Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.720 din 27 noiembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr.1519 din 22.08.2007 Tribunalul Iaşi admite acţiunea aşa cum a fost formulată şi completată de către reclamantul Sindicatul „B.M.T. – România” Iaşi, prin reprezentanţi legali, în contradictoriu cu pârâta S.C. „BMT România” S.R.L. Iaşi.
Obligă pârâta să acorde salariaţilor săi, membri ai sindicatului reclamant, sporul pentru orele suplimentare de 100% din salariul de bază, conform art.41 alin.3 lit. c din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 şi sporul pentru vechime în muncă, minim 5% pentru 3 ani vechime şi maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază, conform art.41 alin.3 lit. d din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, începând cu 01.01.2007.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă reţine următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii instanţa a respins-o având în vedere prevederile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.21 din Constituţie prin care se garantează oricărei persoane fizice sau juridice accesul liber la justiţie, la un proces echitabil, mot6ivele invocate în susţinerea acestei excepţii reprezentând chestiuni ce vizează de fapt fondul cauzei şi vor fi analizate în cadrul soluţionării pe fond a acţiunii.
Referitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive motivat de faptul că se invocă dispoziţiile CCM la nivel naţional, în condiţiile în care părţile din prezenta cauză nu sunt părţi în acest contract, instanţa le-a respins având în vedere prevederile art.11 alin.1 lit. d din Legea 130/1996 care prevăd „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel naţional”. În acelaşi sens sunt şi prevederile art.241 alin.1 lit. d din Codul muncii şi art.3 alin.1 lit. a din CCM la nivel naţional pe anii 2007-2010.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă pe motivul că reclamanta nu a indicat numele salariaţilor pentru care pretinde în justiţie drepturile salariale neacordate, instanţa a respins-o şi pe aceasta faţă de prevederile art.28 din Legea 54/2003 care dă posibilitatea organizaţiilor sindicale să apere drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă având dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Se precizează în acelaşi articol că acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.
Excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtă, pentru cazul în care s-ar solicita să se constate nulitatea clauzei privind sporurile pentru muncă suplimentare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, a fost respinsă de instanţă având în vedere că reclamanta în prezenta cauză nu a formulat un asemenea capăt de cerere.
Pe fondul cauzei instanţa a admis acţiunea reţinând următoarea situaţie:
Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2007-2010 a fost semnat la data de 20.12.2006 la Bucureşti, efectele producându-se de la data înregistrării lui de către una din părţi în condiţiile prevăzute de art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 republicată, respectiv la M.M.S.S.F. a fost înregistrată sub nr.2895/21/29.12.2006.
La nivelul unităţii S.C. „BMT România” S.R.L. a fost încheiat cu reclamantul contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr.139 din 15.06.2007 la D.M.S.S.F. valabil pentru 2006-2007. Acest contract colectiv de muncă la nivel de unitate a expirat la data de 15.06.2007, fiind încheiat un nou contract colectiv de muncă pentru 2007-2008 înregistrat la D.M.P.S. Iaşi sub nr.205/10.08.2007.
Prin urmare la data de 01.01.2007 când a intrat în vigoare contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, era în vigoare la nivelul S.C. BMT România S.R.L. contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe 2006-2007 ce urma să expire la data de 15.06.2007.
Clauzele din CCM la nivel de unitate pentru 2006-2007 la momentul negocierii lor 15.06.2006 au fost date cu respectarea clauzelor cuprinse în CCM la nivel naţional ce era valabil la acea vreme pentru anii 2005-2006.
Însă odată cu intrarea în vigoare la data de 29.12.2007 a noului CCM la nivel naţional valabil pentru anii 2007-2010, clauzele CCM la nivel de unitate S.C. BMT România S.R.L. nu s-au mai armonizat cu clauzele contractului colectiv la nivel naţional valabil.
Deci nu este vorba despre clauze care la momentul negocierii contractului colectiv la nivel de unitate, nu au fost armonizate cu CCM la nivel naţional, ci despre clauze din CCM la nivel de unitate care au devenit neconforme cu clauzele noului CCM la nivel naţional ce a fost adoptat între timp.
Această situaţie de fapt trebuie coroborată cu art.3 alin.3 din CCM la nivel naţional pe anii 2007-2010 care prevede că „în cazul în care, din diferite motive, părţile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior înaintea contractelor la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta contractelor colective de la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse”.
