Legea nr. 272/2004. Instituirea plasamentului. Reintegrarea copilului în familie. Interesul superior al copilului. Determinare.
Legea nr. 272/2004 – art. 5 alin. 2, art. 6 lit. d, art. 31, art. 8 alin. 2, art. 22, art. 30, art. 33, art. 39, art. 54 alin. 3
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – art. 8
Potrivit art. 5 alin. 2, art. 6 lit. d şi art. 31 din Legea nr. 272/2004, părinţii au răspunderea principală pentru creşterea şi dezvoltarea copilului lor.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 2 şi art. 30 şi 33 din aceeaşi lege, copilul are la rândul său dreptul să crească alături de părinţii săi, acest drept făcând posibil exerciţiul dreptului la viaţă familială, consacrat de art. 22 din lege şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit dispoziţiile art. 39 din lege, protecţia alternativă trebuie asigurată copilului care este temporar sau definitiv lipsit de ocrotirea părinţilor săi, sau care pentru protejarea intereselor sale nu poate fi lăsat în grija părinţilor. Această protecţie include alături de tutelă şi adopţie şi măsurile de protecţie specială, între care şi plasamentul.
Potrivit dispoziţiile art. 39 din lege, protecţia alternativă trebuie asigurată copilului care este temporar sau definitiv lipsit de ocrotirea părinţilor săi, sau care pentru protejarea intereselor sale nu poate fi lăsat în grija părinţilor. Această protecţie include alături de tutelă şi adopţie şi măsurile de protecţie specială, între care şi plasamentul.
Pe de altă parte, potrivit art. 54 alin. 3 din lege, obiectivele planului individualizat de protecţie a copilului trebuie să acorde prioritate reintegrării copilului în familie şi, numai dacă acest fapt nu este posibil, plasamentului în familia extinsă, aceste obiective stabilindu-se cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei lărgite.
Din analiza dispoziţiilor legale amintite, rezultă că interesul superior al copilului este de a fi crescut şi educat de părinţii săi, plasamentul fiind o măsură cu caracter excepţional şi temporar.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, Secţia civilă – completul specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia nr. 484 F din 15 mai 2007
Prin decizia civilă nr. 484 F din 15 mai 2007 Curtea a admis recursul declarat de pârâţii L. K. O. şi L. K. E. P. împotriva sentinţei civile nr. 3067 din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 2293/30/2006 a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3067 din 24 noiembrie 2006 Tribunalul Timiş, a admis acţiunea principală formulată de reclamanta D. G. A. S. P. C. Timiş împotriva pârâţilor L. K. O. şi L. K. E. P., precum şi cererea de intervenţie în interesul reclamantei, formulată de intervenienţii A. M. şi A. C.
S-a dispus încetarea măsurii plasamentului în regim de urgenţă privind pe copilul L. K. A. A. şi instituirea măsurii plasamentului la familia A. M. şi A. C. începând cu data pronunţării hotărârii şi până la luarea unei alte măsuri de protecţie a acestuia. Totodată, s-a dispus delegarea exerciţiului drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti privind persoana copilului în favoarea familiei A., iar în ce priveşte bunurile acestuia în favoarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş.
Instanţa a reţinut că prin acţiunea ce i-a fost adresată, reclamanta D. G. A. S. P. C. Timiş a solicitat în contradictoriu cu pârâţii L. K. O. şi L. K. E. P. revocarea măsurii plasamentului copilului L. K. A. A. de la asistentul maternal profesionist M. M. şi instituirea plasamentului la familia A. M. şi A. C., cu delegarea exerciţiului drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti, conform art. 38 lit. a şi d şi art. 62 al. 4 din Legea nr. 272/2004.
Reclamanta a motivat că minorul a fost părăsit de mamă imediat după naştere, motiv pentru care a fost plasat în regim de urgenţă la asistentul maternal profesionist M. M.
Reclamanta a identificat-o ulterior pe mama copilului, iar ca urmare s-a întocmit actul de naştere al copilului. De asemenea, a arătat că mama copilului a declarat că nu soţul ei este tatăl copilului ci numitul A. R. T., cu care trăieşte în concubinaj de câţiva ani, urmând să fie făcute demersurile pentru stabilirea corectă a filiaţiei faţă de tată, familia A. fiind presupuşii bunici ai copilului.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 38 lit. a şi b şi art. 58 – 63 din Legea nr. 272/2004.
Prin întâmpinare pârâţii au solicitat admiterea primului capăt de acţiune şi respingerea celui de a-l doilea, arătând că doresc să-l crească pe copil în familia lor, întrucât au condiţii morale şi materiale, iar luarea din familie reprezintă o situaţie de excepţie.
În cauză au formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei intervenienţii A. M. şi A. C., cerere ce a fost admisă în principiu la termenul din 13.10.2006, conform art. 52 C. pr. civ.
