Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani sub nr. 4441/866/19.08.2011 reclamantul T.S. a chemat în judecată pe pârâta B.M.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să-i fie încredinţat minorului T.D., născut la data de 27 iunie 2003, şi obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreţinere în beneficiul acestuia.
În motivarea, în fapt, a cererii reclamantul arată că din relaţia de prietenie cu pârâta, a rezultat minorul T.D., născut la data de 27 iunie 2003. Iniţial nu a recunoscut paternitatea acestui copil deoarece avea dubii cu privire la aceasta. Imediat după naşterea copilului pârâta a promovat in justiţie o acţiune prin care a solicitat să se constate că el este tatăl copilului, să se încuviinţeze ca acesta sa poarte numele tatălui, încredinţarea către reclamanta a minorului si obligarea sa la plata pensiei de întreţinere, prin sentinţa civila nr. 318 din 17.02.2004, Judecătoria Paşcani fiind admisă acţiunea paratei cu privire la toate capetele de cerere. Imediat după aceasta pârâta a plecat la muncă în străinătate, lăsându-1 pe copil în grija părinţilor ei B.A. şi B.V.. In toata aceasta perioada el a fost plecat în străinătate la muncă şi a reuşit sa-şi facă un rost în viaţă. Intre timp s-a căsătorit şi are si un copil. A încercat să ia legătura cu copilul dar bunicii materni nu i-au permis, mai mult, pentru aceasta i-au pretins diferite sume de bani.
Mai arată reclamantul că a aflat de la oamenii din sat că mama copilului a întrerupt orice legătura cu familia şi că nu se mai ştie nimic de ea. În aceste condiţii, împreună cu soţia lui T.M. a hotărât că este mai bine atât pentru copil cât si pentru ei să solicite instanţei de judecată încredinţarea acestuia spre creştere si educare. Bunicii materni l-au influenţat negativ pe copil în ceea ce îl priveşte dar este pregătit sa-1 ajute să-şi schimbe părerea. Fetita rezultata din căsătoria cu T.M. ştie deja ca are un frăţior si abia aşteaptă sa-1 cunoască. In iunie 2011 a venit în ţară şi a stat la Oţeleni, la părinţii lui, încercând de ziua copilului, 27 iunie, să-l vadă şi să-1 felicite de ziua lui, dar bunicii l-au ascuns de el. În toata perioada cât a stat în ţară, până la 01.08.2011 nu a reuşit sa ia legătura cu copilul deoarece bunicii nu i-au permis, au fost foarte recalcitranţi şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, transmiţându-i că dacă vrea să ia copilul să le plătească suma de 5000 lei. Este în interesul copilului să locuiască împreună cu el si cu familia lui decât împreună cu nişte bunici consumatori de băuturi alcoolice. Soţia lui, T.M. a declarat în faţa notarului că este de acord cu încredinţarea spre creştere şi educare a minorului către el, aceasta fiind de fapt şi cea care l-a susţinut în luarea deciziei de a promova aceasta acţiune. El locuieşte împreună cu soţia şi cu fetiţa în Spania şi veniturile lor sunt îndestulătoare pentru a-i asigura şi copilului T.D. condiţii de creştere si educare corespunzătoare. Mai mult este proprietarul unui apartament cu două camere situat în mun. Timişoara, str. V., nr. …, bl. …, sc. …, ap. …, jud. Timiş.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 42, art. 65, art. 107, art. 86 si art. 94 Cod familiei.
La cerere au fost ataşate înscrisuri (declaraţie autentificată, contract de vânzare-cumpărare, sentinţa civilă nr. 2086/09 noiembrie 2007 dată de Tribunalul Iaşi, sentinţa civilă nr. 918/17 februarie 2004 dată de Judecătoria Paşcani).
Bunicii materni ai minorului, B.A. şi B.V., au formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu, prin care au solicitat respingerea acţiunii promovate de reclamant, ca fiind nefondată.
În motivarea cererii în interes propriu intervenienţii arată că din relaţiile pârâtei cu reclamantul la data de 27.03.2003 s-a născut minorul T.D., după naşterea minorului reclamantul refuzând să recunoască paternitatea şi să contribuie la întreţinerea acestuia. Mama-pârâtă a locuit împreună cu minorul, la domiciliul intervenienţilor până când minorul a împlinit vârsta de 6 luni. Ulterior, pârâta a plecat la muncă în Italia şi nu a mai venit deloc în ţară, de la vârsta de 6 luni minorul rămânând în îngrijirea exclusivă a lor şi niciunul din părinţii lui nu a contribuit la întreţinerea acestuia. Prin sentinţa civilă nr. 318 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Paşcani reclamantul a fost stabilit ca tată al minorului şi a fost obligat la plata pensiei de întreţinerea în sumă de 110 lei începând cu data de 11.08.2003 şi până la majorat.
