JUDECATORIA MOINEŞTI Cod 59
JUDETUL BACĂU
JUDECĂTOR CARMEN ANEMARIA GROAPĂ
Dosar 9133/260/2012
S.C2122/23 IULIE 2012
Constată că prin acţiunea înregistrată sub numărul 4409/260/2011 petentul as a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria XXXXX, în contradictoriu cu intimata xxxx, solicitând anularea procesului verbal şi exonerarea sa de plata amenzii.
Acţiunea este legal scutită de taxă de timbru, iar în motivare se arată în esenţă că în data de 12.04.2011 se deplasa cu autoutilitara marca Mercedes c Sprinter, cu numărul de înmatriculare XXXXXX. A virat regulamentar pe strada Tudor Vladimirescu şi după ce a parcurs aproximativ 100 m a fost oprit sub pretextul înregistrării tuturor maşinilor înmatriculate într-o altă ţară într-o bază de date. I s-au solicitat documentele şi rovinieta deşi se afla pe o porţiune de drum care nu necesita prezentarea acestei taxe, şi i-a atras atenţia asupra stării proaste a drumului. Lucrătorul de poliţie vădit enervat de remarca contravenientului i-a luat acestuia toate actele din mână şi a plecat spre maşina de poliţie. După 10 minute de aşteptare contravenientul s-a deplasat la acelaşi autovehicul unde a găsit pe cei doi poliţişti tolăniţi în maşină, aceştia au început să facă remarci jignitoare asupra relaţiei dintre conducătorul auto şi proprietarul maşinii, după care i-au dat procesul verbal şi a fost somat să îl semneze. A fost sancţionat pentru că ar fi folosit telefonul fără a poseda dispozitiv „mâini libere”. Petentul a semnat fără a face obiecţiuni, întrucât îi era teamă ca poliţiştii să nu îl şicaneze să îl ţină vreme îndelungată.
Acţiunea nu este întemeiată în drept.
Intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca nefondată.
În cauză au fost depuse acte, probatorii din analiza cărora instanţa reţine următoarele:
Prin procesul verbal seria XXXXX, petentul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 268 lei pentru săvârşirea contravenţiilor prev de art. 36 alin. 1,3 din OUG 195/2002 şi 147 din HG 1391/2006, constând în aceea că în data de 12.04.2011, aflat la volanul autoturismului marca Mercedes cu numărul XXXX pe str Tudor Vladimirescu din localitatea Comăneşti, în timp ce conducea a vorbit la telefonul mobil fără a utiliza dispozitivul „mâini libere”, nu purta centura de siguranţă şi nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului.
Instanţa constată că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este întocmit cu respectarea prevederilor legale, sancţiunea este temeinică şi legală, iar cuantumul amenzii se înscrie în limitele legale.
Motivele invocate de petent nu atrag nulitatea absolută a procesului verbal, ci doar una relativă, fiind condiţionată de existenţa unei vătămări. În cazul pendente petentul nu a probat existenţa unei astfel de vătămări, iar posibilitatea formulării apărării şi implicit a obiecţiunilor petentul a avut-o în faţa instanţei.
Instanţa apreciază că prezumţia de autenticitate şi veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenţie nu a fost răsturnată, aceasta sarcină fiind în cazul de faţă în sarcina petentului, acesta având posibilitatea administrării probei contrare, astfel că faţă de considerentele sus enunţate urmează să respingă acţiunea formulată de petentul AS domiciliat în XXXXXX împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria XXXXXXX, în contradictoriu cu intimata xxxxx, ca nefondată.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.