APEL. CAUZE CU MINORI ŞI FAMILIE
DIVORŢ CU MINORI.
(Tribunalul Călăraşi, Decizia Civilă nr. 50/13 Aprilie 2011)
Prin cererea introdusă la Judecătoria Călăraşi la data de 2.11.2010 şi înregistrată sub nr.-/202, reclamanta RD a chemat în judecată pe pârâtul RC solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi din vina exclusivă a pârâtului, să i se încuviinţeze revenirea la numele avut anterior căsătoriei, să-i fie încredinţată minora spre creştere şi educare, urmând ca pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea ei, în funcţie de veniturile pe care acesta le realizează, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, în situaţia în care nu-i va fi admisă cererea de încredinţare a minorei, solicită a i se încuviinţa să păstreze legăturile personale cu aceasta.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de -, iar din relaţiile de familie a rezultat minora –
A mai arătat că au avut neînţelegeri datorate comportamentului pârâtului, care sub influenţa băuturilor alcoolice, provoca certuri şi scandaluri fără motiv, devenea violent, atât verbal, cât şi fizic, lovind-o în repetate rânduri. A mai adăugat că pârâtul era o fire foarte cheltuitoare, cheltuind mai mult decât câştiga, acumulând în acest sens şi datorii la diverse societăţi, în mare parte pentru achiziţionarea băuturilor alcoolice .
A mai precizat că are condiţii foarte bune pentru creşterea minorei, ajutată fiind şi de părinţii săi, motiv pentru care solicită a-i fi încredinţată, având o puternică relaţie afectivă cu ea. Ea a mai adăugat că, din luna august 2010, când a fost dată afară din domiciliu comun, pârâtul i-a interzis să vadă copilul.
În subsidiar, a solicitat a i se încuviinţa să păstreze legăturile personale cu minora şi să o ia în domiciliul său, în prima şi a treia săptămână din lună, începând de vineri orele 16.00, până duminică orele 20.00, o săptămână în vacanţa de iarnă, o lună în vacanţa de vară a acesteia, în prima zi de Crăciun şi a doua zi de Paşte.
În dovedirea cererii sale reclamanta a înţeles să se folosească de proba cu 2 martori, referatul de anchetă socială şi înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele: certificatul de căsătorie din care reiese că părţile s-au căsătorit la data de -, adeverinţa de salariu, copie certificat de naştere, act de vânzare cumpărare pentru o garsonieră.
În drept a invocat prev. art. 37 al.2, art.38 al.1 Cod fam.
Cererea a fost legal timbrată.
În termen legal, pârâtul a depus întâmpinare – cerere reconvenţională şi a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, în contradictoriu cu reclamanta, să se dispună desfacerea căsătoriei reţinând culpa exclusivă a reclamantei, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, încredinţarea către el, spre creştere şi educare a minorei, corelativ cu obligarea reclamantei de a-i plăti o pensie de întreţinere, dar şi de a-i restitui alocaţia încasată din septembrie 2010 până în prezent, în valoare de 42 lei lunar, urmând a fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenţionale a arătat că din relaţia de căsătorie cu reclamanta a rezultat minora -. A mai arătat că cele menţionate de reclamantă nu corespund realităţii, ea fiind cea care a avut un comportament necorespunzător, cu calitatea de mamă şi de soţie, fiind agresivă verbal şi neavând grijă de copil. A mai precizat că fetiţa a fost îngrijită de mama lui, cu care a şi dormit, încă de la vârsta de 3 luni şi că niciodată nu a văzut-o pe reclamantă să o mângâie, ba din contră ţipa la ea şi o lovea. A mai învederat că nici de treburile gospodăreşti reclamanta nu se ocupa corespunzător, făcând ceva în casă, doar atunci când era îndemnată, de el sau de mama lui şi că, a părăsit de bună voie domiciliul comun, motivându-i că merge la doctor, fără a face vreun gest să ia fetiţa cu ea. A mai adăugat că reclamanta a venit foarte rar să vadă copilul, nu a contribuit cu nimic la întreţinerea ei, oprindu-i chiar şi alocaţia.
