R O M A N I A
JUDECATORIA MACIN JUDETUL TULCEA
SENTINŢA PENALĂ NR. 43
Şedinţa publică din 23 iunie 2015
Instanţa compusă din:
Preşedinte: G.M.F.
Grefier: M.I.
Ministerul Public – reprez.de
Procuror: C.E.
S-a luat în examinare acţiunea penală pusă în mişcare prin Rechizitoriul nr. 637/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, jud. Tulcea, privind pe inculpatul N.T.A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin.2 şi 4 cod penal (1969).
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 19 iunie 2015 şi 23 iunie 2015, când în aceeaşi compunere a hotărât următoarele:
I N S T A N Ţ A:
Prin Rechizitoriul nr. 637/P/2012 al Parchetului de pe lângă Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, jud. Tulcea, înregistrat la această instanţă sub nr.**** din 16.09.2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.T.A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev şi ped. de art. 184 alin.2 şi 4 cod penal.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:
În actul de sesizare a fost reţinută următoare situaţie de fapt:
La data de 13.06.2012, inculpatul a aplecat împreună cu prietenul său P.F.Ş., partea vătămată, din Ostrov, jud. Tulcea în loc. Hârşova, jud. Constanţa. La întoarcere, în jurul orelor 16:10 inculpatul N.T.A. în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca Audi A6, cu nr. de înmatriculare ****, pe DJ 222, relaţia Dăeni spre Ostrov, în dreptul km.18, în loc. Dăeni, datorită neatenţiei în conducere şi neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă a pierdut controlul autoturismului şi a intrat frontal într-un cap de pod. După producerea accidentului conducătorul auto N.T.A. nu a rămas la faţa locului, nu a anunţat organele de poliţie despre producerea acestuia şi a plecat pe o stradă laterală fiind ulterior găsit şi adus la faţa locului de către organele de poliţie.
S-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,79 mg./l vapori de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la camera de gardă a Spitalului or.Măcin, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr.505 – 506/C din 25.06.2012 al S.M.L. Tulcea se consemnează în concluzii că la prob a I recoltată în data de 13.06.2012 la ora 16,45 inculpatul avea o alcoolemie de 1,40 gr.%0 alcool pur în sânge iar la proba II recoltată la ora 17,45, o alcoolemie de 1,30 gr.%0 alcool în sânge.
Inculpatul a lua la cunoştinţă de rezultatul buletinului de analiză toxicologică pe care îl contestă declarând că nu este de acord cu valorile acestei alcoolemii considerând că nu reflectă realitatea, astfel că a solicitat calculul retroactiv al alcoolemiei în cadrul N.M.L. Mina Minovici din Bucureşti, probă ce i-a fost admisă astfel că la data de 20.02.2013 s-a eliberat raportul de expertiză medico-legală nr. 93/i/2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, în care se consemnează faptul că în data de 12.06.2012 la ora 14:10, inculpatul N.T.A. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creştere de cca. 0,40 gr.%0 în cauză. Raportat la acest raport de expertiză, prin acelaşi rechizitoriu, în temeiul art. 11.pct.1 lit.”b” raportat la art. 10 lit.”b” cod pr.penală s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
În urma producerii accidentului de circulaţie a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din dreapta faţă, P.F.Ş. din com. Ostrov, jud. Tulcea, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul jud. Tulcea şi ulterior internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti precum şi la Spitalul Municipal Mangalia.
La data de 29.08.2012 victima P.F.Ş. s-a prezentat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Tulcea unde în urma examinării medico-legale i s-a eliberat certificat nr. 902 prin care se stabilesc un număr de peste 90 zile îngrijiri medicale prezentând infirmitate fizică permanentă.
Prin acelaşi act de sesizare s-a reţinut că inculpatul nu a avut intenţia de a părăsi locul accidentului astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 11.pct.1 lit.”b” raportat la art. 10 lit.”d” cod pr.penală s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
Iniţial în declaraţia dată în ziua producerii accidentului(filele 34 – 35 dosar urmărire penală) inculpatul a precizat faptul că accidentul s-a produs întrucât într-o curbă nu a adaptat corespunzător viteza de deplasare, intrând frontal într-un cap de pod.
