Cerere de suspendare a executării formulată în recurs. Cuantumul cauţiunii. Motive de suspendare.


Cerere de suspendare a executării formulată în recurs. Cuantumul cauţiunii. Motive de suspendare.

Constată că prin recursul formulat de recurenta S. I. G. s-a solicitat în temeiul art. 300 alin. 3 Cod procedură civilă, suspendarea executării deciziei civile nr. 7/2006 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

În dezvoltarea motivelor pentru care se solicită suspendarea recurenta a arătat că este în interesul exclusiv al minorei ca aceasta să rămână la mamă până la soluţionarea căii de atac, având în vedere faptul că de la despărţirea în fapt a soţilor, când minora avea 9 luni, aceasta şi-a văzut doar sporadic tatăl, fiind crescută de mamă cu ajutorul părinţilor săi, iar o eventuală plecare a sa de lângă mamă nu ar fi în interesul său. De asemenea se susţine că minora ar avea sentimente de respingere faţă de tatăl său. Se invocă dispoziţiile art. 6 lit. i din Legea nr. 272/2004 privitoare la asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea copilului.

În dovedirea motivelor de suspendare la dosar s-au depus înscrisuri atât de către recurentă cât şi de intimat.

Intimatul a solicitat respingerea cererii de suspendare pe de o parte motivat de faptul că nu s-a depus cauţiunea în cuantum de 5 milioane de lei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă aplicabile în cauză, iar pe de altă parte pentru că nici una dintre susţinerile recurentei nu este probată, iar instanţa de apel a pronunţat o hotărâre temeinică privind încredinţarea minorei, hotărâre care a avut la bază un amplu probatoriu administrat şi interpretat legal de aceasta.

Examinând cererea de suspendare prin prisma motivelor invocate şi a probelor de la dosar instanţa constată că aceasta este admisibilă.

În ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii la care a fost obligată recurenta, instanţa constată că în această fază procesuală ne aflăm sub incidenţa art. 300 alin. 3 Cod procedură civilă coroborat cu prevederile art. 403 alin. 3 Cod procedură civilă, temeiuri legale care lasă la latitudinea instanţei stabilirea cuantumului cauţiunii şi care se întregesc cu dispoziţiile art. 7231 alin. 2 C.od procedură civilă. Cuantumul fix şi obligatoriu de 5 milioane de lei la care face referire intimatul, şi care în opinia sa nefiind achitat ar duce la respingerea cererii, este stabilit de legiuitor numai în cazurile în care ne aflăm în faţa unei suspendări provizorii a executării hotărârii pe cale ordonanţei preşedinţiale întemeiate pe art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă. Aşa fiind această apărare a intimatului urmează a fi respinsă.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare instanţa constată că prin decizia civilă nr. 7/2006 Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a dispus încredinţarea minorei S.E. la tată, schimbând în parte sentinţa civilă nr. 5544/2005 a Judecătoriei Braşov prin care copilul fusese încredinţat la mamă.

Această decizie a instanţei de apel este supusă căii de reformare a recursului.

Ţinând cont că din actele aflate la dosar până în această fază procesuală rezultă că minora a locuit timp de 4 ani numai cu bunicii materni şi cu mama sa, că aceasta are în prezent vârsta de 4 ani şi 6 luni şi că ne aflăm în faţa unui recurs axat tocmai pe încredinţarea copilului, instanţa consideră că este în interesul superior al acesteia să dispună suspendarea executării deciziei din apel până la soluţionarea recursului având în vedere că nu este oportună o schimbare a mediului de viaţă, cu care minora este în prezent obişnuită, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Asupra respectării şi aplicării prevederilor art. 6 lit. i din Legea nr. 272/2004 instanţa nu se poate pronunţa în această fază procesuală ele urmând a face obiectul discuţiilor pe fondul cauzei, atunci când se va cerceta legalitatea hotărârii recurate şi aplicabilitatea acestei prevederi legale.

Pentru toate considerentele de mai sus curtea va admite cererea şi va dispune suspendarea deciziei civile nr. 7/2006 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

Dosar nr.137/C/MF/R/2006 -Încheiere suspendare executare decizie