Lovirea sau alte violente[art 180 cp] Interpretarea gresita a probatoriului .Retinerea unei stari de fapt nereale Casare cu rejudecare Reindividualizarea judiciara in recurs


Constată că prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Sălişte s-a dispus în baza  art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c  C.p.p. achitarea  inculpatului D I, , fără antecedente penale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire prevăzute de art. 180 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen.

În baza art. 346 coroborat cu art. 14 C.p.p.  au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile T O si  S G R,..

În baza art. 313 Lg. 95/2006 modificat prin OUG 72/2006 au fost respinse pretenţiile civile formulate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta

În baza art. 192 pct. 1 lit. b C.p.p. au fost obligate părţile civile să plătească către stat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând cheltuieli la urmărirea penală.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut sub aspectul stării de fapt că la data de 7.05.2008, părţile vătămate T O şi S G R au formulat plângere penală împotriva făptuitorului D I pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor C I,  S I,  A M,  D M, instanţa de fond a reţinut că între părţi exista un conflict mai vechi având ca obiect casa părintească, astfel că pe fondul acestor disensiuni de câte ori se întâlnesc inculpatul şi părţile vătămate se jignesc reciproc şi provoacă conflicte. Analizând în continuare probele privind fapta din 28.04.2008, instanţa de fond a constatat că între declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi cele date în faza de judecată există o totală contradicţie. Astfel, se reţine că dacă în cursul urmăririi penale aproape toţi martorii au arătat că l-au văzut pe inculpat că le-a lovit pe cele două părţi vătămate, în faza de judecată şi-au retractat aceste declaraţii, menţionând că nu au fost prezente în momentul în care inculpatul le-a lovit pe cele două părţi vătămate şi că ceea ce cunosc au aflat din relatările părţilor vătămate.

Instanţa de fond reţine ca cert faptul că părţile vătămate şi inculpatul s-au îmbrâncit reciproc, însă nu s-a putut constata dacă părţile vătămate au fost lovite de inculpat, chiar dacă acestea deţin certificate medico-legale.

Instanţa de fond analizează în continuare, declaraţia fiecărui martor audiat, constatând că toţi şi-au modificat declaraţiile, şi nici unul nu mai poate afirma că au văzut când inculpatul le-a lovit pe cele două părţi vătămate. În concluzie, instanţa de fond reţine că şi-a format convingerea că între inculpat şi cele două părţi vătămate au existat discuţii aprinse soldate cu îmbrânceli din partea tuturor, însă din probele administrate nu se poate dovedi vinovăţia inculpatului cu privire la leziunile suferite de părţile vătămate şi aplicând principiul conform căruia orice dubiu profită inculpatului, instanţa a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de lovire prev. de art. 180 alin. 2 C.p.

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte solicitând în baza art. 3859 pct. 18 C.p.p. casarea sentinţei atacate şi rejudecând pe fond să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire în dauna părţilor vătămate T Q şi  S G R

În motivele de recurs se învederează că instanţa de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză, care a dat eficienţă declaraţiilor inculpatului, a martorelor D M şi A M conform cărora leziunile suferite de părţile vătămate s-au produs prin îmbrâncelile reciproce ale părţilor.

În mod nejustificat instanţa de fond a înlăturat proba obiectivă cu certificatele medico-legale eliberate părţilor vătămate, care confirmă că leziunile au fost produse prin lovire cu corp contondent şi cu corp dur, precum şi prin zgâriere.

Or, faţă de starea de fapt reţinută de instanţa de fond ca fiind dovedită putea pronunţa cel mult o achitare reţinând legitima apărare, din moment ce nu a înlăturat mecanismul de producere a leziunilor traumatice suferite de părţile vătămate, reţinut în ambele certificate medico-legale nr. I/a/420 şi nr. I/a/419.

Tribunalul Sibiu analizând sentinţa atacată potrivit motivelor de recurs invocate, precum şi analizând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 3856 alin. 3 rap. la art. 38514 C.p.p. a constatat că prezentul recurs este fondat, in sensul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit probele administrate în cauză, reţinând în mod eronat o stare de fapt nereală.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond apreciază că probele administrate sunt contradictorii, întrucât o parte din martorii audiaţi în cursul urmăririi penale şi-au schimbat declaraţiile în faţa instanţei. Tribunalul a constatat că retractarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, nu echivalează cu caracterul contradictoriu al probelor, în cauză fiind necesar ca în raport de circumstanţele concrete ale cauzei să se evalueze motivele care au determinat o astfel de retractare. Având în vedere relaţiile de rudenie dintre părţi, inculpatul şi părţile vătămate sunt fraţi, martora D M este mama acestora, A M  este concubina inculpatului, martorul C I, fiul părţii vătămate T O, tribunalul a apreciat că retractarea declaraţiilor date de martori în faţa instanţei a fost determinată de motive pus subiective.