Aceeaşi cauză a producerii accidentului este reiterată de inculpat şi în declaraţia dată în data de 5 martie 2013, (filele 30 – 32 dosar urmărire penală).
Cu toate acestea, în declaraţia dată în data de 21 august 2013 în faţa procurorului de caz şi a instanţei, în data de 10 decembrie 2013, inculpatul a menţionat pentru prima dată faptul că accidentul s-a produs fiind nevoit să tragă dreapta de volan pentru a evita coliziunea cu un tir cu cabină roşie ce venea din sens opus, depăşind axul drumului şi intrând pe sensul său de mers. Pentru acest motiv inculpatul prin apărător ales a solicitat achitarea sa.
Partea vătămată a fost constant în declaraţiile sale arătând că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei. A mai arătat că autoturismul inculpatului, la ce frâne avea se putea opri în 5 metri. A infirmat susţinerea inculpatului că accidentul s-a produs din cauza unui tir care venea din sens opus, precizând că s-au întâlnit într-adevăr cu un tir cu cabină roşie care circula regulamentar şi venea din sens opus însă cam la 1 km înainte de locul accidentului. A mai precizat că imediat după accident inculpatul a încercat să-l ridice cu intenţia de a-l urca în locul lui la volan, spunându-i că-i dă 5.000 euro pentru a urca la volan în locul lui. Nu şi-a dus la capăt intenţia, întrucât partea vătămată nu a fost de acord cu propunerea şi nu se putea mişca de la brâu în jos.
În faza de judecată au fost reaudiaţi martorii audiaţi şi în faza de urmărire penală, M.C.C, C.N., D.A. şi P.I. dar şi martorii S.V., N.L. şi C.C. propuşi de inculpat precum şi martora P.S.C. propusă de partea vătămată P.F.Ş. şi partea civilă P.N., în dovedirea laturii civile.
Nici unul din martorii audiaţi nu a susţinut varianta cu existenţa tirului care l-ar fi făcut pe inculpat să tragă mult dreapta de volan pentru a-l evita şi astfel să se producă accidentul. Astfel, martorul C.N. infirmă susţinerea inculpatului şi confirmă pe cea a părţii vătămate, declarând că autoturismul condus de inculpat s-a întâlnit cu un tir însă acesta circula regulamentar din sens opus iar întâlnirea a avut loc cu mult înainte de producerea accidentului.
Că susţinerea inculpatului referitoare la tirul ce a fost cauza accidentului este eronată, rezultă şi din declaraţia martorului D.A. care a precizat în şedinţa publică din 18.02.2014 că tatăl inculpatului la o săptămână după accident i-a spus că o să-l pună martor, să spună că a văzut cum a trecut tirul, contrar celor văzute de martor, acesta nedând curs solicitărilor tatălui inculpatului.
S-a mai încercat de către inculpat distorsionarea situaţiei de fapt, acesta precizând că şoseaua respectivă era acoperită cu mult praf care, datorită traficului i-a împiedicat vizibilitatea şi aşa a ajuns să intre în respectivul cap de pod, susţinere reţinută de instanţă ca nereală în condiţiile în care nu a fost probată, nefiind susţinută de martorii audiaţi în cauză.
Singurul martor care confirmă declaraţia inculpatului este mama sa, martora N.L. care a declarat că a sosit la faţa locului după producerea accidentului şi a vorbit cu partea vătămată care se afla încă imobilizată în maşină şi care i-ar fi spus că a fost un tir care ar fi fost cauza accidentului iar fiul său nu avea viteză. Or, în condiţiile în care această declaraţie nu se coroborează cu restul declaraţiilor şi dat fiind gradul de rudenie al inculpatului cu martora, instanţa reţine că aceasta este nesinceră, urmând a fi înlăturată, cu atât mai mult cu cât toţi martorii audiaţi declară că poliţia nu dădea voie nimănui să vorbească cu partea vătămată, nici măcar părinţilor săi iar mama inculpatului reuşeşte acest lucru, potrivit declaraţiei sale.