Prin urmare unitatea S.C. BMT România S.R.L. avea obligaţia, potrivit prevederilor menţionate mai sus să adapteze CCM existent la nivel de unitate cu clauzele noului CCM la nivel naţional intrat în vigoare la 01.01.2007, fapt pe care aceasta nu l-a realizat.
În nici un caz nu se poate susţine că unitatea a adaptat clauzele CCM cu cele la nivel naţional abia la negocierea noului CCM la nivel de unitate valabil pentru anii 2007-2008, după expirarea celui emis pentru anul 2006-2007, S.C. BMT România S.R.L. având obligaţia să armonizeze clauzele CCM la nivel de unitate încă de la intrarea în vigoare a CCM la nivel naţional pentru anii 2007-2010 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr.2895/21/29.12.2006.
De altfel art.3 alin.1 lit. a din CCM pe anii 2007-2010 prevede, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social, în cazul contractelor colective de muncă la nivel naţional.
Prin urmare S.C. BMT România S.R.L. avea obligaţia să armonizeze clauzele propriului contract colectiv de muncă cu cele ale CCM la nivel naţional în vigoare de la 01.01.2007.
Astfel în CCM al BMT România S.R.L. se prevede în anexa 2 cap.1 pct.2 lit. „d” că unul din sporurile la salariul de bază este spor pentru orele suplimentare prestate acordat conform legislaţiei în vigoare, or începând cu data de 01.01.2007 conform CCM la nivel naţional în vigoare pentru anii 2007-2010 potrivit art.41 alin.3 lit. „c” se prevede că pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi în zilele de sărbători legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de 100% din salariul de bază.
Contrar acestor prevederi din CCM la nivel naţional, în cadrul societăţii BMT România S.R.L. practica, menţionată de reclamant şi necontestată de pârât, este aceea ca orele suplimentare care depăşesc 120 ore/salariat/an se plătesc cu un spor de 50% din salariul de bază (primele 120 ore se plătesc cu un spor de 100%), situaţie ce contravine prevederilor minimale conţinute în CCM la nivel naţional valabil pe anii 2007-2010.
În ceea ce priveşte acordarea sporului de vechime în muncă instanţa reţine că în art.41 alin.3 lit. d din CCM la nivel naţional se prevede că se acordă pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime şi maxim 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
În CCM la nivel de unitate pe anii 2006-2007 se prevede în anexa 2 cap.1 pct.2 lit. b că se acordă angajaţilor spor permanent pentru vechime în S.C. „BMT România” S.R.L. după cum urmează:
Această formulare folosită în art.2 lit. b cap.1 anexa 1 CCM pe anii 2006-2007 de „spor permanent acordat angajaţilor pentru vechime în S.C. „BMT România” S.R.L. echivalează cu acordarea către angajaţi a unui spor de fidelitate pentru neîntreruptă în aceeaşi unitate.
Însă salariaţii de la BMT România, în momentul angajării la această unitate, pot avea deja o vechime acumulată anterior şi în alte locuri de muncă. Or art.41 alin.3 lit. c din CCM pe anii 2007-2010 vizează tocmai această situaţie, menţionând că se acordă spor pentru vechime în muncă minimum 5% pentru 3 ani vechime şi maximum 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază.
Nimic nu împiedică pe angajator să acorde un spor pentru vechime în muncă în aceeaşi unitate ca echivalent al unui spor de fidelitate însă angajatorul este obligat să acorde un spor pentru vechimea în muncă efectivă acumulată de-a lungul timpului de către salariat (indiferent că este prestată în aceeaşi unitate, sau în mai multe locuri de muncă în timp), această obligaţie decurgând din art.31 alin.3 lit. c din CCM pe anii 2007-2010 intrat în vigoare la 01.01.2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. BMT România S.R.L. considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurenta-pârâtă arată că în mod greşit instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului B.M.T. România Iaşi. Persoana juridică – organizaţia sindicală nu este parte a contractului individual de muncă, astfel încât nu are drept la contraprestaţii (salariu de bază, sporuri, prime, etc.), nu poate introduce cereri de chemare în judecată în nume propriu deoarece nu poate invoca existenţa unui drept de creanţă în patrimoniul propriu. Consideră că salariaţii membri de sindicat trebuiau să figureze în calitate de reclamanţi, iar Sindicatul B.M.T. – România Iaşi în calitate de mandatar/reprezentant al acestora. Conform doctrinei şi practicii judiciare publicate, facilitatea acordată de legiuitor prin art.28 din Legea nr.54/2003 (Legea sindicatelor) nu scuteşte aceste organizaţii decât de obligaţia de a prezenta în instanţă, potrivit dreptului comun, mandat semnat de fiecare salariat în parte. Se admite că această prezumţie de mandat este relativă, angajatorul putând face oricând proba contrară. Aşadar cererea de chemare în judecată trebuia făcută de sindicat în numele salariaţilor membri şi nu în nume propriu. Deşi i s-a acordat termen (27.06.2007) pentru a face cuvenitele precizări intimata nu a înţeles să îşi modifice cererea în acest sens.