Mai arată intervenienţii că reclamantul nu a respectat obligaţia de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească şi a achitat pensia de întreţinere numai pentru o singură lună ca urmare a ordonanţei de poprire emisă din oficiu de instanţa de executare. Niciodată reclamantul nu a vizitat minorul, nu s-a interesat de situaţia lui, deşi a venit în localitatea Oţeleni la părinţii săi, ocazie cu care, ei intervenienţii au încercat să discute şi să-l determine să-l cunoască pe fiul lui, dar acesta a refuzat. Motivat de faptul că niciunul din părinţii minorului nu s-a interesat de situaţia lui, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului laşi, a sesizat Tribunalul Iaşi şi a solicitat plasamentul minorului la bunicii materni, respectiv la intervenienţi, Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 2086 din 09.11.2007, admiţând cererea şi a dispus plasamentul minorului la intervenienţi. Deoarece reclamantul nu şi-a respectat obligaţia de întreţinere faţă de minor, ei intervenienţii, au formulat plângere penală pentru abandon de familie, până în prezent acest dosar nefiind soluţionat. Scopul acţiunii formulată de reclamant nu este interesul superior al minorului aşa cum prevăd dispoziţiile Legii 272/2004, scopul real fiind exonerarea de plata pensiei de întreţinere.
Se mai specifică de către intervenienţi că ei au crescut minorul de la vârsta de 6 luni şi am făcut eforturi de a-i asigura bune condiţii materiale, fiind nevoiţi să muncească cu ziua să-i ofere cele necesare şi să-i asigure o dezvoltare fizică şi psihică normală, corespunzătoare vârstei iui. Pe reclamant nu l-a interesat nici măcar faptul că în toamna anului 2010 minorul a început şcoala, iar cheltuielile în acest scop au fost substanţiale. Reclamantul nu a încercat niciodată să ia legătura cu minorul, nu i-a oferit niciodată nimic, nici bani, nici alte bunuri. În prezent, minorul are vârsta de 8 ani, a fost crescut de intervenienţi de vârsta de 6 luni, iar intervenienţii i-au oferit în permanenţă sentimente de dragoste şi duioşie de care părinţii lui l-au privat. În acest interval de timp de 8 ani, între minor şi intervenienţi s-au stabilit unde sentimente reciproce de afecţiune. La domiciliul intervenienţilor minorul se simte în siguranţă, este îngrijit, este şi s-a format în acest mediu. Intervenienţii se preocupă de starea de sănătate a minorului, de situaţia la învăţătură şi cu toate greutăţile materiale i-au asigurat zi de zi, din surse proprii, cele necesare. Interesul superior al minorului, este aceia de a rămâne la intervenienţi
În dovedirea cererii, reclamantul a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri şi de proba testimonială, fiind audiată la cererea sa martora T.C.
Intervenienţii au înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, de proba cu interogatoriu şi de proba testimonială, fiind audiat la cerea lor martorul U.M..
Pârâta nu a formulat întâmpinare. Legal citată nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi formula probe.
Municipiul Timişoara, Serviciul Autoritate Tutelară, cu adresa nr. SC2012-8324/11.04.2012 şi Consiliul Local Oţeleni, jud. Iaşi, cu adresa nr. 1198/17.04.2012 au înaintat la dosar referatele de anchetă socială întocmite la domiciliul reclamantului şi domiciliul minorului.
S-a efectuat şi o evaluare psihologică a minorului, raportul întocmit fiind depus la dosar.
A fost audiat şi minorul T.D. conform disp. art. 144, ind. 1 c.proc.civ. şi art. 264 noul Cod Civil.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma normelor legale în materie, instanţa constată întemeiată cererea promovată de reclamant, pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie precizat că cererea reclamantului, în raport de dispoziţiile noului Cod Civil este calificată de instanţă ca având ca obiect exercitarea exclusivă de către reclamant a autorităţii părinteşti cu privire la minorul T.D., stabilirea locuinţei acestuia la el şi obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreţinere în beneficiul acestuia.
Din relaţia reclamantului cu pârâta a rezulta minorul T.D., născut la data de 27 iunie 2003, ce nu a fost iniţial recunoscut de pârât ca fiind copilul lui, prin sentinţa civilă nr. 918/17 februarie 2004 dată de Judecătoria Paşcani constatându-se că reclamantul este tatăl minorului, s-a încuviinţat ca minorul să poarte numele de familie al tatălui, reclamantul din prezenta cauză fiind obligat la plata unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 110 lei în beneficiul minorului.