Toţi martorii care au fost prezenţi la locul incidentului imediat după producerea acestuia au declarat că inculpatul nu mai era la locul accidentului acesta fiind găsit pe o stradă din comună, motivul fiind încercarea sa de a telefona la poliţie, potrivit propriei sale declaraţii.
În faza de urmărire penală nu a fost efectuată o expertiză tehnică auto care să stabilească dinamica producerii accidentului, astfel că în faza de judecată s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, probă solicitată de către inculpat, având ca obiective dinamica şi mecanismul producerii accidentului, stabilirea normelor de circulaţie încălcate precum şi dacă exista posibilitatea evitării accidentului.
Iniţial, urmare tragerii la sorţi, a fost efectuată expertiza tehnică auto de expert D.M.A., raportul de expertiză efectuat de acesta fiind depus la dosar filele 346 – 357.
În şedinţa publică din 3 iunie 2014 apărătorul părţii vătămate a solicita efectuarea în cauză a unei alte expertize de către un expert neutru din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice motiv de faptul că expertiza efectuată de expert D.M.A. este lovită de nulitate, întrucât s-a desfăşurat fără ca toate părţile să fie citate(fiind citat doar inculpatul) şi de un expert care are şi calitatea de avocat în cadrul Baroului Tulcea, cele două profesii fiind incompatibile. De precizat este şi împrejurarea că expertul a avut în vedere la efectuarea raportului de expertiză numai varianta propusă de inculpat, luând în calcul un tir ce ar fi venit din sens opus pe direcţia de mers a inculpatului.
În aceeaşi şedinţă, raportat la împrejurarea că expertiza s-a desfăşurat fără ca expertul să încunoştinţeze toate părţile ci doar pe inculpat, contrar prevederilor art. 175 alin.4 cod pr.penală, de un expert care are şi calitatea de avocat, cele două profesii fiind incompatibile, dar şi fără a respecta normele Biroului Central Pentru Expertize Tehnice Judiciare, instanţa a reţinut că este în prezenţa unei nulităţi relative a raportului de expertiză prev. de art. 282 cod pr.penală şi a dispus anularea raportului, admiţând cererea şi dispunând efectuarea în cauză a unei noi expertize de către un expert din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice la care ambele părţi au avut experţi parte.
La dosarul cauzei filele 424 – 425 a fost anexat raportul de expertiză nr. 41/5.02.2015 efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti care a concluzionat că accidentul s-a produs din cauza faptului că inculpatul nu a adaptat viteza de deplasare a autoturismului pe care îl conducea într-o curbă intrând frontal într-un cap de pod, accidentul fiind evitat dacă inculpatul adapta viteza de deplasare cu condiţiile de drum şi menţinea controlul direcţiei de mers.
Inculpatul a criticat acest raport arătând că este foarte succint în ceea ce priveşte motivarea privind mecanismul şi dinamica producerii accidentului, nefiind stabilită viteza de circulaţie la momentul impactului solicitând efectuarea în cauză a unei noi expertize tehnice auto, cerere încuviinţată de instanţă în şedinţa publică din 10 martie 2015.
În aceste condiţii în cauză a fost efectuat raportul de expertiză tehnică auto aflat la filele 463 – 476 de expert P.E., fixat aleatoriu. Şi la această expertiză părţile au avut aceeaşi experţi parte.
Pentru a efectua expertiza tehnică auto expertul a avut nevoie şi de o expertiză tehnică topografică care să stabilească raza de curbură în zona producerii accidentului şi elementele constructive ale drumului existente în teren (pod, racorduri), această expertiză fiind efectuată de expert E.D., raportul aflându-se la filele 446 – 450 dosar.
Şi potrivit raportului de expertiză tehnică auto efectuat de expert P.E., s-a concluzionat ca şi în expertiza efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, faptul că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum( succesiune de curbe presemnalizate), de un conducător auto care consumase alcool având o îmbibaţie de 0,40 gr. %0 recalculată de I.M.L. Mina Minovici Bucureşti şi pe fondul neatenţiei conducătorului auto. S-a stabilit viteza de circulaţie la momentul impactului ca fiind de 109,9 km/h. Expertul concluzionează că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul respecta viteza legală de circulaţie în localitate de 50 km/h.
