Lovire şi alte violenţe – art. 180 alin.1,2 Cod penal; ameninţare – art. 193 Cod penal; distrugere – art. 217 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.”a” şi art. 40 Cod penal


SENTINTA PENALA NR. 304

Obiect dosar:

•lovire si alte violente – art. 180 alin.1,2 Cod penal,

•amenintare – art. 193 Cod penal,

•distrugere – art. 217 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.”a” si art. 40 Cod penal

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg.Neamt nr. 1xxx/P/2007 din 27.02.2008, înregistrat pe rolul acestei instante sub nr. xxxx/321/2008 s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului B.S., pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 180 alin.2 Cod penal, art. 180 alin.1 Cod penal, art. 193 Cod penal si art. 217 alin.1 Cod penal.

Partea vatamata L.G., prezent în instanta a aratat ca îsi retrage plângerea formulata împotriva inculpatului .

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :

La data de 13.11.2007, în jurul orei 15, inculpatul B.S., în stare de ebrietate a lovit partea vatamata R.I. cu pumnii si picioarele si a amenintat-o cu moartea . În urma agresiunii, partea vatamata a cazut pierzându-si constienta . Acest incident a avut loc pe strada principala din satul Oglinzi, com. Raucesti si a fost observat de martorii A.A. si P.G.

La data de 13.11.2007, în jurul orei 22, inculpatul B.S. a amenintat cu moartea si a lovit partea vatamata L.G. cu pumnii si picioarele în zona fetei provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 5-6 zile de îngrijiri medicale.

La data de 14.11.2007 în jurul orei 16, inculpatul a lovit partea vatamata U.D. cu pumnii în zona fetei si i-a distrus un lantisor pe care acesta îl purta la gât . În urma agresiunii, partea vatamata a cazut la pamânt . Incidentul a avut loc în fata magazinului lui B.D. din satul Oglinzi, com. Raucesti, si a fost observat de martorii T.G. si S.P. .

La data de 07.12.2007, în jurul orei 16 în timp ce se deplasa pe strada principala din catunul Carpinis – Raucesti, partea vatamata T.G. a fost atacat de inculpat care a lovit-o cu pumnii în zona fetei, cauzându-i suferinte fizice si a amenintat-o cu moartea .

Incidentul a fost observat de martorii T.E. si T.I.

Situatia de fapt, astfel retinuta rezulta din plângerile partilor vatamate, concluziile certificatului medico-legal nr. 1323/2007 si declaratiile martorilor T.E., T.G., A.A, S.M., P.G., S.P. si T.I.

În drept, faptele inculpatului savârsite împotriva partilor vatamate R.I., U.D. si T.G. întrunesc elementele constitutive a 3 infractiuni de lovire sau alte violente prevazute de art. 180 alin.1 Cod penal, a 2 infractiuni de amenintare, prevazuta de art. 193 Cod penal si a infractiunii de distrugere, prevazuta de art. 217 alin.1 Cod penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta va avea în vedere criteriile generale prevazute de art. 72 Cod penal.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor savârsite, împrejurarile comiterii acestora, urmarile produse, precum si elementele care caracterizeaza persoana si conduita inculpatului, instanta apreciaza ca scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins fata de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate .

În baza art. 83 Cod penal va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr. 472 din 20.06.2005, pronuntata de Judecatoria Tg. Neamt în dosarul nr. 8xx/2005 si va adauga aceasta pedeapsa la pedeapsa aplicata prin prezenta sentinta penala .

În temeiul art. 71 alin.2 Cod penal, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.”a” teza II si lit.”b” Cod procedura penala pe durata executarii pedepsei principale în ceea ce priveste savârsirea infractiunilor de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 180 alin.2 Cod penal si amenintare, prevazuta de art. 193 Cod penal în dauna partii vatamate L.G., având în vedere ca partea vatamata prezenta în instanta a declarat ca îsi retrage plângerea formulata împotriva inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit.”b” raportat la art. 10 lit.”h” Cod procedura penala, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru aceste fapte .

Constatând îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, în baza art. 14, 346 Cod proc. pen. si art. 998 Cod civil, va admite pretentiile civile ale partii vatamate U.D. si în consecinta va obliga inculpatul la plata catre partea vatamata U.D. a pretentiilor civile solicitate reprezentând contravaloarea lantisorului distrus .

În baza art. 192 pct.2 lit.”c” Cod procedura penala, va obliga partea vatamata L.G. la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat .