C. civ., art. 969, art. 978 C. muncii, art. 236 alin. (4) C. proc. civ., art. 201
■ Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.
■ Interpretarea clauzei îndoielnice se face în sensul în care produce un efect, fără a fi ignorat principiul in dubio pro reo, potrivit căruia clauza trebuie interpretată în favoarea celui care s-a obligat, în speţă angajatorul.
■ împrejurarea că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun în anul 2003 a fost menţinută şi în următorii ani este evidenţiată prin faptul că salariile de bază au avut o evoluţie crescătoare, ce a rezultat din analiza menţiunilor efectuate în carnetul de muncă, cât şi din expertiza contabilă efectuată. Dacă s-ar fi avut în vedere ca începând cu anul 2004 să se excludă salariile acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, atunci s-ar fi înscris în
carnetul de muncă un salariu diminuat faţă de salariul acordat în anul 2003.
■ Obiectul expertizei, în raport de dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., îl constituie împrejurările de fapt a căror lămurire impune consultarea unui specialist, iar nu problemele de drept asupra cărora instanţa este chemată să se pronunţe.
Expertul şi-a depăşit atribuţiile, procedând la interpretarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale incidente, întrucât concluziile sale, în sensul că suplimentările salariale pretinse nu ar fi fost incluse în salariul de bază ulterior anului 2003, nu au corespondent în situaţia de fapt rezultată din documentele contabile examinate.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 5589/R din 14 octombrie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 288 din data de 18.02.2009, pronunţată de către Tribunalul Teleorman, Secţia de conflicte de muncă, asigurări sociale şi de administrativ şi fiscal, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, s-a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant în parte a sumei de 7.123 lei brut, actualizată cu indicele de inflaţie la data scadenţei, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada sărbătorilor de Paşti 2005, 2006, 2007 şi Crăciun 2004, 2005, 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin CCM pe unitate pentru anul 2004, se stabileşte în art. 168 o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC P. SA, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun şi că, prin alin. (2) al aceluiaşi articol, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
S-a apreciat că au fost menţinute dispoziţiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă pe unitate, negociate şi aplicabile la nivelul SC P. SA, pe anii 2004, 2005 şi 2006.
S-a constatat că alin. (2) al art. 168 a fost însă modificat în forma:
„In anul 2003, suplimentările salariale de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”, fară a se fi dispus în acest sens şi pentru viitor şi fară să se specifice în acest sens şi în contractcle colective de muncă incluse ulterior acestui an.
Prin urmare, socictatca nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a negocia cu F.S.L.I. P., conform dispoziţiilor art. 168 CCM, dispoziţii care au fost menţinute în contractele încheiate în toţi anii ulteriori.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 969 C. civ., „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” şi, prin urmare, dispoziţiile din CCM pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile nu sunt desfiinţate, astfel că trebuie să îşi producă efectele juridice avute în vedere de părţi la data încheierii.
S-a avut în vedere că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron şi organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauzele privind condiţiile de muncă, salarizare, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă şi că prevederile art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispun că poate interveni modificarea clauzelor contractelor colective de muncă, pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru.
S-a apreciat că modificările aduse CCM se comunică, în scris, organului la care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.
S-a arătat că, potrivit art. 236 alin. (4) C. muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.
S-a reţinut că, aşadar, normele enunţate subscriu contractelor colective de muncă, voinţei părţilor semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului, ca act juridic bilateral, iar legea statuează în sensul că dispoziţiile CCM reflectă voinţa partenerilor sociali, care trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
S-a avut în vedere că textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM, ori de câte ori părţile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităţilor care trebuie îndeplinite pentru a da eficienţă unor astfel de modificări şi că se reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voinţă al părţilor, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
In acelaşi sens, s-a apreciat că şi contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părţi doar pe parcursul executării lui, interpretarea şi reformarea conţinutului unei clauze urmând să îşi producă efecte până la momentul încctării efectelor contractului.
Dc asemenea, s-a constatat că, în speţă, înscrisurile depuse de pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzelor cuprinse în art. 168 alin. (1) şi (2) CCM la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual şi în totală contradicţie cu textul neechivoc al prevederii.