De menţionat că s-a încercat de către apărătorul inculpatului la momentul dezbaterilor să creeze dubiu cu privire la locul accidentului, precizând că nu rezultă dacă acesta s-a produs în localitate sau în afara localităţii, însă instanţa reţine că nu suntem în prezenţa nici unui dubiu în acest sens în condiţiile în care însăşi inculpatul în declaraţia sa din şedinţa publică din 10 decembrie 2013 precizează „aveam maxim 50 km/h în acel moment dat fiind că eram în localitate”. Şi în expertiza efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti (fila 425) se menţionează că impactul s-a produs „în localitatea Dăeni”, la fel în raportul de expertiză topografică fila 447 unde se menţionează „în localitatea Dăeni, în zona producerii accidentului”, ca de altfel ca şi în raportul de expertiză tehnică auto efectuat de expert P.E., fila 476 dosar.
În privinţa vitezei de deplasare a autoturismului la momentul impactului, deşi inculpatul a criticat-o ca fiind prea mare şi a depus la dosar punctul de vedere al expertului său parte în care acesta concluzionează că viteza era de aproximativ 47 km/h, instanţa va reţine viteza de 109, 9 km/h, în condiţiile în care susţinerea expertului privind reţinerea acestei viteze este confirmată şi de expertul parte al părţii vătămate dar şi de expertiza Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti (acesta din urmă concluzionând că viteza nu era adaptată la condiţiile de drum din localitate). Nici susţinerea inculpatului că acesta nu putea avea o viteză atât de mare întrucât la acea viteză autoturismul ar fi suferit avarii foarte mari ceea ce nu este cazul, nu poate fi primită de instanţă ca fiind pertinentă în condiţiile în care autoturismul a suferit avarii iar airbag-urile s-au declanşat, în condiţiile în care este de notorietate că acestea se declanşează doar la un impact puternic, iar un impact puternic nu putea avea loc decât dacă viteza era mai mare de 50 km/h.
Raportat la cele expuse instanţa reţine că s-a dovedit vinovăţia inculpatului, sub forma culpei în producerea accidentului soldat cu vătămarea corporală a părţii vătămate care a suferit o infirmitate fizică permanentă aşa cum rezultă din raportul medico legal nr.902/28.08.2012 al S.M.L. Tulcea.
Cum inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 184 alin 2 şi 4 cod penal(1969), ale cărui elemente constitutive sunt întrunite de fapta inculpatului, iar de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se pune problema stabilirii şi aplicării legii penale mai favorabile, potrivit art.5 alin.1 cod penal.
Determinarea legii mai favorabile presupune o cerinţă concretă, ceea ce înseamnă luarea în considerare atât a legilor succesive dar şi a influenţei concrete a acestora, a situaţiei infractorului.
În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile după cum acestea se referă la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală şi la condiţiile de sancţionare.
Din acest punct de vedere, având în vedere că în codul penal în vigoare fapta inculpatului este prevăzută şi cu amendă în ceea ce priveşte sancţionarea, instanţa apreciază că legea mai favorabilă este legea nouă.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 5 cod penal raportat la art. 386 cod procedură penală, va schimba încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin.2 şi 4 cod penal (1969), în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art.196 alin.3 cod penal.
La stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului instanţa are în vedere împrejurările comiterii faptei, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, vârsta acestuia, dar şi împrejurarea că scopul preventiv-educativ pe care trebuie să-l atingă sancţiunea penală şi finalitatea acesteia reprezintă o resocializare a inculpatului, astfel că va stabili o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanţa are în vedere şi gradul de pericol social pe care-l reprezintă inculpatul în condiţiile în care după săvârşirea acestei fapte care are o gravitate mare şi un impact emoţional puternic, prietenul său partea vătămată suferind o infirmitate fizică permanentă, care a determinat să aibă permisul de conducere reţinut, la data de 9.10.2012 la nici patru luni de la săvârşirea faptei inculpatul a continuat să conducă, deşi avea permisul de conducere reţinut, fiind condamnat la patru luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pede4psei prev. de art. 82 cod penal(1969) prin sentinţa penală nr. 26/24.04.2013 a Judecătoriei Măcin aflată la filele 429 – 431 dosar.
