Exercitare drepturi părinteşti, cerere reconvenţională


ROMANIA

JUDECATORIA INEU, JUDETUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR.

SENTINTA CIVILA NR. 764/2011

 Sedinta publica din 19 mai 2011

Presedinte:

Grefier:

S-a luat în examinare cauza civila privind pe reclamanta B.M.F. împotriva pârâtului P.F.N., si cererea reconventionala formulata de reclamantul reconventional -pârâtul principal P.F.N. împotriva pârâtei reconventionale –reclamanta principala B.M.F. si cererea de interventie formulata de intervenientii în interes propriu B.I. si  B. M., B. I.-I. si B.V., pentru exercitare drepturi parintesti

La apelul nominal se prezinta  reprezentanta reclamantei principale avocat N.N. în substituire avocat N. L. si reprezentanta pârâtului principal avocat Z.F. lipsa fiind partile si autoritatea tutelara a Primariei comunei Tîrnova.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei dupa care reprezentanta reclamantei principale avocat N.N. în substituire avocat N.L. si reprezentanta pârâtului principal avocat Z.F. arata ca nu mai au alte probe de administrat situatie în care instanta a declarat încheiata faza probatorie si a acordat cuvântul pentru dezbaterea în fond a cauzei.

Reprezentanta reclamantei principale avocat N.N. în substituire avocat N.L. solicita admiterea actiunii principale asa cum a fost formulata, admiterea cererii reconventionale si obligarea reclamantei la plata unei pensii de întretinere pentru minora raportat la venitul minim pe economie, admiterea  cererii de interventie în interes propriu astfel cum a fost formulata, fara cheltuieli de judecata.

Reprezentanta pârâtului principal avocat Z.F. solicita admiterea în parte a actiunii principale, nu se opune încredintarii minorei la tata, solicita admiterea cererii reconventionale în ceea ce priveste reglementarea dreptului de vizitare, respectiv ca reclamanta sa o viziteze pe minora la domiciliul pârâtului principal .., de doua ori pe luna, respectiv în prima si a treia sâmbata a fiecarei luni, de la ora 14,00 la ora 18,00, a fi obligata reclamanta principala la plata unei pensii de întretinere la venitul minim pe economie de la data introducerii actiunii, admiterea în parte a cererii de interventie în interes propriu, solicita respingerea capatului 3 din cererea principala, respectiv suplinirea acordului tatalui pentru iesirea cu minora din tara, cu cheltuieli de judecata, depune concluzii scrise si chitante onorariu avocat.

J U D E C A T A

Asupra actiunii civile înregistrata la aceasta instanta la data de ..2011, constata ca reclamanta principala-pârâta reconventionala B.M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul principal-reclamant reconventional P.F.N. ca prin sentinta judecatoreasca sa se dispuna încredintarea catre pârât a minorei P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003 spre crestere si educare; stabilirea unui program de vizitare a minorei dupa cum urmeaza: doua week-enduri pe luna de vineri ora 16,00 pâna duminica ora 18,00; o luna pe perioada vacantei de vara a elevilor; 1 saptamâna pe perioada vacantei de iarna; si 3 zile pe perioada vacantei de primavara a elevilor; suplinirea acordului tatalui ca în vacantele mentionate, sa poata iesi cu copilul din tara.

Prin întâmpinarea si cererea reconventionala depusa la filele 16-17 dosar, pârâtul principal, a aratat ca este de acord cu încredintarea catre sine spre crestere si educare a minorei P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003, este de acord cu stabilirea unui program de vizita a minorei si solicita respingerea capatului 3 din cererea principala.

Prin întâmpinarea la cererea reconventionala depusa la fila 23-24 dosar reclamanta principala a aratat ca este de acord cu admiterea cererii reconventionale.

Prin raspunsul la întâmpinare depus la fila 23 -24 dosar, reclamanta principala a solicitat respingerea capatului nr.3 al cererii de chemare  în judecata.