S-a motivat că prevederile art. 168 alin. (2) prevăd, în fiecare dintre aceste contracte, că suplimentările de la alin. (1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar în anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleaşi drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaţilor şi pe anul în curs, câtă vreme s-a menţinut în acelaşi timp şi textul alin. (1), iar, pe de altă parte, s-a reţinut că părţile nu au consemnat în CCM pe anii 2005 şi 2006 faptul că aceleaşi suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenţi, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Astfel, s-a considerat că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 nu poate produce efecte care să înlăture conţinutul explicit al prevederilor invocate.
S-a mai reţinut că pârâta a invocat respectiv hotărârea nr. 12/18.06.2007, în care se menţionează că s-au luat în considerare dispoziţiile CCM la nivel de SC P. SA, încheiat între SC P. SA şi F.S.L.I. P., sens în care s-a stabilit că la momentul negocierilor colective, voinţa comună a părţilor a fost aceea că, începând cu anul 2003, primele de Paşti şi Crăciun să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat SC P.
Cu privire la această apărare, s-a reţinut că un contract încheiat în mod valabil reprezintă voinţa părţilor atâta timp cât nu a fost desfiinţat şi, prin urmare, capătă putere de lege între părţile contractante, iar, potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
S-a arătat că legea mai favorabilă se aplică numai în cazul infracţiunilor, unde este vorba de libertatea unei persoane şi în cazul contravenţiilor, nicidecum în civil, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile unui contract colectiv de muncă reflectă voinţa părţilor din momentul încheierii acestuia.
S-a apreciat că prin această hotărâre a comisiei paritare a SC P. SA, care poartă dată certă, fiind din anul 2007, luna iunie, se urmăreşte interesul societăţii în defavoarea foştilor salariaţi, prin modificarea retroactivă, a clauzelor contractelor de muncă încheiate pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
S-a mai arătat că, prin încheierea de şedinţă din data de 22 octombrie 2008, a fost încuviinţată proba cu expertiză contabilă, stabilindu-se ca obiective: determinarea primelor de Paşti şi Crăciun raportat la majorările salariale care au avut loc pe perioada solicitată de reclamanţi, dacă suplimentările salariale reprezentând primele de Paşti şi Crăciun au fost incluse în salariile de bază ale reclamanţilor şi dacă suplimentările salariale care au fost incluse în salariul pe anul 2003 au subzistat pe toată perioada solicitată de reclamanţi, dacă nu au fost incluse aceste suplimentări salariale în salariile reclamanţilor, să se determine cuantumul acestor drepturi salariale pentru fiecare sărbătoare şi pentru fiecare an în parte.
De asemenea, s-a reţinut că raportul de expertiză contabilă, întocmit de expert, s-a depus la dosar, iar instanţa l-a omologat.
Din raportul de expertiză contabilă a rezultat că, în anii 2004-2007, nu este inclus în salariul de bază cuantumul suplimentărilor salariale pe fiecare sărbătoare şi pe fiecare an pentru fiecare reclamant.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat recurenta SC P. SA, membru OMV Grup, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicia
In motivarea recursului, recurenta a arătat că promovarea acţiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acţiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. S-a susţinut că, potrivit dispoziţiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calcndaristice înaintea celor două evenimente anuale, Paşti şi Crăciun.
A mai arătat recurenta că dreptul la acţiune este prescris, faţă de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu şi nu reprezintă contraprestaţia oferită salariatului corespunzător activităţii desfăşurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin CCM salariaţilor, în scopul de a le oferi protecţie socială.
Un alt motiv de recurs este în sensul că sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM, împrejurare confirmată atât de reprezentanţii salariaţilor, cât şi de instanţele învestite cu soluţionarea unor litigii similare.
In fine, în ultimul motiv de recurs, recurenta a criticat modalitatea de calcul invocată în susţinerea acţiunii, întrucât aceasta se raportează la
nivelul salariului mediu brut pe societate, deşi, potrivit dispoziţiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de SC P., ale cărui valori au fost diferite de valorile prezentate de către reclamantă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii, Curtea constată că nu poate fi reţinută susţinerea recurentei potrivit căreia dreptul de a formula acţiunea nu este născut, întrucât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor datorate cu titlu de primă de Paşti şi de Crăciun ar fi trebuit stabilit.
Temeiul pentru invocarea de către recurentă a acestei excepţii a fost absenţa negocierilor dintre patronat şi sindicate, împrejurare ce presupune culpa angajatorului şi care nu poate fi imputată reclamantului, al cărui drept de a beneficia de suplimentările salariale prevăzute în contractele colective de muncă nu poate fi negat.