Raportat la gravitatea faptei precum şi împrejurările comiterii acesteia, instanţa apreciază că se impune aplicarea faţă de inculpat şi a pedepsei complementare constând în interzicerea pe o perioadă de patru ani ce se execută în condiţiile art. 68 cod penal, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. „a” , „b”, „i” şi „k” cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicul precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigenţele CEDO, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabou şi Pîrcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcţie de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotaţie electorală, astfel că instanţa apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Dreptul de a fi ales de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public se impun însă a fi interzise deoarece faţă de gravitatea faptei penale, condamnatul nu şi-ar putea îndeplini funcţiile elective şi nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetăţeni.
În condiţiile în care infracţiunea săvârşită are ca punct de plecare nerespectarea normelor rutiere, instanţa apreciază că se impune a fi interzis dreptul de a conduce orice categorie de vehicul.
În temeiul art. 65 alin.1 cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi interzise ca şi pedeapsă complementară, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. „a” , „b”, „i” şi „k” cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicul precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În baza art. 15 alin.2 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009, în referire la art.85 cod penal(1969) instanţa va anula suspendarea condiţionată a executării dispusă pentru pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 26/24.04.2013 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 8.05.2013.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin.1 şi 39 alin.1 lit. „b” cod penal,va contopi pedeapsa principală stabilită prin prezenta sentinţă şi pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 26/24.04.2013 a Judecătoriei Măcin urmând să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea la care să adauge sporul de o treime din cealaltă pedeapsă principală stabilită, iar în temeiul dispoziţiilor art. 45 cod penal, va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie stabilite prin prezenta sentinţă.
Totodată, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), astfel că va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.
Sub aspectul laturii civile:
În cauză s-au constituit părţi civile:
P.N. – tatăl părţii vătămate , cu:
-daune materiale: 8000 euro reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea şi îngrijirea fiului său care este deplasabil doar în scaun cu rotile, daune majorate cu suma de 3356 lei în şedinţa publică din 26.05.2015;
-daune morale: 50.000 euro.
P.F.Ş. – partea vătămată, cu:
-daune morale: 600.000 euro şi 300 euro/lună pensie de întreţinere;
Spitalul Municipal Mangalia
– cu suma de 19.159 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate;
Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”
– cu suma de 8.882,87 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate;
Întrucât la momentul producerii accidentului autoturismul condus de către inculpat nu era asigurat în baza răspunderii civile obligatorii, în cauză a fost introdus în calitate de parte responsabilă civilmente conform articolului 251 din Legea nr. 32/2000, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.
Potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se constituie, printre altele, în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare;
Pe latura civilă au fost administrate probele cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiată martora P.S.C.
În privinţa pretenţiilor civile solicitate de cele două spitale instanţa reţine că sunt aplicabile prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit cărora „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată. Furnizorii de servicii care acordă asistenţa medicală prevăzută la alin. l realizează o evidenţă distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală această evidenţă, în vederea decontării, precum şi cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.
Prin interpretarea textului de lege indicat rezultă că se decontează de către Casa de Asigurări de Sănătate numai cheltuielile de spitalizare cauzate de îmbolnăvire, afecţiune cronică ori acută nu şi cele efectuate pentru victima unui accident ori agresiune, acţiuni care presupun culpa unei persoane care a cauzat agresiunea şi care a determinat efectuarea cheltuielilor de spitalizare.
De asemenea, instanţa reţine că s-au dovedit în totalitate cheltuielile materiale efectuate de partea civilă P.N. cu îngrijirea fiului său în sumă de 8.000 euro, dovediţi cu martora audiată şi suma de 3.356 lei dovedită cu înscrisurile depuse la dosar(facturi şi bonuri fiscale).
Solicitarea de daune morale de către partea civilă P.N. este nejustificată în condiţiile în care instanţa apreciază că acestea se cuvin doar victimei directe, în speţă partea vătămată.
Cu privire la daunele morale solicitate de către partea vătămată P.F.Ş. se cuvin a fi făcute următoarele precizări:
Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 19 alin.5 cod pr.penală şi art. 1357 noul cod civil care foloseşte termenul general de „prejudiciu” fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci şi a celor cu caracter penal.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.
