C. muncii, art. 154-156111, art. 163(2) alin. (1)
Potrivit art. 154 alin. (2) C. muncii, pentru prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la salariu exprimat în bani, iar în conformitate cu dispoziţiile
art. 155 C. muncii, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri.
De asemenea, conform art. 156 C. muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor, iar art. 163 alin. (1) din acelaşi cod prevede că plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
Pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece contractul individual de muncă a fost încheiat între aceasta şi angajat. în aceste condiţii, pârâta are calitatea de angajator şi toate obligaţiile rezultate din contractul individual de muncă şi din legislaţia muncii, printre care şi aceea de plată a drepturilor salariale, obligaţie corelativă muncii prestate de angajat.
Angajatorul nu poate invoca neasigurarea resurselor financiare sau culpa unui alt salariat în neexecutarea obligaţiei de plată a drepturilor salariale. în cazul în care angajatorul constată neîndeplinirea obligaţiilor stabilite pentru unul dintre salariaţi, poate demara procedura răspunderii disciplinare, iar dacă prin încălcarea obligaţiilor contractuale s-a produs un prejudiciu, poate angaja răspunderea patrimonială a salariatului.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5155 din 14 septembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 754/16.02.2011, Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.P., modificată şi precizată, în contradictoriu cu pârâtele S.N.l.F. SA Bucureşti şi S.N.l.F. SA Sucursala V. Teleorman; a obligat pârâtele la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite şi neachitate, aferente perioadei 01.05.2010-21.09.2010, în sumă de 7.808 de lei, actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective; a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale pe perioada sus-menţionată; a obligat pârâtele la plata contribuţiilor aferente la bugetul consolidat al statului; a obligat pârâtele la plata cătrc reclamant a sumei de 1.000 de lei cu titlu de onorariu avocat.
In considerente a reţinut că reclamantul este salariat al pârâtei S.N.l.F. Sucursala V. Teleorman, fiind încadrat în funcţia de director al acestei subunităţi, începând cu data de 01.05.2010 şi până la data de 21.09.2010, când a fost eliberat din funcţia de director şi trecut în funcţia de inginer în cadrul aceleiaşi sucursale – Secţia Giurgiu. Pentru perioada 01.05.2010-21.09.2010, deşi s-a prezentat la lucru şi
a depus muncă în folosul angajatorului, pârâta nu i-a achitat salariile cuvenite, astfel că solicită obligarea acesteia la plata drepturilor salariale, actualizate cu rata inflaţiei de la data plăţii efective.
Potrivit art. 154 alin. (2) C. muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la salariu exprimat în bani, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 155 C. muncii, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri. De asemenea, conform art. 156 C. muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor, iar art. 163 alin. (1) din acelaşi cod prevede că plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
în cauză, pârâtele, deşi sarcina probei le revenea conform art. 287 C. muncii, n-au făcut dovada plăţii salariului conform art. 163 C. muncii, astfel că acestea se fac vinovate de neachitarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în perioada 01.05.2010-21.09.2010, fiind încălcate astfel prevederile art. 161 C. muncii, potrivit cărora achitarea salariului se face în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, după caz.
Este adevărat că în ceea ce-1 priveşte pe reclamant, în actul adiţional din 30.07.2010, la contractul individual de muncă nr. 10/20.04.2010, nu este prevăzută data la care ar urma să fie plătit salariul, făcându-se menţiunea că se plăteşte lunar şi în funcţie de disponibilităţile financiare ale unităţii, însă acest aspect, în raport de dispoziţiile art. 154 şi 156 C. muncii, nu este de natură să susţină concluzia că neplata salariului s-ar datora dificultăţilor financiare ale angajatorului. Astfel, obligaţia angajatorului de a plăti drepturile salariale este una legală, prevăzută de dispoziţiile legale menţionate, astfel că dificultăţile financiare ale societăţii nu pot constitui temei al exonerării angajatorului de îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin. în plus, în cauză, pârâtele nici nu au produs o asemenea dovadă, cum nu au produs nicio dovadă în ce priveşte faptul că reclamantul ar fi gestionat defectuos fondurile şi patrimoniul sucursalei, aducând-o în imposibilitatea de a mai acoperi drepturile salariale.
In întâmpinările formulate, cele două pârâte au recunoscut că nu au achitat drepturile salariale cuvenite reclamantului.
In consecinţă, constatând că pârâtele, în perioada 01.05.2010-
21.09.2010, nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată a drepturilor salariale cuvenite reclamantului conform contractului individual de muncă şi
actului adiţional la contractul individual de muncă, instanţa a apreciat întemeiată cererea reclamantului sub acest aspect. Ca atare, pârâtele vor fi obligate să achite reclamantului drepturile salariale aferente perioadei menţionate; la stabilirea cuantumului lunar al acestora, în absenţa altor probe, urmează a se avea în vedere prevederile menţionate în contractul individual de muncă şi actul adiţional, drepturi salariale ce vor fi actualizate, conform art. 161 C. muncii, de la data naşterii dreptului până la data achitării efective. De asemenea, pârâtele vor fi obligate la plata contribuţiilor datorate bugetului consolidat al statului.