Mai arată recurenta că instanţa de fond a interpretat greşit textul art.41 alin.3 lit. d din CCM la nivel naţional în sensul obligării recurentei la plata sporului „maxim de 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază”. Referitor la această obligaţie din a doua parte a dispozitivului sentinţei stabilită în seama recurentei BMT, consideră că aceasta suportă aceleaşi critici din perspectiva necuantificării numărului de salariaţi şi a nedeterminării sumei reprezentând sporul de vechime/salariat în raport cu dispoziţiile art.3712 alin.3 Cod procedură civilă referitor la valoarea obligaţiei principale stabilită în bani prin titlul executoriu. Procentul de 25% pentru salariaţii cu peste 20 de ani vechime a fost stabilit de către federaţiile patronale şi sindicale prezente la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel naţional ca o limită maximă pentru negocierea contractelor colective de muncă la nivel inferior (de ramură, de unitate), urmând ca pentru praguri de vechime intermediare să se stabilească procente de spor de vechime între cele două valori limită. Totodată nu există posibilitatea determinării limitei maxime a acestui spor de vechime, deoarece textul CCM la care trimite instanţa implică necesarmente un acord de voinţă al părţilor pentru orice procent între 5,1% şi 25%. Ori caracterul executoriu al acestei sentinţe exclude de plano orice acord de voinţă al debitorului cu creditorul.
Intimatul B.M.T. România Iaşi formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la excepţie arată că acţiunea a fost formulată în baza art.27 şi 28 din Legea 54/2003, că în raport de art.8 al.3 din lege are dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege fără a avea un mandat expres din partea celor în cauză.
Pe fond, intimatul invocă prevederile art.130 lit. d, art.241 lit. d din Codul muncii şi art.3 din CCM unic la nivel naţional.
În termenul de pronunţare, recurenta a comunicat la dosare concluzii scrise.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului şi dispoziţiile legale aplicabile, Curtea a reţinut următoarele:
Articolul 28 din Legea 54/2003 acordă sindicatului calitate procesual activă pentru apărarea drepturilor membrilor săi. Textul prevede că organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, în faţa instanţelor judecătoreşti, prin apărătorii proprii sau aleşi. În exercitarea atribuţiilor organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv e a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de mandat expres din partea celor în cauză.
S-a constatat că prin lege i se recunoaşte expres sindicatului calitate procesual activă pentru apărarea drepturilor de natura celor care fac obiectul cauzei, deoarece în acţiune se precizează că drepturile pretinse decurg din contractul colectiv de muncă şi legislaţia muncii.
Într-adevăr, reprezentantul trebuie să-şi arate calitatea în cererea pe care o face, indiferent de natura reprezentării, pentru că, atunci când nu-şi arată calitatea de reprezentant, este presupus că lucrează în nume propriu.
În speţă, Sindicatul B.M.T. România Iaşi a formulat acţiunea în nume propriu, nu şi-a arătat calitatea de reprezentant legal al membrilor săi, nu au fost indicaţi în acţiune membrii de sindicat pentru care solicită apărarea drepturilor salariale. Aceste lipsuri nu au fost complinite în faza primului ciclu procesual.
Curtea a mai notat că numai membrii de sindicat pot sta în proces ca şi reclamanţi, pentru că hotărârea judecătorească ce se pronunţă stabileşte existenţa sau inexistenţa drepturilor acestora. Sindicatul acţionează ca şi mandatar.
Pentru aceste considerente, ce fac de prisos analiza fondului drepturilor reclamate, Curtea în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.312 Cod procedură civilă a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa recurată, a respins, pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, acţiunea formulată de sindicat.