În prezenta speţă este vorba de repararea unui prejudiciu invocat de victima directă prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care s-a dispus şi prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal.
Despăgubirile solicitate în prezentul dosar cu titlu de daune morale, au scopul de a alina suferinţa pricinuită victimei de faptul că la vârsta de 33 ani viaţa lui a devenit un calvar, acesta fiind din acel moment o m persoană care numai poate merge, fiind dependent zi şi noapte de cineva care să-l îngrijească, căruia i-au fost frânte visurile de a-şi întemeia o familie şi de a avea copii(aspecte ce rezultă şi din rapoartele psihologice extrajudiciare depuse la dosar).
În prezenta speţă, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că partea civilă a suferit o traumă psihică de excepţie, determinată de fapta săvârşită de inculpat astfel că daunele morale, în principiu sunt justificate. Raportat însă la criteriile impuse de practica judiciară care stau la baza acordării acestora, instanţa reţine că sumele solicitate de 600.000 euro sunt exagerate. Astfel, un cuantum de 180.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii pentru partea civilă P.F.Ş. sunt considerate de instanţă întemeiate şi vor reprezenta o compensare a prejudiciului afectiv cauzat acesteia.
Prin stabilirea daunelor morale la sumele menţionate, instanţa apreciază că soluţia va fi conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene(P.Tercier, Op.cit.p.268.)
În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului şi prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă, instanţa apreciază că admiterea daunelor morale în cuantumul menţionat este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern (art.19, 25 cod proc. pen. raportat la art.1357 cod civil) cât şi exigenţelor art.3. din Protocolul nr. 7. la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În consecinţă, raportat la cele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 19 şi art. 397 cod procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 1357 cod civil şi la prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, va admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile P.F.Ş. şi P.N. şi în totalitate acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Municipal Mangalia şi Spitalul Clinic de Urgenţă ,,Bagdasar-Arseni” Bucureşti, astfel că va obliga partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să achite acestora:
– 180.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu titlul de daune morale, părţii civile P.F.Ş. ;
– 180.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu titlul de daune morale, părţii civile P.F.Ş. ;
– 8.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii şi suma de 3356 lei, reprezentând daune materiale, părţii civile P.N.;
– 8.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii şi suma de 3356 lei, reprezentând daune materiale, părţii civile P.N.;
-19.159 lei părţii civile Spitalul Municipal Mangalia, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate P.F.Ş.;
-19.159 lei părţii civile Spitalul Municipal Mangalia, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate P.F.Ş.;
– 8.882,87 lei părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă ,,Bagdasar-Arseni” Bucureşti, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate P.F.Ş.
Cu privire la suma de 300 euro/lună solicitată de către partea civilă P.F.Ş cu titlu de prestaţie periodică, instanţa reţine că în principiu prestaţia periodică se justifică întrucât acesta a devenit incapabil de muncă în urma accidentului produs de inculpat.
Cum însă partea vătămată nu era încadrată în muncă la momentul accidentului instanţa va avea în vedere la stabilirea prestaţiei periodice salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată care, conform H.G. nr. 1091/2004 este începând cu 1 ianuarie 2015 de 975 lei lunar brut şi de 724 lei lunar net, urmând a fi avut în calcul acest salariu net. În condiţiile în care prin Decizia nr. 12502/2012 (fila 302 dosar) emisă de Casa Locală de Pensii Tulcea, P.F.Ş. primeşte o pensie de asigurări sociale în cuantum de 476 lei, prestaţia periodică va fi stabilită la suma de 248 lei(724 lei – 476 lei = 248 lei) sumă la care va fi obligat inculpatul, cu începere de la dat5a accidentului, 13.06.2012 şi până la încetare a stării de incapacitate de muncă.
Va respinge restul pretenţiilor solicitate de părţile civile P.F.Ş. şi P.N.
