Recurs recalificat in apel.


Recurs recalificat in apel. Respingerea caii de atac ca nefondata, in considerarea retinerii unei erori materiale in statele de plata ale societatii si in conditiile in care celelalte probe coroborate dovedesc nevinovatia petentei.

Tribunalul Galaţi, Decizia civilă nr. 96/16.02.2015

Petenta SC AP Galati, in contradictoriu cu intimatul TIM Galati, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contraventiilor si exonerarea sa de la plata amenzii contravenmtionale astfel aplicate.

Prin Sentinta civila /2014, Judecatoria Galati a admis plangerea contraventionala, a anulat procesul verbal contestat si a exonerat petenta de plata amenzii in cuantum de 10.000 lei.

In fapt s-a retinut ca , urmare a controlului efectuat la sediul petentei, a fost depistata o persoana care presta activitate fara a avea incheiat contract individual de munca, potrivit art 16 din Legea nr 53/2003 privind codul muncii.

Atat prima instanta, cat si instanta de control judiciar au apreciat ca petenat nu se face vinovata de comiterea contraventiei retinuta in sarcina sa, intrucat atat din declaratia 112 , cat si din anexa aferenta , dar si din statul de plata aferent aceleiasi luni rezulta ca au fost virate la bugetul consolidat al statului toate contributiile aferente salariatei in cauza, astfel ca aceasta figura cu contract de munca. Simpla eroare in foaia de pontaj a lunii octombrie 2013 , necoroborata cu alte probe, nu este de natura sa demnosteze contrariul.

Desi intimata a declarat recurs, in loc de apel, instanta de recurs a dispus recalificarea caii de atac in apel, in conformitate cu dispozitiile art 457 alin 2 raportat la art 152 NCPC.

In consecinta, apelul declarat de intimata a fost respins ca nefondat.