Insă, în ceea ce priveşte cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată, întrucât prin obligarea pârâtelor la plata către reclamant a drepturilor băneşti cuvenite actualizate în funcţie de rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii aferente, ar fi încălcat principiul echităţii, reclamantul beneficiind de o îmbogăţire fară justă cauză, prin dubla reparare a prejudiciului.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal recurenta S.N.l.F. SA Bucureşti. (…)
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Principalele critici pe care recurenta le formulează privesc lipsa calităţii procesuale pasive, lipsa dovezii calităţii de reprezentant a apărătorului reclamantului şi netemeinicia pretenţiilor acestuia.
In ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Curtea îl va analiza prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă stabilindu-se în funcţie de raportul juridic dedus judecăţii, prin raportare la probatoriul administrat şi dispoziţiile legale aplicabile, fară a fi vorba de forme de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.
Sub acest aspect, Curtea reţine că instanţa de fond a fost sesizată cu pretenţiile reclamantului-intimat având ca obiect plata drepturilor salariale restante. Cauza pretenţiilor reclamantului o reprezintă contractul individual de muncă în care acesta este parte şi în baza căruia s-a stabilit dreptul angajatului la plata salariului şi obligaţia angajatorului de a remunera munca prestată de salariat. Având în vedere raportul juridic de dus judecăţii, Curtea constată că recurenta-pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece contractul individual
de muncă a fost încheiat între aceasta şi pârâtul-intimat. In aceste
condiţii, recurenta-pârâtă are calitatca de angajator şi toate obligaţiile rezultate din contractul individual de muncă şi din legislaţia muncii, printre care şi acea de plată a drepturilor salariale, obligaţie corelativă muncii prestate de angajat. Chiar dacă intimatul-reclamant îşi desfăşura activitatea la Sucursala V. Teleorman, angajatorul acestuia este S.N.l.F. SA Bucureşti, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a apreciat asupra excepţiei invocate de pârâtă. Curtea constată că există identitate între recurenta-pârâtă şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, motiv pentru care nu pot fi reţinute susţinerile recurentei sub aspectul calităţii procesuale pasive.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat. Recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fară a arăta în concret în ce a constat interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii sau schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Aspectele referitoare la lipsa dovezii calităţii de reprezentant nu sunt întemeiate, deoarece avocatul reclamantului şi-a dovedit calitatea cu împuternicirea avocaţială şi contractul de asistenţă juridică, în cauză nefiind incident motivul de nulitate prevăzut de art. 133 C. proc. civ.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, hotărârea pronunţată este legală şi temeinică, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul-pârât a fost angajatul societăţii recurente, în baza contractului individual de muncă nr. 10/20.04.2010 şi a actelor adiţionale
la acest contract. In această calitate, potrivit contractului, intimatul avea dreptul la remunerarea muncii prestate potrivit contractului, recurenta-pârâtă nefăcând dovada achitării drepturilor salariale, deşi, potrivit art. 287 C. muncii în vigoare la data judecării cauzei, avea sarcina probei.
In temeiul art. 166 C. muncii, salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colcctiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.
întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
In baza art. 168 C. muncii, în varianta anterioară republicării, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarca plăţii către salariatul îndreptăţit. Statele de plată, precum şi celelalte
documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii. Recurenta-pârâtă nu a dovedit plata drepturilor salariale în condiţiile stabilite de Codul muncii, astfel încât pretenţiile intimatu-lui-reclamant sunt întemeiate.
Curtea nu poate reţine susţinerile recurente în sensul că intimatul, în calitate de director, avea obligaţii stabilite prin fişa postului şi prin regulamentul intern referitoare la plata drepturilor salariale şi este culpa acestuia în neplata drepturilor solicitate. Obligaţia de plată a drepturilor salariale aparţine angajatorului, societatea recurentă din prezenta cauză, care nu poate invoca neasigurarea resurselor financiare sau culpa unui alt salariat în neexecutarea obligaţiei. în cazul în care angajatorul constată neîndeplinirea obligaţiilor stabilite pentru unul dintre salariaţi, poate demara procedura răspunderii disciplinare, iar dacă prin încălcarea obligaţiilor contractuale s-a produs un prejudiciu, poate angaja răspunderea patrimonială a salariatului.
In mod corect, prima instanţă a reţinut că recurenta nu a făcut dovada dificultăţilor financiare despre care face vorbire, după cum nu a depus niciun act în susţinerea apărărilor sale. Recurenta nu a dovedit faptul că intimatul-reclamant, în calitate de director, nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile privind asigurarea resurselor financiare, întocmirea proiectului de buget, organizarea contabilităţii sau organizarea activităţii legate de respectarea legislaţiei muncii, motiv pentru care nu pot fi reţinute susţinerile în sensul că acesta invocă propria culpă în neexecutarea obligaţiei de plată a drepturilor salariale.
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
