Condiţii specifice de validitate a contractului individual de muncă. Refuzul avizului. Concurs pentru ocuparea unui post de conferenţiar universitar. Condiţii de participare


C. muncii, art. 10, art. 30 Legea nr. 128/1997, art. 129

Dispoziţiile art. 129 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, prevederi cu caracter parţial derogatoriu în raport cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, prevăd posibilitatea profesorilor universitari şi a conferenţiarilor universitari de a rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani, iar în anumite condiţii până la vârsta de 70 de ani.

Aceste dispoziţii nu dau însă dreptul unei persoane care a împlinit vârsta de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000, fără a deţine titlul didactic de conferenţiar universitar, să participe la concursul pentru obţinerea acestui titlu, astfel că refuzul Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a aviza dosarul de concurs al reclamantului este justificat.

I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 4121 din 23 noiembrie 2006, www.scj.ro

Prin sentinţa civilă nr. 717 din 22 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul S.A., anulând Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4758/2005, în partea acestuia referitoare la poziţia 3 din anexa 1, cuprinzând numele reclamantului din Lista şi avizul negativ emise de Direcţia Juridic şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, şi l-a obligat pe pârât să emită, pentru reclamant, avizul favorabil cu privire la legalitatea desfăşurării concursului pentru ocuparea postului de conferenţiar şi să înainteze dosarul de concurs al reclamantului către Consiliul Naţional

de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, în vederea analizării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că avizul nefavorabil emis de Direcţia Juridic şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cerectării este nelegal, întrucât reclamantul nu depăşea vârsta de pensionare prevăzută de art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic pentru postul de conferenţiar universitar pentru care acesta a susţinut concursul. A mai reţinut instanţa de fond că este nelegală şi discriminatorie interpretarea dată de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării dispoziţiilor art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, în sensul că o persoană care a împlinit vârsta standard de pensionare, conform Legii nr. 19/2000, şi care este menţinută în activitate cu aprobările legale nu ar avea dreptul de a participa la un concurs organizat în vederea ocupării unui post de natura celui în discuţie, pe criteriul vârstei.

Cum avizul nelegal a stat la baza emiterii Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4758/2005, instanţa de fond a reţinut că şi acest din urmă act este, pe cale de consecinţă, afectat de nelegalitate în partea referitoare la reclamant.

împotriva acestei hotărâri pârâtul a declarat recurs.

Recursul este fondat. Este dovedit în cauză că, în urma participării reclamantului la concursul pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar la Catedra de Electrotehnică a Facultăţii de Electrotehnică din Universitatea Politehnică Bucureşti, organizat în lunile mai-iunie 2005, dosarul, împreună cu raportul comisiei de concurs şi cu documentele însoţitoare, a fost înaintat Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Acest organism a adoptat, în reuniunea din 28 iulie 2005, o rezoluţie prin care s-a refuzat acordarea titlului didactic de conferenţiar universitar, urmare a faptului că dosarul de concurs nu a primit avizul de legalitate al Direcţiei Juridice din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pe motiv că la data înscrierii la concurs candidatul îndeplinea condiţiile de pensionare conform Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Pe baza acestei rezoluţii, s-a emis Ordinul nr. 4758 din 5 august 2005 al ministrului educaţiei şi cercetării, prin care s-a refuzat acordarea titlurilor didactice de profesor universitar, respectiv conferenţiar univer

sitar persoanelor nominalizate în anexa nr. 1 a ordinului, printre care se află şi reclamantul A.S.

Potrivit prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, atingerea acestei vârste urmând a se realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornind-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3.

In ceea ce priveşte personalul didactic, sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun din Legea nr. 19/2000, dar şi unele prevederi cu caracter derogatoriu cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Astfel, conform prescripţiilor art. 127 alin. (4) din Legea nr. 128/1997, după împlinirea vârstei de pensionare, cadrele didactice pensionate pot desfăşură activităţi didactice salarizate, însă numai prin cumul sau prin plata cu ora, iar conform dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din acelaşi act normativ, numai profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor pot rămâne în activitatea didactică până la vârsta de 65 de ani. Mai mult, potrivit prevederilor art. 129 alin. (1) din legea menţionată, de asemenea numai profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor, cu excepţiile prevăzute în Titlul VIII -Dispoziţii tranzitorii şi finale, care dovedesc competenţă profesională deosebită pot fi menţinuţi ca titulari în funcţia didactică la împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu acordul consiliului facultăţii şi cu aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

In ceea ce îl priveşte pe reclamantul A.S., născut la 8 decembrie 1941, s-a reţinut că într-adevăr, la data înscrierii la concursul pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar, acesta îndeplinea condiţiile de pensionare prevăzute de art. 41 din Legea nr. 19/2000, inclusiv vârsta eşalonată trecută în anexa nr. 3 a actului normativ în discuţie. Reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997, întrucât acesta, la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, nu avea dobândit titlul didactic de profesor universitar sau de conferenţiar universitar cu titlul ştiinţific de doctor, numai într-o atare ipoteză fiind recunoscut dreptul de a fi menţinut în activitate până la vârsta de 65 de ani, respectiv până la vârsta de 70 ani.

In aceste condiţii, în raport de prevederile art. 127 alin. (4) şi art. 129 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care au un caracter parţial derogatoriu în raport cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cum reclamantul, şef de lucrări, nu mai avea dreptul, datorită împlinirii vârstei standard de pensionare, de a candida la concursul organizat de Universitatea Politehnică Bucureşti în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar la Catedra de Electrotehnică a Facultăţii de Electrotehnică, în mod corect s-a rcfiizat de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în baza avizului Direcţiei Juridice din minister, şi apoi de către ministrul educaţiei şi cercetării confirmarea titlului didactic de conferenţiar universitar.