Intervenienţii au susţinut că minorul este lipsit de un mediu familial, fiind abandonat în maternitate de mama lui, care, pentru a nu fi identificată, şi-a indicat o identitate falsă şi care, după ce a fost identificată, a arătat că tatăl copilului este fiul lor , cu care a convieţuit timp de 2 ani şi jumătate înainte de naşterea copilului.
Au mai arătat că pârâta a invocat simptome de amnezie, însă a fost dusă la maternitate de către intervenienţi şi fiul lor pentru stabilirea identităţii copilului după ce cazul a fost mediatizat.
De asemenea, au mai arătat că pârâta a fost iniţial de acord ca minorul să fie crescut de ei şi că aceasta are frecvente stări depresive, reacţii violente şi manifestări epileptice.
Analizând cererile în raport de probele administrate în cauză, instanţa a reţinut în fapt că minorul L. K. A. A. s-a născut la 5.05.2006 şi a fost abandonat de mama sa pârâta L. K. E. P., care şi-a indicat un nume fals, acela de S. A. M., aşa cum ulterior a recunoscut prin declaraţia autentificată sub nr. 841 din 29 mai 2006.
Copilul are ca tată pe pârâtul L. K. O., care este soţul mamei sale, iar conform declaraţiilor date reclamantei, pârâţii au recunoscut că tatăl biologic al copilului este numitul A. R. T. şi au fost de acord ca minorul să fie plasat în familia intervenienţilor A.
A mai reţinut că doar în urma mediatizării cazului în ziarul Evenimentul Zilei pârâta a acceptat să facă demersuri pentru stabilirea identităţii reale a copilului şi întocmirea actului de naştere al acestuia.
În urma evaluării psiho-sociale a familie pârâţilor s-a constatat că pârâta nu a putut dovedi afecţiunile invocate, de tumoare cerebrală şi afecţiuni hepatice.
S-au mai reţinut împrejurările în care pârâta a dat naştere copilului, respectiv declaraţiile acesteia prin care şi-a ascuns adevărata identitate, precum şi investigaţiile făcute pentru identificarea ei.
Tribunalul a mai reţinut că raportul conţine date ce atestă o posibilă sarcină anterioară a pârâtei, precum şi faptul că aceasta a născut în clandestinitate şi nu se cunoaşte ce s-a întâmplat cu acel copil.
A reţinut, de asemenea, că raportul întocmit de reclamantă concluzionează că nu este oportun ca minorul să fie reintegrat în familia părinţilor, ci să fie dat în plasament în familia intervenienţilor, care au condiţii materiale îndestulătoare şi îi pot oferi un mediu familial optim pentru creştere şi educare.
Tribunalul a reţinut că şi martorii audiaţi în cauză au relevat comportamentul bizar şi contradictoriu al pârâtei, care nu a recunoscut sarcina şi a invocat diverse afecţiuni, pe care însă nu le-a putut dovedi cu acte medicale, precum şi faptul că aceasta a mai avut o naştere.
Tribunalul a apreciat astfel că datorită faptului că este necesară observarea psihologică şi medicală timp mai îndelungat a familie pârâţilor, precum şi evaluarea aptitudinilor parentale ale acestora, reintegrarea copilului în familia părinţilor este în prezent riscantă şi se impune revocarea plasamentului de la asistentul maternal profesionist şi instituirea plasamentului copilului în familia intervenienţilor.
Împotriva sentinţei au declarat recurs în termen pârâţii L. K. O. şi L. K. E. P., solicitând casarea ei.
În motivarea recursului arată că în mod greşit copilul în cauză, în vârstă de 9 luni, a fost dat în plasament familie intervenienţilor, câtă vreme au condiţii optime pentru creşterea şi îngrijirea acestuia.
În acest sens, arată că s-au încălcat flagrant dispoziţiile legale din dreptul intern şi internaţional potrivit cărora copilul trebuie crescut în familia sa.
Au mai arătat că din actele medicale şi din celelalte probe administrate în cauză rezultă că au capacitate parentală pentru creşterea copilului.
Pârâţii solicită efectuarea unei expertize psihiatrice în ce o priveşte pe pârâtă, pentru determinarea gradului de discernământ al acesteia, probă solicitată de reclamantă şi care este absolut necesară pentru soluţionarea cauzei.
În subsidiar, au solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii în ce priveşte plasamentul la familia intervenienţilor.
În drept au invocat dispoziţiile art. 3041, 304 pct. 9 şi 312 alin. 3 C. pr. civ.
În recurs s-a depus raportul întocmit de reclamantă la data de 22 ianuarie 2007privind evaluarea psiho-socială a familiei pârâţilor, precum şi un alt raport întocmit de aceasta la data de 7 mai 2007 şi foaia de externare medicală a pârâtei.
