Prin cererea adresată Judecătoriei Dorohoi, înregistrată sub nr. 937/222 din 19.03.2010, reclamantul CC a chemat în judecată pe pârâta CMF, solicitând desfacerea din vina exclusivă a pârâtei a căsătoriei încheiate la 2.02.2008, revenirea pârâtei la numele anterior căsătoriei şi să i se încredinţeze spre creştere şi educare minora CFE, născută la 17.04.2008, cu obligarea pârâtei la plata pensiei lunare de întreţinere în favoarea acesteia.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că neînţelegerile dintre părţi au apărut din cauza pârâtei, care consumă în mod excesiv băuturi alcoolice. Pe acest fond au ajuns să nu se mai înţeleagă, pârâta a început să întreţină relaţii cu alţi bărbaţi, nu contribuie cu nimic la cheltuielile gospodăriei şi nici la creşterea minorei.
Prezentă în instanţă, pârâta a declarat că este de acord cu desfacerea căsătoriei, însă solicită să-i fie ei încredinţată minora spre creştere şi educare.
După administrarea probelor, Judecătoria Dorohoi prin sentinţa civilă nr. 800/29.04.2010 a admis acţiunea, a declarat desfăcută căsătoria părţilor din vina pârâtei, i-a încredinţat reclamantului spre creştere şi educare minora FG, născută la 17.04.2008, a obligat pârâta la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acesteia de 100 lei lunar, cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la majorat şi a dispus ca după rămânerea irevocabilă a hotărârii pârâta să revină la numele anterior căsătoriei, acela de C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că relaţiile de familie ale părţilor sunt iremediabil vătămate, aspect confirmat de martorii audiaţi în cauză, cât şi de referatul de anchetă socială dispus în cauză, care au relevat că pârâta consumă frecvent băuturi alcoolice, îşi neglijează familia, iar în ultima perioadă are o relaţie de concubinaj.
Minora rezultată din căsătorie locuieşte la reclamant, care îi asigură cele necesare unei dezvoltări armonioase, iar pârâta nu a vizitat-o de la despărţirea părţilor în fapt.
Deoarece în prezent pârâta nu are un loc de muncă stabil, însă este tânără şi aptă de a munci, cuantumul pensiei de întreţinere stabilit în sarcina sa a fost calculat în funcţie de venitul minim pe economia naţională.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, arătând că ambele părţi sunt în culpă pentru destrămarea relaţiilor de căsătorie, deoarece reclamantul este consumator de băuturi alcoolice, provoacă scandaluri, devine chiar violent faţă de ea şi o alungă din domiciliul comun.
În ce priveşte măsura încredinţării minorei spre creştere şi educare, pârâta a arătat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt greşită, deoarece nu s-a putut ocupa îndeaproape în ultima perioadă de copil fiind alungată din locuinţă de către reclamant.
În apel probatoriul a fost suplimentat la solicitarea pârâtei.
Prin decizia civilă nr. 193/13 decembrie 2010, Tribunalul Botoşani a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că situaţia de fapt stabilită de prima instanţă a fost confirmată şi de probele administrate în această fază procesuală. Susţinerile apelantei privind alungarea sa din domiciliul comun şi interzicerea contactării minorei nu au fost dovedite. Reclamantul este cel care s-a ocupat de creşterea minorei, dispune de condiţiile materiale şi morale corespunzătoare şi este în măsură să-i asigure acesteia un mediu familial stabil, spre deosebire de pârâtă, care şi-a neglijat obligaţiile părinteşti faţă de ambii copii, din referatul de anchetă socială rezultând că mai are un copil minor dintr-o căsătorie anterioară, care i-a fost încredinţat spre creştere şi educare şi care se află în îngrijirea efectivă a străbunicilor materni, HG şi M.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta, aducându-i critici cu privire la soluţia dată petitului vizând încredinţarea minorei spre creştere şi educare. A arătat că a dovedit cu martorii propuşi că dispune de condiţii corespunzătoare de creştere şi educare a minorei şi că nu se află în culpă cu privire la părăsirea domiciliului conjugal şi neglijarea minorei. Astfel, la data despărţirii în fapt părţile locuiau la mama sa, iar reclamantul a luat pur şi simplu minora şi a plecat la părinţi în timp ce ea se afla la cumpărături. De altfel, în considerentele deciziei atacate se regăsesc aspecte ce ţin de divorţ, nu de situaţia copilului minor.
