Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul xx/866/2011, reclamantul AD a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AAM, obligarea acesteia din urmă de a-i permite să aibă legături personale cu fiul său, ACFD, încredinţat spre creştere şi educare pârâtei, prin sentinţa civilă nr. 1804 din 20.07.2010 şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din relaţia cu pârâta a rezultat minorul ACFD, ce i-a fost încredinţat acesteia spre creştere şi educare şi că pârâta îi interzice să aibă legături personale cu minorul. Din acest motiv solicită să i se permită să aibă legături personale cu copilul la domiciliul său, în prima şi în a treia săptămână din fiecare lună, începând cu ziua de vineri ora 18:00 şi până duminică ora 15:00, două săptămâni în vacanţa de vară, o zi în cele trei zile ale sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.
În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtei şi anchetă socială.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, art. 14 alin. 1, art. 15 alin. 1, art. 17 şi art. 31 din Legea nr. 272/2004.
Cererea a fost legal timbrată cu timbru judiciar de 0,3 lei şi taxă judiciară de timbru de 8lei, după cum rezultă din chitanţele de la filele 3 şi4.
Din oficiu, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantului.(fila 14).
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că se opune programului propus de către reclamant, arătând că acesta impietează dezvoltarea normală a minorului. Pârâta a menţionat că minorul este speriat de tatăl său, că nu doreşte să-l vadă decât în prezenţa mamei sale. A mai precizat că este de acord ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul însă doar de două ori pe lună, prima şi a treia săptămână, duminica între orele 15:00 şi 18:00, la domiciliul acesteia, nu şi în vacanţele şcolare.
Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtei, ancheta socială şi a dispus ascultarea minorului în prezenţa unui psiholog din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1804 din 20.07.2010, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul cu nr. 338/866/2009 s-a dispus încredinţarea minorului ACFD către pârâtă spre creştere şi educare, cu obligaţia reclamantului de a plăti acestuia suma de 125 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere.
Din cuprinsul anchetei sociale de la fila 14 rezultă că reclamantul locuieşte în Paşcani, str. V nr. , în casa părinţilor săi, cu cinci camere, ocupând efectiv două camere mobilate modern şi dotate cu aparatură de uz casnic, îngrijite corespunzător. Se arată că în prezent reclamantul a achiziţionat o suprafaţă de teren de 400 mp situată pe aceeaşi stradă, unde lucrează pentru a-şi construi propria casă.
În drept, în ceea ce priveşte dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul, art.43 al.3 C.fam conţine o dispoziţie de principiu, potrivit căreia părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.
Prin urmare, în cazul în care părintele la care se află copilul împiedică sau interzice celuilalt părinte exercitarea drepturilor sale, se pot lua de către instanţă măsuri ca acesta din urmă să-şi păstreze legăturile personale cu copilul. Acest drept urmează să fie însă exercitat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra dezvoltării copiilor, trebuind să fie respectate condiţiile normale în privinţa întreţinerii acestor legături.
Instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ce fac parte integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 şi art. 20 din Constituţie. În cauza Eriksson contra Suediei, Curtea Europeană a statuat cu valoare de principiu, că, în lumina drepturilor garantate de Convenţie, contactele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieţii de familie. Acelaşi principiu a fost aplicat şi în cauza Monory contra României şi în cauza Ignaccolo-Zenide contra României, subliniindu-se că, în cazul în care copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-şi exprima ei înşişi în mod clar propriile preferinţe, instanţa trebuie să promoveze interesele superioare ale acestora.
Din probatoriul administrat, respectiv declaraţiile martorilor ADO şi HRD, instanţa constată că reclamantul nu a avut niciodată un comportament agresiv faţă de minor, dezvoltând o legătură strânsă cu minorul atât timp cât a locuit împreună cu acesta.
Fiind ascultat de către instanţă, minorul arată că nu este speriat de tatăl său, dorind să relaţioneze cu acesta.
Din raportul de evaluare psihologică efectuat pentru minorul ACFD rezultă că acesta este foarte ataşat de mamă, manifestând sentimente ambivalente faţă de tată, dorind să fie împreună cu acesta, dar simţind şi o teamă faţă de acesta datorită comportamentului agresiv pe care l-a manifestat asupra mamei în prezenţa minorului.