Analizând recursul declarat de pârâţi în raport de criticile formulate şi de motivele invocate, Curtea a apreciat că este întemeiat după cum urmează:
potrivit art. 5 alin. 2, art. 6 lit. d şi art. 31 din Legea nr. 272/2004, părinţii au răspunderea principală pentru creşterea şi dezvoltarea copilului lor.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 2 şi art. 30 şi 33 din aceeaşi lege, copilul are la rândul său dreptul să crească alături de părinţii săi, acest drept făcând posibil exerciţiul dreptului la viaţă familială consacrat de art. 22 din lege şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, denumită în continuare Convenţie.
Pe de altă parte, potrivit art. 54 alin. 3 din lege, obiectivele planului individualizat de protecţie a copilului trebuie să acorde prioritate reintegrării copilului în familie şi numai dacă acest fapt nu este posibil plasamentului în familia extinsă, aceste obiective stabilindu-se cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei lărgite.
Din analiza dispoziţiilor legale amintite rezultă că interesul superior al copilului este de a fi crescut şi educat de părinţii săi, plasamentul fiind o măsură cu caracter excepţional şi temporar.
În cauză, are relevanţă şi vârsta foarte fragedă a copilului, ce impune ca acesta să fie îngrijit de mama sa, fiind stabilit din punct de vedere medical şi psihologic cu caracter de notorietate că prezenţa mamei este absolut necesară alături de copilul său de vârstă fragedă.
În cauză Curtea are a reanaliza nu numai probele administrate la prima instanţă, ci şi datele oferite de cele două rapoarte suplimentare, întocmite după pronunţarea sentinţei recurate, rapoarte care iau în considerare prioritatea reintegrării copilului în familia pârâţilor, motiv pentru care sunt analizate condiţiile oferite de aceştia, precum şi rezultatele evaluărilor psihologice.
Concluziile raportului întocmit de reclamantă la 22 ianuarie 2007 atestă că atât familia pârâţilor cât şi familia intervenienţilor au posibilitatea creşterii şi îngrijirii copilului, însă nu se pronunţă în ce priveşte calităţile parentale ale părinţilor şi propun ca pentru determinarea gradului de discernământ la pârâtei să se efectueze o expertiză medico-legală. Această recomandare a fost formulată de reclamantă şi prin raportul întocmit la 24 iulie 2006 şi depus la filele 52-61 din dosarul primei instanţe, în sprijinul acesteia invocându-se necesitatea lămuririi împrejurărilor legate de ascunderea sarcinii, ascunderea identităţii, abandonarea copilului, posibilitatea existenţei unor naşteri anterioare şi abandonarea acelor copii.
Având în vedere că pârâţii au solicitat reintegrarea copilului în familie, reclamanta a procedat la reevaluarea situaţiei acestora şi la sprijinirea exercitării de către pârâtă a dreptului de a menţine relaţii personale cu copilul.
Ca urmare, în recurs s-a depus un nou raport de evaluare a situaţiei copilului, raport întocmit la 7 mai 2007.
Raportul menţionează că pârâta manifestă interes pentru copil, care pe toată durata vizitei relaţionează cu aceasta, că pârâta încearcă să se implice în hrănirea copilului, îl însoţeşte la plimbare, iar în urma acestor vizite între mamă şi copil s-a simţit o apropiere mai mare.
De asemenea, menţionează că intervenienţii nu sunt de acord cu programul de relaţii fireşti solicitat de pârâtă şi nu admit prezenţa pârâtului, cu toate că li s-a adus la cunoştinţă caracterul temporar şi de excepţie al plasamentului.
Relevantă în acest sens este informaţia cuprinsă în raport , potrivit căreia intervenienţii au fost de acord ca pârâta să-l viziteze pe copil în data de 5 mai 2007, când împlinea un an, timp de 15 minute.
În concluzie, raportul arată că pârâta dispune de condiţiile socio-economice în vederea creşterii şi educării copilului ei, şi,ca urmare a programului de vizită, între aceasta şi copil s-a creat o relaţie de apropiere şi interes, iar conflictul permanent dintre familia intervenienţilor şi pârâtă afectează dezvoltarea copilului într-un mediu armonios.
Curtea constată astfel că probele administrate în cauză nu sunt edificatoare pentru a se concluziona dacă este în interesul superior al copilului în cauză să fie reintegrat în familia părinţilor săi, ori să fie dat în plasament intervenienţilor.