În privinţa cheltuielilor judiciare făcute de părţile civile instanţa reţine că au fost dovedite, ele fiind în sumă de 13.938 lei reprezentând: onorariul avocatului ales, onorariu expert desemnat, onorariu expert parte, contravaloare raport medico legal şi cheltuieli deplasare la sediul instanţei conform chitanţelor depuse la dosar.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 276 cod procedură penală, raportat la prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, va obliga partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să le plătească părţilor civile P.F.Ş. şi P.N., cheltuieli de judecată, după cum urmează:
– 9938 lei, părţii civile P.F.Ş.;
– 4000 lei, părţii civile P.N.
În temeiul dispoziţiilor art.272 cod procedură penală, va obliga pe inculpat să achite în contul Biroului Local de Expertiză Judiciară Tehnică şi Contabilă Tulcea, suma de 500 lei, pentru expertul P.E. şi suma de 1130 lei pentru expertul E.D., reprezentând diferenţă onorariu şi respectiv, onorariu expert, sume care nu au fost achitate de inculpat în timpul procesului deşi instanţa i-a pus în vedere achitarea acestora.
În temeiul dispoziţiilor art. 398 cod procedură penală în referire la art. 274 alin.1 cod procedură penală, va obliga pe inculpat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E :
În temeiul dispoziţiilor art. 5 cod penal raportat la art. 386 cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin.2 şi 4 cod penal (1969), în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art.196 alin.3 cod penal.
În baza art.196 alin.3 cod penal cu aplicarea art.5 cod penal condamnă pe inculpatul N.T.A. – la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art.45 cod penal raporta la art. 66 alin.1cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 4 ani ce se execută în condiţiile art. 68 cod penal, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. „a” , „b”, „i” şi „k” cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicul precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În temeiul art. 65 alin.1 cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi interzise ca şi pedeapsă complementară, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. „a” , „b”, „i” şi „k” cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicul precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În baza art. 15 alin.2 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009, în referire la art.85 cod penal(1969) anulează suspendarea condiţionată a executării dispusă pentru pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 26/24.04.2013 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 8.05.2013.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin.1 şi 39 alin.1 lit. „b” cod penal, contopeşte pedeapsa principală stabilită prin prezenta sentinţă şi pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 26/24.04.2013 a Judecătoriei Măcin şi aplică inculpatului N.T.A., pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul de 40 zile ( o treime din cealaltă pedeapsă principală stabilită), în total 3(trei) ani şi 40zile închisoare pedeapsă rezultantă, iar în temeiul dispoziţiilor art. 45 cod penal, aplică alături de pedeapsa principală rezultantă , pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie stabilite prin prezenta sentinţă.
În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul dispoziţiilor art. 19 şi art. 397 cod procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 1357 cod civil şi la prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile P.F.Ş şi P.N. şi în totalitate acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Municipal Mangalia şi Spitalul Clinic de Urgenţă ,,Bagdasar-Arseni” Bucureşti, astfel că obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să achite acestora:
– 8.882,87 lei părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă ,,Bagdasar-Arseni” Bucureşti, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate P.F.Ş.,
Obligă inculpatul să-i plătească părţii civile P.F.Ş., suma de 248 lei lunar, prestaţie periodică, cu începere de la data de 13.06.2012 şi până la încetarea stării de incapacitate de muncă.
Respinge restul pretenţiilor solicitate de părţile civile P.F.Ş. şi P.N.
În temeiul dispoziţiilor art. 276 cod procedură penală, raportat la prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să le plătească părţilor civile P.F.Ş. şi P.N., cheltuieli de judecată, după cum urmează:
– 9938 lei, părţii civile P.F.Ş;
– 4000 lei, părţii civile P.N..
În temeiul dispoziţiilor art.272 cod procedură penală, obligă inculpatul să achite în contul Biroului Local de Expertiză Judiciară Tehnică şi Contabilă Tulcea, suma de 500 lei, pentru expertul P.E. şi suma de 1130 lei pentru expertul E.D., reprezentând diferenţă onorariu şi respectiv, onorariu expert.
În temeiul dispoziţiilor art. 398 cod procedură penală în referire la art. 274 alin.1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3000 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată astăzi, 23 iunie 2015, în şedinţă publică
PREŞEDINTE, GREFIER,
GMF MI
Red./tehnored. jud.GMF
Ex.2/17.07.2015.
