Reclamantul M.Z. a solicitat Tribunalului Ialomiţa obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei reclamantului în care să se ia în considerare diferite sporuri salariale, respectiv: ore efectuate peste programul normal de lucru în perioada 1981 – 1997, ore suplimentare pentru anul 1991, precum şi acord global pentru perioada 1984 – 1989.
Tribunalul Ialomiţa prin sentinţa civilă nr. 1307/F/01 iunie 2010, a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, ridicată de instanţă din oficiu şi drept consecinţă, a respins cererea formulată de reclamantul M.Z., ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere faptul că prin cererea sa de chemare în judecată reclamantul solicită recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unor stagii de cotizare nevalorificate, respectiv ore efectuate peste programul normal de lucru, ore suplimentare, precum şi acord global.
În atare situaţie, în condiţiile art. 169 din Legea nr. 19/2000, reclamantul era obligat ca mai întâi să încunoştiinţeze şi C.J.P. Ialomiţa despre acest stagiu şi numai în situaţia în care această instituţie refuză să rezolve în mod pozitiv cererea reclamantului, putea să se adreseze instanţei de judecată.
Rezultă acest lucru din reglementarea cuprinsă la art. 169 din Legea nr. 19/2000, potrivit căreia pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia, la cererea celui îndreptăţit, cerere care urmează aceleaşi reguli procedurale privind soluţionarea şi contestarea prevăzute pentru cererea de pensionare şi reglementate de art. 82 şi următoarele din aceeaşi lege.