În motivarea acţiunii s-a susţinut că, la solicitarea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus întocmirea unui raport de către Serviciul de Public Intern referitor la decontarea contravalorii unor medicamente şi a contravalorii unor servicii stomatologice către procurori şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi al celor de pe lângă Judecătoriile Rm.-Vâlcea, Brezoi şi Drăgăşani.
Drept urmare a acestei dispoziţii şi a controlului efectuat, Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus compartimentului financiar-contabil recuperarea sumelor care fuseseră decontate, la bază stând adresa nr.82/2.08.2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a susţinut că recuperarea sumelor este nelegală.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat, în temeiul dispoziţiilor art.115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Reclamanţii au beneficiat de decontarea lucrărilor stomatologice efectuate, fără respectarea dispoziţiilor Hotărârii de Guvern nr.1417/2002, modificată şi completată de Hotărârea de Guvern nr.516/2003, ale Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.242/2003, motiv pentru care în urma controlului efectuat de către Serviciul de Audit Public Intern din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus restituirea sumelor plătite magistraţilor.
Controlul desfăşurat de Serviciul de Audit Public Intern a evidenţiat faptul că decontarea tratamentelor stomatologice efectuate de către reclamanţii magistraţi şi personal auxiliar de specialitate s-a făcut fără consultarea listelor cu lucrările stomatologice de care beneficiază asiguraţii, ignorându-se dispoziţiile actelor normative în materie, precum şi dispoziţiile Instrucţiunilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
După efectuarea controlului de către Serviciul de Audit Public Intern şi în urma întocmirii raportului de audit, s-a procedat la transmiterea către Ministerul Justiţiei – Direcţia Medicală a documentelor justificative privind decontarea medicamentelor şi a lucrărilor stomatologice, conform recomandărilor comunicate de auditorii interni, iar Ministerul Justiţiei a transmis pentru fiecare reclamant lista lucrărilor stomatologice ce pot fi decontate şi procentul în care se efectuează decontarea, o parte dintre serviciile şi lucrările stomatologice de care au beneficiat reclamanţii magistrat şi personal auxiliar de specialitate în perioada supusă controlului de către Serviciul de Audit Public Intern, neputând fi decontate, întrucât nu au fost cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Controlului cadru, anexa nr.8, capitolul III, „Pachetul de servicii medicale stomatologice în ambulatoriul de specialitate de stomatologie”.
Potrivit Instrucţiunilor Ministerului Public, capitolul V, pct.4 „contravaloarea serviciilor stomatologice prestate unui asigurat şi care nu se regăsesc în lista serviciilor stomatologice menţionată (respectiv Lista serviciilor stomatologice prevăzută în anexa 11 din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate din România pentru aprobarea Normelor de aplicare a Contractului – cadru privind acordarea asistenţei medicale nr.92/1765/19 iulie 2000) este suportată de către asigurat”.
În conformitate cu prevederile pct.5 al capitolul V din aceste instrucţiuni nu se pot deconta din bugetul Ministerului Public serviciile stomatologice efectuate în cabinete stomatologice particulare care nu au încheiat contracte cu Casa Asigurărilor de Sănătate din Aparatul Ordinii Publice Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, ca şi cele efectuate la cerere şi/sau cele care nu au reprezentat o necesitate.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în aceste Instrucţiuni, în cazul în care un asigurat la Casa Asigurărilor de Sănătate din Aparatul Ordinii Publice Siguranţei Naţionale şi Autorităţii judecătoreşti şi care face parte dintre categoriile de asiguraţi prevăzute la capitolul I pct.1,2 şi 3 (respectiv magistraţi, personal auxiliar de specialitate şi persoane pensionate care au îndeplinit aceste funcţii înainte de data pensionării, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinere ai acestora) se adresează unui cabinet stomatologic care face parte din reţeaua sanitară a asigurărilor de sănătate sau care are contract doar cu Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate din bugetul Ministerului Public se va suporta doar diferenţa dintre suma pe care ar fi trebuit să o suporte Casa Asigurărilor de Sănătate din Aparatul Ordinii Publice Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi tariful aferent serviciilor stomatologice cuprinse în lista serviciilor stomatologice şi tarifele acestora.
Potrivit art.230 din Legea nr.95/2006, privind reforma în sănătate, asiguraţii beneficiază de tratamente stomatologice care se suportă din fond în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
Se apreciază că în mod întemeiat conducerea Serviciului de Audit Public Intern din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea de către magistraţi a sumelor reprezentând tratamente şi lucrări stomatologice efectuate acestora şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, întrucât decontarea integrală a acestor sume nu este posibilă fără încălcarea normelor legale în vigoare.
În temeiul adresei nr. 82/2.08.2007 a Serviciului Audit Public Intern din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost reţinute reclamanţilor sume de bani reprezentând contravaloarea unor medicamente sau a unor servicii medicale de care reclamanţii au beneficiat şi pentru care le fuseseră decontate plăţile.
Prin sentinţa civilă nr.340/2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a admis acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamanţilor sumele de bani reţinute pentru servicii stomatologice, servicii medicale şi medicamente şi să sisteze reţinerile în cazul în care sumele încasate nu au fost reţinute în totalitate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţiile art. 272 al. 1 Codul muncii s-a prevăzut că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În situaţia în care salariatul nu recunoaşte producerea unei pagube ori nu este de acord cu cuantumul acesteia sau refuză despăgubirea, singura cale de recuperare a unei sume pretins nedatorate este aceea a sesizării instanţei de judecată competentă material să hotărască asupra existenţei eventualei plăţi nedatorate, asupra întinderii acesteia şi asupra persoanei obligată la restituire către angajator.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 273 al. 1 Codul muncii, suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrat în muncă, însă această dispoziţie legală se referă la faza ulterioară judecăţii, cea a executării silite a unei hotărâri judecătoreşti şi nu la îndrituirea angajatorului de a opera în mod direct, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti, reţineri din salariu.
Potrivit dispoziţiilor art.164 alin.1 Codul Muncii, nici o reţine din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Însăşi Curtea Constituţională a constatat că reglementarea prevăzută la art. 164 din Codul muncii are menirea de a elimina posibilitatea care exista, potrivit vechiului cod al muncii, de a lăsa la latitudinea – uneori discreţionară – a conducerii unităţii angajatoare stabilirea existenţei pagubei, a întinderii ei şi a măsurii de recuperare.
Faţă de dispoziţiile menţionate ale art. 164 Codul Muncii, toate reţinerile care au fost efectuate din salariul reclamanţilor cu titlu de plată nelegal efectuată pentru servicii stomatologice, servicii medicale şi medicamente nu se puteau efectua de către Serviciul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea decât în urma constatării ca atare a unei datorii a reclamanţilor, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În aceste condiţii, titlul executoriu care s-a pretins a fi fost adresa nr.82/2.08.2007 a Serviciului Audit Public Intern din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă, potrivit legislaţiei muncii, un titlu în temeiul căruia se puteau face reţineri din salariile reclamanţilor pentru sumele de bani pentru care s-a promovat acţiunea.
