A susţinut că pârâtul a procedat la reţinerea sumei pe care i-o plătise cu titlu de concediu de odihnă, considerând în mod nelegal că, în cazul întreruperii acestuia prin intrarea în concediu medical, ar exista obligaţia restituirii indemnizaţiei încasate pentru concediul de odihnă.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată, susţinând că, din coroborarea art. 140 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 cu art. 5 din H.G. nr. 250/1992, rezultă că salariatul beneficiază de concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat, aşa încât, pentru timpul lucrat până în prezent în anul 2005, i s-ar cuveni numai 5 zile de concediu, date fiind perioadele îndelungate de concediu medical a reclamantei în acest an.
Prin sentinţa nr. 1307 din 10.10.2005 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.
S-a reţinut, în esenţă, că pârâtul nu a procedat la reţinerea nici unei sume din drepturile salariale lunare ulterioare, ca urmare a încasării necuvenite a indemnizaţiei de concediu de odihnă.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, reclamanta a declarat recurs.
În motivarea acestuia, recurenta a susţinut, în esenţă, că, pe de o parte, pârâta i-a reţinut nelegal din drepturile salariale suma de 7.500.000 lei, reprezentând parte din indemnizaţia de concediu de odihnă, contrar prevederilor art. 32 alin. 1 din Regulamentul privind concediul de odihnă al personalului din învăţământul de toate gradele, iar, pe de altă parte, că instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei cu procedura nelegal îndeplinită în ceea ce o priveşte.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat sub aspectul celor ce se vor reţine în continuare:
Astfel, referitor la primul motiv de recurs, se constată, din adresa nr. 2279 din 9.05.2005, emisă de I.Ş. al Judeţului Botoşani (fila 17 dosar fond), dar şi din înscrisul de la fila 15 a prezentului dosar, că reclamantei i s-a reţinut, din drepturile salariale, suma de 7.500.000 lei, reprezentând indemnizaţie pentru concediu de odihnă (în luna februarie 2005).
Or, această reţinere apare ca nelegală, raportat la prevederile art. 164 al. 1 din Codul muncii, potrivit cărora „nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege”, dar şi raportat la prevederile art. 164 alin. 2 din acelaşi cod, potrivit cărora „reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”.
Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, legat de nelegala citare a reclamantei la instanţa de fond, acest motiv nu se verifică, întrucât, din actele dosarului, rezultă că reclamanta, atât pentru termenul de judecată din 26.09.2005, cât şi pentru termenul de judecată din 10.10.2005, a fost legal citată.
Faţă de cele de mai sus, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din şi art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul declarat în cauză şi va modifica în totalitate sentinţa recurată, în sensul că va obliga pârâtul intimat C. F.nr. 2 – S.T. Liceal „Sf. Ioan Iacob” D. să restituie reclamantei-recurente L.C. suma de 7.500.000 lei (ROL), cu titlu de indemnizaţie concediu de odihnă.
