În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, potrivit prevederilor art. 99 şi 141 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, „magistraţii în activitate … beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală”, astfel că, în mod nelegal, în cauză s-a făcut aplicarea Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei în ceea ce-l priveşte, dat fiind că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, întrucât în cauză există un contract de asigurare, iar pe fond a susţinut că reţinerea contribuţiei de asigurări sociale pentru sănătate de 7% s-a făcut legal, conform Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate.
Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a susţinut că în mod legal s-au virat în contul său sumele respective potrivit prevederilor Legii nr. 145/1997, întrucât magistraţii, inclusiv personalul auxiliar, nu intră în categoria persoanelor exceptate de la această contribuţie.
Prin sentinţa nr. 175 din 14.03.2005 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti.
S-a respins cererea de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate Bucureşti.
S-a respins cererea de obligare a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava la plata contribuţiei pentru asigurări de sănătate.
S-a admis cererea reclamantei M.L. în contradictoriu cu pârâţii C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate Bucureşti şi, în consecinţă:
A fost obligată pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti să plătească reclamantei contribuţia de asigurări de sănătate, reţinută pe perioada 30.06.2000 – 30.03.2001, actualizată în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii.
S-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 99 al. 1 din Legea nr. 92/1992, „magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală …”, prevedere care a fost preluată şi de O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din autorităţile judecătoreşti (art. 41 al. 2), în vigoare la 1.01.2001; că, ulterior, prin Legea nr. 118/2001, art. 99 al. 1 din Legea nr. 92/1992 a fost modificat, în sensul precizării că personalul din magistratură beneficiază de gratuităţi, „în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”.
S-a mai reţinut că, potrivit principiului consacrat expres în chiar art. 1 din Codul civil, precum şi în art. 15 al. 2 din României „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”.
Instanţa de fond a conchis în sensul că, având în vedere prevederile legale menţionate, în mod nelegal, în perioada 30.06.2000 – 30.03.2001, pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a încasat de la reclamantă contribuţia pentru asigurări de sănătate de 7%, invocându-se prevederile Legii nr. 145/1997, care constituie dreptul comun în materie, pe când Legea nr. 92/1992 este o lege specială.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea acestuia, pe fond, recurenta a susţinut că principiul fundamental este acela că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii şi promovării sănătăţii populaţiei sunt obligatorii şi funcţionează pe principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea fondurilor.
În consens cu acest principiu, recurenta a invocat prevederile art. 4 al. 1 lit. a din Legea nr. 145/1997, potrivit cărora „sunt supuse în mod obligatoriu asigurării, potrivit prezentei legi, următoarele categorii de persoane: a) cetăţenii români cu domiciliul în ţară …” şi art. 2 al. 1 din acelaşi act normativ, „constituirea fondurilor de asigurări sociale de sănătate se face din contribuţia asiguraţilor, din contribuţia persoanelor fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii, de la bugetul de stat, precum şi din alte surse”. Arată recurenta că, în baza acestor prevederi legale, reclamantei i s-a reţinut de instituţia a cărei angajată este contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate în cuantum de 7%, prevăzut de legea menţionată.
A mai susţinut că, art. 6 din Legea nr. 145/1997, prevede în mod expres categoriile de persoane care beneficiază de asigurări de sănătate fără plata contribuţiei, fără a cuprinde şi categoria magistraţilor în activitate sau pensionari, categorie ce nu este prevăzută nici la art. 55 al legii menţionate, care stabileşte categoriile de persoane ce sunt asigurate prin efectul legii cu scutire de plata contribuţiei şi nici de O.G. nr. 30/1998 şi O.U.G. nr. 180/2000, acte normative care modifică şi completează Legea nr. 145/1997.
Recurenta a precizat că prevederile art. 99 al. 1 din Legea nr. 92/1992 „magistraţii în activitate sau pensionarii … beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală …” sunt condiţionate de prevederile alin. 2 al aceluiaşi articol şi anume „condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale … se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.
În acest sens, la data de 23.07.1998 a fost publicată în M.O. nr. 275, H.G. nr. 409, care stabileşte condiţiile prevăzute la alin. 2 a art. 99 al Legii nr. 92/1992, iar la data de 18.08.1999 au fost publicate în M.O. nr. 392 „Normele comune nr. 318/F.B. – 64-807/C pentru aplicarea H.G. nr. 409/2998”, emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Recurenta susţine că dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi la art. 99 şi 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei sau să fie exoneraţi de această plată, nu ar mai fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997”, ci ar fi menţionat acest lucru în mod expres, incluzând magistraţii printre categoriile prevăzute la art. 6 sau 55 din lege.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat.
Astfel, se constată că în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (republicată), magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Art. 141 al. 2 din aceeaşi lege prevede că personalul auxiliar de specialitate beneficiază printre altele şi de drepturile prevăzute de art. 99.
Gratuitatea asistenţei medicale, medicamentelor şi a protezelor nu echivalează şi cu scutirea de plata contribuţiei băneşti lunare pentru asigurările sociale de sănătate, care constituie o obligaţie distinctă.
Aceste gratuităţi prevăzute de Legea nr. 92/1992 în art. 99 şi respectiv, art. 141 se acordă doar în condiţiile cuprinse în Legea nr. 145/1997 care, la art. 1 al. 2 şi 4 instituie regula generală a obligativităţii asigurării sociale de sănătate.
De la această regulă generală obligatorie există excepţiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate cuprinse în art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997.
Art. 52 din lege stabileşte obligaţia persoanelor asigurate, cu excepţia categoriilor prevăzute la art. 6 şi 55 de a plăti contribuţia bănească lunară pentru asigurări sociale de sănătate, în cotă de 7% aplicată venitului brut.
Cum magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu sunt menţionaţi printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii, se constată că, numai prin greşita aplicare a prevederilor legale, tribunalul a admis acţiunea reclamantei.
Faţă de cele de mai sus, curtea, având în vedere prevederile art. 312 al. 2 şi 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat în cauză şi va modifica în totalitate sentinţa recurată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.
