Drept penal
Loviri şi alte vătămări
Prin prisma probelor administrate, statuarea instanţei de fond potrivit căreia recurenta se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de lovire este greşită, aceasta bazându-se pe o eronată interpretare a probelor cauzei.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen.,
dec. nr. 186/R/16 octombrie 2008, nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 42 din 12 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Năsăud a fost condamnat inculpatul D. I. la pedepsele de 500 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal (parte vătămată S. L.) şi 300 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal (parte vătămată S. A.).
În baza art. 33 lit. „a” Cod penal s-a constatat că infracţiunile se află în concurs real, iar în baza art. 34 lit. „c” Cod penal s-au contopit pedepsele, în pedeapsa de 500 lei amendă.
În baza art. 81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 1 an şi punându-se totodată în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal.
Prin aceeaşi hotărâre a fost condamnat inculpatul D. N. la pedepsele de 500 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal (parte vătămată S. L.) şi 300 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal (parte vătămată S. A.)
În baza art. 33 lit. „a” Cod penal s-a constatat că infracţiunile se află în concurs real, iar în baza art. 34 lit. „c” Cod penal s-au contopit pedepsele în pedeapsa de 500 lei amendă.
În baza art. 81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 1 an.
În baza art. 81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 1 an.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. „a” rap. la art. 10 lit. „a” Cod penal, a fost achitat inculpatul D. I. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 Cod penal şi ameninţare prevăzută de art. 193 Cod penal faţă de partea vătămată S. L.
Totodată a fost condamnat inculpatul S. L. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 300 lei amendă (parte vătămată D. I.).
În baza art. 81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 1 an.
În fine, prin hotărârea recurată a fost condamnată inculpata S. A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 300 lei amendă (parte vătămată D. I.).
S-au pus în vedere inculpatei prevederile art. 83 Cod penal.
Inculpaţii D. I. şi D. N. au fost obligaţi să plătească fiecare statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Inculpaţii S. L. şi S. A. au fost obligaţi să plătească fiecare statului câte 50 lei cheltuieli judiciare.
Inculpaţii D. I. şi D. N. au fost obligaţi să plătească în solidar părţii civile S. L., suma de 150 lei despăgubiri civile şi suma de 200 lei cu titlul de daune morale.
Inculpaţii D. I. şi D. N. au fost obligaţi să plătească în solidar părţii civile S. A. suma de 150 lei reprezentând daune morale.
Inculpaţii D. I. şi D. N. au fost obligaţi să plătească fiecare părţii civile S. L. câte 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Inculpaţii D. I. şi D. N. au fost obligaţi să plătească fiecare părţii civile S. A. câte 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Inculpaţii S. L. şi S. A. au fost obligaţi să plătească fiecare părţii vătămate D. I. câte 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs inculpaţii-părţi vătămate S. L. şi S. A.
Recursul declarat în cauză este fondat pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Din probaţiunea administrată în cauză în cele două cicluri procesuale rezultă fără dubiu că, la data de 24 mai 2006, între inculpaţii intimaţi D. I. şi D. N., pe de o parte şi părţile vătămate-inculpaţi recurenţi S. L. şi S. A., pe de altă parte, a avut loc un incident determinat de împrejurarea că intimaţii şi-au parcat autoturismul pe proprietatea celorlalţi, incident în cursul căruia inculpaţii D. I., D. N. şi S. L. s-au agresat reciproc, până când în cele din urmă, intimaţii au reuşit să pornească maşina şi să plece de la faţa locului. La faţa locului s-a aflat, astfel cum rezultă din probele cauzei, şi recurenta S. A., care deşi a pretins intimaţilor să îi prezinte actele de identitate şi să plătească despăgubiri pentru paguba cauzată prin parcarea autoturismului pe terenul lor, dar care nu a agresat pe niciunul dintre intimaţi. Spre această concluzie converge întreaga probaţiune administrată, probaţiune ce este completată prin însăşi depoziţiile inculpaţilor-intimaţi, D. I. şi D. N., luate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa de fond.
În declaraţiile date în faţa instanţei, cei doi inculpaţi mai sus menţionaţi, au relevat contribuţia recurentului S. L. în lovirea fiecăruia dintre ei, fără ca vreunul dintre aceştia să susţină că recurenta S. A. a lovit pe vreunul dintre intimaţi. Elocventă în sensul celor de mai sus este depoziţia inculpatului D. I., care a arătat că recurenta a încercat să-l lovească pe fiul său şi că apoi a „sărit” asupra sa cu un par, motiv pentru care cel în cauză a împins-o fără să fi fost însă lovit.
Prin prisma celor mai sus menţionate, statuarea instanţei de fond potrivit căreia recurenta se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de lovire este greşită, aceasta bazându-se pe o eronată interpretare a probelor cauzei.
Niciunul dintre cei doi martori indicaţi în hotărârea atacată nu a fost prezent la faţa locului la momentul incidentului, astfel cum în mod greşit s-a reţinut în hotărârea de condamnare, astfel că în raport de declaraţia părţii vătămate D. I., prima instanţă nu putea trage concluzia că recurenta se face vinovată de infracţiunea imputată.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 Cod procedură penală, tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele, constatând însă că nu există şi alte temeiuri pentru reformarea hotărârii atacate, statuarea primei instanţe referitoare la săvârşirea infracţiunii de lovire reţinută în sarcina inculpatului S. L. comisă cu vinovăţie de către acesta, fiind legală şi temeinică.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, recursul declarat în cauză va fi admis, sentinţa atacată va fi casată în parte, în latura penală şi civilă, în partea referitoare la condamnarea inculpatei S. A. şi la plata cheltuielilor judiciare şi a celor de judecată şi rejudecând în aceste limite, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, se va dispune achitarea inculpatei S. A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, pretins a fi comisă în dauna părţii vătămate D. I., întrucât fapta nu a fost comisă de către aceasta.
Ca urmare a soluţiei preconizate, se va dispune înlăturarea obligării inculpatei S. A. la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea părţii vătămate D. I., la fondul cauzei şi a sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, la fond.
În fine, în baza dispoziţiilor art. 193 Cod procedură penală, se va dispune obligarea inculpaţilor intimaţi, D. I. şi D. N. la plata a câte 175 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale în recurs, reprezentând ? din onorariul avocatului ales, în favoarea recurentei S. A.