A solicitat desfacerea căsătoriei din culpa reclamantei şi să i se încredinţeze lui spre creştere şi educare minora, fiind de acord ca reclamanta să păstreze legăturile personale cu aceasta, însă numai în domiciliul său, întrucât nu are instinctul matern dezvoltat încă.
În dovedirea cererii sale a solicitat admiterea probei cu martori, referatul de anchetă socială şi înscrisuri depunând în acest sens la dosarul cauzei o adeverinţă de salariu, precum şi copia certificatului de naştere al minorei.
În drept a invocat prevederile art.38, art.42, art.94 Cod fam, art. 115-120 C.p.c.
Cererea a fost legal timbrată.
Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei a reieşit faptul că părţile sunt despărţite în fapt de cca 5 luni, iar minora de la acea dată locuieşte împreună cu tatăl său şi cu bunica paternă. A mai rezultat că reclamanta este angajată la SC C SA realizând un venit net lunar de 650 lei, plus tichete de masă şi locuieşte în garsoniera proprietatea sa.
Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului a reieşit faptul că acesta locuieşte în imobilul părinţilor săi, compus din 8 camere, mobilate şi bine întreţinute, că realizează venituri de aproximativ 1400 lei lunar şi că minora este foarte bine îngrijită, acesta ocupându-se permanent de ea, iar când este plecat la muncă, de ea se ocupă bunica paternă.
Martorul CN, audiat la cererea reclamantei, a precizat că între părţi au apărut neînţelegeri datorate atitudinii pârâtului, care era o fire cheltuitoare, acesta cheltuind banii pe alcool şi jucând biliard, deşi aveau datorii foarte mari. A mai precizat că la aceste tensiuni s-a adăugat şi faptul că părţile locuiau cu mama pârâtului, care încerca să se impună în faţa lor, pârâtul cedând în defavoarea soţiei sale. A mai arătat că reclamanta era cea care se ocupa de gospodărie ,nefiind ajutată nici de pârât şi nici de mama acestuia. A mai adăugat că reclamanta a fost cea care s-a ocupat de minoră în perioada în care a fost acasă, însă când a plecat la serviciu, ea a rămas în grija bunicii paterne, de care s-a ataşat. A mai adăugat că reclamanta are condiţii să crească minora având venituri şi o locuinţă proprietate personală şi că deşi aceasta a încercat să-şi vadă copilul, nu a fost lăsată decât o singură dată . Martorul a mai adăugat că pârâtul nu este un tată bun întrucât ,când vine de la serviciu nu stă acasă, ci vine doar când copilul doarme. A mai arătat că reclamanta nu a contribuit la întreţinerea copilului şi nici nu i-a dat alocaţia, de teamă ca ea să nu fie cheltuită de pârât.
Martorul CE, audiat tot la cererea reclamantei, a arătat că ştie de la fiica sa, că atât pârâtul, cât şi mama acestuia îi reproşau în mod constant că nu se ocupă de treburile gospodăriei şi că atunci când le face, nu le face cum trebuie. A mai adăugat că în prezenţa sa o dată i-a adresat cuvinte urâte, iar reclamanta i s-a plâns că era jignită şi chiar lovită, însă personal nu a văzut. A mai arătat că reclamanta era nemulţumită de faptul că pârâtul era o fire cheltuitoare şi că folosea chiar şi bani daţi de ei, în calitate de părinţi, în interes personal. A mai precizat că reclamanta i-a solicitat pârâtului să-i dea minora, însă pârâtul a refuzat, menţionând totodată că aceasta are condiţii pentru a-i asigura un trai decent.