Mai mult decât atât, prin invocarea prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta a recunoscut, implicit, că dreptul la acţiune este născut şi actual, astfel încât nu se putea afirma că acţiunea este prematur formulată.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea reţine că, în mod greşit, recurenta a avut în vedere dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, câtă vreme obiectul conflictului individual de muncă priveşte plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod. Aşa fiind, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
In ceea ce priveşte motivul de ordine publică vizând necompetenţa teritorială a instanţei de fond, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea reţine netemeinicia acestuia, având în vedere faptul că pricina a fost legal soluţionată în primă instanţă de către tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, care stipulează că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Apărarea recurentei sub acest aspect nu poate fi primită de cătrc Curte, întrucât art. 73 din Legea nr. 168/1999, invocat de către aceasta, a fost abrogat implicit, ca urmare a adoptării noului Cod al muncii, care, în art. 298 alin. (2), prevede că la data intrării sale în vigoare se abrogă orice dispoziţii contrare acestuia.
In privinţa fondului cauzei, Curtea reţine că prin acţiunea dedusă judecăţii s-a solicitat obligarea SC P. SA la plata unor drepturi băneşti reprezentând suplimente salariale de Paşti şi de Crăciun, în temeiul art. 168 alin. (1) CCM la nivelul societăţii.
Potrivit art. 168 alin. (1) CCM pe anul 2003, invocat drept temei al acţiunii deduse judecăţii, salariaţii SNP P. SA cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP P. SA, urmând ca înainte cu minimum 15 zile de fiecare eveniment, să se înceapă negocierile cu F.S.L.I. P. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor drepturilor suplimentare.
Cu ocazia negocierilor contractului de muncă aplicabil la nivelul societăţii pârâte, prin actul adiţional la CCM încheiat în anul 2003, părţile contractante au hotărât prelungirea cu un an aplicarca vechiului contract, adăugând la art. 168 un nou alineat, potrivit căruia, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile ncgociate cu F.S.L.I. P.
Prin urmare, rezultă că părţile contractante (patronatul şi sindicatul) au convenit ca suplimentările salariale privind primele de Paşti şi de Crăciun să fie introduse în salariul de bază al fiecărui salariat pentru anul 2004, de vreme ce au menţinut şi pentru acest an prevederile art. 168 alin. (2) CCM aplicabil pe anul 2003.
In anul 2005, patronatul şi sindicatul au stabilit printr-un act adiţional prelungirea celui existent anterior, la care au adus unele modificări, care au vizat şi alin. (2) al art. 168, în care s-a stipulat că „în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.
Aceeaşi formulare a prevederilor art. 168 CCM anterior, cu modificările adăugate, s-a menţinut şi în CCM încheiat pentru anul 2006, înregistrat la D.M.S.S.F. Bucureşti sub nr. 1054 din 24.02.2006, precum şi în Contractul colectiv pentru anul 2007.
Dc evidenţiat că, în cauză, nu s-a contestat faptul că pentru anul 2003 suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Curtea reţine că voinţa reală a părţilor la data negocierii şi încheierii contractelor de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru perioada anilor 2004-2007 a fost aceea de a evidenţia că drepturile suplimentare acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun au fost incluse în salariul de bază încă din anul 2003 şi că în aceeaşi modalitate urmează a fi achitate şi în anii 2004-2007.
Pentru acest considerent au fost menţinute şi pentru anul 2004 prevederile art. 268 alin. (2) CCM aplicabil pe anul 2003, iar ulterior a fost reformulată această clauză, începând cu anul 2005, în sensul că în anul 2003, suplimentările de la art. 168 alin. (1) au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Fiind o clauza îndoielnică, Curtea apreciază că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 alin. (2) CCM se face potrivit art. 978 C. civ., în sensul în carc produce un efect, respectiv acela că suplimentările de Paşti şi Crăciun au fost incluse în salariile de bază începând cu anul 2003.
De asemenea, nu poate fi ignorat nici principiul in dubio pro reo, potrivit căruia clauza trebuie interpretată în favoarea celui care s-a obligat, în speţă, angajatorul.