Prin cererea de interventie în interes propriu, depusa la fila 32-33 dosar, intervenientii în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V. au solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorei P.C.F., respectiv a fi obligat pârâtul principal sa le permita o vizita doua week-enduri pe luna, de vineri ora 16,00 pâna duminica ora 18,00, aratând ca sunt bunicii materni si unchii de sora ai reclamantei principale.

În  sedinta publica din  19 mai 2011, reprezentanta pârâtului principal arata ca este de acord cu admiterea în parte a cererii reconventionale si de interventie în interes propriu în ceea ce priveste reglementarea dreptului de vizitare, respectiv ca reclamanta sa o viziteze pe minora la domiciliul pârâtului principal din .., de doua ori pe luna, respectiv în prima si a treia sâmbata a fiecarei luni, de la ora 14,00 la ora 18,00, iar intervenientiil în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V.  sa aiba legaturi parintesti firesti cu minora P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003 în sensul ca sa o viziteze pe minora la domiciliul pârâtului principal.., o data pe luna, respectiv în prima sâmbata a fiecarei luni, de la ora 15,00 la ora 18,00

În drept au fost invocate disp.art.42 din codul familiei,art.43 alin.3 din codul familiei.

Pentru solutionarea cauzei au fost depuse la dosar urmatoarele: împuternicire avocatiala fila 3, ancheta sociala fila 12, delegatie de substituire fila 14, împuternicire avocatiala fila 15, întâmpinare si cerere reconventionala fila 16-17, adeverinta medicala fila 18, declaratie fila 19,  înscris intitulat apreciere fila 20, întâmpinare la cererea reconventionala si raspuns la întâmpinare fila 23 -24, cerere de probatiune si note de sedinta fila 27-28, împuternicire de substituire fila 29, cerere de interventie în interes propriu fila 32-33, chitanta taxa de timbru fila 34, adeverinta fila 35, concluzii pârât  fila 37-38, chitanta avans onorariu avocat si diferenta onorariu avocat filele 39-40.

Din coroborarea acestor probatiuni instanta retine în fapt urmatoarele :

Din relatia de concubinaj a partilor a rezultat minora P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003.

Prin sentinta civila nr.436/09.03.2006 a Judecatoriei Ineu s-a stabilit domiciliul minorei la pârâtul principal-reclamant reconventional P.F.N. Ambii parinti solicita prin prezenta actiune mentinerea încredintarii minorei la pârâtul principal-reclamant reconventional.

Reclamanta principala locuieste în Spania de câtiva ani de zile si nu a manifestat interes sa îsi viziteze minora atunci când venea în tara, tatal minorei s-a preocupat de cresterea si îngrijirea minorei, fapt ce a determinat o legatura afectiva puternica a minorei fata de tata si mai putin de mama pe care nu a vazut-o în ultimii ani.

Potrivit art. 43 C.fam. ambii parinti au dreptul de a avea legaturi personale cu copilul lor minor, de a veghea la cresterea, educarea si pregatirea profesionala a acestuia si raportat la situatia faptica a partilor, la  domiciliul lor, la vârsta minorului la legaturile afective fata de tata si vazând si disp.legale mai sus aratate, instanta urmeaza a admite în parte actiunea principala a reclamantei principale B.M.-F. împotriva pârâtului principal P.F.N.

Urmeaza a admite cererea reconventionala formulata de reclamantul reconventional-pârât principal P.F.N. împotriva pârâtei reconventionale- reclamanta principala B.M.F.

Urmeaza a admite în parte cererea de interventie în interes propriu a intervenientilor în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V. 

Urmeaza a mentine dispozitia de încredintare pârâtului principal spre crestere si educare a minorei P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003,dispusa prin sentinta civila nr.436/9 martie 2006 pronuntata în dosarul nr.755/2006 a Judecatoriei Ineu, urmeaza sa oblige reclamanta principala la plata unei pensii de întretinere în suma de 160 lei lunar, începând cu data de 03.02.2011 si pâna la majoratul minorei, raportat la venitul minim pe economie, întrucât nu se cunosc veniturile realizate de reclamanta în Spania.

