Legea nr. 272/2004. Cererea părintelui de înapoiere a copilului. Caracterul subsecvent al plasamentului.
Legea nr. 272/2004 – art. 30–36, art. 38, art. 56 – 62 şi art. 130
C. fam. – art. 103
Aplicarea dispoziţiilor art. 103 din Codul familiei se impune a fi analizate cu prioritate, deoarece potrivit art. 38 din Legea nr.272/2004 instanţa este singura autoritate competentă să se pronunţe între altele în privinţa persoanei care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia copilului lipsit temporar de ocrotirea părintească.
Pe de altă parte, măsurile de protecţie specială au caracter temporar şi reprezintă un mijloc de protecţie numai în cazurile expres prevăzute de art. 56 din Legea nr. 272/2004.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă – completul specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia civilă nr. 1788 F din 10 octombrie 2006
Curtea a admis recursul declarat de pârâtul A. S. Gh. împotriva sentinţei civile nr. 821 din 19 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta D. G. A. S. P. C. Arad în contradictoriu cu pârâţii A. S. Gh., J. I., J. E. şi D. M. S. S. F. Arad.
A reţinut că prin sentinţa civilă nr. 821 din 19 iunie 2006 Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată de reclamanta D. G. A. S. P. C. Arad în contradictoriu cu pârâţii A. S. Gh., J. I., J. E. şi D. M. S. S. F. Arad, a dispus instituirea măsurii plasamentului privind pe copilul A. C. L., născută la 31.10.1992, fiica lui A. S. Gh. şi A. A. la bunicii materni J. I. şi J. E., dispunând ca drepturile şi obligaţiile părinteşti să se exercite sub supravegherea acestora iar D. M. S. S. F. Arad să acorde alocaţia lunară de plasament şi alocaţia lunară de stat în favoarea copilului.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâţii plasamentul copilului C. L. la bunicii materni J. I. şi J. E. cu toate consecinţele ce decurg din Legea nr.272/2004.
Reclamanta a motivat acţiunea arătând că părinţii copilului au divorţat în anul 2003, că acesta a fost încredinţat mamei, care a decedat în anul 2004, dată de la care a rămas în grija bunicilor materni, iar tatăl nu a vizitat-o de la pronunţarea divorţului.
În cauză pârâtul A. S. Gh. a solicitat să-i fie lui încredinţat copilul, deoarece nu a pierdut exerciţiul drepturilor părinteşti iar bunicii materni nu se ocupă de copil, care a rămas repetent.
Instanţa a reţinut că părinţii copilului au divorţat în 2003, ocazie cu care copilul a fost încredinţat mamei, care a decedat în anul 2004.
A reţinut că de la naştere copilul a locuit în casa bunicilor materni, care i-au asigurat cele necesare unui trai decent.
A mai reţinut că pârâtul A. S. Gh. s-a recăsătorit, însă soţia sa şi cei doi copii ai lor au părăsit locuinţa datorită neînţelegerilor şi că acesta realizează venituri doar din ajutorul de şomaj.
Tribunalul a avut în vedere că la vârsta sa de 15 ani copilul doreşte să rămână în grija bunicilor, iar pârâtul nu s-a interesat de copil, aşa încât se impunea admiterea acţiunii conform art. 58 al. 1 lit. a, 59 şi 62 din Legea nr. 272/2004.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul A. S. Gh. a declara recurs în termen, solicitând în temeiul art.103 din Codul familiei înapoierea copilului, arătând că acesta a rămas repetent.
De asemenea, a arătat că bunicii materni folosesc imobilul pe care l-a dobândit împreună cu soţia decedată şi se impune a fi repus în drepturile pe care le are faţă de copil.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul declarat de pârât în raport de aceste critici, de probele dosarului şi de dispoziţiile art.299-312 C. pr. civ., Curtea a apreciat că este întemeiat după cu urmează:
reclamanta a investit prima instanţă cu acţiunea de instituire a plasamentului copilului la bunicii materni, arătând că în urma decesului mamei în anul 2004 a rămas în grija acestora, care se ocupă de creşterea, îngrijirea şi educarea lui, iar tatăl copilului nu a vizitat-o de la pronunţarea divorţului.
În cauză s-a depus raportul privind situaţia copilului, raport care nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 130 din Legea nr. 272/2004, întrucât informaţiile pe care le oferă sunt lacunare nu numai în ce priveşte situaţia tatălui copilului ci şi situaţia bunicilor materni.
În aceste condiţii, Curtea apreciază că reclamanta nu a respectat dispoziţiile de ordine publică ale art. 38, 56 – 62 şi art. 130 din Legea nr. 272/2004.
Astfel, potrivit art. 30 – 36 din Legea nr. 272/2004, părinţii au întreaga responsabilitate în ce priveşte creşterea copilului lor, atâta timp cât nu sunt decăzuţi din drepturile părinteşti.
Reclamanta nu a analizat temeinic posibilitatea ca pârâtul să crească în continuare copilul, iar instanţa de fond nu a analizat cererea acestuia de la fila 33 din dosarul de fond, prin care a cerut în temeiul art. 103 din Codul familiei înapoierea copilului.
De asemenea, instanţa de fond nu a observat că pe rolul judecătoriei Arad se află cauza având ca obiect înapoierea copilului, formulată de pârât, în calitate de părinte, în contradictoriu cu bunicii materni, acţiune ce nu este soluţionată.
Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 103 din Codul familiei se impunea a fi analizate cu prioritate, deoarece potrivit art. 38 din Legea nr.272/2004 instanţa este singura autoritate competentă să se pronunţe între altele în privinţa persoanei care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia copilului lipsit temporar de ocrotirea părintească.
Or, în cauză pârâtul a cerut înapoierea copilului.
Pe de altă parte însă, măsurile de protecţie specială au caracter temporar şi reprezintă un mijloc de protecţie numai în cazurile expres prevăzute de art. 56 din Legea nr. 272/2004.
Copilul A. C. L. nu se află în nici una din situaţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale şi nu se poate reţine în această cauză, cu caracter irevocabil, nici cazul prevăzut la litera b, cât timp pârâtul a cerut înapoierea copilului şi nu a fost analizată această cerere şi nici situaţia sa, respectiv dacă pentru protejarea interesului copilului, acesta nu poate fi lăsat în grija pârâtului din motive neimputabile acestuia.
În concluzie, Curtea a apreciat că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 272/2004, deoarece acţiunea de faţă apare ca prematură.
Nici cererea de casare cu trimitere spre rejudecare formulată de procuror, nu poate fi admisă pentru considerentele expuse.
Ca urmare, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 312 al. 3 C. pr. civ. se impune admiterea recursului declarat de pârât şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii.
1