Ca atare, nu a existat nici o justificare obiectivă pentru înlăturarea declaraţiilor date de părţi în cursul urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât aceste declaraţii fiind date imediat după săvârşirea faptei sunt mai credibile.

În concluzie, la analiza stării de fapt tribunalul a avut în vedere toate probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, şi a reţinut că în data de 28.04.2008 părţile vătămate s-au deplasat însoţite de mama acestora, martora D M şi fiul părţii vătămate T O la imobilul în care locuieşte inculpatul, imobil care este proprietatea mamei părţilor.

Din declaraţiile părţilor vătămate, precum şi a martorei D M a rezultat că între părţi există o stare tensionată determinată de faptul că în urma unor discuţii dintre inculpat şi martora D M, aceasta a fost nevoită să-şi părăsească propria casă. De aceea la data săvârşirii faptei părţile vătămate au însoţit-o pe martora D M la casa proprietatea acesteia, unde locuieşte însă şi inculpatul şi concubina acestuia pentru a-i solicita inculpatului să-i permită martorei să revină în locuinţa sa. Părţile vătămate, martorul C I şi martora D M au intrat în imobil şi la scurt timp a venit şi inculpatul care se afla în grădină. Acesta fiind în stare de ebrietate a început să se certe cu aceştia, aşa cum chiar inculpatul recunoaşte în declaraţia dată în faţa instanţei de fond.

În timpul scandalului, inculpatul, aşa cum confirmă atât părţile vătămate cât şi martorul C I a lovit-o cu pumnul în piept pe partea vătămată T O, iar apoi cu un scaun a lovit-o pe partea vătămată S G, care imediat după ce a fost lovită a mers în camera alăturată spunându-le ce s-a întâmplat celor prezenţi. În ce priveşte apărarea inculpatului conform căreia acesta ar fi fost cel lovit, prin împingere pe un pat şi prin aplicarea de lovituri cu pumnii, acest fapt nu este confirmat de acte medico – legale şi nici de martorii prezenţi, cu excepţia martorei A M care este concubina inculpatului şi care în mod evident are o poziţie subiectivă, din moment ce declaraţia sa nu se coroborează cu nici una din probele din dosar. î

Apărarea inculpatului conform căreia nu le-ar fi lovit pe cele două părţi vătămate a fost infirmată de actele medico-legale depuse în cauză, care descriu mecanismul de producere a leziunilor ca fiind produse prin lovire cu un corp contondent, probă care au confirmat faptul că inculpatul a exercitat violenţe asupra celor două părţi vătămate.

În ce priveşte modificarea declaraţiilor martorilor în faţa instanţei, acest fapt este explicabil în prezenta cauză faţă de relaţiile de rudenie apropiate dintre părţi, sunt explicabile sub aspect subiectiv, însă nu sunt suficiente sub aspectul realităţii obiective, fapta fiind dovedită cu declaraţiile coroborate de inculpat, părţile vătămate, ale martorului Cojoc Ioan, precum şi concluziile certificatelor medico-legale depuse în cauză.

Pentru considerentele de fapt reţinute, Tribunalul a constatat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.p.(2 fapte). În baza art. 180 alin. 2 C.p. s-a  dispus condamnarea inculpatului D I la pedeapsa amenzii de 500 lei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.p. în dauna părţii vătămate T O şi la pedeapsa amenzii de 1.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.p., în dauna părţii vătămate S G R

La individualizarea judiciară s-a avut  în vedere gradul de pericol social al faptei, conturat de urmările produse asupra integrităţii fizice a părţilor vătămate, precum şi de relaţia de rudenie, părţile fiind fraţi, astfel că fapta este cu atât mai gravă, inculpatul având chiar obligaţia de a-şi proteja şi ocroti rudele apropiate.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. c C.p. s-au contopit  pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv amendă de 1.000 lei.

În baza art. 631 C.p. s-a  atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de înlocuire a amenzii aplicate cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii.

Părţile vătămate s-au constituit părţi civile cu sumele de 500 lei şi respectiv 1.000 lei reprezentând daune morale, ce s-au acordat  dată fiind suferinţa fizică dar mai ales psihică, determinată de faptul că vătămarea acestora a fost produsă de fratele lor.