Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria x întocmit la data de 25.08.2009 de intimata, petentul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment, şi măsura complementară a confiscării bunurilor prevăzute în dovada seria AB anexă la procesul verbal, pentru fapta prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr.12/1990.
În fapt, s-a reţinut că la data de 24.08.2009, ora 23.20, petentul a fost depistat în trenul accelerat 1691, care circula pe ruta Bucureşti- Timişoara, având asupra sa bunuri cumpărate din complexul Europa din Bucureşti fără a deţine acte de provenienţă.
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa va verifica legalitatea şi temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, şi analizând probele administrate, reţine următoarele:
In ceea ce priveşte legalitatea procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria x întocmit la data de 25.08.2009 de intimata, instanţa va verifica dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, şi dacă procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conţine data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanţa constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, instanţa reţine că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicţional, ce face dovada deplină a situaţiei de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii, constituie activitate comercială ilicită ce atrage răspunderea contravenţională sau penală, după caz, instituindu-se şi obligativitatea ca documentele de provenienţă să însoţească mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării.
În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa reţine că petentul a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenţie, potrivit art.1169 C.civ. şi art.129 al.1 teza finală C.proc.civ.
Privitor la fapta prevăzută de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 republicată, instanţa reţine că, potrivit Deciziei nr.II/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţiile Unite, prezentarea ulterioară, în faţa instanţelor judecătoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienţa licită a bunurilor ce nu erau însoţite, în momentul constatării contravenţiei, de documente de provenienţă atrage anularea procesului-verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii şi restituirea mărfii confiscate.
Din dispoziţiile menţionate rezultă că sancţionarea unei atare activităţi ce constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune, este condiţionată de lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor, indiferent dacă aceasta se constată pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Această condiţie nu poate fi considerată îndeplinită, însă, în cazul când persoana care a efectuat actul de comerţ dovedeşte ulterior, în faţa instanţei căreia i s-a plâns împotriva actului de constatare şi sancţionare, că documentele de justificare a provenienţei mărfurilor existau la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi că nu a avut posibilitatea să le prezinte în momentul efectuării controlului.
Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege. Astfel, instanţa reţine că, petentul a depus ca documente justificative de provenienţă a mărfurilor menţionate în dovada seria AB la procesul verbal, factura X şi factura nr.Y. În consecinţă, se constată că facturile au fost emise la data de 24.08.2009, respectiv înainte de încheierea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria x întocmit la data de 25.08.2009 de intimata.
Potrivit art.11 din OG nr.2/2001 “caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită”, iar atribuţia de a constata aceste cauze revine numai instanţei de judecată. A considera altfel ar însemna că în cazuri de efectuare cu bună-credinţă a actelor sau faptelor de comerţ cu bunuri având provenienţă vădit licită, dar fără posibilitatea prezentării documentelor de provenienţă în momentul efectuării verificării, persoana care le-ar deţine să nu mai poată justifica provenienţa lor nici în faţa instanţei de judecată, ceea ce ar fi inadmisibil. Inadmisibilitatea unei atare interpretări rezultă şi din aceea că prin art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că “dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă”. Or, în conformitate cu art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă, “dovezile se pot încuviinţa … dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegare pricinii”, iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol “dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp”.
Reiese, deci, din dispoziţiile Codului de procedură civilă, la care se face trimitere prin art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, că instanţele de judecată nu se pot abate de la cerinţa de a admite ca dovadă nu numai procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare să încuviinţeze, în conformitate cu art. 167 şi următoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult a celor prin care se vizează stabilirea existenţei documentelor de provenienţă, cum sunt factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii şi celelalte acte la care se referă art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată.
Deşi petentul a arătat în plângerea formulată că nu i s-au eliberat facturi în momentul cumpărării mărfii, acesta a revenit asupra celor arătate, prin declaraţia dată în faţa instanţei, şi a menţionat că deşi nu a avut asupra sa documentele legale de provenienţă a mărfii la momentul efectuării controlului de către agenţii intimatei, acesta avea facturi pentru marfă, facturi pe care le uitase la cumnata sa CV , în Bucureşti. De asemenea, martora CV, audiată în cauză, a arătat că petentul a uitat facturile emise pentru marfa cumpărată la domiciliul acesteia, pe masa din bucătărie, întorcându-se a doua zi la Bucureşti pentru a lua facturile.
Astfel, deşi petentul nu este consecvent în informaţiile furnizate instanţei, declaraţia acestuia coroborându-se cu depoziţia martorei CV instanţa reţine că acesta a prezentat totuşi, ulterior, în faţa instanţe judecătoreşti, factura nr.X şi factura nr.Y, prin care se dovedeşte provenienţa licită a bunurilor ce nu erau însoţite, în momentul constatării contravenţiei, de documente de provenienţă. Raportat la cantităţile din facturile prezentate în faţa instanţei, şi cele menţionate în dovada seria AB anexă la procesul verbal contestat, instanţa constată că există o identitate parţială între acestea, diferenţele fiind relativ mici, chiar petentul declarând în faţa instanţei că a cumpărat trei tricouri care nu erau menţionate pe facturi. De asemenea, instanţa constată că petentul nu are alte surse de venit, este împrumutat frecvent cu sume de bani astfel cum rezultă din depoziţia martorei CV având o stare de sănătate precară, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
A nu admite luarea în considerare a unor astfel de dovezi ar însemna să se contravină principiului aflării adevărului şi să nu se pronunţe o soluţie dreaptă, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, în condiţiile dovedirii provenienţei licite a mărfurilor sau produselor care au făcut obiectul efectuării de acte ori fapte de comerţ sau au fost destinate să servească la astfel de operaţiuni, nu se mai justifică nici menţinerea confiscării dispusă prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
În ceea ce priveşte raportul agentului constatator invocat de intimată drept probă, instanţa constată că, deşi agentul constatator a reţinut că la data de 24.08.2009, petentul a fost depistat în trenul accelerat 1691, care circula pe ruta Bucureşti- Timişoara, având asupra sa bunuri cumpărate din complexul Europa din Bucureşti fără a deţine acte de provenienţă, însă instanţa reţine că acesta a fost conceput nu cu ocazia constatării faptei, respectiv 25.08.2009, ci la data de 31.08.2009, după ce a fost înregistrată plângerea la intimată, fiind deci întocmit pro causa.
Faţă de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumţia de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent şi în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanţa urmează să admită plângerea formulată de petentul VC în contradictoriu cu intimatul X , să anuleze procesul-verbal seria X încheiat la data de 25.08.2009 de reprezentanţii intimatului şi să înlăture măsura complementară constând în confiscarea bunurilor prevăzute în dovada seria AB
