale de contravenţie încheiate de acelaşi agent constatator, pentru aceeaşi

faptă, săvârşită în acelaşi loc, dar la date diferite, prin sentinţa civilă nr. 2643 din

06.01.2003.  Judecătoria Vaslui a admis plângerea petentei numai cu

privire la unul din procesele verbale, lăsând nesoluţionată plângerea cu privire la

al doilea proces-verbal de contravenţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contravenienta, arătând

că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi cu privire la cel de-al doilea process-

verbal de contravenţie.

Instanţa de recurs a admis recursul, a casat în parte sentinţa şi în

baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi

instanţe, reţinându-se că obligaţia instanţei este de a soluţiona toate cererile

deduse judecăţii ( decizia civilă nr. 44 din 6 februarie 2004).