Urmeaza a obliga pe pârâtul principal-reclamant reconventional P.F.N. sa-i permita reclamantei principale-pârâta reconventionale B.M.F. sa aiba legaturi parintesti firesti cu minora P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003 în sensul ca reclamanta principala – pîrîta reconventionala sa o viziteze pe minora la domiciliul pârâtului principal din.., de doua ori pe luna, respectiv în prima si a treia sâmbata a fiecarei luni, de la ora 14,00 la ora 18,00 .

Urmeaza a obliga pe pârâtul principal-reclamant reconventional P.F.N. sa le  permita intervenientilor în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V.  vizitarea minorei P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003 în sensul ca intervenientii în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V.  sa o viziteze pe minora la domiciliul pârâtului principal din.., o data pe luna, respectiv în prima sâmbata a fiecarei luni, de la ora 15,00 la ora 18,00, apreciindu-se ca acest mod de exercitare a dreptului de vizita al reclamantei principale si a intervenientilor în interes propriu corespunde dreptului lor de a avea legaturi personale cu minora si nu influenteaza negativ programul de lucru si odihna al minorei, precum si starea afectiva a minorei prin deplasarea de la domiciliul tatalui unde a fost  crescuta în ultimii ani, la domiciliul unor persoane cu care pâna în prezent nu a avut nici o legatura.

Urmeaza a respinge capatul 3 de cerere din actiunea principala privind suplinirea acordului tatalui- pîrît pentru iesirea minorei din tara, întrucât acordul tatalui la iesirea din tara  urmeaza sa fie dat în virtutea unor legi speciale care privesc frontiera.

Vazând ca s-au solicitat cheltuieli de judecata si în drept disp.art.274 c.pr.civila, urmeaza a obliga reclamanta principala la plata sumei de 1700 lei cheltuieli de judecata catre pârâtul principal, reprezentând onorariu avocat.

Pentru aceste motive în numele legii,

H O T A R A S T E

Admite în parte actiunea principala a reclamantei  principale B.M.F. împotriva pârâtului pîrincipal P.F.N.

Admite cererea reconventionala formulata de reclamantul reconventional-pârât principal P.F.N. împotriva pîrîtei reconventionale- reclamanta principala B.M.F.

Admite în parte cererea de interventie în interes propriu a intervenientilor în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V. 

Mentine dispozitia de încredintare pârâtului principal spre crestere si educare a minorei P.M.F. nascuta la data de 30.05.2003, dispusa prin sentinta civila nr.436/9 martie 2006 pronuntata în dosarul nr../2006 a Judecatoriei Ineu, cu obligarea reclamantei principale la plata unei pensii de întretinere în suma de 160 lei lunar, începând cu data de 03.02.2011 si pâna la majoratul minorei.

-Obliga pe pârâtul principal-reclamant reconventional P.F.N. sa-i permita reclamantei principale- pîrîtei reconventionale B.M.F. sa aiba legaturi parintesti firesti cu minora P.C.F nascuta la data de 30.05.2003 în sensul ca reclamanta principala – pîrîta reconventionala sa o viziteze pe minora la domiciliul pârâtului principal din.., de doua ori pe luna, respectiv în prima si a treia sâmbata a fiecarei luni, de la ora 14,00 la ora 18,00.

Obliga pe pârâtul principal-reclamant reconventional P.F.N. sa le  permita intervenientilor în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V.  vizitarea minorei P.C.F. nascuta la data de 30.05.2003 în sensul ca intervenientii în interes propriu B.I., B.M., B.I.-I. si B.V.  sa o viziteze pe minora la domiciliul pârâtului principal din.., o data pe luna, respectiv în prima sâmbata a fiecarei luni, de la ora 15,00 la ora 18,00.

Respinge capatul 3 de cerere din actiunea principala privind suplinirea acordului tatalui- pârât pentru iesirea minorei din tara.

Obliga reclamanta principala la plata sumei de 1700 lei cheltuieli de judecata catre pârâtul principal.

Cu drept de  apel în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din  19 mai 2011.

Presedinte Grefier