Prin întâmpinare, reclamantul s-a opus recursului.
În această fază procesuală nu s-au administrat probe noi.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate de pârâtă, curtea reţine următoarele :
În cadrul juridic actual, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 299 – 316 Cod procedură civilă, calea extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate ce se încadrează în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Criticile vizând exclusiv modul de apreciere a probelor administrate de către instanţele de fond şi apel constituie motiv de netemeinice, iar nu de nelegalitate a hotărârii, neputând forma obiect de cercetare judecătorească în această cale de atac.
Admiţând incidenţa în speţă a dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă, curtea constată că instanţele de fond au făcut o evaluare completă şi corectă a probelor administrate în cauză, aplicând corect dispoziţiile legale incidente petitului privind încredinţarea spre creştere şi educare a minorei rezultată din căsătoria părţilor.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 şi 32 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, ambii părinţi fiind responsabili pentru creşterea copilului lor.
În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească hotărăşte potrivit interesului superior al copilului, după ascultarea ambilor părinţi.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţele judecătoreşti sunt ţinute a stabili, în concret, pe baza probelor administrate,care dintre părinţi dispune de condiţiile cele mai bune – materiale şi morale – pentru creşterea şi educarea copilului minor, având în vedere o gamă variată de factori, cum sunt : gradul de ataşament al minorului, nevoia de stabilitate, disponibilitatea manifestată de părinţi, ajutorul dat de familia lărgită, ocupaţia şi nivelul de educaţie al întreţinătorului, locuinţă proprie, apropierea faţă de grădiniţă sau şcoală, mediul familial şi social de formare etc.
Culpa unuia dintre părinţi în destrămarea relaţiilor de familie poate constitui un astfel de factor, în cazul în care are legătură cu modul de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti.
În speţă, cum rezultă din referatele de anchetă socială întocmite de Colectivul de sprijin al autorităţii tutelare din cadrul Primăriei comunei Vîrfu Cîmpului, judeţul Botoşani, reclamantul dispune de locuinţă proprie, amplasată în vecinătatea gospodăriei părinţilor, se ocupă efectiv de creşterea şi educarea minorei FG (în prezent în vârstă de 3 ani) de la despărţirea în fapt a părţilor, survenită în vara anului 2009, ajutat fiind şi de părinţii săi, nu are alte persoane în întreţinere, realizează venituri din produsele agricole din gospodăria proprie şi munca la stână.
La rândul său, pârâta locuieşte cu concubinul într-o casă închiriată, care necesită igienizare şi renovare completă, singurul venit fiind suma de 42 lei lunar ce constituie alocaţia minorei MMS, dintr-o căsătorie anterioară, care locuieşte cu străbunicii materni, HG şi M, străbunici care îi furnizează şi pârâtei produse agricole din gospodăria proprie.
Aceste date nu au fost contestate de pârâtă şi nici răsturnate prin dovada contrară. Prin urmare, în mod evident reclamantul are condiţii materiale de creştere a minorei superioare celor de care dispune în prezent pârâta.
La acestea se adaugă nevoia de stabilitate a copilului, disponibilitatea manifestată de mamă de a se ocupa personal, efectiv de creşterea şi educarea acesteia, faptul că mai are un copil, pe care îl vizitează periodic.
În contextul dat, faptul că despărţirea în fapt a părţilor s-ar fi produs prin plecarea reclamantului, împreună cu minora, la părinţii săi, iar nu prin plecarea pârâtei – aspect invocat pentru prima dată în recurs – nu este de natură a schimba soluţia dată de prima instanţă cererii de încredinţare a copilului spre creştere şi educare.
Contrar susţinerilor pârâtei, în considerentele deciziei atacate se regăsesc motivele pentru care instanţa de apel a apreciat neîntemeiată critica referitoare la încredinţarea minorei (f. 3-4 decizie).
