C. muncii, art. 238 alin. (1) CCM 2007-2010, art. 8 alin. (1), art. 50
■ Potrivit Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional valabil pe anii 2007-2010, salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării.
■ Beneficiul unor drepturi băneşti suplimentare, cum este indemnizaţia acordată la pensionare, nu este un drept de natură salarială şi nu constituie un drept constituţional fundamental, astfel că angajatorul este în drept să acorde, să modifice ori să înceteze acordarea acesteia, precum şi să stabilească perioada în care se acordă.
■ Constituie un drept fundamental, care nu poate fi restrâns salariatului, dreptul la plata salariului pentru prestată, iar nu şi ajutorul, compensaţia acordată la pensionare, angajatorul fiind în drept să acorde acest beneficiu numai salariaţilor care se pensionează pentru limită de vârstă, fără ca această practică să poată fi considerată discriminatorie, cu singura condiţie, şi anume ca prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate să fie concordante cu dispoziţiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional.
■ Nu se poate reţine că dispoziţia înscrisă în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit căreia sunt îndreptăţiţi la plata unei indemnizaţii egale cu două salarii de bază avute în luna pensionării numai salariaţii care ies la pentru limită de vârstă, iar nu şi cei care se pensionează anticipat sau anticipat parţial, încalcă prevederile art. 8 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 4805/R din 26 iunie 2009, portal.just.ro
Prin sentinţa civilă nr. 1753 din 19.11.2008, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta O.A.M. împotriva pârâtei SC C. SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti în cuantum de două salarii de bază avute în luna pensionării, respectiv suma de 4.394 lei, conform CCM pe anul 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că este neîntemeiată susţinerea reclamantei, potrivit căreia dreptul la plata a două salarii de bază avute în luna pensionării se cuvine salariaţilor care ies la pentru limită de vârstă, anticipat şi anticipat parţial, această prevedere existând în contractele colective de muncă anterioare anului 2008, iar modificarea intervenită în anul 2008, respectiv că acest drept se cuvine la ieşirea la pensie pentru limită de vârstă, contravine prevederilor art. 8 alin. (1) CCM 2007-2010 şi ale art. 238 alin. (1) C. muncii.
Astfel, potrivit art. 50 CCM 2007-2010: „Salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării”. Această dispoziţie a fost preluată în CCM al SC C. SA valabil pentru anul 2008, prin art. 95 lit. c), fară nicio altă condiţie decât cea a „pensionării la limită de vârstă” şi fară reducerea dreptului respectiv (două salarii de bază avute în luna pensionării).
Prin urmare, s-a considerat că, prin dispoziţiile art. 95 lit. c) din CCM al SC C. SA valabil pentru anul 2008, nu au fost încălcate prevederile art. 8 alin. (1) CCM 2007-2010 şi ale art. 238 alin. (1) C. muncii.
Potrivit art. 95 lit. c) din CCM al SC C. SA Călăraşi valabil pentru anul 2008, salariaţii care ies la pensie pentru limită de vârstă beneficiază la data pensionării de plata unei indemnizaţii egale cu două salarii de bază avute în luna pensionării.
In raport de prevederile sus-menţionate, s-a apreciat că acţiunea reclamantei nu este întemeiată, deoarece acesteia i s-a acordat o pensie anticipată parţială.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta.
In motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că nu au fost luate în considerare susţinerile orale făcute în faza de dezbateri, care au fost consemnate în caietul grefierului, referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 53/2003 -Codul muncii şi art. 8 CCM 2007-2010.
Potrivit art. 5 alin. (2) C. muncii, este interzisă orice directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe anumite criterii, printre care există şi cel de vârstă, iar alin. (3) defineşte discriminarea directă ca fiind acele acte şi fapte de excludere, restricţie, întemeiate pe unul dintre criteriile de la alin. (2), care are ca scop sau ca efect neacor-darea unor drepturi prevăzute de legislaţia muncii.
Au fost invocate şi prevederile art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, principiul nediscriminării – la salariu egal pentru muncă egală – regăsindu-se şi în prevederile art. 12 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la 4.11.2000, ratificată de România prin Legea nr. 103/2006, art. 4 din Cartea socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3.05.1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999.
Conform art. 20 alin. (1) din României, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
Astfel, s-a susţinut că, în momentul în care o reglementare internă este în contradicţie cu o reglementare internaţională privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor, se vor aplica principiile prevăzute în tratatele şi pactele la care România este parte, mai sus citate. Modificarea CCM încheiat la nivel de unitate pe anul 2008, în sensul că numai salariaţii care ies la pensie pentru limită de vârstă au beneficiul acestui drept, nu reprezintă o adaptare a contractului, aşa cum a considerat instanţa de fond, ci este o încălcare a dispoziţiilor art. 8 CCM 2007-2010. Potrivit acestui articol, drepturile salariaţilor care au fost recunoscute şi prevăzute în contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate anterior anului 2007 nu pot fi reduse prin CCM 2007-2010.
Recurenta a arătat că, fiind vorba de drepturi câştigate, acestea nu pot fi reduse sau anulate, chiar dacă ele sunt stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate, sens în care în faza de dezbateri s-a solicitat înfăţişarea unor înscrisuri relevante sub acest aspect.
Instanţa de fond, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuia să îşi exercite rolul activ şi să pună în discuţia părţilor orice fapte şi împrejurări lămuritoare pentru soluţionarea cauzei.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate şi ţinând seama de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Susţinerile recurentei-reclamante, referitoare la încălcarea prevederilor legale privitoare la principiul nediscriminării, nu sunt cuprinse în
cercrca dedusă judecăţii primei instanţe, fiind temeiuri noi, invocate pentru prima dată în recurs.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental, care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu şi ajutorul, compensaţia acordată la pensionare, angajatorul fiind în drept să acorde acest beneficiu numai salariaţilor care se pensionează pentru limită de vârstă, fară ca această practică să poată fi considerată discriminatorie, cu singura condiţie ca prevederile CCM la nivel de unitate să fie concordante cu dispoziţiile CCM unic la nivel naţional.
Aceasta este şi practica , care a reţinut că beneficiul unor drepturi băneşti suplimentare, cum este şi cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituţional fundamental şi, în consecinţă, legiuitorul (în speţă angajatorul) este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum şi să stabilească perioada în care le acordă.
De altfel, plata indemnizaţiei pe care recurenta o solicită este cuprinsă la Capitolul „Ajutoare materiale, financiare şi acţiuni sociale”, fiind evident că nu este vorba despre un drept de natură salarială.
De asemenea, Curtea apreciază că înscrisurile la care recurenta-recla-mantă face referire nu erau utile soluţionării pricinii şi că instanţa de fond nu a încălcat rolul activ la care este obligată prin dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi că din probele administrate în cauză, respectiv CCM al SC C. SA, valabil pe anul 2008, rezultă că sunt îndreptăţiţi la plata unei indemnizaţii egale cu două salarii de bază avute în luna pensionării numai salariaţii care ies la pensie pentru limită de vârstă, iar nu şi cei care se pensionează anticipat sau anticipat parţial. Această dispoziţie nu încalcă prevederile art. 8 CCM 2007-2010 şi, prin urmare, pretenţiile recurentei-reclamante sunt lipsite de temei.
Drept consecinţă, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul, ca nefondat.