Martora VV, audiată la cererea pârâtului, a arătat că părţile au avut neînţelegeri din cauza neajunsurilor financiare şi că reclamanta nu era o mamă grijulie, pentru că şi în perioada în care era în concediu pentru creşterea copilului, de fetiţă se ocupa tot bunica paternă, cu care de altfel şi dormea. A mai adăugat că reclamanta avea cu minora o relaţie artificială, în sensul că aceasta se ocupa de copil doar „împinsă de la spate”, iar în ziua în care a plecat de acasă ar fi putut să-şi ia şi fetiţa cu ea, pentru că bunica paternă nu era în domiciliu. Totodată a mai precizat că de cca 7 luni de zile de când a părăsit domiciliul comun a vizitat minora de 3 ori, prima dată la insistenţele sale, însă nu a contribuit la întreţinerea ei, limitându-se la a-i aduce jucării şi dulciuri. A mai menţionat că relaţia dintre tată şi fiica este bună şi că se poate ocupa şi pe viitor de ea, ajutat fiind şi de familia lui, comparativ cu reclamanta care nu se poate ocupa de minoră întrucât are serviciu şi locuieşte într-o garsonieră, fără căldură şi apă caldă. A mai arătat că reclamanta nu avea suficientă răbdare cu minora, se răstea la ea şi o smucea atunci când nu o asculta şi că textual aceasta i-a spus la telefon, când a sunat-o, că nu şi-a dorit acest copil şi că să-l crească ei.
Martora RG, audiată la cererea pârâtului, a arătat că la început părţile s-au înţeles relativ bine, însă de la naşterea minorei, au început să aibă neînţelegeri financiare. A mai precizat că de minoră ea a fost cea care s-a ocupat, chiar şi atunci când era bolnavă, dormind cu ea încă de la o vârstă fragedă. A mai arătat că reclamanta deşi a plecat din domiciliul comun, din luna august, nu s-a interesat de minoră decât de sărbătoarea Sf. Andrei şi nu şi-a exprimat dorinţa de a o lua cu ea. A mai adăugat că pârâtul este un tată bun, are o relaţie bună cu ea şi că se poate ocupa şi pe viitor de minoră, ajutat fiind şi de părinţi. A mai adăugat că reclamanta locuieşte într-o garsonieră care nu este întreţinută corespunzător şi singura sursă de încălzire este de la aragaz .
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr. -/2011, Judecătoria Călăraşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta RD împotriva pârâtului RC.
A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant RC împotriva reclamantei-pârâte RD.
A desfăcut căsătoria încheiată între părţi la data de – la Primăria Mun. Călăraşi şi înregistrată în Registrul stării civile la nr. -, din culpa ambilor soţi.
După rămânerea definitivă a sentinţei, reclamanta va reveni la numele avut anterior căsătoriei.
A încredinţat pârâtului spre creştere şi educare pe minora – şi a obligat reclamanta către pârât la plata sumei de 150 lei, cu titlu de pensie de întreţinere, calculată de la data introducerii acţiunii (23.11.2010) şi până la majoratul acesteia.
A obligat reclamanta să restituie pârâtului suma de 210 lei, reprezentând c/val. alocaţiei minorei, aferentă lunilor septembrie 2010 – ianuarie 2011.
A încuviinţat reclamantei să păstreze legăturile personale cu minora – şi s-o ia în domiciliul său după următorul program: în prima şi a treia săptămână din lună, începând de vineri orele 16.00, până duminică orele 20.00, o săptămână în vacanţa de iarnă şi o lună în vacanţa de vară a acesteia, în prima zi de Crăciun şi a doua zi de Paşte, în anii pari şi în a doua zi de Crăciun şi în prima zi de Paşte, în anii impari.
A compensat cheltuielile de judecată ale părţilor şi a obligat reclamanta către pârât la plata sumei de 400 lei cu acest titlu.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel reclamantă RD solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei, şi să i se încredinţeze minora, criticând sentinţa pe temeinicie în sensul că instanţa a apreciat în mod greşit probele de la dosar.
