Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului Braila, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâtii B şi C pentru ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, să se dispună obligarea pârâtilor la repararea prejudiciului cauzat membrului de sindicat D – angajat al C ca urmare a discriminarii prin neacordarea majorărilor salariale stabilite prin O.G. nr.10/2007 respectiv 5 % începând cu data de 01.01.2007 faţă de nivelul din decembrie 2006, 2% începând cu 01.04.2007 faţă de nivelul din martie 2007 şi 11% începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din septembrie 2007.
Reclamantul a mai solicitat plata dobanzilor legale calculate conform art.3 alin.3 din O.G. nr.9/2000 incapand cu luna ianuarie 2007 pana la efectuarea platii, indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficientului de inflatie incapand cu momentul nasterii dreptului la despagubire si pana la momentul efectuarii platii acestuia precum şi efectuarea menţiunilor aferente în dosarul personal.
În motivarea acţiunii reclamantul a aratat ca D – angajat al C este membrul sau si, in aceasta calitate, l-a mandatat să formuleze prezenta acţiune intrucat considera ca in mod discriminatoriu politistii au fost exceptati din categoriile de funcţionari publici – personal bugetar pentru care s-au stipulat cresteri salariale, respectiv O.G. nr.6/2007 si O.G. nr.10/2007 in etapele indicate in petitul cererii. Mai mult, neaplicandu-se iaceste indexari salariale, memrului sau de sindicat nu i s-a respectat dreptul fiecarui angajat de protejare a devalorizarii salariului său de efectele inflaţiei In acest mod, a apreciat reclamantul, sunt incalcate prevederile O.G.137/2000, Constitutiei Romaniei, Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Cartei Sociale Europene revizuită si Directivei 2000/78/CE.
Prin intampinarea formulata in termen procedural, pârâtul B a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii intrucat actele normative indicate de reclamant nu sunt aplicabile politistilor ce reprezinta o categorie de functionari publici cu statut distinct salarizat in baza O.G. nr.38/2003.
De altfel, a aratat paratul, incepand cu data de 01.01.2007 dpolitistii au beneficiat de cresteri salariale ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare a functiilor prin O.G. nr.57/2006 aprobata prin Legea nr.491/2006.
A mentionat paratul ca nu considera ca exista o situatie discriminatorie in cauza intrucat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.2 alin.1 din O.G. nr.137/2000 si, mai mult decat atat, prin decizia nr.819/2008 Curtea Constituţională a stabilit că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a crea norme pe cale judiciară, de a înlocui norme legale cu astfel de norme sau din alte acte normative.
Asa fiind, paratul a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila.
Referitor la capatul de cerere privind plata dobanzii legale, paratul a considerat ca acesta este nefondat intrucat institutia nu a stabilit prin conventie o astfel de rata si nici nu a fost pusa in intarziere stiu fiind ca angajarea cheltuielilor se face numai in limita creditelor bugetare aprobate.
Si pârâtul C a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila si nefondata sustinand, in esenta aceleasi argumente prezentate mai sus.
La primul termen de judecata reclamantul si-a precizat actiunea in sensul ca a solicitat si citarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii potrivit art.27 din O.G. nr.137/2000 care a inaintat la dosar un punct de vedere.
Exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost respinsa de tribunal intrucat reclamantul a formulat o actiune in contencios administrativ considerand ca exista o discriminare in privinta membrului sau in virtutea accesului liber la justitie fiind in sarcina instantei de judecata legal investita sa analizeze daca solicitarile sale de acordare de despagubiri sunt fondate sau nu, neputandu-se aprecia, de plano, o denegare de dreptate.
Examinand actiunea introductiva prin prisma motivelor invocate, a apararilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile in cauza, instanţa a reţinut următoarele:
D este angajat al B in calitate de poliţist – funcţionar public cu statut special si este salarizat in baza O.G. nr.38/2003 cu modificarile ulterioare si nici unul din actele normative indicate in actiunea introductiva nu ii sunt aplicabile.
Astfel, O.G. nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007 aprobata prin Legea nr.232/2007 prevede la art.2 „Prezenta ordonanţă se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată”.
Or, membrul de sindicat D nu este un astfel de functionar public, regimul juridic al statutului sau profesional fiind cel prevazut de Legea nr.360/2002 si O.G. nr.38/2003. Este adevarat ca prin art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 se prevede ca dispoziţiile statutului se completează, după caz, cu prevederile Legii nr.188/1999 şi ale altor acte normative în vigoare insa este evident ca aceste completari vizeaza alte aspecte decat cele de salarizare pentru care exista o dispozitie speciala in alineatul urmator.
Pe de alta parte, prin O.G. nr.6/2007 nu s-a acordat o creştere salariala in procent total de 18% funcţionarilor publici aşa cum in mod eronat a susţinut aceasta, din însuşi titlul acestui act normativ rezultând ca legifereaza „unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007”.
De asemenea, in conţinutul acestui act normativ s-au prevăzut, aşa cum arata si titlul sau, capitole si texte referitoare la elementele sistemului de salarizare a funcţionarilor publici, (salarii de bază, sporuri, premii, alte drepturi, etc), fără nici o referire la acordarea unui procent de 18% a salariului pentru funcţionarii publici.
In consecinţa, tribunalul a retinut ca O.G. nr.6/2007 s-a dorit un preambul al proiectelor de legiferare a unificării salarizării funcţionarilor publici si a creşterilor salariale ulterioare.
Nici art.39 din Legea nr.232/2007 nu este relevant in cauza intrucat acesta clarifica situatia unei singure categorii de personal, aceea a funcţionarilor publici preluati de Ministerul Economiei şi Finanţelor de la Ministerul Integrării Europene ca urmare a măsurilor de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale si nicidecum toti functionarii publici, asa cum tendentios se arata de reclamant.
Cat priveste O.G. nr.10/2007 aprobata prin Legea nr.231/2007, tribunalul a observat ca acest act normativ se refera, potrivit chiar denumirii, la creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
In concret, aceste majorari solicitate de reclamant vizeaza salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar precum si indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, D nefacand parte din nici una din aceste categorii de salariati.
Prin urmare, acestuia nu i s-au incalcat drepturile patrimoniale de catre parati prin neacordarea de majorari, in cazul sau neexistand acte normative aplicabile categoriei profesionale din care face parte.
Totodata, tribunalul a constatat ca prin Deciziile nr.818, 819, 820 şi 821 din 3.07.2008, general obligatorii, Curtea Constituţională a stabilit că „prevederile art.1, art.2 alin .3 şi art.27 alin.1 din O.G.nr.137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.
Aceste decizii sunt incidente în cauză, întrucât majorarile considerate de reclamant ca reprezentând un tratament discriminatoriu nu au vizat functionarii publici su statut special – politisti care sunt salarizati in baza unui act normativ diferit de cele avute in vedere de O.G.nr.6/2007 si O.G.nr.10/2007, Curtea Constituţională statuand că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a înlocui actele normative cu putere de lege cu alte prevederi legale aşa cum solicită reclamantul, respectiv de a li se acorda alte drepturi salariale decât cele expres stipulate în O.G.nr.137/2000 sau alte modificari ale acesteia.
Pentru considerentele mai sus expuse si dispoziţiile legale menţionate, tribunalul a apreciat ca acţiunea introductiva este nefondata si a respins-o ca atare.
