Prin sentinţa penală nr. 3281/13.11.2014 s-au dispus următoarele:
„Condamnă pe inculpatul S., fără antecedente penale, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art. 184 alin.2 şi alin.4 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.5 Cod penal şi cu reţinerea disp.art.396 alin.10 Cod procedură penală.
În baza disp. art.12 din Legea nr.187/2012 şi art.71 alin 2 Cod penal din 1968 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968.
În baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal din 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o perioadă de 2(doi) ani şi 8(opt) luni, termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal din 1968.
În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art. 71 alin 5 Cod penal din 1968 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii anterior menţionată suspendă şi executarea pedepselor accesorii.”
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Fapta inculpatului S. care, la data de 13.10.2012, în jurul orei 1340, în timp ce conducea autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare IS.08.XWV pe drumurile publice din municipiul Iaşi, a accidentat-o pe persoana vătămată F., care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal marcat şi semnalizat, cauzându-i acesteia leziuni fizice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art. 184 alin.2 şi alin.4 Cod penal din 1968.
Având în vedere modificările legislative intervenite începând cu data de 01.02.2014, din perspectiva dispoziţiilor art.5 Cod penal şi într-o interpretare globală a dispoziţiilor legale aplicabile – în acest sens fiind Decizia nr.265/2014 a Curţii Constituţionale – instanţa a constatat că legea anterioară este legea mai favorabilă inculpatului întrucât, în condiţiile în care dispoziţiile art.196 alin.3 Cod penal prevăd aceleaşi limite pentru pedeapsa închisorii (respectiv 6 luni – 3 ani închisoare) ca şi reglementarea anterioară, circumstanţele atenuante judiciare ce pot fi reţinute şi modalitatea de executare a pedepsei ce poate fi stabilită inculpatului potrivit legii anterioare, oferă acestuia un tratament sancţionator mai uşor.
Instanţa a reţinut că situaţia premisă cerută de alin. 184 alin.2 şi alin.4 Cod penal din 1968 Cod penal reţinută în sarcina inculpatului este îndeplinită, drumul pe care acesta conducea este un drum public în sensul art. 6 pct.14 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, autoturismul condus de inculpat pe acest drum se încadrează în categoria vehiculelor astfel cum sunt acestea definite de art.6 pct.6 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, iar inculpatul a acţionat în calitate de conducător în sensul dispoziţiilor art.6 pct.12 din acest act normativ.
Vinovăţia inculpatului îmbracă forma culpei cu uşurinţă , acesta neprevăzînd , deşi trebuia să prevadă , faptul că un pieton s-ar putea angaja în traversarea străzii, fiind necesară încetinirea vitezei de deplasare în apropierea trecerii de pietoni până la limita evitării oricărui pericol .
Astfel, inculpatul a încălcat dispoziţiile art 135 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
În sarcina victimei accidentului nu se poate reţine vreo culpă , întrucât potrivit dispoziţiilor legale – art. 72 alin. 2 din OUG 195/2005 – pietonii au prioritate de trecere fata de conducătorii de vehicule atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
De asemenea , instanţa a constatat că victima s-a angajat regulamentar în traversarea străzii .
La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului s-a ţinut seama, conform criteriilor generale de individualizare înscrise la art. 74 Cod penal, atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, de dispoziţiile art. 396 alin.10 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul recunoaşterii învinuirii, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, de starea de pericol creată, de motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, de antecedenţa penală a inculpatului (inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale), de conduita acestuia după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut comiterea faptei în ambele faze ale procesului penal) , de nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. Totodată, instanţa va avea în vedere că, deşi conduita generală a inculpatului este conformă cu normele de convieţuire socială (aşa cum rezultă din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei), inculpatul manifestă în mod constant o conduită imprudentă în ceea ce priveşte activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice; astfel, este necesar a se remarca că – aşa cum rezultă din fişa de cazier auto aflată la fila 71 dosar urmărire penală – inculpatul a comis mai multe fapte contravenţionale ce privesc regulile de conduită impuse de legiuitor pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, abateri comise atât înainte, cât şi după implicarea sa în activitatea infracţională pentru care se va dispune condamnarea sa prin prezenta sentinţă penală.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie ce urmează a fi aplicată inculpatului – având în vedere dispoziţiile art.12 din Legea nr.187/2012 – instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, gradul concret de pericol social al acesteia, precum şi pedeapsa principală ce urmează a fi aplicată inculpatului conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit b) Cod penal din 1968, respectiv dreptul de fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, întrucât exercitarea acestor drepturi presupune o conduită morală ireproşabilă.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa a apreciat că interzicerea exerciţiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfăşurarea instrucţiei penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, instanţa, luând în considerare natura şi gravitatea pedepsei principale ce urmează a fi aplicată, apreciază că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit b) Cod penal din 1968 este proporţională cu situaţia care a determinat-o.
