Măsura de protecţie specială a plasamentului copilului. Exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor părinteşti.
Legea nr. 272/2004, art. 40 alin. 1, art. 56 lit. b, art. 62 alin. 2
Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului instituirea unei tutele.
Întrucât situaţia minorului din cauză, faţă de care s-a instituit măsura de protecţie specială a plasamentului în temeiul prevederilor art. 56 lit. b) din Legea nr. 272/2004, care urmăresc protejarea intereselor copilului care nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora, nu se încadrează în dispoziţiile legale care reglementează instituirea tutelei, este evidentă şi absenţa ipotezei ca aceasta să nu fi putut să fie instituită. Astfel nu sunt incidente nici prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în conformitate cu care drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 575/10 martie 2011, Tribunalul Harghita a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, în contradictoriu cu pârâţii A.A., mama minorului în cauză, L.I., tatăl minorului în cauză, A.K., asistent maternal profesionist, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Harghita, Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi, drept consecinţă:
– a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă, stabilită prin Dispoziţia nr. 1228/25.11.2010 a Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, cu privire la minorul L.N.T., născut la data de 16.02.2009, în municipiul Gheorghieni, fiul lui L.I. şi A.A., măsură stabilită la asistentul maternal profesionist A.K., cu măsura plasamentului la acelaşi asistent maternal profesionist;
– a dispus plata alocaţiei de plasament acordată de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Harghita, în temeiul art. 119 din Legea nr. 272/2004, către asistentul maternal profesionist A.K.;
– a dispus exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti de către părinţii minorului în cauză, numiţii L.I. şi A.A.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut, în esenţă, că minorul s-a născut din relaţia de concubinaj a părinţilor, în prezent aceştia fiind despărţiţi, iar la cererea mamei a fost plasat în regim de urgenţă la asistentul maternal profesionist A.K., întrucât nu dispune de locuinţă proprie şi mijloace materiale de întreţinere.
Cum nici bunicii minorului nu au optat pentru preluarea acestuia în familie, datorită vârstei înaintate şi constatându-se că probatoriul administrat în cauză a confirmat existenţa unor condiţii optime de creştere şi educare la asistentul maternal profesionist menţionat, tribunalul s-a pronunţat în sensul celor descrise prin dispozitiv, reţinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 272/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, criticând-o pentru nelegalitate – prin invocarea motivului reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub aspectul dispoziţiei privind exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti faţă de minor, susţinând că în cazul de faţă sunt aplicabile prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, care stabilesc că în situaţia copilului pentru care nu a putu fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului, drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta a susţinut legalitatea hotărârii primei instanţe, apreciind că recurentul se află în eroare în ceea ce priveşte interpretarea textului de lege invocat.
Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că s-a respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Măsura de protecţie specială a plasamentului, instituită în cauză în favoarea minorului L.N.T., s-a raportat la prevederile art. 56 lit. b) din Legea nr. 272/2004, dispoziţii care urmăresc protejarea intereselor copilului care nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din aceeaşi lege, tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului instituirea unei tutele.
Cum situaţia minorului din cauză nu se încadrează în dispoziţiile legale care reglementează instituirea tutelei, este evidentă şi absenţa ipotezei ca aceasta să nu fi putut să fie instituită, astfel că nu sunt incidente nici prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în conformitate cu care drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti.
Concluzia menţionată se desprinde, de altfel, şi din cuprinsul prevederilor art. 62 alin. 4 din lege, care dispun că modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti cu privire la persoană şi la bunurile copilului aflat în situaţia prevăzută la art. 56 lit. c) şi d) şi, respectiv, la art. 56 lit. b) şi e) se stabileşte de către instanţa judecătorească, reieşind astfel, fără echivoc, faptul că dispoziţiile art. 62 alin. (2) sunt aplicabile doar în ipoteza reglementată de art. 56 lit. a) – respectiv, pentru copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela.
Raportat la cele anterior expuse, Curtea constată că în mod corect a dispus prima instanţă exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti faţă de minor de către părinţii acestuia, care nu se află în situaţia prevăzută de art. 56 lit. a) din Legea nr. 272/2004.
Prin urmare, neidentificând în cauză motive de nelegalitate, recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