În acest sens apreciază că este concludentă şi pertinentă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru determinarea gradului de discernământ al pârâtei şi lămurirea din punct de vedere medical a împrejurărilor în care aceasta a fost capabilă să acuze afecţiuni nereale, cu implicaţii în ce priveşte discernământul ei, să ascundă sarcina, să-şi ascundă identitatea, să-l abandoneze pe copil, să fie de acord cu plasamentul acestuia şi apoi să revină şi să solicite reintegrarea copilului în familia sa. Această evaluare medicală a pârâtei se impune, având în vedere că deşi principial părinţii poartă răspunderea principală pentru creşterea şi educarea copilului lor, este evident că numai părinţii responsabili datorează o astfel de răspundere.
Curtea reiterează că ceea ce primează în cauză este interesul superior al copilului şi dreptul acestuia de a fi crescut de părinţii săi, în raport cu care trebuie să dezvolte o viaţă familială.
În acest sens trebuie valorificată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, denumită în continuare Curtea, consacrată în aplicarea art. 8 din Convenţie în ce priveşte dreptul la viaţa de familie.
Curtea a decis că din momentul şi datorită însăşi împrejurării naşterii sale, între copil şi părinţii săi există o legătură constitutivă de viaţă de familie, pe care evenimentele ulterioare nu o pot distruge decât în circumstanţe excepţionale (a se vedea Hotărârea din 21 iunie 1998 în cauza Berrehab contra Olandei ).
Instanţa europeană a mai decis că legăturile personale dintre părinte şi copilul său reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile care împiedică asemenea relaţii reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţa familială (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2000 în cauza Elsholz contra Germaniei).
Într-o altă cauză, Curtea a decis că pentru un copil, faptul de a trăi împreună cu părinţii săi reprezintă o componentă fundamentală a vieţii de familie, iar plasamentul reprezintă în sine o ingerinţă în viaţa familială a acestora (a se vedea Hotărârea din 16 sept 1999 în cauza Buscemi contra Italiei).
Curtea a decis, de asemenea, că în sensul art. 8 din Convenţie, dreptul părinţilor de a fi luate măsuri urgente şi efective în vederea reunirii cu copilul lor impune obligaţia autorităţilor la măsuri destinate la a-i reuni chiar şi atunci când plasamentul la terţe persoane s-a făcut cu acordul părinţilor.
Totuşi, Curtea a decis că este posibil uneori ca reunirea unui părinte cu copilul său, care a trăit timp semnificativ cu alte persoane, să nu se poate face automat, ci să impună luarea unor măsuri pregătitoare, natura şi întinderea acestora fiind determinată de circumstanţele cauzei, iar înţelegerea şi cooperarea părţilor fiind un factor deosebit de important. A mai subliniat că trebuie luate în considerare drepturile, libertăţile şi interesele tuturor părţilor în cauză, însă în mod special trebuie avut în vedere interesul superior al copilului şi dreptul acestuia la viaţa de familie.
Curtea apreciază că în cauză se impune astfel completarea probelor cu expertiza medico-legală psihiatrică şi un nou raport de evaluare a situaţiei familiei pârâţilor, ca urmare a continuării vizitelor efectuate de pârâţi şi cu luarea în considerare a concluziilor expertizei medico-legale psihiatrice.
Curtea recomandă de asemenea, recurgerea la procedura medierii, având în vedere că părţile în cauză sunt în conflict, conflict care dăunează interesului copilului în cauză şi dreptului acestuia la un mediu familial în care să aibă parte de dragoste, înţelegere şi armonie, procedură în cadrul căreia au posibilitatea să înţeleagă mai bine conţinutul raporturilor în care se află, şi să-i asume responsabilităţile faţă de copilul în cauză.
Întrucât în recurs, potrivit art. 305 C. pr. civ., nu este permisă administrarea probei cu expertiza medico-legală, Curtea apreciază că potrivit art. 129 alin. 4 C. pr. civ., instanţa de fond nu a ţinut seama de îndatorirea legală de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinicie şi legale, sens în care nu a ordonat toate probele necesare, în condiţiile în care atât reclamanta, cât şi pârâta au solicitat efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice.
De aceea, Curtea apreciază că susţinerile pârâţilor în recurs în ce priveşte nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei primei instanţe sunt întemeiate, având în vedere, pe de o parte, faptul că nu s-a lămurit starea de fapt , nefiind luate în considerare din punct de vedere juridic toate circumstanţele cauzei ce au consecinţă asupra situaţiei copilului în cauză, iar pe de altă parte, având în vedere că în condiţiile art. 3041 C. pr. civ. prezentul recurs are şi caracter devolutiv, câtă vreme este singura cale de atac permisă de lege împotriva sentinţei primei instanţe.
În consecinţă, Curtea a apreciat că hotărârea instanţei de fond se impune a fi casată, conform dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 312 al. 5 C. pr. civ., cu trimitere spre rejudecarea cauzei la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, potrivit art. 315 al.1 C. pr. civ., va fi efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică şi se va întocmi un nou raport privind situaţia copilului în cauză conform celor arătate.