Pârâta este plecată de mai mulţi ani în străinătate, lăsându-l pe minor în grija bunicilor materni, nepăstrând nici un fel de legătură cu minorul, necontribuind în nici un fel la întreţinerea acestuia şi nu se interesează deloc de situaţia lui.
În privinţa condiţiilor de la bunicii materni, intervenienţii din cauza de faţă, instanţa reţine că minorul este îngrijit necorespunzător şi nesupravegheat, bunicii neocupându-se îndeaproape de situaţia lui. S-a întâmplat ca minorul să fie pus la munci agricole şi să se culce seara fără a lua masa şi a doua zi să meargă la şcoală tot fără a lua masa, din cauza neglijenţei intervenienţilor. De precizat că intervenienţii sun cunoscute în localitate ca fiind persoane dificile şi colerice.
În ceea ce priveşte pe reclamant, acesta si-a întemeiat o familie având un copil rezultat din această relaţie, actuala lui soţie manifestându-şi disponibilitatea de a se ocupa de minorul T.D. alături de reclamant. Reclamantul are în proprietate un apartament, conferind garanţii morale şi materiale unei dezvoltări armonioase a minorului.
Faţă de cele expuse, instanţa constată că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu s-au dovedit motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
Potrivit Principiului 3:11 – Exerciţiul comun din Principiile Dreptului European cu Privire la Autoritatea Părintească elaborate de Comisia Europeană privind Legislaţia Familiei, principiu ce este integrat în art. 483 al. 3 din Noul Cod Civil părinţii care au autoritatea părintească ar trebui să aibă în mod egal dreptul şi obligaţia de a o exercita şi de câte ori este posibil, ar trebui să facă acest lucru împreună, iar potrivit Principiul 3:32 – Retragerea autorităţii părinteşti, principiu ce este integrat în art. 508 şi Art. 509 din Noul Cod Civil, ce se referă la decăderea din drepturile părinteşti, autoritatea competentă ar trebui să retragă autoritatea părintească deţinătorului ei, în totalitate sau parţial, atunci când comportamentul său sau neglijarea constituie un risc considerabil la adresa persoanei sau a bunurilor copilului. Totodată de reţine că art. 507 din noul cod civil prevede limitativ situaţiile în care exercitarea autorităţii părinteşti se face de către un singur părinte, respectiv când unul din părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, sau dacă, din orice motiv se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa.
În consecinţă, instanţa urmează a respinge cererea reclamantului privind exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorului T.D., nefiind justificată exercitarea acesteia doar de către reclamant şi în consecinţă autoritatea părintească se va exercita de ambii părinţi potrivit regulii de drept comun.
Potrivit disp. art. 496, al. 1, 2 şi 3 din Noul Cod Civil copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreuna, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. In caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de ancheta psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Potrivit disp. art. 516, al. 1 din Noul Cod Civil obligaţia de întreţinere exista între soţ si soţie, rudele in linie dreapta, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.
Potrivit disp. art. 524 din Noul Cod Civil are drept la întreţinere numai cel care se afla in nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale, iar potrivit disp. art. 525, al. 1 minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar daca ar avea bunuri.
Potrivit disp. art. 529, al. 1 şi 2 din Noul Cod Civil întreţinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.
În raport de cele expuse, instanţa va stabili la reclamant locuinţa minorului T.D., apreciind că această măsură corespunde interesului superior al copilului, principiu ce se regăseşte înscris în disp. art. 263, al. 1 din Noul Cod Civil, apreciind că se impune ca minorul să se bucure de ocrotirea şi dragostea părintească măcar a unui părinte în condiţiile în care mama este plecată în străinătate şi nu păstrează legătura cu acesta, iar intervenienţii se ocupă necorespunzător de minor, dând dovadă de grave carenţe în această privinţă.
De asemenea urmează a dispune obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreţinere în beneficiul minorului T.D., al cărei cuantum va fi individualizat în lumina disp. art. 529 din Noul Cod Civil, în funcţie de venitul minim realizat pe economia naţională, având în vedere, în baza prezumţiei simple, că, fiind aptă de a munci (aptitudine care este izvorul obţinerii mijloacelor materiale), acesta realizează din muncă câştiguri materiale la acest nivel.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu promovată de intervenienţii B.A. şi B.V., instanţa urmează a o respinge, ca o consecinţă a admiterii cererii promovate de reclamant şi, totodată, pentru motivele expuse mai sus.
Văzând şi disp. art. 274 c.proc.civ.