Astfel că în mod greşit instanţa a reţinut că nu are condiţii materiale pentru creşterea şi îngrijirea minorei, nu a avut în vedere interesul minorei, faptul că din probe rezultă că intimatul pârât RC era violent, lipsea din domiciliu şi consuma băuturi alcoolice, şi programul de lucru al acestuia; faptul că nu a vizitat-o pe minoră de frica soţului pârât. Instanţa de asemenea în mod greşit, la luarea măsurii încredinţării a avut în vedere relaţiile dintre minoră şi bunica paternă, deoarece trebuia să aibă în vedere relaţiile dintre minoră şi părinţi, faptul că este ataşată de minoră şi aceasta de mama sa; şi că nu a luat legătura cu minora din cauza pârâtului.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului cu plata cheltuielilor de judecată, apreciind sentinţa temeinică în raport de probele administrate.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
În raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele de apel invocate şi în limita acestora conform art.295 C. proc. civ., tribunalul urmează în baza art.296 a respinge apelul ca nefondat pe următoarele considerente:
Instanţa de fond la luarea măsurii de încredinţare a minorului către tatăl său a avut în vedere, în raport de probele administrate, atât afecţiunea reciprocă a părinţilor faţă de minoră cât şi a acesteia faţă de părinţi, atitudinea părinţilor şi preocuparea acestora pentru creşterea şi educarea minorei, condiţiile materiale oferite de fiecare pentru dezvoltarea firească şi normală a copilului şi nu în ultimul rând, climatul şi ambianţa în care a crescut şi s-a dezvoltat minora.
Indiferent de problemele care survin între părinţi, copilul mai ales cel aflat la o vârstă fragedă, ca în cazul în speţă, trebuie să fie protejat de consecinţele fizice şi psihice asupra dezvoltării sale, care nu trebuie afectată de atmosfera şi climatul familial tensionat rezultat al acestor neînţelegeri.
Desigur în cazul de faţă având în vedere că minora a crescut în cadrul familiei pârâtului, s-a obişnuit cu acesta, coroborat cu faptul că pârâtul oferă condiţii materiale ( casă mai spaţioasă, este sprijinit de mama sa, are un loc de muncă) mai bune decât ale reclamantei precum şi ataşamentul copilului faţă de acest ambient, de părinţi şi bunica sa, este în interesul minorei să fie încredinţată tatălui său.
La luarea acestei măsuri instanţa trebuie să aibă în vedere întreg ansamblul de condiţii pe care cei doi părinţi le oferă separat pentru copilul lor.
În raport de aceste considerente, apreciem că cel puţin la acest moment, în interesul minorei măsura luată de instanţă cu privire la încredinţarea minorei este întemeiată, neavând relevanţă, relaţiile dintre cei doi soţi, sau de câte ori a vizitat-o apelanta pe minoră, sau din ce cauză nu a vizitat-o, aspect care ţine nu de încredinţare ci de realizarea legăturilor normale şi legale dintre copil şi părinte.
Rezultă din probe că apelanta locuieşte singură într-o garsonieră fără sursă de căldură şi apă, în comparaţie cu pârâtul intimat, care este ajutat de mama sa când este la serviciu şi are casă mai spaţioasă şi fără problemele arătate la garsoniera apelantei.
Chiar dacă martorii în cauză audiaţi pentru fiecare parte, în general, au învederat aspecte care o favorizează pe partea pentru care cu depus mărturie şi o incriminează pe cealaltă parte, din ansamblul declaraţiilor, reţinând că ambii părinţi sunt ataşaţi de copilul lor, aşa cum înţelege fiecare să-şi manifeste acest ataşament, rezultă că măsura încredinţării a fost dispusă cu respectarea principiului esenţial şi anume cel al interesului minorului.
Pentru aceste motive urmează a respinge apelul formulat de reclamantă.
Respingându-i-se apelul, în baza art.274 C. proc. civ. reclamanta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârât.
1