Prin urmare, se poate concluziona că în contractele colective la nivel de unitate valabile pe anii 2004-2007 s-au menţinut prevederile art. 168 alin. (1) şi s-a stabilit prin art. 168 alin. (2) că, începând cu anul 2003, suplimentările salariale de Paşti şi Crăciun să fie incluse în salariile de bază.
Această clauză a art. 168 alin. (2) CCM aplicabil pe anul 2003 a fost interpretată în acelaşi sens şi de către Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părţile semnatare ale CCM.
Astfel, Comisia Paritară a reţinut că respectiva clauză înscrisă la art. 168 alin. (2) CCM aplicabil, aşa cum a fost modificat prin actele adiţionale încheiate în anii 2004-2006, se interpretează în sensul că, începând cu anul 2003, părţile au înţeles să includă în salariul de bază al angajaţilor suplimentările salariale prevăzute la alin. (1), drepturile urmând a fi acordate sub această formă.
Concluzia Comisiei Paritare a fost în sensul că, începând cu anul 2003, faţă de împrejurarea că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaţilor, părţile contractante au considcrat clauza înscrisă la art. 168 alin. (1) ca rămasă fară obiect, întrucât primele nu mai erau
individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază. Negocierile ulterioare au privit majorarea salariului de bază aşa cum acesta a rezultat după includerea primelor.
împrejurarea că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun în anul 2003 a fost menţinută şi în următorii ani este evidenţiată prin faptul că salariile de bază au avut o evoluţie crescătoare, astfel cum rezultă din analiza menţiunilor efectuate în carnetul de muncă, cât şi a expertizei contabile administrate în cauză.
In urma aplicării prevederilor CCM din 2003, a avut loc o reaşezare a salariilor medii de bază, în sensul majorării acestora, care nu au scăzut în perioada 2004-2007.
Dacă s-ar fi avut în vedere ca începând cu anul 2004 să se excludă salariile acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, atunci s-ar fi înscris în carnetul de muncă un salariu diminuat faţă de salariul acordat în anul 2003, or, din actele dosarului nu a rezultat o astfel de micşorare a salariului începând cu anul 2004.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în faţa primei instanţe s-a reţinut că nivelul suplimentărilor salariale de Paşti şi Crăciun, introduse în salariul de bază în anul 2003 în mod egal pentru toţi salariaţii SC P., negociat de părţi, a fost de 687.500 lei şi s-a subliniat că din analiza înscrierilor din carnctul de muncă a rezultat că această sumă a rămas inclusă în salariul de bază, constatându-se că în următorii ani nu s-au înregistrat diminuări ale salariului de bază.
Expertul desemnat în cauză a concluzionat că în anii 2004-2007 suplimentările salariale nu sunt incluse în salariul de bază, în condiţiile în care interpretarea art. 168 CCM este aceea că introducerea suplimentărilor pentru cele două sărbători în anul 2003 în salariul de bază nu înlătură dreptul salariaţilor reclamanţi de a beneficia în fiecare dintre anii 2004-2007 de aceste suplimentări, fie prin introducerea acestora în salariul de bază în fiecare din aceşti ani, aşa cum s-a întâmplat în anul 2003, fie prin acordarea acestora distinct, ca şi părţi variabile stabilite în condiţiile art. 168 alin. (1), rămas în aceeaşi interpretare, neschimbat în perioada 2003-2007.
Curtea reţine că expertul şi-a depăşit atribuţiile, procedând la interpretarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale incidente, întrucât concluziile sale în sensul că suplimentările salariale pretinse în cauză nu ar fi fost incluse în salariul de bază ulterior anului 2003 nu au corespondent în situaţia de fapt rezultată din documentele contabilc examinate.
Curtea constată că obiectul expertizei, în raport de dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., îl constituie împrejurările de fapt a căror lămurire impune consultarea unui specialist, iar nu problemele de drept asupra cărora instanţa este chemată să se pronunţe.
Prin urmare, prima instanţă a omologat în mod greşit raportul de expertiză efectuat în cauză, în condiţiile în care punctul de vedere exprimat de către expert nu se coroborează cu celelalte înscrisuri administrate în cauză şi nici cu propriile constatări ale acestuia, conform cărora suplimentările salariale de Paşti şi Crăciun au fost introduse în salariul de bază în anul 2003, nefiind înregistrate în următorii ani diminuări ale salariului de bază.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Notă: în sens contrar, a se vedea speţa nr. 3.