În stabilirea programului de vizitare, instanţa va avea în vedere atitudinea pârâtei, care a manifestat reticenţă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului reclamantului de a avea relaţii personale cu minorul cu toate că, în răspunsul la întrebarea 4 de la interogatoriul administrat în cauză, aceasta recunoaşte că reclamantul nu a agresat niciodată pe minorul ACFD. Atitudinea refractară a pârâtei faţă de dorinţa tatălui de a-l vizita pe minor a fost susţinută în faţa instanţei de către pârâtă, rezultând şi din declaraţiile martorilor audiaţi.
Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că în vederea desfăşurării programului de vizitare în condiţii corecte, clare şi pentru a evita eventualele stări conflictuale ce ar putea apărea între părinţi în cadrul derulării programului, se impune stabilirea acestuia cu mai mare precizie, prin indicarea zilelor, orelor şi perioadelor exacte în care se derulează ţinând cont în toate acestea de vârsta şi interesul major al copilului.
În ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de stabilire a unui program de vizitare a minorului de către reclamant exclusiv la locuinţa mamei, instanţa apreciază că stabilirea unei atare modalităţi de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul ar duce la o aplicare pur formală a dispoziţiilor art.43 alin.3 din Codul familiei, echivalând, practic cu nerecunoaşterea acestui drept.
Pârâta a susţinut că lăsarea minorului în grija tatălui, chiar pentru o perioadă scurtă de timp ar produce acestuia o piedică în dezvoltarea normală. Însă, probatoriul administrat în cauză nu a relevat un eventual pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorului – în vârstă de 8 ani – prin aproprierea de tată şi nici nu s-a probat că prezenţa minorului în locuinţa tatălui ar fi nocivă pentru acesta, astfel cum a susţinut pârâta prin întâmpinare.
Astfel, din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului a rezultat că acesta locuieşte în casa proprietatea părinţilor, în două camere bine mobilate şi curat întreţinute, acesta deţinând condiţii care să confere un cadru moral şi material suficient pentru desfăşurarea în bune condiţii a relaţiilor dintre tată şi fiu în cadrul programului de vizite ce urmează a fi stabilit.
Faţă de cele arătate în precedent şi având în vedere că minorul se află la o vârstă fragedă, care permite consolidarea relaţiilor cu tatăl său şi că eventualele dificultăţi de acomodare a minorului trebuie analizate în raport cu importanţa protejării dreptului copilului de a fi apropriat de ambii părinţi şi al tatălui de a veghea la creşterea şi educarea acestuia, instanţa apreciază că se impune ca exercitarea de către tată a dreptului de a avea relaţii personale cu minorul să se realizeze gradual, de o manieră care să permită minorului să reia legătura afectivă cu tatăl său fără a fi afectată negativ dezvoltarea minorului.
Astfel, instanţa apreciază că, în considerarea vârstei fragede a minorului şi a dependenţei sale de mamă, şi pe fondul unor relaţii tensionate între reclamant, pe de o parte, şi pârâtă, pe de altă parte, se impune ca în primele două luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe exercitarea dreptului tatălui de a avea relaţii personale cu minorul să se realizeze după următorul program: în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 16:00- 19:00.
Însă, instanţa apreciază că, după epuizarea celor două luni de la data rămânerii definitive a sentinţei, perioadă pe parcursul căreia minorul se poate obişnui cu prezenţa tatălui, pentru a i se da în mod efectiv reclamantului posibilitatea de a întreţine legături personale cu minorul, se impune ca exercitarea în concret a acestui drept să fie după programul propus de acesta.
Relaţiile conflictuale dintre părinţii minorului sunt de natură să îngrădească comunicarea care, în mod firesc, trebuie să existe între copil şi tată, şi care trebuie să decurgă în mod firesc, fără nici o restrângere.
Or, prezenţa mamei şi eventualul său amestec mai ales în condiţiile în care relaţiile sale cu tatăl sunt încordate ar îngreuna mult menţinerea unei legături normale cu tatăl.
Dimpotrivă, prin acordarea către reclamant a dreptului de a petrece timpul încuviinţat cu minorul la domiciliul său se va obţine efectul contrar de a evita ca minorul să fie de faţă la eventuale discuţii în contradictoriu dintre părinţi.
Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că stabilirea unui program de vizitare a minorului la domiciliul reclamantului, chiar şi peste noapte şi chiar şi în perioada corespunzătoare vacanţelor de primăvară, vară şi de iarnă, sunt de natură să asigure realizarea unei relaţii afective şi a unei stabilităţi emoţionale între tată şi fiu, crearea unei astfel de legături de afectivitate fiind doar în interesul minorului, contribuind la echilibrul său. Instanţa apreciază că o astfel de legătură se poate crea prin exercitarea dreptului de a avea relaţii personale cu minorul după cum urmează: începând cu a treia lună de la rămânerea definitivă a prezentei: în prima şi a treia săptămână din lună de vineri de la ora 18: 00 până duminică ora 15: 00, două săptămâni în vacanţa de vară, o zi în cele trei zile ale sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte. În aceste intervale de timp, minorul urmează a rămâne la domiciliul reclamantului, care nu reprezintă un pericol pentru dezvoltarea sa fizică şi psihică, ci dimpotrivă, permite desfăşurarea firească a relaţiei parentale în mediul de viaţă al tatălui.
La adoptarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere atât vârsta minorului cât şi interesul superior al acestuia, dar şi dispoziţiile inserate în art.97 alin.l Cod familiei, potrivit cărora ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii minori.
Instanţa subliniază, totodată că, în punerea în aplicarea a acestui program, reclamantul este cel căruia îi revine obligaţia de a prelua şi de a readuce copilul la domiciliul mamei, respectând datele şi orele indicate.
În acelaşi sens, instanţa precizează că este în interesul copilului ca relaţiile personale cu ambii părinţi să se dezvolte în mod natural, fără a fi obstrucţionate de celălalt părinte şi că programul de vizită ce urmează a fi stabilit de instanţă nu înlătură dreptul acestora de a conveni asupra unor modalităţi superioare de stabilire a legăturilor personale între tată şi copil.
Această situaţie se impune mai ales ţinând cont de vârsta copilului, care îşi stabileşte relaţiile de ataşament cu membrii familiei, înţelegând mediul în care se trăieşte şi se dezvoltă, iar existenţa unui model parental este indispensabilă pentru dezvoltarea sa psiho-fizică ulterioară.
Astfel, intervenţia unei autorităţi a statului în viaţa de familie trebuie să fie ultima variantă posibilă, aplicabilă doar în cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la modul în care fiecare dintre ei urmează să fie parte, în mod activ, în viaţa copilului, respectiv dacă părintele căruia i-a fost încredinţat minorul refuză să-l lase pe celălalt părinte să-şi exercite dreptul de a avea legături personale cu copilul.
Pentru cele ce preced, instanţa urmează a încuviinţa ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul la domiciliul reclamantului, după cum urmează: în primele două luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 16:00- 19:00; începând cu a treia lună de la rămânerea definitivă a prezentei: în prima şi a treia săptămână din lună de vineri de la ora 18: 00 până duminică ora 15: 00, două săptămâni în vacanţa de vară, o zi în cele trei zile ale sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.
Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate, faţă de dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, ţinând cont că pretenţiile reclamantului au fost încuviinţate şi că pârâta a fost în culpă procesuală, nerecunoscând decât în parte solicitările reclamantului, conform art. 276 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâta la plata sumei de 608,3 de lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat, taxă de timbru şi timbru judiciar şi va respinge solicitarea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
HOT
Admite cererea formulată de reclamantul AD, cu domiciliul în mun. Paşcani, str. nr. , jud. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta AAM, cu domiciliul în mun. Paşcani, str., nr. jud. Iaşi, având ca obiect stabilire program legături personale.
Încuviinţează ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul ACFD,, născut la data de 05.04.2003, stabilind următorul program de vizită, la domiciliul reclamantului, cu obligaţia pentru acesta de a prelua şi de a readuce copilul la domiciliul mamei:
-în primele două luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 16:00- 19:00;
– începând cu a treia lună de la rămânerea definitivă a prezentei, în prima şi a treia săptămână din lună de vineri de la ora 18:00 până duminică ora 15:00, două săptămâni în vacanţa de vară, o zi în cele trei zile ale sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 608,3 lei.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.07.2011.
