unilaterale de către angajator a duratei timpului de muncă
– Legea nr. 53/2003: art. 41, art. 48
Reducerea normei de muncă reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă, care nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 42 alin. (2) C. mun.
Codul muncii nu dă posibilitatea angajatorului să modifice unilateral durata timpului de lucru.
(Decizia civilă nr. 2678 din 17 noiembrie 2010, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, dr. C.P.)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş la 19 noiembrie 2009, sub nr. 6827/30, reclamanta M V. a chemat în judecată pârâta Grădiniţa cu PP nr. 1 Sânnicolaul Mare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să dispună: anularea deciziei nr. 5 emisă de pârâtă la 28 septembrie 2009; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, actualizate, precum şi la plata tuturor sporurilor aferente pentru activitate cu normă întreagă, pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2009 şi până la data revenirii efective la raporturile de muncă existente anterior emiterii deciziei anulate; obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă; cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei de judecată că, prin decizia atacată, pârâtă a dispus reducerea normei de muncă a reclamantei la 0,75, începând cu 1 octombrie 2009, invocând adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 40211 din 24 august 2009, art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009 şi Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4815/2009.
Aceste dispoziţii legale cu conferă legalitate deciziei atacate, deoarece pârâtă nu este ordonator principal de credite pentru a putea modifica organigrama instituţiei de învăţământ, iar legea bugetară pentru anul 2008-2009 a fost aprobată în anul 2008, situaţie în care nu se poate vorbi despre o modificare a acesteia în cursul anului 2009, respectiv de o reducere a posturilor din organigrama instituţiilor de învăţământ.
Decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 C. mun., fiindu-i modificat în mod unilateral contractul de muncă, fără consimţământul ei şi fără să fie invocate situaţiile de excepţie statuate de legiuitor.
în drept, a invocat dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) şi ale art. 41 C. mun.
Prin sentinţa civilă nr. 1073 din 28 aprilie 2010, tribunalul a admis contestaţia reclamantei, a anulat decizia nr. 5 din 28 septembrie 2009, emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pentru o normă întreagă de la data de 1 octombrie 2009 şi până la revenirea efectivă la raporturile de muncă existente anterior emiterii deciziei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este angajata pârâtei, în baza contractului individual de muncă nr. 69/2004, în funcţia de îngrijitor copii, cu norma întreagă de 40 ore/săptămână.
Prin decizia nr. 5 din 28 septembrie 2009, emisă de pârâtă, s-a dispus reducerea normei reclamantei cu 0,25, începând cu 1 octombrie 2009, urmare a şedinţei Consiliului de Administraţie din 31 iulie 2009, în care s-a hotărât reducerea cu 6% din numărul total de norme la nivelul unităţii, şi anume reducerea de 2,25 norme de la personalul nedidactic şi de 0,5 norme de la personalul didactic auxiliar, în baza art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009 şi O M. nr. 4815/2009, precum şi adresei nr. 40211 din 24 august 2009 a MECI privind numărul posturilor finanţate.
Pârâta nu are calitatea de ordonator principal de credite şi a modificat unilateral contractul de muncă al reclamantei, fără a fi îndeplinite cerinţele art. 41 alin. (2)-(3) C. mun.
în termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta Grădiniţa cu PP nr. 1 Sânnicolaul Mare, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. pr. civ.
în motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este dată cu interpretarea greşită a legii, deoarece anexa 1 la O.M. nr. 4815 din 24 august 2009 prevede numărul maxim de posturi finanţate, începând cu 1 septembrie 2009, iar IŞJ a comunicat numărul total de posturi finanţate, astfel încât directorii unităţilor şcolare din judeţ urmau să identifice la nivelul unităţii toate oportunităţile de reducere a numărului de norme, respectiv cel puţin 6% din totalul lor. în şedinţa Consiliului de Administraţie din 31 iulie 2009, s-a decis reducerea normei reclamantei la 0,75, ca urmare a reorganizării rezultată din textele imperative de lege de încadrare în numărul de oosturi pentru care există finanţare de la bugetul consiliului local.
Sentinţa nu a avut în vedere art. 17 pct. 4 C. mun., respectiv excepţiile situaţiilor în care modificarea contractului individual de muncă rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi că legea a impus luarea acestor măsuri.
Dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. pr. civ. sunt incidente, dat fiind că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra contractului colectiv de muncă la nivel de ramură nvăţământ, care prevede că nu este necesară încheierea actului adiţional atunci când se modifică unul dintre elementele contractului individual de muncă, iar modificarea survine ca urmare a aplicării legii, mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
în subsidiar, a solicitat instanţei să constate că reclamanta nu şi-a stabilit corect cadrul procesual, deoarece alocarea fondurilor pentru finanţarea unităţilor de ‘nvăţământ se face pe baza unei formule de finanţare aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, că finanţarea de bază se face pe bază de contract întocmit conform normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar, ncheiat între directorul unităţii de învăţământ şi Primarul localităţii.
în aceste condiţii, a solicitat chemarea în garanţie a Consiliului local Sânnicolaul Mare şi a Primăriei Sânnicolaul Mare, pentru ca, în situaţia în care ar fi obligată la plata sumelor solicitate de intimată, să se admită cererea de chemare în garanţie.
Reclamanta-intimată a depus concluzii scrise, prin care a solicitat, în prealabil fondului, respingerea cererii de chemare în garanţie prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (1) C. pr. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că susţinerile recurentei sunt nefondate, deoarece, prin Ordinul MECI nr. 4815 din 24 august 2009, nu a fost dispusă modificarea contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta şi nu se poate vorbi de o modificare a acestuia prin efectul legii. Prin acest ordin a fost stabilit numărul de posturi bugetate din unităţile de învăţământ şi, ca urmare a aplicării lui, angajatorul avea obligaţia de a cere acordul reclamantei pentru modificarea contractului de muncă, iar nu să procedeze unilateral la modificare.
Reţinerile instanţei de fond, potrivit cărora directorul recurentei nu are atribuţii în legătură cu eliberările din funcţie a personalului didactic şi nedidactic şi cu modificările contractului individual de muncă, sunt temeinice, deoarece, prin Legea nr. 128/1997, aceste atribuţii au fost conferite unităţilor descentralizate în teritoriu ale Ministerului Educaţiei, respectiv inspectoratelor şcolare, iar nu directorilor unităţilor de învăţământ.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele art. 3041 C. pr. civ., Curtea a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Prin adresa MECI nr. 38271 din 23 iulie 2009, începând cu 1 septembrie 2009, numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar alocate judeţului Timiş a fost redus cu 642 de posturi.
în acest context, Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş a solicitat unităţilor şcolare cu personalitate juridică să identifice la nivelul unităţii şcolare toate oportunităţile de reducere a numărului de norme, respectiv cel puţin 6% din totalul lor.
Urmare a acestei adrese, Consiliul de Administraţie a decis ca reducerea normei să se facă de la personalul nedidactic cu 0,25.
Din procesul-verbal al Consiliului de Administraţie nu rezultă criteriile după care urmează a se stabili căror persoane urmează a li se reduce norma.
încadrarea în cheltuielile de personal nu se face prin reducerea timpului de lucru, ci prin reducerea posturilor, iar comunicarea oportunităţilor de reducere a numărului de norme a fost solicitată de Inspectoratul Şcolar Timiş pentru a analiza care posturi pot fi reduse.
Contractul de muncă al reclamantei a fost încheiat pentru o normă de 8 ore/zi. Durata timpului de lucru este un element esenţial al contractului de muncă.
Reducerea normei în cazul reclamantei reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă, care nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 41 alin. (2) C. mun.
Legea nr. 53/2003 nu dă posibilitatea angajatorului să modifice unilateral durata timpului de lucru. Poate fi modificat unilateral doar locul şi felul muncii, şi aceasta doar în situaţii de forţă majoră, ca sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
încadrarea în cheltuielile de personal şi numărul de posturi finanţate trebuia făcută prin reducerea unor posturi, iar nu prin modificarea duratei timpului de lucru.
Reclamanta şi-a constituit corect cadrul procesual, deoarece raportul de drept procesual se naşte între angajat şi angajator. Pe de altă parte, cererea de chemare în garanţie formulată în cuprinsul cererii de recurs este o cerere nouă, inadmisibilă, potrivit art. 305 C. pr. civ.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea a respins recursul pârâtei ca neîntemeiat.
143
■. ■
Nefăcându-se dovada cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, instanţa nu va acorda reclamantei cheltuieli de judecată.
