Plângere contravenţională. Soluţie de admitere faţă de împrejurarea că nu se poate stabili cu certitudine autorul faptei contravenţionale.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti la data de 26.02.2009, sub nr. 1946/303/2009, petentul MD a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local Sector 6 – Direcţia Generală de Poliţie Comunitară, anularea procesului-verbal de contravenţie seria P nr. 0031762/08.02.2009.În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că a fost sancţionat contravenţional deoarece a parcat autoturismul în loc nepermis. A mai arătat că la data de 7.02.2009 a imprumutat masina rudei sale-SM (sotiile verisoare) care la intoarcerea din provincie, a parcat pe marginea trotuarului într-un loc unde nu incomoda circulaţia, o scurtă perioadă de timp, deoarece autoturismul a fost avariat, rămânând în pană, iar echipajul de depanare nu a sosit decât a doua zi, deşi a fost solicitat.
Prin sentinţa civilă nr. 2888/09.04.2009 instanţa a admis plângerea, a anulat procesul-verbal de contravenţie şi a exonerat petentul de plata amenzii în cuantum de 3000 lei. În acest sens instanţa a avut în vedere că, prin procesul verbal seria P nr. 0031762 încheiat la data de 08.02.2009 petentul MD a fost sancţionat contravenţional de intimata Direcţia Poliţiei Comunitare Sector 6, cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.1 alin. 1 din HCGMB nr.216/2006. S-a reţinut în sarcina sa faptul că la data de 8.02.2009, ora 14,40 a stationat voluntar cu autocamionul marca MAN, pe drumul public-bd.Timisoara, nr.81, având un tonaj peste 3,5 tone, obstructionanad totodata si trecerea de pietoni. Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanţa a reţinut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art.16 şi 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute. Totodata, faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, pedeapsa fiind individualizata in limitele prevazute de art.3 alin. 1 din HCGMB nr.216/2006. Sub aspectul temeiniciei, instanta a reţinut ca petentul nu contesta fapta avută în vedere de agentul de politie, in sensul consumarii elementului material al laturii obiective (parcarea vehiculului cu un tonaj de peste 3,5 tone pe drumul public), insa isi construieste apararea pe lipsa vinovatiei, invocand in primul rand faptul ca nu este autorul contraventiei, vehiculul fiind incredintat spre folosire altei persoane la acel moment.
In sprijinul celor învederate, petentul a propus proba testimoniala, prin care se confirma sustinerile din plangere, proba administrata, prin caracterul sau de dovada primara, impunandu-se cu suficienta forta juridica in demontarea constatarilor facute de agentul de politie sub aspectul laturii subiective a faptei contraventionale. Astfel, martorul audiat îsi insuşeşte conduita evidentiata in procesul-verbal de contraventie, aratand ca el a fost autorul acelei parcari necorespunzatoare, cauzate de defectiunile aparute la masina. Instanta a apreciat ca depozitia martorului are relevanta unei dovezi pertinente, concludente si verosimile, punând in lumina o alta situatie de fapt decat cea retinuta de politie si nu exista motive pentru a inlatura probatoriul propus de petent, cu atat mai mult cu cat intimata nu a a fost in masura sa aduca contraprobe in aparare, fapta fiind constatata in mod cert sub aspectul savarsirii elementului contraventional in plan obiectiv (vehiculul gasit parcat neregulamentar), fara insa a fi identificat in fapt si subiectul activ al contraventiei, contestatorul fiind tras la raspundere in calitatea sa de proprietar al camionului in discutie. O astfel de calitate a permis a se prezuma ca fapta a fost savarsita de petent, prezumtie care insa a fost rasturnata de titularul plangerii prin probatoriul administrat, fiind relevata o alta situatie de fapt decat cea mentionata de intimata. Instanta a mai precizat ca solutia ce va fi pronuntata va fi favorabila petentului chiar si in varianta luarii in considerare a apararilor facute de intimata pe caracterul subiectiv al depozitiei martorului determinat de legatura de rudenie (desi este o rudenie mai indepartata-sotiile petentului si a martorului sunt verisoare), intrucat intr-o astfel de ipoteza functioneaza principiul in dubio pro reo, neputandu-se indica cu certitudine autorul faptei in conditiile in care acesta nu a fost surprins in momentul savarsirii contraventiei de catre organul de politie, pentru a putea conferi actului sanctionator o prezumtie de legalitate si temeinicie, bazata pe constatari personale (ex propriis sensibus).
Sentinţa pronunţată a devenit irevocabilă prin nerecurare.
